Există o vorbă, veche de cînd lumea și tare înțeleaptă: ”Vrei să rîdă Dumnezeu de tine? Fă-ți planuri!”. Cu toții cred că am verificat-o măcar o dată în viață. Cu toții o facem, cu toții ne facem planuri, mai apropiate ori mai depărtate, cu toții încercăm să ne imaginăm viitorul uitînd un singur lucru, poate cel mai important, nu întotdeauna destinul e sută la sută în mîinile tale. Ultimul pe lista celor care, probabil, trăiesc pe pielea lor această realitate e Victor Valdes.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Cel mai bun portar din istoria Barcelonei avea planurile sale pentru această vară. Anunțase că nu mai vrea să stea, anunțase că are nevoie de alte provocări. Eu unul nu l-am înțeles la momentul anunțului. Am și scris asta. Nu mi-am dat seama atunci, la fel cum nu-mi dau seama nici acum, ce probleme l-au determinat pe Victor Valdes să ia această decizie. Eu unul nu cred că e cineva atît de dereglat încît, neavînd absolut nici o problemă, să plece din Barcelona și de la această echipă a Barcelonei. Aparent, Victor Valdes n-avea nici o problemă. Aparent, căci niciodată nu o să știm noi cei din afară ce se întîmplă sută la sută într-un vestiar. Era titularul postului, nimeni nu-i punea în discuție această poziție, e catalan, deci e de-al casei, e dintre cei crescuți în La Masia, relația cu ceilalți jucători din lot părea foarte bună, iar publicul de pe Camp Nou îi trecea cu vederea destul de ușor greșelile pe care le făcea, căci mai făcea și greșeli. Și totuși ceva e la mijloc. Se spune că portarii au o anumită doză de nebunie, fără de care n-ar putea să reușească. Poate că în dreptul acestei nebunii s-ar înscrie decizia de a pleca de la Barcelona. E bine totuși să nu încercăm noi să gîndim, cu mintea noastră, în locul fotbaliștilor. Ei au unitățile lor de măsură și, după atîția ani petrecuți în jurul acestui fenomen numit fotbal, timp în care am cunoscut destule personaje și am aflat destule situații, sînt din ce în ce mai convins că mare parte dintre fotbaliști nu decid doar ei atunci cînd vine vorba de astfel de afaceri. Căci, una peste alta, un transfer e o mare afacere nu doar pentru fotbaliști. Iar un transfer al unui jucător liber de contract e deja o mega-afacere.
Acum, de toate planurile lui Victor Valdes s-a ales praful. Diagnosticul e nemilos, crud și are sunetul unui pahar scăpat pe jos, care se face țăndări: ruptură de ligamente încrucișate. Minim 6 luni de pauză, ceea ce înseamnă că finalul de sezon e ratat, ceea ce înseamnă că Mondialul e ratat, ceea ce înseamnă că perioada de convalescență se va suprapune cu cea de transferuri, ceea ce presupune o lungă perioadă pînă la revenirea la forma de dinaintea momentului fatidic. Se spune că fotbaliștii cu astfel de accidentări au nevoie, pentru a reveni la forma maximă, de tot atîtea luni cîte au petrecut pe tușă. Cu alte cuvinte, după 6 luni de stat pe margine, abia după alte 6 luni de la momentul reapariției pe gazon poți să spui că ți-ai revenit.
Și ar mai fi ceva. E foarte posibil ca acesta să fi fost ultimul meci al lui Victor Valdes în tricoul Barcelonei. Ce coincidență stranie, a fost și căpitan de echipă. A părăsit terenul pe targă, în lacrimi, fără să poată să-și ia rămas bun de la un public, spuneam și mai sus, care i-a fost fidel în ciuda erorilor pe care, ca orice portar, ca orice om pînă la urmă, le-a făcut. Am citit tot soiul de opinii despre el, cum că e un beneficiar al unui lot fabulos, al unei conjuncturi excepționale, cum că oricine s-ar descurca în această situație. Veți vedea ce greu va fi de înlocuit Victor Valdes. Și-n acest sezon, dar și-n sezoanele ce urmează. A fi portar la Barcelona nu-i așa simplu cum pare. Vorbim de cineva care trebuie să-și mențină nivelul de concentrare intact timp de 90 de minute, deși posesia echipei sale se apropie de cele mai multe ori de 70 %, vorbim de cineva care trebuie să rezolve în general situații de contraatac, cu adversari în superioritate și cu foarte mult spațiu la dispoziție, căci FC Barcelona nu prea se apără în zona propriului careu. Vorbim de cineva care trebuie să rezolve și fazele fixe, în condițiile în care FC Barcelona e vulnerabilă la aceste situații. Vorbim de cineva al cărui joc de picior trebuie să se apropie de cel al unui jucător de cîmp, condiție esențială la orice portar al Barcelonei de azi. Valdes e cel ce începe acțiunile de atac, procentajul său de pase corecte fiind impresionant.
Mai sus spuneam un lucru. Victor Valdes este cel mai bun portar din istoria Barcelonei. A cîștigat tot ce se putea cîștiga la nivel de club și la nivel de echipă națională. 6 campionate, 2 Cupe, 5 Supercupe ale Spaniei, 3 Ligi ale Campionilor, 2 Supercupe europene, 2 Mondiale de cluburi, un Euro și un Mondial cu Spania. Are poate cea mai importantă contribuție la prima Ligă a Campionilor cucerită de FC Barcelona, în 2006. Toate acestea din 2002, cînd Louis van Gaal l-a debutat la prima echipă pînă astăzi.
Toate acestea pentru un club la care a intrat pe cînd avea 10 ani. Și toate acestea în condițiile în care n-a vrut să se facă portar, iar la 18 ani a avut nevoie de vizite la psiholog, pentru că voia să renunțe. Ce va face Barcelona în continuare, rămîne de văzut. Poate că-i va oferi din nou acea prelungire de contract, pe care el însuși o refuzase. Măcar pe un an. După cazul Abidal, cu care cred că Barcelona a greșit, ar fi un gest extrem de elegant.Problema e că pentru Barcelona urmează cea mai dificilă perioadă a sezonului și ea trebuie abordată fără cel mai bujn portar din istoria sa. Dacă absența lui Valdes la echipa națională va fi mai lesne acoperită, căci există Casillas, există Reina, există De Gea, există eventual și Diego Lopez, la Barcelona lucrurile nu sînt atît de simple și e posibil ca această absență să fie decisivă.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Două vorbe despre etapa intermediară din Primera Division. E incredibil cît de mult contează factorul psihic la o echipă de fotbal. Nu degeaba se spune că fotbalul e o stare de spirit. Acum o săptămînă, Real Madrid era favorită clară, ba părea pretendentă la cîștigarea triplei, în doar trei zile totul pare prăbușit. Două eșecuri consecutive au adus Realul în situația de a deveni din prima a treia favorită. În momentul ăsta, privind calendarul, Barcelona pare a avea cel mai ușor program, în condițiile în care întîlnește pe Atletico pe teren propriu, în ultima etapă. Deplasările celor două de sîmbătă, Atletico la Bilbao, Barcelona pe terenul lui Espanol devin extrem de importante.
Și apropo de Real Madrid, de eșecul cu Sevilla și de accidentarea lui Victor Valdes. Există o legătură. La Sevilla, mi se pare că s-a resimțit cel mai mult absența lui Jese. Era genul de meci pe care Jese îl rezolva pe cont propriu, așa cum a mai făcut-o. Iată ce mult contează o accidentare! În timp ce Atletico a bătut Granada în stilul caracteristic, Real a făcut un joc bizar pe ”Sanchez Pizjuan”. Prima jumătate de oră a fost excelentă și ducea cu gîndul la o victorie facilă. A venit însă acel gol egalizator al lui Bacca (ușor ușor ne lămurim și noi de ce Rusescu nu prea a avut șanse acolo) și totul s-a frînt, panica a cuprins jocul Realului, dar și gîndirea lui Ancelotti, incapabil, și de data asta, să găsească o soluție care să redreseze lucrurile din mers. Am spus de multe ori lucrul ăsta despre Tata Martino, dar pesemne că și Ancelotti are aceeași meteahnă.
Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
A fost unul dintre cele mai frumoase dueluri dintre Real Madrid și FC Barceona din ultimul timp. În orice caz, cel mai frumos Clasico pe care eu l-am comentat în direct, și am comentat ceva din 2009 încoace. Încă o dată s-a văzut de ce acest duel rămîne cel mai important din fotbalul mondial, căci eu nu-mi amintesc de vreo alta partidă, din orice campionat doriți, care să stîrnească atîtea pasiuni și atîtea discuții înainte, dar mai ales după meci.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Poate că, la două zile de la consumarea evenimentului, putem vorbi și despre altceva decît despre arbitraj. Mi se pare nedemn ca un astfel de meci, unde s-au dat 7 goluri și unde s-au ratat încă pe atîtea ocazii mari, unde rezultatul final n-a fost niciodată sigur, nici în minutele de final, cu Barcelona în avantaj și numeric și pe tabelă, mi se pare nedemn așadar ca un astfel de meci să fie discutat aproape doar prin prisma arbitrajului. Sigur că arbitrajul are importanța lui și e evident că Undiano Mallenco a făcut greșeli, unele mai mari, altele mai mici, în nici un caz însă atîtea cîte i se pun în cîrcă. Am văzut și eu după meci analizele de la posturile de televiziune, am citit cronicile a doua zi în toate cele 4 ziare sportive ale Spaniei și, dincolo de opiniile unui editorialist sau altul, cunoscuți în Spania pentru ”rolul” pe care-l joacă și pe care și-l asumă, comentariile la adresa lui Undiano Mallenco n-au fost atît de acide.
A spune că Real Madrid a pierdut din cauza lui Undiano Mallenco ar fi o eroare colosală, căci nu-i așa, la fel cum, dacă s-ar fi terminat 3-2 pentru Real după penaltyul oferit lui Cristiano nici Barcelona n-ar fi avut de ce să spună că a mîncat bătaie din pricina arbitrului. Mergînd mai departe, a spune că arbitrul n-a dorit o victorie a Realului, care ar fi ucis suspansul în campionat, e mai întîi lipsită de sens, căci dacă într-adevăr avea această misiune, Mallenco nu transforma o lovitură liberă în penalty pentru madrileni, la 2-2, sau găsea circumstanțe de penalty la intervenția lui Pepe la Neymar, în prima repriză. În al doilea rînd, această ipoteză e lipsită de respect pentru Atletico Madrid, care pînă una alta e lider și ar fi rămas în cursă, cu șanse, și dacă Real cîștiga în Clasico. Într-un reportaj, de genul celor care țin în viață presa scrisă, un ziarist de Marca a călătorit în același vagon de tren cu jucătorii lui Atletico, de la Sevilla la Madrid (da, au fost cu trenul, dar cu unul de are viteză) și a observat, nu fără surprindere, că Diego Simeone ar fi vrut ca Realul să cîștige. Avea Simeone calculele sale, care vizau și ultima etapă, cînd se joacă Barcelona-Atletico, dar dincolo de asta, felul în care Atletico a concurat în acest sezon e mai mult decît meritoriu, practic a transformat bipolar într-unul foarte atractiv.
Să ieșim așadar din discuțiile despre arbitraj cu concluzia celor de la Marca: unica greșeală a lui Undiano împotriva Realului a fost neeliminarea lui Sergio Busquets, la acea învălmășeală de după golul de 2-2. Și să ne concentrăm puțin și asupra jocului celor două echipe. Un meci cu 7 goluri și atîtea alte ocazii mari înseamnă un spectacol deosebit, înseamnă că există o forță de atacimpresionantă și de o parte și de alta, dar mai înseamnă că există și mari probleme de apărare. Italienii de exemplu, chestie de filozofie a fotbalului, nu prea s-ar fi grăbit să elogieze partida, căci în opinia lor jocul perfect e cel în care nu lași nici o șansă adversarului să marcheze. Ancelotti e italian, dar nu a știut, sau poate nu a vrut, să transforme jocul echipei sale într-unul de acest gen. A vrut neapărat să cîștige contra Barcelonei jucînd spectaculos, avînd posesie,construind, nu pe contraatac, căci imediat ar fi fost asemuit cu Mourinho. Numai că era bine pentru el dacă, la un moment dat, la 3-2 pentru Real, ar fi știut cum să închidă jocul, dacă de exemplu l-ar fi scos de atunci pe Di Maria, epuizat după o primă repriză excelentă, sau pe Bale,mai mult inutil decît util, și i-ar fi oferit lui Xabi Alonso, la mijloc, un ajutor în persoana lui Illaramendi. La 3-2, Ancelotti a vrut mai mult, la fel cum a vrut și la 2-1. Atunci, dacă Pique nu salva de pe linie și marca Benzema pentru 3-1, poate că am fi asistat la victorie categorică a Realului, căci în acele momente Barcelona era groggy. Ar fi trebuit, cred, să învețe ceva din ceea ce s-a întîmplat în prima repriză, să învețe că Messi poate să apară oricînd, mai ales dacă e lăsat s-o facă.
Și aici ajungem la marea greșeală pe care a comis-o, din punct de vedere tactic, Ancelotti. E imposibil să-i dai lui Messi o asemenea libertate, să-l lași să primească și să se întoarcă între linii. La Manchester, în Champions League, Manuel Pellegrini și-a dat seama de acest pericol și a încercat să folosească simțul de aticipație al lui Demichelis. Dincolo de ironiile la adresa sa, Demichelis s-a achitat bine de sarcini pînă la faza eliminării sale, cînd chiar n-a avut ce face. Pînă la acel moment însă, cel ce n-a făcut mai nimic a fost Messi. Ancelotti ori n-a înțeles acest pericol, ceea ce nu prea cred, ori s-a încrezut prea tare în forța ofensivă a echipei sale. Logic ar fi fost să fie de ajuns, însă Messi rămîne uluitor, chiar dacă încă e departe de potențialul său maxim. Cred că la acest Clasico s-a văzut absența lui Khedira, care i-ar fi oferit lui Xabi Alonso mai mult ajutor. Și tot la acest Clasico s-a văzut, cred, că Di Maria e excelent pe faza ofensivă, dar are carențe atunci cînd trebuie să coboare. La fel și Bale, a cărui absență la faza golului marcat de Iniesta, e o caracterizare perfectă a stilului său. Și, dacă tot am adus vorba de golul de 0-1, mai cred că Arbeloa ar fi citit mai bine din punct de vedere tactic fază și nu s-ar fi repezit, cum a făcut Carvajal, spre centrul careului, lăsîndu-i lui Iniesta toată banda în stăpînire.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Barcelona l-a avut pe ”Messiniesta” și i-a fost de ajuns. Nu, nu e nici o greșeală, există fotbalistul ”Messiniesta”. E din ce în ce mai limpede, cred, că Iniesta e noul șef al mijlocului Barcelonei. Xavi n-a mai controlat ritmul ca altădată, iar Fabregas a fost destul de inconstant și a greșit multe mingi. Ziariștii spanioli, în analizele lor, păreau destul de preocupați de prestațiile lui Xavi și Fabregas în perspectiva Mondialului. ”Messiniesta” a cîștigat pentru Barcelona acest meci, iar lor li se adaugă Pique, a cărui prestație a reamintit de acel ”Piquenbauer” din perioada Guardiola. Pique are însă mare nevoie de un Puyol lîngă el, căci Mascherano, ale cărui evoluții ca fundaș merită apreciate ca atare de-a lungul timpului, fiindcă el nu este totuși un fundaș, și-a arătat limitele atunci cînd s-a jucat 11 contra 11. A fost terorizat de Di Maria și Marcelo, iar Dani Alves l-a ajutat destul de puțin, în timp ce Neymar nu l-a ajutat deloc. E prima poziție pe care Barcelona trebuie s-o întărească în vară, nici măcar cea de portar nu-i așa de importantă precum cea de fundaș central.
Apropo de Neymar. În tur a fost remarcabil, în retur s-a scos oarecum cu acel penalty obținut. Fac însă un exercițiu de imaginație și vă invit să-l înlocuiți, în acea fază, pe Neymar cu Pedro. Eu cred că Pedro ar fi dat gol acolo, în vreme ce Neymar a căutat exact ceea ce a obținut, contactul cu Sergio Ramos. Care, dacă nu acționa din instinct, l-ar fi lăsat pe Neymar să treacă. Poate că ar fi dat gol, se făcea 3-3, dar Real rămînea în 11 oameni, ceea ce e altceva. Tata Martino, spre deosebire de Ancelotti cu Bale, a înțeles că trebuie să-l scoată pe Neymar, iar mai tîrziu a înțeles că trebuie să-l scoată pe Fabregas. Ancelotti nu l-a scos pe Bale ci pe Benzema, lăsîndu-și echipa fără cea mai importantă gură de foc.
Urmează finala Cupei, peste 3 săptămîni. Sînt tare curios dacă va juca din nou Neymar la Barcelona și dacă Ancelotti va merge cu aceeași linie de mijloc. Pînă atunci însă mai vin două meciuri de Champions League, plus cele de campionat. Primera Division are un final pasionant, cum n-a mai avut de mult, iar dacă se întîmplă ca-n ultima etapă să se ajungă la egalitate de puncte vom avea un Barcelona-Atletico ieșit din comun. Și apropo de campionat. Mulți il acuză pe Ancelotti că n-a cîștigat decît un punct din 12 posibile cu adversarele directe. E corect, numai că trebuie ținut cont de un aspect: campionatele se pot cîștiga în derbyuri, dar în mod sigur se pierd în partide precum Valladolid-Barcelona ori Almeria-Atletico. Acele puncte pierdute sînt cele care mai degrabă contează.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Din nou față în față. Real Madrid și FC Barcelona se întîlnesc din nou în, probabil, cel mai de succes film al ultimilor ani. El Clasico împarte, de fiecare dată cînd se dispută, planeta în două. Orice ar spune cei care, poate, nu au la inimă fotbalul din Spania, un duel Real Madrid-FC Barcelona nu trebuie pierdut de nimeni care pretinde că iubește acest sport. Și asta pentru că fiecare meci e o experiență în sine, fiecare meci aduce lucruri noi, fiecare confruntare lasă în urmă momente excepționale, despre care se discută apoi zile în șir.
Citeste mai mult …
Pentru mine, Formula 1 se împarte în două perioade. Înainte și după Senna. Cea de-a doua perioadă, cea de ”după”, are și ea, la rîndu-i, două sub-categorii: înainte și după Schumacher. Pentru mine, cei doi reprezintă reperele în materie de automobilism, în materie de Formula 1. Așa cum Michael Jordan reprezintă reperul în materie de baschet pentru mine. Nu sînt un pasionat, nu sînt un cunoscător. E posibil să mai fie și alții, înaintea lor, de exemplu Niki Lauda, dar nu l-am prins foarte mult în activitate și nu pot să fac aprecieri.
Citeste mai mult …
Parcă nu era normal ca Manchester United să lipsească de la acest turnir colosal ce se anunță în sferturile de finală ale Champions League! Era păcat ca o echipă cu o asmenea istorie, o asemenea tradiție, un asemenea stadion și un asemenea public să nu se regăsească pe lista celor 8, unde, pentru prima dată cred în istoria competiției, vor fi doar cîștigătoare de cupe europene. Observați că n-am amintit, în alăturarea motivelor de mai sus, un termen: fotbal. Deocamdată, la acest capitol, Manchester United are multe restanțe, care nu știu cît de mult vor putea fi șterse cu această calificare.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Anul trecut pe vremea asta scriam același lucru despre Barcelona, după ce reușise să refacă un 0-2 în tur. A fost o noapte care le-a lipsit celor de la United. Echipă și fani, care, încă o dată, au format un tot unitar demn de zile mai bune. Atmosfera a fost fantastică miercuri seară, publicul a simțit pericolul ca, în caz de eliminare, sezonul să se termine practic în martie, căci e și sezonul lor, nu doar al vestiarului. Una e să aștepți un meci de Champions League, cu un adversar important, alta e ca orizontul de așteptare să se limiteze doar la finalul unui campionat agonizant care, în mod normal, va trage după sine o absență din Liga Campionilor în stagiunea viitoare, ceva la care fanii de pe Old Trafford nu cred să se fi gîndit acum cîteva luni.
Manchester United a trecut de Olympiakos și a depășit handicapul unui 2-0 ce se întoarce foarte greu în cupele europene. Le lipsea fotbaliștilor lui David Moyes o noapte ca asta, o noapte în care să se simtă din nou eroi. Lui Moyes îi lipsea cel mai mult o noapte ca asta, căci el nu știu să se fi întîlnit pînă acum cu asemenea senzații. L-am văzut la începutul meciului, crispat, un pic cocoșat de presiunea partidei, resemnat oricum cu criticile pe care le-a primit și, sînt convins, le va mai primi. Nu știu dacă o seară ca asta salvează sezonul lui Moyes, dar eu m-am bucurat pentru el, căci imaginea de la început mi-a creat un sentiment de compasiune. Pare mai degrabă un dresor neexperimentat aruncat într-o cușcă plină de lei, tigrii și pantere gata să se devoreze reciproc, nu înainte de a-l devora, ca aperitiv, pe el. Nu știu dacă această calificare salvează sezonul lui United, mai degrabă nu, însă Moyes le-a făcut cadou fanilor, ce i-au fost alături într-un mod de-a dreptul miraculos în toată acestă spirală a eșecurilor, o noapte frumoasă, epică, de gustul căreia le era dor. A visa nu e interzis, ba chiar, susțin unii, e recomandat, căci cine nu are vise nu are nici aspirații. De ziua internațională a fericirii, fanii lui United pot trăi din nou acest sentiment.
Înainte de meci, Phil Neville, unul dintre secunzii lui Moyes, a făcut o ședință de cîteva minute cu copii de mingi, explicîndu-le cum trebuie retrimise în teren baloanele ce ies afară, la ce înălțime, cu ce viteză. Nimic n-a fost, iată, lăsat la voia întîmplării, așa procedează un club mare, categorie din care Manchester United face parte. Un alt secund al lui Moyes, Ryan Giggs, a fost trimis în teren, o măsură a la SirAlex Ferguson, care îi prefera mereu pe veterani în partide cheie. Giggs, despre care s-a speculat că a avut un dialog mai puțin elegant cu Moyes la un antrenament, și-a făcut treaba cum a putut. Are 40 de ani, și vreo 100 de zile pe deasupra, nu mai are rapiditatea în mișcări și prospețimea de altădată, dar are acea capacitate de a intimida o echipă adversă de tipul Olympiakos, cu fotbaliști care-l vedeau pe Giggs la televizor acum cîțiva ani, poate chiar era idolul lor, iar acum s-au trezit cu el în față. Și cum din piciorul lui Giggs au plecat primele două goluri putem trage vechea concluzie: fotbalul nu se uită îndiferent de vîrstă.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED GĂSIȚI AICI:
La 3-0, United a revenit la imaginea de echipă cu mari probleme. Grecii au dominat finalul și puteau marca golul agoniei englezilor, la fel cum o puteau face și la 1-0 și la 2-0. Olympiakos a avut ocazii, fără să fie o mare echipă, iar asta mă face să mă întreb ce se va întîmpla cînd adversar va fi, într-adevăr, o mare echipă. În momentul ăsta, înaintea tragerii la sorți, Manchester United îmi pare ultima pe lista favoritelor. Poate părea dur, dar e Olympiakos-ul acestei trageri la sorți, așa cum grecii erau adversarul dorit de toți în decembrie, tot așa cred că United ar fi acum rivalul preferat de celelalte 7.
Apropo de ”sferturi”. Vor fi 4 duble manșe splendide, cel puțin din punct de vedere al afișului, 4 posibile finale. Am spus la Euro Fotbal că nu mi-aș dori confruntări între echipe din aceeași țară, din același campionat. Ar fi păcat, sînt meciuri pe care oricum le vedem, parcă mult mai apetisante ar fi duelurile cu combatante din țări diferite, ar fi mai în spiritul Champions League. Nu mi-aș dori așadar un Clasico, nici un duel englez sau german, aș prefera, de exemplu, așa cum am spus, un Bayern-Atletico, ca să văd cum se descurcă Bayern în fața unei apărări ca a lui Atletico, dar și Simeone în fața atacurilor lui Guardiola. Mi-ar mai plăcea un Chelsea-Real Madrid, pentru implicațiile oferite, întoarcerea lui Mourinho pe ”Bernabeu” și, mai ales, duelul lui Casillas, Cristiano, Ramos, Pepe cu el. Aș mai vrea un Barcelona-Dortmund, pentru că mi se pare că ar fi un superduel din punct de vedere estetic și ar mai rămîne, în consecință, un PSG-Man United, care sună și el la fel de bine.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
”Last call” e acel mesaj pe care-l auzim deseori în aeroporturi, atunci cînd un pasager împrăștiat nu se prezintă la poarta de îmbarcare, deși a făcut check-in-ul mult mai devreme. Un avion întreg stă după el, ceilalți pasageri se enervează, piloții la fel, căci culoarele aeriene nu așteaptă după nimeni și trebuie ocupate conform planului inițial, altfel cine știe cît ar mai dura întîrzierea. ”Last call”-ul se tot repetă, nu e chiar ”last”, dar în cele din urmă avionul va decola fără cel în cauză, nu înainte ca bagajele lui să fie reperate și scoase din aeronavă.
David Moyes e oarecum în această situație. Sau, poate, ar trebui să fie. Check in a făcut, de mult timp, a primit loc bun și toate facilitățile date de o companie de prestigiu, precum cea pe care o alesese. Sau, ca să fiu mai exact, cea care-l alesese, de fapt, pe el. David Moyes e în situația pasagerului care întîrzie la îmbarcare și face ca avionul să nu poată decola. Avionul e Manchester United, iar decolarea întîrzie de cîteva luni. Returul cu Olympiakos poate face ca bagajele sale să fie date jos și avionul să decoleze fără el. Deși mai probabil e să rămînă la sol, iar zborul să se anuleze.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED GĂSIȚI AICI:
Anul trecut pe vremea asta, dacă Manchester United ar fi avut de recuperat un asemenea handicap, în fața unui asemenea adversar, puțini ar fi pariat pe un eșec. Astăzi, puțini au curaj să parieze pe un succes, echivalent cu o calificare. Și asta pentru că, deși la nivelul lotului nu au apărut mutații semnificative, Manchester United a încetat, de la o vreme, să mai fie Manchester United, acea echipă care își obișnuise fanii cu întoarceri de rezultat pe durata unui meci, nu doar a unei duble manșe. Cred că problema lui Manchester United, despre care nu se poate spune sub nici o formă că nu dispune de anumiți fotbaliști de mare valoare, stă în acest blocaj mental. Jucătorii nu mai cred în ei înșiși, după ce, cred, au încetat să mai creadă în antrenorul lor. Pe vremea lui Sir Alex Ferguson, lucrurile astea nu se întîmplau. Sigur, veți spune că anul trecut pe vremea asta Manchester United era eliminată de asemenea din competiție, e corect, dar să nu uităm cine o elimina și în ce mod. Sigur, ați putea spune și că acum doi ani echipa nu ieșea din grupe, și asta e corect, dar nici atunci impresia lăsată nu era cea de azi.
Diferența dintre Manchester United cu Sir Alex Ferguson și Manchester United cu David Moyes poate fi căutată în reacțiile acestora de după eșecuri. Acum 3 săptămîni, la Atena, după ce pierdea fără drept de apel în fața unui adversar pe care și-l dorise, Moyes nu spunea absolut nimic despre viitor, nu pomenea nimic despre felul în care echipa va încerca să recupereze handicapul. Spunea doar că e cel mai prost meci pe care Manchester United l-a jucat în Europa. Cu aproape 3 ani în urmă, la Londra, după o finală a Ligii în care Barcelona dădea o demonstrație de fotbal, a rămas în mintea tuturor acea imagine cu mîinile lui Sir Alex Ferguson tremurînd necontrolat, o criză de nervi derivată din impotența pe care el o simțea, de pe bancă, față de jocul elevilor săi, chit că adversarul era cea mai bună echipă din lume în acel moment. Cum-necum, SirAlex a scos-o la capăt atunci, a readus corabia pe linia de plutire, deși a pierdut campionatul următor în ultima etapă, l-a cîștigat pe celălalt.
Pentru Manchester United, a părăsi Champions League azi ar fi echivalent cu un la revedere spus acestei competiții pentru o perioadă mai lungă. Cel puțin pînă în septembrie 2015, dar nici asta nu-i sigur căci, uitați-vă la Liverpool, o prăbușire nu-i așa ușor de reparat, căci rivalele nu stau pe loc nici ele, se întăresc și vor să se mențină cu orice preț acolo. Chit că pentru United chiar o calificare mai departe nu înseamnă o ieșire din criză, ar fi totuși un semnal cît de cît pozitiv, ar reprezenta o amînare a dezastrului ce se profilează la finalul campionatului și, poate, un semnal că mai există speranțe. Dacă United nu se califică înseamnă că sezonul s-a terminat în luna martie, căci echipa nu ar mai avea pentru ce să lupte.
Despre David Moyes am mai scris pe acest blog și sînt convins că o voi mai face. Coincidența, ce mi-a fost semnalată de cineva, cu parcursul lui Everton de anul trecut mi se pare fascinantă: 29 de meciuri, 48 de puncte, 46 de goluri marcate, 34 primite are United, în vreme ce Everton, fosta echipă a lui Moyes, avea 29 de partide, 48 de puncte, 46 de goluri marcate și 35 primite. Răutăcioșii ar spune că e un mic pas înainte, acel gol mai puțin încasat de United față de Everton. Alții ar fi de părere că astea sînt limitele lui Moyes.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Să ne concentrăm puțin la meciul cu Olympiakos. Grecii vin pe ”Old Trafford” deja campioni, al 9 titlu în ultimii 10 ani, dar mai ales cu o imagine excelentă lăsată în partida tur. Moyes nu-l are pe Mata și se speculează pe folosirea lui Januzaj pe poziția spaniolului. Poate de data asta ar fi mai utilă folosirea lui Kagawa, care e totuși ceva mai experimentat decît tînărul belgian și poate suporta mai bine presiunea. Probabil că greul meciului va sta tot pe umerii lui Rooney, de la care se așteaptă miracole, la fel cum se așteaptă de la Van Persie să uite pentru 90 de minute de conflictele pe care le are în vestiar și să-și reîntîlnească vechiul amic, golul. Sau golurile, căci Manchester United are nevoie de cel puțin două, în condițiile în care apărarea, cu Vidici punct fix și, probabil, Phil Jones, va căuta să nu-și arate și cu această ocazie vulnerabilitatea
Oricare ar fi rezultatul final al calificării, senzația mea e că Manchester United sau Olympiakos reprezintă adversarul pe care toate celelalte 7 echipe deja calificate și-l doresc la tragerea la sorți de vineri. Am inclus pe această listă și pe Borussia Dortmund, căci nu cred că se gîndește cineva că Zenit fără antrenor poate face surpriza. Pentru frumusețea competiției, pentru afișul ”sferturilor”, ar fi de preferat ca Manchester United să se califice. Am avea 4 meciuri foarte frumoase.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!