Articolul precedent

LIVERPOOL ȘI DORINȚA REVENIRII ÎN ELITA EUROPEANĂ

LIVERPOOL ȘI DORINȚA REVENIRII ÎN ELITA EUROPEANĂ

Pentru un club cu tradiția, palmaresul și publicul lui Liverpool, faptul că nu s-a mai regăsit în ultimi ani în elita fotbalului continental a reprezentat un enorm handicap. Mai mult, ultimul trofeu câștigat de ”cormorani” trebuie căutat în 2012, astfel că senzația de datorie pe care jucătorii o au față de suporteri e evidentă. Confruntarea cu Villarreal nu va fi simplă, mai ales că Jurgen Klopp are absențe importante, dar și pentru că ”Submarinul Galben” reprezintă o grupare solidă, cu un joc extrem de bine definit. În cealaltă semifinală, Mircea Lucescu încearcă să intre în istorie calificând Șahtiorul într-o finală europeană, dar demersul e foarte complicat, FC Sevilla fiind deja o certitudine pe continentul nostru, dincolo de faptul că returul e programat pe ”Sanchez Pizjuan”, acolo unde puține echipe au învins. În programul zilei de azi regăsim și partide din câteva campionate europene, implicate fiind nume precum Zenit, Legia Varșovia, Helsingborg sau IFK Goteborg. Detalii și cote mai jos.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

VILLARREAL – LIVERPOOL, ora 22:05

Două echipe solide pentru un duel în premieră

Într-o confruntare în premieră, pe ”El Madrigal” se întâlnesc cele mai solide echipe din actuala Europa League. Pe de o parte, Villarreal nu a pierdut în această campanie decât la debut, 1-2 cu Rapid la Viena, după care au urmat 11 partide invincibile, cu 3 egaluri și 8 victorii. Pe teren propriu s-a impus în toate cele 6 jocuri, cu un singur gol încasat: un 1-3 cu FC Sevilla, sezonul trecut, este unica înfrângere din anterioarele 21 de vizite primite în EL.

De partea cealaltă, Liverpool nu a cedat deloc în ediția în curs din Europa League, cu 5 succese (patru la limită) și 7 remize (cinci de 1-1, două de 0-0), memorabil rămânând recentul 4-3 cu Dortmund, într-o revenire de la 1-3. În acest răstimp, din deplasare s-a întors cu numai un triumf, plus 5 egaluri, inclusiv ultimele 4.

Villarreal nu trece acum printr-o perioadă prea bună. Trupa pregătită de Marcelino nu a mai câștigat de 3 partide, cu două eșecuri și un egal, fără gol dat în anterioarele două. Precedentul succes a fost un 4-2 cu Sparta la Praga, în ”sferturi”. Pe ”El Madrigal” nu s-a mai înclinat de 5 dispute (două egaluri, 3 victorii), iar un 0-1 cu Las Palmas, pe 5 martie, în campionat, este singurul insucces din ultimele 11 partide de acasă, în toate competițiile, completate de 7 triumfuri și 3 remize. Mai în spate, pe propria arenă a pierdut de numai două ori în anterioarele 21 de jocuri.

De 7 partide, indiferent de întrecere, nu a mai cedat Liverpool: după un 2-3 la Southampton în Premier League a realizat 3 egaluri și 4 triumfuri. Același eșec este unicul din precedentele 16 înfruntări, dar și singurul de 7 vizite făcute încoace, pe lângă 3 remize și 3 succese. În anterioarele 5 deplasări, ”cormoranii” au marcat și au luat constant gol.

În 13 rânduri a mai jucat Villarreal contra formațiilor engleze, cu 3 victorii, 6 egaluri, 4 eșecuri și golaveraj 8-12, dar nu a câștigat decât primele 3 dispute, urmate de alte 10 fără succes. Acasă are un bilanț de 2-4-1. Dincolo, Liverpool a bifat 32 de dueluri cu echipe spaniole, cu 13 triumfuri, 10 egaluri, 9 înfrângeri, golaveraj 37-29. Pe pământ iberic a bifat 7-4-4.

vill-liv

Destule probleme medicale în ambele tabere. Într-o astfel de situație se găsesc la gazde Baptistao, Jaume Costa, Musacchio, ultimii doi putând fi recuperați, iar la rivali – Benteke, Emre Can, Gomez, Henderson, Ings, Origi, Rossiter. În afara lotului oaspeților ar mai rămâne Sakho, depistat pozitiv zilele trecute.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA VILLARREAL – FC LIVERPOOL

ȘAHTIOR – FC SEVILLA, ora 22:05

Mircea Lucescu visează la revanșă pentru 2007

Mircea Lucescu o așteaptă cu Șahtior pe FC Sevilla fără a uita ce s-a întâmplat în martie 2007. Atunci, după 2-2 în Spania, echipa condusă de tehnicianul român conducea cu 2-1, dar la ultima fază, în minutul 90+4, ibericii au egalat prin portarul Palop, apoi au mai înscris o dată în prelungiri prin Chevanton (105) și s-au dus ei în ”sferturi”. Cu gândul la acele unice precedente dintre cele două echipe, Lucescu a zis: ”FC Sevilla a avut un noroc incredibil atunci. Cu zece secunde înainte de final noi eram calificați, apoi a intervenit inspirația lui Palop. Vom încerca să ne luăm acum revanșa, însă nu va fi ușor”.

sah-sevPentru noua confruntare, de pe ”Lvov Arena”, Șahtior se prezintă neînvinsă de 7 jocuri, cu 4 victorii și 3 egaluri, inclusiv ultimele două, terminate 1-1. Doar o dată a pierdut în ultimele 10 meciuri, iar acel eșec a fost chiar acasă, 1-2 cu Vorskla Poltava în Cupă, fiind, totodată, unicul din precedentele 8 vizite primite (6 succese). Veniți din Ligă, unde au terminat grupa pe locul 3, ”minerii” nu au cedat deloc o dată cu trecerea în Europa League, cu o remiză albă și 5 triumfuri.

FC Sevilla a alternat rezultatele de câtva timp. În disputa trecută a învins-o pe concitadina Betis cu 2-0, după ce anterior înregistrase un egal și o înfrângere. Elevii lui Unai Emery nu au decât două victorii de 5 dispute încoace și au marcat mereu în precedentele 7 înfruntări. Foarte greu s-au descurcat în deplasare: în 27 de partide ”afară”, în toate competițiile, nu au obținut decât 4 victorii (3 în Cupă, una în Europa League), în rest au fost 11 egaluri și 12 eșecuri. Și ei sosiți din Ligă, andaluzii au cedat în EL de două ori, plus o remiză și 3 succese. În întreg sezonul european din deplasare au revenit cu un triumf, 2-1 la Bilbao în ”sferturi”, un egal și 4 înfrângeri.

 

De 21 de ori s-a mai întâlnit Șahtior cu formații spaniole, cu 4 succese, 5 egaluri și 12 eșecuri (golaveraj 23-37), bilanțul de acasă fiind 2-3-5. La rândul ei, FC Sevilla s-a mai confruntat în alte 5 rânduri cu rivale ucrainene, fără a pierde vreodată (4 triumfuri, un nul, golaveraj 13-6).

Șahtior nu se poate baza pe Fred, suspendat. În plus, accidentat este Azevedo. De partea cealaltă, la spanioli lipsește sigur doar Reyes, tocmai operat de apendicită acută. Incerți sunt Pareja, Rami, Vitolo și Tremoulinas.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA ȘAHTIOR – FC SEVILLA

ZAGLEBIE LUBIN – LEGIA VARȘOVIA, ora 19:00

Legia vrea să-și consolideze poziția

Fiecare echipă are o țintă precisă înaintea etapei a 4-a din play-off-ul de titlu. Aflată pe locul 5, cu 26 de puncte, Zaglebie se bate să prindă un bilet de Europa League, de care o separă numai o lungime. De partea cealaltă, Legia vrea să-și consolideze postura de lider, cum era și la finalul sezonului regulat, cu 37 de puncte în cont, 3 peste Piast Gliwice, rămasă singura capabilă să-i mai facă necazuri.

Bine în atac, nu și în apărare, golaveraj 46-41, Zaglebie s-a impus runda trecută, 4-1 acasă cu Ruch Chorzow, după o așteptare de 3 jocuri, cu două eșecuri, tot în play-off, precedate de o remiză, la sfârșitul sezonului regulat. Doar o dată în ultimele 11 partide nu a marcat. Pe teren propriu, formația din Lubin a pierdut o dată în precedentele 5 vizite primite, plus o remiză și 3 succese. În 17 meciuri stagionale pe teren propriu a înregistrat doar 7 triumfuri, pe lângă 4 remize și 6 înfrângeri, marcând în 14 dintre ele.

Cu cea mai bună ofensivă, dar și defensivă, golaveraj 63-28, Legia a realizat două victorii și un egal în play-off, fără gol primit. Cu tot cu sezonul regulat, liderul nu a mai cedat de 8 etape, cu 3 remize și 5 triumfuri. Ba, un 0-3 la Nieciecza este singurul eșec din anterioarele 20 de jocuri. În 33 de runde, trupa din Varșovia a suferit doar 4 insuccese, 3 dintre ele în deplasare, de unde a mai revenit cu 6 egaluri și 8 victorii. În anterioarele două vizite efectuate a terminat 0-0, ”afară” neluând gol de 3 dispute.

În sezonul regulat, Legia a remizat acasă, 2-2, și s-a impus la Lubin, scor 2-1. A ajuns, astfel, la 9 dueluri directe invincibile, cu 3 egaluri și 6 succese. Ultimul triumf al lui Zaglebie a fost un 2-1 acasă în septembrie 2010. În acest sezon, gazdele au 8 partide fără gol luat, iar oaspeții – 12. La meciuri fără să fi marcat raportul este 9-4.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA ZAGLEBIE LUBIN – LEGIA VARȘOVIA

ZENIT – KUBAN KRASNODAR, ora 19:30

Zenit n-a mai pierdut acasă din august, dar e departe de podium

Zenit tot încearcă să pătrundă în zona cupelor continentale. Deocamdată, nu se află în grafic, dar nici departe nu e: după 25 de etape ocupă locul 5, unul sub ultima poziție de Europa League, cu 46 de puncte, câte au și următoarele două echipe de deasupra sa, Lokomotiv Moscova și FK Krasnodar. De partea cealaltă, Kuban se zbate să iasă din ”zona fierbinte”: cu 20 de puncte, se găsește abia pe a 14-a treaptă, de baraj pentru rămânerea în Premier League, la doar o lungime de retrogradarea directă.

Cu cel mai bun atac (5 partide fără să fi marcat), dar sensibilă în defensivă, golaveraj 49-30, Zenit a pierdut clar runda trecută, 0-3 pe terenul surprinzătorului lider Rostov, după 7 jocuri de imbatabilitate, cu două egaluri urmate de 5 victorii la rând. Numai o dată nu a înscris în ultimele 6 partide. Pe teren propriu, trupa portughezului Andre Villas-Boas s-a înclinat de două ori, însă precedenta dată tocmai pe 29 august, 1-3 cu Samara. De atunci a obținut 3 remize și 6 succese, inclusiv anterioarele trei. A marcat în 11 din 13 dispute de acasă.

Aceptabilă în ofensivă, nu și în apărare, golaveraj 30-36 (în numai două partide nu a luat gol), Kuban a cedat ultimele două etape și a ajuns la 5 meciuri fără victorie, cu două egaluri și 3 insuccese la zero. Un 2-0 pe teren propriu cu Samara, pe 11 martie, este unicul triumf din ultimele 11 dispute. Toate cele doar 3 victorii stagionale le-a realizat numai pe propria arenă: din deplasare, Gigel Bucur și coechipierii lui nu s-au întors decât cu 6 egaluri și 6 înfrângeri, cu gol dat în 8 dintre acestea.

Cu 2-2 (Xandao 2, Melgarejo 64 – Dziuba 44, Șatov 54) s-a încheiat înfruntarea din tur. Ulterior a mai fost un duel în Cupă, câștigat greu de Zenit, 1-0 acasă, după prelungiri (Mauricio 104). Sezonul trecut, echipa din St. Petersburg a terminat 0-0 la Krasnodar și 1-0 pe propria arenă, rămânând fără eșec în disputele directe cu Kuban. În acest sezon, 61 dintre reușite le-a dat în repriza secundă.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA ZENIT – KUBAN KRASNODAR

HELSINGBORG – AIK STOCKHOLM, ora 20:00

Meci pentru revenirea în zona fruntașă

Ambele echipe încearcă să se apropie de prima parte a clasamentului. Înaintea etapei a 6-a, Helsingborg ocupa locul 11, cu 7 puncte, în vreme ce AIK se găsea pe a 9-a poziție, cu 8 puncte în cont.

Prima echipă din clasament cu golaveraj negativ, 9-12, gazdele au avut un start de campionat slab, cu un egal urmat de două eșecuri. S-au trezit însă, iar ultimele două runde au însemnat tot atâtea victorii. În toate cele 5 jocuri a marcat, dar a și luat mereu gol. A triumfat în ultima vizită primită, 3-1 cu modesta Falkenberg, după inițialul 1-3 cu Orebro.

Pe zero la golaveraj, 9-9, AIK nu a pierdut decât pe terenul campioanei Norrkoping, 1-4 acum două partide, eșec urmat de un 2-1 în propriul fief cu Elfsborg. În prima deplasare stagională se impusese la Ostersund, 2-0, în unica dispută fără gol încasat. În schimb, a înscris în toate cele 5 runde.

În sezonul precedent, fiecare grupare a învins acasă, ambele la același scor, 3-1. Același lucru s-a întâmplat și în urmă cu două ediții. Ultimul triumf al lui AIK la Helsingborg a fost un 2-1 în iunie 2013, în unicul său succes din anterioarele 9 vizite făcute, completat de 6 victorii ale gazdelor și două remize.

AICI GĂSIȚI COTELE LA HELSINGBORG – AIK STOCKHOLM

 

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă