Despre Jose Mourinho s-au scris milioane de rînduri. Sute de mii de articole, zeci de mii de editoriale și destul de multe cărți. O simplă căutare pe Google și poți găsi destule titluri care-l au ca personaj principal de antrenorul portughez. Controversat și admirat în același timp, Mourinho are toate caracteristicile unui astfel de personaj principal.

Cînd am fost ultima dată în Spania, la Barcelona, la El Clasico, am cumpărat din aeroport o astfel de carte despre Mourinho. Era atunci ultima, între timp nu știu dacă a mai apărut sau nu altceva. Abia ieșise cea de-a doua ediție și citisem despre ea în presa spaniolă. Se numește ”PREPARANSE PARA PERDER – LA ERA MOURINHO 2010-2013”. E scrisă de Diego Torres, un ziarist respectabil și respectat al Spaniei, care nefăcînd parte din aria presei sportive, căci lucrează la ”El Pais”, a avut ocazia să urmărească traiectoria lui Mourinho în Primera Division fără să fie implicat zilnic în ea, din punct de vedere profesional.

Am citit cartea în avion, în drum spre America. În 10 ore ai tot timpul din lume să citești nu una, ci două cărți, iar dacă mai ui la socoteală și întoarcerea, chiar mai multe. Fac parte din categoria celor care nu pot închide un ochi în timpul zborurilor, așa că a fost foarte bine că am avut ce face.

Cartea se citește foarte ușor. Narațiunea curge de la sine, pare un thriller și nu o lucrare despre un om de fotbal. Însă, dacă e să dăm crezare autorului, viața lui Jose Mourinho seamănă din multe puncte de vedere cu un thriller. Nu sînt împușcături, dar sînt victime, ba încă sînt și victime colaterale, nu sînt urmăriri pe străzi, dar sînt acțiuni demne de un strateg, așa cum este, de fapt, antrenorul portughez.

Textul începe abrupt, iar asta nu face decît să sporească interesul pentru întreg conținutul. Practic e redat un episod din finalul aventurii lui Mourinho la Real Madrid. Se povestește cum Mourinho a făcut o criză de nervi, dusă chiar pînă la lacrimi, atunci cînd a aflat că Sir Alex Ferguson l-a desemnat David Moyes ca succesor la Manchester United, și nu pe el. Scaunul de antrenor la Manchester United era vizat de foarte mult timp de Mourinho, iar cînd s-a aflat că Sir Alex nu va mai continua el i-a solicitat lui Jorge Mendes, reprezentantul său și unul dintre personajele principale ale volumului, să facă tot posibilul pentru a-i obține acest post. Criza de nervi ulterioară anunțului că Moyes este noul antrenor venea și din ideea că fostul antrenor al lui Everton nu cîștigase nimic în cariera lui, spre deosebire de Mou.

Pentru mulți spanioli cartea a reprezentat un soi de revoluție, căci a prezentat foarte multe episoade pe care mass-media nu le-a făcut publice în timpul celor trei ani de mandat ale lui Jose Mourinho. Aflăm spre exemplu cine a fost omul care a insistat ca Mourinho să fie adus la Real. E vorba de Jose Angel Sanchez, directorul general executiv al Realului, omul de maximă încredere al lui Florentino Perez. În 2000, atunci cînd Florentino a cîștigat primul său mandat ca președinte, în urma acelei afaceri Figo, de care puțini își mai amintesc, Jose Angel Sanchez avea 32 de ani și era cel mai tînăr membru al consiliului de conducere. Absolvent de filologie, nu știa prea multe despre fotbal, dar deprinsese cunoștințe temeinice despre Marketing, căci lucrase la celebra firmă de jocuri pe calculator SEGA. Lui Jose Angel Sanchez, a cărui urcare în ierarhia madrilenă a surpins pe toată lumea, i se datorează, se zice, uluitoarea creștere a brandului Real Madrid din punct de vedere economic. Grație acestei creșteri, el a devenit cel mai important colaborator al lui Florentino Pereze. Și a reușit astfel să-l convingă de utilitatea aducerii lui Mourinho, deși Florentino și-l dorea foarte mult pe Arsene Wenger. Și poate că l-ar fi și convins pe Wenger, știută fiind puterea lui Florentino în acest sens, probată în atîtea și atîtea transferuri.

Ce s-ar fi întîmplat dacă Florentino nu s-ar fi lăsat convins și ar fi pedalat pe varianta Wenger n-o să știm niciodată. Sigur că se vor găsi destui care să creadă că Wenger n-ar fi plecat niciodată de la Arsenal. Îi las să creadă, deși e din ce în ce mai limpede că totul are un preț. Poate că ar fi fost mai bine cu Wenger, poate că nu. Cum a fost cu Mourinho însă știm. Iar din carte aflăm și mai multe.

N-o să încerc acum să povestesc aici despre tot ceea ce am citit în aproape 300 de pagini. Mi-ar lua foarte mult timp, pentru că ar fi foarte multe de povestit. Cartea se poate comanda cu ușurință pe Amazon ori pe e-Bay, costa în jur de 15 euro, dar vor fi 15 euro bine cheltuiți, căci veți descoperi, așa cum am făcut eu, multe episoade din spatele ușilor închise. E posibil să se poată descărca și de pe internet, dar pe mine mă depășesc lucrurile astea. E în limba spaniolă, evident, dar nu cred că ăsta e un mare handicap nici mpcar pentru cei care înțeleg foarte puțin din limba lui Cervantes.

Ca orice ziarist român, am încercat să analizez și ce s-ar afla în spatele celor aproape 300 de pagini. Mi s-a parut că-n multe aspecte adevărul ar trebui căutat undeva la mijloc. Și mi s-a mai părut că sursa principala a autorului, dat fiind felul în care este el zugrăvit în carte, e Iker Casillas. Sigur că n-am nici o probă, pur și simplu așa mi se pare. Ceea ce explică într-un fel unele episoade petrecute ulterior în vestiarul Realului, despre care eu scriam aici încă de acum un an. La fel cum tot aici am scris și despre conflictul dintre Mourinho și Cristiano Ronaldo, confirmat în această carte. Asta nu mă face să consider mai puțin interesant conținutul. Dimpotrivă.

În concluzie, e o carte pe care v-o recomand. Pentru mine a fost un excelent prilej de a rememora acele dueluri Barcelona-Real Madrid pe care le-am trăit, multe dintre ele, pe viu. Dar și să înțeleg anumite episoade petrecute de-a lungul acestor 3 ani și pe care, la vremea respectivă, nu le pricepeam. Să descopăr, de exemplu, de unde vine rivalitatea exagerată, violentă chiar, dintre Levante și Real Madrid, să aflu că doi fotbaliști, Ballesteros și Puyol, au depășit granițele dialogurilor verbale cu Mou, intrînd contondent în cele fizice, în spatele unor uși bine închise.

În 2010, Spania avea cei mai buni fotbaliști din lume, cei mai buni antrenori din lume și cele mai bune două branduri fotbalistice din lume. Războiul de trei ani dintre cele două tabere a lăsat multe victime și cred că asta se vede și acum.

P.S.

Dacă încă n-ați văzut filmul documentar realizat de ITV și dedicat lui Jose Mourinho o puteți face AICI: