Articolul precedent

CUM SĂ MERGI LA FOTBAL ÎN STRĂINĂTATE

CUM SĂ MERGI LA FOTBAL ÎN STRĂINĂTATE

 

A fost un sezon plin de meciuri de fotbal de maximă calitate, iar următorul se anunță cel puțin la fel de bun. Sînt foarte multe întrebări pe care le-am primit în legătură cu posibilitatea amatorilor de fotbal de calitate de a asista la unele meciuri, de felul în care se pot achiziționa bilete pentru astfel de meciuri. O să încerc să le răspund în cele ce urmează, fără ca asta să însemne că voi un realiza un ghid. Mai degrabă voi încerca să dau niște sfaturi și ar fi interesant dacă toți cei care au avut astfel de experiențe le-ar împărtăși aici, astfel ca mai multă lume să știe cum să facă.



Există tot felul de promoții, de oferte de excursii în străinătate la meciuri de fotbal. Mai nou am văzut că și site-urile ziarelor de sport se ocupă cu așa ceva. Mai sînt diverse agenții de turism, care oferă același lucru. Inevitabil însă se oferă pachete, care conțin, dincolo de bilete de intrare, și cazare sau transport. Ceea ce poate fi un avantaj, dar de multe ori și un inconvenient.

Încă de la început trebuie făcută o precizare. Ca și în cazul unui concediu obișnuit, în primul rînd se vorbește despre buget. Meciurile mari, iar aici sînt incluse partidele din Champions League, El Clasico și derbyurile europene necesită o sumă de bani mult mai mare decît partide obișnuite de campionat. E bine să va stabiliți încă de la început prioritățile. Vreți să mergeți la un meci obișnuit al Barcelonei, al lui Real Madrid, AC Milan, Inter, Juve, Bayern, Manchester United, Liverpool sau Arsenal? Integrat eventual într-un week-end turistic, în care să includeți și alte obiective ale zonei respective? Sau vă doriți un meci mare? Trebuie să știți că bugetul în această a doua situație poate fi de cîteva ori mai mare. E posibil ca doar biletul de intrare să vă coste cît toată excursia în situația meciurilor obișnuite.

Și aceste meciuri, să le zicem ”obișnuite”, trebuie diferențiate. Premier League și Bundesliga sînt campionate cu un un public local extrem de fidel, în special campionatul Germaniei, astfel că posibilitatea achiziționării biletelor la prețuri oficiale este destul de mică. Pentru aceste două campionate se aplică procedura partidelor mari, pe care o voi expune mai jos. Spania și Italia însă sînt mai relaxate.

 Dacă de exemplu vreți să mergeți neapărat la un meci acasă al Barcelonei sau al lui Real Madrid, un meci normal, de genul celor cu Rayo Vallecano sau Levante sau Celta Vigo, n-ar trebui să fie prea multe probleme. Site-ul oficial al fiecărui club oferă posibilitatea achiziționării biletelor on-line. Există o procedură, căci ambele cluburi au suficient de mulți abonați, care, evident, au întîietate. Dar, de regulă, la acest gen de meciuri, rămîn destule bilete disponibile, căci vorbim și de stadioane mari, bilete care se pot achiziționa inclusiv de la casele din zona arenelor. Același lucru e valabil și în cazul campionatului italian și al celui francez, chiar și la unele meciuri ale PSG-ului. Ceva mai greu e la Juventus, căci stadionul e un pic mai mic și, fiind nou, iar echipa avînd evoluții foarte bune, suporterii vin de regulă în număr mare indiferent de adversar. Așadar, sfatul meu în acest caz e să apelați la site-urile oficiale ale cluburilor, căci procentajul de reușită e foarte mare.

Sigur că toată lumea își dorește un meci mare. Aici intervine problema banilor. Un bilet la un Clasico, la un Derby d`Italia, la un Inter-Milan, la meciuri tari de Liga Campionilor sau la meciurile din Premier League și Budesliga costă foarte mult. Există mai multe opțiuni de achiziționare a lor. Cea mai bună, la care apelează majoritatea agenților de turism sau a site-urilor de care vorbeam la început este VIAGOGO. E cea mai cunoscută, cea mai serioasă și cea care poate oferi bilete de intrare la majoritatea evenimentelor din lume, și nu mă refer aici doar la cele sportive.



De ceva vreme, pe acest blog, poate ați observat, există bannere ale acestei agenții. E o colaborare pe care am început-o, dar nu asta mă face să spun că sînt cei mai buni, ci experiențele pe care le-au avut oameni pe care-i cunosc și care au apelat la ei. Și nu doar pentru bilete la fotbal, ci și la turnee importante de tenis sau concerte.

Ideea e simplă. O agenție vă oferă un bilet la un meci pe care-l cumpără tot de aici, dar adaugă un comision, logic, plus că include acest bilet într-un pachet turistic, cu cazare și transport. Mult mai simplu mi se pare achiziționarea biletului on-line și apoi, separat, a cazării și a transportului. Există atît de multe variante de zbor astăzi, nu mai vorbesc de cazare, astfel încît să ne putem calcula un buget personal, fără să fim obligați să plătim suplimentar.

Apropo de cazare. Stadioanele, de regulă, sînt departe de centrul orașelor. Luați în calcul atunci cînd vă faceți o rezervare la ce oră e meciul. Un meci care se termină foarte tîrziu poate aduce după sine mari dificultăți de transport înapoi, astfel că un hotel din zona stadioanelor, la care să se poată ajunge pe jos, poate fi mai util. Rețelele de transport în comun în marile orașe europene funcționează mai bine ca la noi, dar cînd apare o revărsare de cîteva zeci de mii de oameni tot e foarte dificil. Eu unul îmi amintesc de un Barcelona-Real Madrid, în Supercupa Spaniei, astă-vară, care s-a terminat după miezul nopții, astfel că priveam împreună cu colegii mei cum mii de oameni au luat-o pe jos, pe Avenida Diagonal, pînă în centru, pentru că taxiurile erau puține, iar transportul în comun nu mai funcționa. Noi anticipasem problema și ne-am luat un hotel la care am putut ajunge, într-un sfert de ceas, mergînd pe jos. Aici nu pot să dau sfaturi, în ceea ce privește hotelul, căci e vorba de portofelul fiecăruia, de bugetul planificat.

Revin la bilete de intrare. Premier League, spuneam, se înscrie la același standarde ca un meci important de Champions League. E foarte greu de găsit un bilet la preț mic la meciurile lui Arsenal, în special, Manchester United, Liverpool. La Chelsea există ceva posibilități, dar trebuie acționat foarte repede, căci se epuizează rapid. Spre exemplu, la meciul cu Steaua, se puteau cumpăra de pe site-ul lor, inclusiv în ziua partidei, fără nici un fel de problemă, tichete în zona ”Hospitality”, destul de scumpe, dar cu nivel de confort foarte bun, cu catering inclus. Pe Viagogo, prețurile la partidele din Premier League sau Bundesliga diferă în funcție de importanță.

Procedura e destul de simplă și nu diferă de achiziționarea on-line a unei perechi de blugi. Site-ul este, de fapt, un intermediar între posesorii de bilete, în marea lor majoritate de abonamente, și cumpărător. Astfel că mai există, destul de rar, situații în care vînzătorul nu mai poate vinde repectivul bilet, dar site-ul garantează recuperarea banilor. De regulă asta nu se întîmplă și sînt destule cluburi care deja au semnat parteneriate cu acest site. Dacă sînteți atenți veți vedea panouri cu reclame pe marginea terenurilor la multe meciuri.

Am mai spus-o, din punctul ăsta de vedere sînt un norocos. N-am mai plătit bilete de intrare la un meci din 1995. Există evident și reversul medaliei, căci în această perioadă sînt extrem de puține meciurile la care să fi mers sau la care să mă fi uitat fără să am treabă. Ceea ce am scris mai sus nu reprezintă în nici un fel un îndrumar, ci niște doar niște idei, bazate pe informații adunate de-a lungul timpului de la oameni, cunoscuți sau nu.

Așa cum am spus și la început, ar fi foarte bine ca toți cei care au alte informații, au găsit alte căi de achiziție sau pur și simplu au avut experiențe în acest sens să le scrie aici, astfel ca această postare să devină într-adevăr un ghid pentru toți cei interesați.



37 Comentarii
  • Alex spune:

    Ca idee, in anumite cazuri, biletele se pot gasi si la fata locului. Eu am fost la Inter-Milan si am gasit bilet in ultima zi la 50 de euro. Chiar langa galeria Interului. Mentionez ca noi eram suporteri AC Milan, imbracati corespunzator. In afara de un „nu va bucurati prea tare” spus pe un ton nu tocmai prietenos, nu s-a intamplat nimic deosebit.
    Alt caz: Milan – Barcelona: bilet luat din tara prin alta agentie cu 300 euro, locuri in peluza destinata fanilor barca. Din nou, noi fani Milan.
    Am apelat si la viagogo, biletele au venit, nu au fost nici un fel de probleme.

  • marius spune:

    Eu de exemplu am fost la cateva meciuri de campionat ale lui ManUtd (Everton, Sunderland, Tottenham), biletul l-am achizitionat de pe site-ul oficial al clubului, fiind membru cotizant si avand dreptul sa cumpar bilete – pt meciurile din categoria „Premier”. Mai este o categorie de meciuri – cele cu echipele din asa-numitul „big four”, categoria „Ultimate” unde bilete nu se gasesc la liber, si pt care poti aplica pt bilete (cu conditia sa fii membru cotizant). Astfel, am asistat anul trecut la acel 6-1 de pomina cu City de acasa (castigand la loteria biletelor organizata de club).
    In ceea ce priveste cazarea, depinde foarte mult de ora de desfasurare a meciurilor. De ex., daca meciul are loc dupa-amiaza, cum sunt majoritatea in Anglia, prefer sa stau la un hotel din jurul aeroportului din Manchester, fiind mai accesibile ca pret decat cele din oras. In eventualitatea in care meciul incepe in jurul orei 20.00 pm (locala), prefer un hotel din apropierea stadionului.
    Biletele le cumpar la pretul oficial comunicat pe site-ul clubului. Incepand cu acest sezon, accesul pe Old Trafford se face pe baza cardului de membru, clubul „incarcand” biletul pe card – nu se mai emit bilete tiparite.
    Asa cum ai spus, alternative de zbor sunt o multime, eu prefer sa-mi organizez singur deplasarea.
    In fine, ar mai fi multe de spus, cam asta e pe scurt.
    multumesc si weekend placut, marius

  • andrey10 spune:

    ca a venit vb de milan.
    domnule Niculescu,
    cand puteti scri un articol despre prezentul si viitorul milanului in vederea dumneavoasta ?
    si sa scrieti cand poate depasi fortele de acum ( barca, real ) sau daca le pot depasi, ce vor face in urmatorii ani in ucl , daca pot castiga ucl , daca vor mai veni vedete mari cum a fost ibrahimovic , ronaldonho.
    in viziunea dumneavoastra.
    va rof puteti face ?>

  • Narcis spune:

    Eu am fost anul trecut la un Inter-AC Milan si am dat 30 de euro pe bilet la peluza. Sunt fan Milan si am stat in galerie la ei.
    Am plecat vineri din Bucuresti, si cand am ajuns in Milano m-am dus la o banca, nu-i mai retin numele exact (cred ca e San Paolo Bank), am cumparat biletele si am mers la meci fara emotii.
    Avionul (Blue Air) m-a costat vreo 75 de euro, iar cazarea (camera de 3), iar vreo 75 de euro/noapte/camera.
    Eu zic ca am iesit bine, nu ca Milan care a pierdut cu 2-4 si a pierdut matematic Scudetto in dauna lui Juve :).
    Dar ma bucur ca am asistat la un meci mare, cu multe goluri si super jucatori. Ma mai duc si la Milano si in alte parti!

  • Vlad Pîrvu spune:

    Foarte interesant articolul! Eu îmi pot exprima o p?rere din punctul de vedere al Borussiei Dortmund.

    Dup? cum ?tim, Borussia este clubul cu cea mai mare medie de spectatori din Europa (peste 80.000 la fiecare meci). A?adar, cel mai complicat lucru pentru a ajunge la meciurile Borussiei este s? apuci bilet (clubul are în jur de 60.000 de abonamente vândute, a?adar interesul pentru biletele r?mase este unul uria?). Site-ul oficial al clubului ?i compania Eventim.de au un parteneriat care ofer? posibilitatea achizi?ion?rii biletelor pe internet. De regul?, acestea se pun în vânzare cu dou? s?pt?mâni înainte ?i se epuizeaz? în decurs de câteva ore. Singura posibilitate de a prinde ceva, este s? stai noaptea cu mult? cafea lâng? tine pe site-ul lor. Sau, dac? nu mai prinzi, suni la ei ?i te înscri pe o list? de a?teptare. În func?ie de num?rul retragerilor, po?i prinde loc. De un loc undeva anume pe stadion aproape c? nu se pune problema. Acest lucru poate fi ob?inut numai prin intermediul agen?iilor amintite de tine, dar e mult mai costisitor.

    C? tot veni vorba de bani, o excursie la un meci pe Westfalenstadion este foarte accesibil? în compara?ie cu Anglia, de exemplu. Biletele cost? între 15 ?i 50 de euro, dar de regul? prinzi locuri situate în jurul valorilor de 30-35-40 euro. Bun. Cazarea te mai aduce la un 30-40 euro (ai avantajul c? stadionul este în ora?). Cât prive?te transportul, nici acesta nu este foarte scump. Cu 100-100 ?i un pic de euro ai avion dus-întors Bucure?ti – Dortmund cu Wizz Air.

    Un calcul simplu î?i arat? c? 1000 lei î?i sunt suficien?i ?i de-o bere, un cârnat ?i-un mic suvenir. Cu toate c?, dac? e?ti iste? ?i suficient de norocos, po?i face toat? treaba ?i cu 7-8 milioane. Bilet s? prinzi. :-)

  • Vlad Pîrvu spune:

    Revin cu un comentariu fara diacritice, scuze!

    Foarte interesant articolul! Eu imi pot exprima o p?rere din punctul de vedere al Borussiei Dortmund.

    Dupa cum stim, Borussia este clubul cu cea mai mare medie de spectatori din Europa (peste 80.000 la fiecare meci). Asadar, cel mai complicat lucru pentru a ajunge la meciurile Borussiei este sa apuci bilet (clubul are in jur de 60.000 de abonamente vandute, asadar interesul pentru biletele ramase este unul urias). Site-ul oficial al clubului si compania Eventim.de au un parteneriat care ofera posibilitatea achizitionarii biletelor pe internet. De regula, acestea se pun in vanzare cu doua saptamani inainte si se epuizeaza in decurs de cateva ore. Singura posibilitate de a prinde ceva, este sa stai noaptea cu multa cafea langa tine pe site-ul lor. Sau, daca nu mai prinzi, suni la ei si te inscri pe o lista de asteptare. In functie de numarul retragerilor, poti prinde loc. De un loc undeva anume pe stadion aproape ca nu se pune problema. Acest lucru poate fi obtinut numai prin intermediul agentiilor amintite de tine, dar e mult mai costisitor.

    Ca tot veni vorba de bani, o excursie la un meci pe Westfalenstadion este foarte accesibila în comparatie cu Anglia, de exemplu. Biletele costa intre 15 si 50 de euro, dar de regula prinzi locuri situate in jurul valorilor de 30-35-40 euro. Bun. Cazarea te mai aduce la un 30-40 euro (ai avantajul ca stadionul este in oras). Cat priveste transportul, nici acesta nu este foarte scump. Cu 100-100 si un pic de euro ai avion dus-intors Bucuresti – Dortmund cu Wizz Air.

    Un calcul simplu iti arata ca 1000 de lei iti sunt suficienti si de-o bere, un carnat si-un mic suvenir. Cu toate ca, daca esti istet si suficient de norocos, poti face toata treaba si cu 7-8 milioane. Bilet sa prinzi. :-)

  • Claudio spune:

    Un articol scris la comanda pentru a face reclama agentiei de turism cu care ai contract. Penibil! Andrei, lasa prostiile si orienteaza-te spre ce te pricepi mai bine! De asta suntem aici, nu pentru a fi cobaii advertisingului.

  • Adi spune:

    Daca tot te respecti, fa-o pana la capat!
    In josul paginii scrie asa:

    Copyright | 2012 | Andrei Niculescu
    Powered by http://www.kunistvan.ro

    Iar acest e inexistent, deci ai piratat web template-ul sau te-ai lasat pe mana neptrofesionistilor?

    Nu uita, e doar un sfat! Sper ca il si apreciezi! Critica e uneori si constructiva!

  • Cornel spune:

    Totzi mai multzi sunt kare se plang de Andrei pe alte forumuri ca desi nu injura shi sunt civlizatzi pe siteul tau,nu le lasi commenturile.

    • Andrei Niculescu spune:

      Nu e nevoie sa te obosesti sa faci 3 adrese de e mail, ca sa para 3 utilizatori diferiti, atit timp cit ip-ul e aceleasi pt toate 3 :)) Daca foloseai o singura adresa poate nu era considerat spam. Ca sa nu mai spun ca ip-ul te duce direct la sursa, daca vrei si poti :))) Cit despre cine mi-a facut site-ul e fix treaba mea. Iar daca Viagogo e agentie de turism, atunci nu mai am.nici un alt comentariu

  • Jean spune:

    Va salut. Un sfat pentru cei care se duc la meciuri in afara:Sa incerce pe cat posibil sa evite „baietii” care vand bilete in fata stadionului,deoarece exista posibilitatea ca acestea sa fie false sau retrase. Eu am fost la Milan-Inter acum 2 ani,am fost nevoit sa cumpar de la baieti bilet (tribuna 2 pe portocaliu,etaj 2, pret 160 euro) deoarece absolut toate biletele erau epuizate cu 1 sapt inaintea meciului de catre cei cu care aveau card „Cuore rossonero” (acestia aveau prioritate). Seria biletelor cumparate a aparut in ziua meciului pe site-ul oficial Ac Milan si figurau ca fiind retrase….cu ele s-a putut intra in curtea interioara a stadionului dar la intrarea in stadion dadeau rosu la cititorul de bilete….noroc ca mai erau inca 10-15 persoane la intrare cu aceeasi problema care au insistat si pana la urma i-a lasat sa intre pe toti:)

    Tin sa mentionez ca mereu am cumparat bilete din surse oficiale fie ca a fost vorba de alte meciuri Inter-Milan,meciuri din Serie A sau TIM cup,meciuri din CL(Inter-Man Utd,Real-Bayern) sau Supercupa Europei(Inter-Atletico).

  • cao spune:

    Felicitari pentru articol Andrei!multumiri si celor care la comment-uri au impartasit din experientele lor…chiar e un subiect prea putin dezbatut,tinand cont ca suntem cu totii iubitori de fotbal si ne dorim cu totii sa ne vedem echipa favorita live!!!

  • Cosmin spune:

    Arsenal acasa, in sezonul trecut, meci cu Newcastle:

    Biletele pentru meci le-am cumparat cu 2 saptamani inainte, cand clubul scosese la vanzare la liber putinul ce nu se daduse abonatilor. Se mai vindeau doar la peluze, pe inelele superioare, insa meciul s-a vazut perfect. Tichetele le-am ridicat inaintea meciului de la stadion, n-au fost niciun fel de probleme.

    Cazarea am avut-o foarte aproape de stadion, la hostelul Arsenal Tavern, ceea ce ne-a permis sa traim din plin atmosfera englezeasca din zilele de meci. A fost superb, toata strada se colorase alb-rosu.
    Transportul in comun este super-ok, ai probleme cu el doar daca vrei neaparat sa ai. Totusi, dupa meci este foarte aglomerat la metrou.

    Bilete la meci se pot cumpara si de la „baieti”, am intrebat cu cat se dau si pretul era cam dublu – pana la urma, nu era foarte rau :)

    Per total, la Arsenal totul merge super ok cata vreme este planificat si rezervat pe site-urile oficiale (transport, cazare, bilete la meci). Londra nu e deloc ieftina, insa n-as recomanda o excursie pana acolo doar de dragul unui meci – trebuie si vizitata.

  • florin spune:

    Eu am fost la barca real din 2008 dec. primul sezon a lui pep pe banca barcelonei.Am platit pe bilet in jur de 300 de e in care intra un tricou fara numar care probabil costa in jur de 30 de e.Am cumparat biletul tot online de pe un site asemanator lui viagogo.O teapa de zile mari am stat chiar in spatele portii iar eu platisem biletul la inelul 2.
    In 2012 am fost la barca granada meciu in care Messi s-a ceratat cu Villa iar pe acel bilet am platit in jur de 100 de e locuri bune tot ce trebuie bilet achizitionat de pe viagogo daca-mi aduc bine aminte.

  • Ramona spune:

    Buna! Cei care ati comandat bilete de pe Viagogo, cam cat a durat pana cand le-ati primit? Nu prea stiu exact cum se procedeaza, ma intereseaza bilete pentru un meci din octombrie al Borussiei Dortmund. Am constatat ca nu prea am sanse sa prind bilete pe site-ul clubului si Viagogo mi se pare cea mai buna alternativa. As vrea sa stiu cam cu cat timp inainte ar trebui comandate ca sa ajunga in timp util. Multumesc!

    • Andrei Niculescu spune:

      Din ce stiu eu, ei ti le trimit fie acasa, fie la adresa din Germania la care stai. Nici eu n-am comandat niciodata, dar am prieteni multi care au facut-o si asa functioneaza. Atunci cand comanzi, inteleg ca primesti si un soi de instructiuni. Exista si unele agentii de turism care se ocupa cu asa ceva, dar la ei trebuie sa platesti un pachet intreg. Te sfatuiesc sa pui aceeasi intrebare pe facebook, in grupul Fotbal European, poate vei primi mai mult ajutor decat aici

  • Marian spune:

    Buna ziua! Doresc sa ma duc la meciul MC cu MU de pe 02 noe 2014. Cum fac sa-mi iau bilet? Pe viagogo vad ca-mi spune ca nu se vand la liber decat la membrii cotizanti…

  • Gabi Morar spune:

    MA INTERESEAZA CUM SA AJUNG LA BARCA REAL DIN 22.03.2015.AM CAZARE, AM PLATIT AVION, DAR BILETUL LA MECI ESTE MAREA PROVOCARE.ROG ORICE DETALII SAU UN MIC AJUTOR PT. INDEPLINIREA UNUI VIS.

    • Andrei Niculescu spune:

      Din pacate, nu prea am cum sa-ti dau vesti bune. Bilete la pretul oficial, care oricum e destul de mare, n-o sa gasesti la meciul asta, iar pretul unui bilet pe diverse alte site-uri de profil e foarte mare. Daca totusi te intereseaza si ai de gand sa platesti cateva sute de euro pe un bilet nu tocmai formidabil (ca loc ma refer) ai varianta site-ului http://www.viagogo.es pe care eu l-am mai recomandat. Gasesti linkuri suficiente catre acest site pe postarile mele

      • Gabi Morar spune:

        Multumesc pentru raspuns.Varianta bisnitari merita luata in calcul, la BARCA REAL.Si inca ceva: Felicitari pentru emisiuni si comentariile in direct.

        • Andrei Niculescu spune:

          Eu n-as risca la bisnitari. I-am vazut pe acolo, nu par de incredere. Sunt foarte multe bilete false. plus ca pretul e foarte mare

  • Gabi Morar spune:

    Cand treceti prin Zalau aveti o palinca adevarata.Va rog numai sa ma anuntati prin e-mail .Multumesc mult pentru sfaturi!

    • Andrei Niculescu spune:

      Si eu multumesc anticipat pt palinca. Nu-s amator, dar nu-i nimic. Problma e ca mai usor cred ca o sa ne vedem la un Clasico decat la Zalau, unde n-am fost niciodata :))))

  • Gabi Morar spune:

    Un roman plecat la munca mi-a rezolvat intrarea la BARCA- REAL-22.03.2015, printr-un coleg de munca spaniol socio FC BARCELONA.
    FCBSOCI 2015(carnet de membru)ABONAMENT TEMPORADA 2014/2015( abonament)-GOL NORD 2 GRADERIA, porta 103, boca 248, fila 12- 400 eur( negociat de la 500 euro), a reprezentat realizarea unui vis.Dupa meci a trebuit sa returnez cele doua cartele cu coduri de bara
    1.Pe site-ul clubului ,s-a anuntat cu o saptamana inaintea meciului ca eventualele bilete disponibile vor fi vandute online pe FC.BARCELONA.COM si TICKETMASTER.COM, incepand din 21.03.2015 ora 10.00.Am incercat sa mai cumpar un bilet pentru sotie,intrand pe cele doua site-uri de mai sus.Sambata 21.03.2015, cele doua site-uri de mai sus au fost blocate, iar duminica 22.03.2015( ziua meciului)chiar daca mai apareau bilete disponibile, in momentul cand incercam sa le rezerv, figurau ca vandute.
    2.Am incercat si varianta casa de bilete a stadionului,dar fara succes intrucat nu s-a vandut nici un bilet la casa in 21 si 22.03.2015.
    3.Inainte de inceperea meciului eu nu am vazut nici un bisnitar sau persoana care doreste sa vanda un bilet.
    4.Cum se face stanga de la Hotel Printesa Sofia( aici am localizat eu echipa de filmare din trasmisiunile precedente), m-am uitat dupa tine( si eventual Gica Craioveanu) sa te salut, dar eu am ajuns la 19.30, iar la 19.40( cand s-au deschis portile)nerabdator am intrat cu emotii pe stadion ca nu cumva cele doua cartele sa fie cu probleme(cand s-a aprins becul verde la turnicheti pentru mine era deja 1-0 pentru Barca).
    4.Am incercat si prin agentii de tursm dar preturile erau foarte mari, si erau conditionate de cazare
    4.Daca nu aveam biletul, site-ul http://www.viagogo.es, era singura solutie, cu conditia ca acesta sa fie accesat cu maxim o zi sau doua inainte de meci pentru a obtine cel mai bun pret.
    Experienta mea sper sa foloseasca si altora, dar va spun ca daca iti doresti cu adevarat se poate orice.
    Multumesc Andrei, si sper ca intr-o buna zi sa am onoarea sa-ti strang mana.( de ce nu la urmatorul EL CLASICO)
    FORTA BARCA!

    • Andrei Fer spune:

      Salut Gabi! As vrea sa reu?esc sa te contactez ! Sunt tot din Zal?u si am de gând sa particip la un astfel de meci! Cu respect Andrei!

  • adi.r spune:

    eu am prins bilet la Barca vs Bayern in semifinal CL de anul trecut la casele de bilete in ziua meciului. 141euro si loc f.bun. asta dupa ce ne-am chinuit juma’ de ora pe site-ul lor in ziua in care au anuntat ca se pun in vanzare, ne-au dat un numar de ordine si pe cand sa plasam comanda scria deja bilete epuizata. de pe site-ul lor ne-am luat la urmatorul meci, cel cu sociedad.
    cea mai simpla metoda sa prinzi bilete la meciurile de afara e sa te imprietenesti cu suporteri ai echipelor pe care vrei sa le vezi. eu asa am mers la Arsenal – Anderlecht in CL (gasesti bilete si la baieti, te asalteaza inca de cum iesi din metrou) si la Anderlecht cu Olympiakos in EL.
    acum merg la Borussia cu Liverpool dar inca n-am bilet insa mi-a promis cineva ca la 150euro s-ar putea sa-mi gaseasca. daca mai e careva pe aici care merge si are sau nu bilete sa-mi dea de stire.
    legat de cazare si transport, sunt adeptul mersului pe cont propriu. de ce sa platesti comisioane grase agentiilor cand poti cauta singur avion (exemplu concret: bilet wizzair bucuresti-bruselles 78ron pe site-ul lor si 178ron pe vola.ro), iar pt cazare folosesc booking.com

  • Marius spune:

    Salutare tuturor vreau sa stiu si eu cateva detalii ma intereseaza 2 bilete la el clasico 2017 barca – real cam cat ma r costa? , unde le pot achita ?…sa fac rezervare mai din timp?

    • Andrei Niculescu spune:

      Iti raspund eu, cred ca sunt mai in tema. Ti-ai ales o miza cam mare. la meciul asta nu se pot rezerva bilete. Eventual daca esti socio la Barcelona, din categoria celor fara loc, ai putea avea sansa sa renunte cineva si sa prinzi tu, daca te pui pe lista de asteptare. Iar din alte surse,gen Viagogo, poti incerca, dar sa fii pregatit pentru preturi foarte mari, peste 500 de euro cel mai ieftin, undeva spre 1000 cele cu vizibilitate mai buna. Meciul asta, la Barcelona sau la Madrid, are cel mai ridicat nivel al preturilor, la concurenta cu finala Champions League, unde sunt si mai mari. Poti avea sansa ca la ora respectivului Clasico una dintre echipe sa fie la retrogradare, dar sincer n-as miza pe asta :)))

  • Andrei Fer spune:

    Salutare prieteni! Am fost in Februarie 2015 la meciul Real-villarreal. Biletele le-am cumparat cu 1-2 saptamani inainte de meci. Sunt membru socios si am reusit sa achizitionez biletele de pe site.ul oficial la pretul de 110 euro la tribuna , la un loc foarte bun! La pauza am ochit 2 locuri libere, mai aproape de gazon pentru a.l vedea mai bine pe Cr7 (deci am schimbat locul ca romani ce suntem) . Cazarea a fost la Matusa mea deci nu va pot da detalii. Transportul in comun a fost Ok, doar ca la finalul meciului sta?ia de metrou apropiata de stadion a fost inchisa pentru a evita aglomeratia. Ne-am panicat putin dar am mers la alta statie apropiata si am luat metroul. A fost o experienta unica mai ales ca am fost cu zi inainte de meci la Valdebebas , locul de antrenament al celor de la Real. Sper sa ajung si la un El Clasico! Domnule Niculescu mult respect si mii de felicitari si din partea mea! Daca nu treceti prin Zalau, va aduc eu tuica (palinca) la Bucuresti cand ma intorc la Academie. Cu respect Andrei !

  • Aurel Ionescu spune:

    Buna ziua. Am achizitionat doua bilete la Malaga – Bilbao din 23 septembrie a.c., in conditiile in care la data la care le-am cumparat pe site figura ca se desfasoara pe 24., exact ziua cand voi ajunge eu acolo. Ulterior au schimbat data pe 23 septembrie si nu vor sub nici o forma sa restituie banii sau sa imi ofere un voucher pentru a cumpara ceva de la magazinul clubului, argumentand ca pe site era specificat clar ca data desfasurarii va fi confirmata ulterior. Au dreptate, eu nu am fost atent la acest aspect din lipsa de experienta. Intrebarea este daca pot vinde aceste bilete in conditiile in care ele au fost achizitionate nominal si care ar fi calea de urmat. Multumesc.

    • Andrei Niculescu spune:

      Imi pare rau, dar chiar nu stiu ce sa-ti raspund. Stiu si eu ca data nu este sigura pana cand nu se anunta de catre Liga spaniola, dar mai departe nu stiu ce ar trebui facut. Poate reusesti totusi sa ajungi, ar fi pacat sa nu meri :)

  • Tnk1921 spune:

    Singurul derby adevarat care a mai ramas in picioare si in tribune e Roma – Lazio …nu se compara nimic cu acesta.Barca – Real ? City – United , Dortmund – Bayern , inter – milan sunt copilarii pe langa acesta…plus atmosfera din capitala in ziua meciului…

  • Anders spune:

    Andrei, ai auzit de FotbalTour? Merit? s? iau bilete la Real sau Barcelona prin ei? Au recenzii foarte bune pe internet ?i oamenii care a fost cu ei, par mul?umi?i, dar nu ?tiu ce s? zic… Dac? m? po?i ajuta cumva ?i ?tii ceva de ei… Mul?umesc!

    • Anders spune:

      Vad ca nu merge sa scriu cu diacritice la tine si nu-mi pot edita cometariul de mai sus. Poti tu s-o faci, te rog? Acum arata cam urat si nu se prea intelege… Multumesc! Si apoi poti sa stergi comentariul asta :)

  • Dinu alin spune:

    Aceea?i problem? o am si eu si alti 3 prieteni. Am luat bilete la meciul Barca-Rayo de pe 10.03.2019 data care era ini?ial dup? care a fost programat pe 9.03.2019,dat? la la care nu putem fi prezen?i. Se mai pot recupera banii??Sunt totusi aproape 400 de euro

Dă-i un răspuns lui Andrei Fer Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă