Octombrie 2011 e luna în care destinul celor de la PSG pare să se fi schimbat definitiv. Atunci, după multe săptămîni de tatonări, șeicul Nasser Al-Khelaifi a preluat conducerea clubului din capitala Franței cu promisiunea fermă de a-l scoate la lumina pe care o merită o reprezentantă a Parisului. Nici acum nu-s clare motivele pentru care șeicul a ales PSG, la fel cum nu prea sînt clare motivele pentru care Manchester City a devenit brusc marea dragoste a unui alt șeic plin de bani. De fapt, nici nu contează, nu mai stă nimeni acum să-și pună această problemă. Important e că banii curg și la PSG și la City, iar titlurile interne au început să apară, consecință firească a unui robinet de finanțare ce nu are cum să se oprească atît timp cît lichidul negru ce-l alimentează există din plin.

Cînd a preluat cu puteri depline pe PSG, șeicul Al-Khelaifi structura un soi de plan cincinal, la capătul căruia echipa să cîștige tot ce se poate cîștiga. Sîntem în cel de-al cincilea an al proiectului. Introduc în calcul și sezonul 2011-2012, căci octombrie e mult mai aproape de start decît de finiș. Lucrurile sînt în grafic. Pe plan intern s-a cîștigat tot, rămîne planul internațional. Iar acest plan înseamnă limpede Champions League.

Tare bună a fost pentru parizieni această dublă manșă cu Real Madrid. Nu era încă nici un trofeu pe masă, dar era o oportunitate numai bună de a vedea cum stau lucrurile. Un soi de simulare de dinaintea examenelor. La capătul dublei manșe, simularea n-a fost luată, căci Real are rezultate de calificare mai departe dacă e să calculăm așa, dar cele întîmplate în special la returul de pe ”Bernabeu” invită la optimism. Unul moderat, ce-i drept, dar optimism.

PSG a dominat ambele partide. Paradoxal, pe cea de la Madrid cu mai multă autoritate decît pe cea de la Paris. Dar, vorba bancului de pe la noi, la ce i-a folosit? Cred că ar trebui să-i folosească lui Laurent Blanc în stabilirea viitoarei strategii de joc a echipei. În momentul ăsta, PSG e o echipă care pierde greu mingea pe faza de construcție începută din zona propriului careu. Desenul paselor e frumos, e estetic, dar e destul de lent, iar pentru asta există date certe, calculate de cei care posedă astfel de tehnologii. Mingea circulă, înaintarea se face, dar adversarul are timp să se așeze, să aștepte, ba chiar să recompună aceste două elemente atunci cînd o primă linie de presiune e depășită. Construcția lui Blanc se face în ziua de azi pe umerii și stilul lui Thiago Motta. el e cel care dictează totul, ritm, așezare, direcție. Așa se explică încăpățînarea cu care Blanc a refuzat să-i dea drumul lui Motta să plece la Atletico Madrid, unde Simeone îl dorea tocmai pentru acest stil. Diferența e că Simeone nu are fotbaliștii lui Blanc. POate că pentru PSG era mai bine să plece Motta, iar cheia jocului să ajungă la Verratti. Mie italianul mi se pare în momentul ăsta cel mai apropiat jucător de ceea ce reprezenta Xavi pentru Barcelona și pentru fotbal în general prin 2010.

Rezultatul normal de marți seară nu era o victorie a Realului. ”O tîmpenie a lui Trapp”, ca să-l citez pe unul dintre comentatorii partidei, a adus echipa lui Rafa Benitez în conjunctura pe care și-o dorește mult noul antrenor, aceea de a avea avantaj și de a-l gestiona, plecînd de la principiul său de bază: ordinea. Avînd 1-0, Realul s-a regrupat, dar a suferit mai mult decît la Paris poate și pentru că, de data asta, Casemiro a jucat slab, a fost dezorientat, lipsit de ajutorul celorlalți, mai mereu în inferioritate numerică. Dacă am vorbit mai sus de construcția lui Blanc, aș remarca-o și pe cea a lui Rafa Benitez. Căruia i-au ieșit mai ușor socotelile la Paris cu Lucas Vasquez în echipă, căci fostul jucător al lui Espanol e mult mai disciplinat tactic și mai generos în efort. Mi se pare că, la lotul pe care-l are, Real Madrid nu e o echipă care să se poată apăra așa cum o vrea Benitez, cel puțin nu acum, în momentul ăsta, căci un astfel de demers cere timp. Sigur, Realul lui Benitez are cifre colosale pe faza defensivă, dar hai să numărăm și ocaziile adversarilor, fie că fost Celta, Levante, Bilbao ori PSG, și hai să contabilizăm și intervențiile lui Keylor Navas! Benitez a trecut cu bine o perioadă grea, cu multe accidentări, dar de-acum înainte începe să recupereze efectiv și nu cred că mai poate merge pe linia asta. Pe acest blog am lăudat prestația Realului de pe ”Parc des Princes”, felul în care Benitez și-a făcut temele acolo, dar nu cred că așa trebuie să arate Madridul de azi, o echipă lăudată pentru felul în care și-a închis poarta.

Gică Craioveanu remarca la Fotbal European un lucru pe care l-am remarcat deseori și pe acest blog, faptul că lui Cristiano Ronaldo îi lipsește destul de mult Benzema. Aș zice că-i lipsește mult mai mult Benzema decît Bale, știut fiind faptul că între portughez și galez nu prea mai există ”feeling”-ul din sezonul ce a dus la cîștigarea Champions League. L-am văzut și marți pe Cristiano la fel de apatic, de trist. o tristețe dată, cred, și de stilul de joc, care nu-i convine. Pe măsură ce vor reveni James Rodriguez, Bale și, mai ales, Benzema, cred că și Realul și Cristiano vor arăta altfel.

Revenind la PSG, aș remarca prestația lui Angel Di Maria. Tot la Fotbal European, Ilie Dumitrescu spunea că așteaptă să vadă reacția argentinianului la revenirea pe un ”Bernabeu” pe care nu și-a dorit el să-l părăsească. Și am văzut-o. Cred că Di Maria se poate transforma în liderul acestei echipe, în condițiile în care de la Ibrahimovic eu unul nu mai aștept de mult asta. În continuare cred că un atac Di Maria-Cavani-Lucas Moura ar fi mai profitabil pentru PSG, dar e strict părerea mea, nu pretind ca toată lumea să fie de acord. Sau poate că, așa cum a făcut-o marți seară spre final, Blanc va ieși un pic din amorțeala acelui 4-3-3 pe care parcă îi e frică să-l varieze, și-l va așeza pe Di Maria pe poziția în care l-a pus Ancelotti acum două sezoane și l-a transformat în Angel ”Di Magia”. În mijloc, alături de Matuidi și Verratti sau alături de Matuidi și Motta sau alături de Motta și Matuidi. Di Maria mi s-a părut omul meciului de pe ”Bernabeu”, iar prezența lui în jocul PSG-ului e o garanție a calității.