MANCHESTER UNITED ARE AZI MAREA ȘANSĂ DE A PRINDE LOCUL 4

MANCHESTER UNITED ARE AZI MAREA ȘANSĂ DE A PRINDE LOCUL 4

E foarte importantă pentru Manchester United restanța de azi de pe terenul lui West Ham United. E o șansă aproape nesperată acum ceva vreme pentru Louis van Gaal și ai lui să se așeze pe un loc de Champions League. Înaintea partidei, United ocupă locul 5, cu două puncte sub Manchester City, ceea ce înseamnă că o victorie au duce-o pe 4, deschizând posibilitatea unei ultime etape, cu Bournemouth, acasă, în care să depindă dar de propriile puteri pentru îndeplinirea obiectivului. West Ham are însă la fel de multe motive să-și dorească victoria, căci e încă în luptă pentru un loc de Europa League, chit că-n sezonul trecut n-a arătat că ar da prea mare importanță acestei competiții. E meciul zilei, căci dincolo de confruntarea de la Londra, programul zilei cuprinde partide destul de relaxate din alte campionate, ajunse în faza finală și cu aproape toate semnele de întrebare risipite. Detalii și cote mai jos.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

WEST HAM – MANCHESTER UNITED, ora 21:45

Cu o victorie, United trece peste City și vine pe locul 4

Restanța dintre West Ham și Manchester United este foarte importantă pentru viitorul continental al ambelor echipe. Pe locul 7 după 36 de jocuri, cu 59 de puncte, gazdele trebuie să învingă pentru a mai avea șanse reale de a prinde un bilet de Europa League, deținut momentan chiar de adversara sa, pe a 5-a poziție cu 63 de puncte. Aceasta însă, la rândul ei, are nevoie de un succes pentru a urca în zona Champions League, distanța până la concitadina Man. City fiind de numai două puncte.

Cu al 4-lea cel mai bun atac (5 meciuri fără gol înscris, 66 la sută dintre reușite în repriza secundă), însă cu probleme în defensivă, golaveraj 61-47, West Ham a pierdut suprinzător runda trecută, 1-4 chiar acasă cu Swansea, după 10 etape de imbatabilitate, cu 5 egaluri și 5 triumfuri, mereu cu gol marcat. Aceeași înfrângere este, de asemenea, singura din ultimele 16 meciuri de pe teren propriu, plus 7 remize și 8 victorii: în 6 din aceste dispute nu a luat gol, dar în precedentele 4 s-a marcat de ambele părți.

Cu a doua cea mai bună apărare (18 dispute fără gol luat), însă modestă în ofensivă, golaveraj 44-31, United nu a mai cedat de 4 confruntări, cu un egal la unu contra campioanei Leicester și 3 succese la zero. Un 0-3 pe terenul lui Tottenham este unica înfrângere din precedentele 7 jocuri. S-a impus în ultima deplasare, 1-0 la Norwich, și are două triumfuri în precedentele trei vizite făcute. Totuși, în întreg sezonul, a cam suferit ”afară”, unde a încasat 7 din totalul de 9 eșecuri, pe lângă 4 egaluri și 7 victorii.

Doar un jucător cu probleme medicale la gazde, Adrian. În aceeași situație se găsesc, în cealaltă tabără, Darmian, Schweinsteiger, W. Keane și Shaw. În plus, Fellaini este suspendat. Martial este incert.

Cu 0-0 s-a încheiat partida din tur. Ulterior, cele două formații s-au înfruntat în Cupa Angliei, cu 1-1 la Manchester, apoi 2-1 pentru ”diavoli” în rejucarea de la Londra. Oricum, numai în Premier League, United este neînvinsă de 14 dueluri directe, cu 3 remize, inclusiv ultimele două, și 11 triumfuri. Anteriorul succes al lui West Ham a fost pe propria arenă, 2-1 în decembrie 2007.

AICI GĂSIȚI COTELE LA WEST HAM – MANCHESTER UNITED

ASA TG. MUREȘ – STEAUA, ora 20:30

În lipsa mizei a rămas orgoliul

Un singur obiectiv le-a mai rămas celor de la ASA Tg. Mureș pentru meciul cu Steaua din a 10-a etapă, ultima, din play-off, anume  să obțină prima victorie în grupa de titlu, unde ocupă poziția finală, a 6-a, cu 22 de puncte. În schimb, bucureștenii nu au le ce să se mai aștepte după ce Astra a ieșit campioană: ei au strâns 40 de puncte și sunt siguri de poziția secundă.

Doar 3 egaluri și 6 eșecuri a înregistrat ASA în play-off, având cel mai slab atac și cea mai fragilă defensivă într-un golaveraj 7-20. În doar unul din aceste meciuri nu a primit gol. Ultimul succes l-a obținut la sfârșitul sezonului regulat, un 1-0 acasă cu FC Botoșani, unicul triumf din precedentele 12 jocuri. Aceeași victorie cu moldovenii este singura din anterioarele 9 confruntări de pe teren propriu, pe lângă 5 remize și 3 înfrângeri: 5 din aceste partide le-a încheiat cu câte un gol dat, iar alte 3 – cu nici unul.

Cu al doilea atac și o defensivă solidă, golaveraj 14-7, Steaua nu a mai cedat de două runde, cu un triumf și un nul. Singurul eșec din play-off l-a încasat pe terenul Astrei, 0-2, în rest a mai bifat 3 egaluri și 5 succese, toate cu gol dat. Același eșec cu campioana este unicul din ultimele 4 vizite efectuate (două câștigate), înclinându-se de două ori în precedentele 8 dispute de ”afară”, 7 încheiate cu gol înscris.

ASA s-a predat greu în turul din play-off, 1-2 (Brandan 61 penalty – Adi Popa 40, Ivan Gonzalez 84 autogol). În sezonul regulat se consemnaseră două de 1-1. Ultima victorie a ardelenilor în fața Stelei a fost un 1-0 în Supercupa din iulie 2015, iar pe propria arenă – 1-0 în octombrie 2014. Bucureștenii nu au mai câștigat la Tg. Mureș din noiembrie 2010, scor 1-0.

Nu este exclus ca, la noul duel, gazdele să mizeze pe mai mulți jucători tineri, fiind dați la o parte cei ce ar dori rezilierea contractelor. De la Steaua absentează cert Marica și Hamroun, ambii accidentați, plus suspendatul Pintilii. În schimb, Chipciu și Kharja au scăpat de problemele medicale și au redevenit operaționali.

AICI GĂSIȚI COTELE LA ASA TG. MUREȘ – STEAUA

DUNDEE UNITED – PARTICK THISTLE,  ora 21:45

Deja retrogradată, Dundee vrea o victorie de rămas bun

Lucrurile sunt lămurite după 36 de runde, cu două înainte de final. Cu doar 27 de puncte în cont, Dundee United ocupă ultimul loc, al 6-lea, în grupa play-out, și este deja retrogradată. În schimb, Partick Thistle s-a salvat datorită celor 44 de puncte strânse până acum, cu care se găsește pe a 3-a poziție.

Cu al doilea cel mai slab atac și cu cea mai fragilă defensivă, golaveraj 38-65 (5 confruntări fără gol luat), cu cele mai puține victorii (7) și cele mai multe eșecuri (23), Dundee United a învins etapa trecută, 3-2 la Inverness, după 4 eșecuri consecutive. Mai mult, nu are decât două victorii în ultimele 9 jocuri, pe lângă un egal și 6 înfrângeri, cu tot cu sezonul regulat. Acasă stă la fel de rău: nu a mai câștigat de 4 partide (o remiză, 3 înfrângeri), iar în precedentele 11 vizite primite nu s-a impus decât de două ori, plus un nul și 8 insuccese, mereu cu gol primit.

Cu cea mai ineficace ofensivă, dar cu cea mai bună apărare într-un golaveraj 36-45, Partick Thistle a triumfat acum o etapă, 2-0 la Kilmarnock, după 3 eșecuri la rând, totodată unicele din anterioarele 7 confruntări. De 6 meciuri încoace pe teren străin a intercalat câte o înfrângere cu câte o victorie: 5 din aceste dispute le-a încheiat cu gol dat și în tot atâtea apărarea i-a fost întrecută.

Cele două echipe s-a mai înfruntat de 3 ori în actualul campionat și de fiecare dată a învins Partick Thistle, 1-0 acasă în play-off, după 3-0 tot pe teren propriu și 1-0 ”afară” în sezonul regulat. Dundee United s-a revanșat între timp în Cupă, învingând pe propria arenă cu 1-0. Ultimul succes al gazdelor într-un joc de Premier League a fost un 1-0 acasă în octombrie 2014, acum 5 dueluri directe.

AICI GĂSIȚI COTELE LA DUNDEE UNITED – PARTICK THISTLE

FC BASEL – FC THUN, ora 20:45

Cu un nou titlu în buzunar, Basel se poate gândi la spectacol

FC Basel poate juca numai pentru spectacol. După 32 de etape, cu 4 înaintea finalului, trupa ”roș-albastră” are deja titlul în buzunar, cu 79 de puncte, 19 peste următoarea clasată, Young Boys Berna. Și Thun, de pe a 6-a poziție, are de ce să abordeze relaxată această întâlnire: cu 38 de puncte, este departe și de retrogradare, și de zona cupelor europene.

Gazdele au acaparat tot: dețin cel mai bun atac și cea mai bună apărare (golaveraj 84-30), au cele mai multe victorii (25), plus cele mai puține egaluri (4) și eșecuri (3). Nu au mai pierdut de 16 runde (13 câștigate), de la un 1-2 la St. Gall pe 22 noiembrie. În tot sezonul nu au înscris doar într-un 0-0 la Vaduz. Pe teren propriu, Basel nu a ratat decât 5 puncte: a suferit numai o înfrângere, 2-3 cu Grasshopper pe 8 noiembrie, completată de o remiză și 14 succese, primind gol în 9 dintre ele. Pe teren propriu, Basel nu a ratat decât 5 puncte: a suferit numai o înfrângere, 2-3 cu Grasshopper pe 8 noiembrie, completată de o remiză și 14 succese, primind gol în 9 dintre ele.

Thun s-a remarcat mai mult ofensiv decât defensiv, golaveraj 43-49, având numai 4 runde fără gol luat. Nu a cedat deloc de două jocuri, cu o victorie și un egal, însă recentul 4-0 cu FC Zurich este singurul succes din precedentele 6 partide (3 pierdute). Ori, mai în spate, nu a izbutit decât două victorii de 12 dispute încoace. În anterioarele 8 meciuri, 7 le-a încheiat cu gol marcat, iar tot 7 cu defensiva bătută. ”Roș-albii” nu au mai triumfat ”afară” de 6 etape, cu două remize albe și 4 înfrângeri. Cu 16 puncte s-au întors ei din deplasările stagionale, prin 4 triumfuri, 4 egaluri și 8 eșecuri, fără gol dat în 5 dintre aceste înfruntări.

De trei ori s-au mai confruntat cele două echipe în acest sezon. Basel a învins în primele două, 3-1 acasă și 2-0 ”afară”, unde avea apoi să și remizeze, 1-1. Oricum, campioana este invincibilă de 13 dueluri directe, cu 7 victorii și 6 remize. Thun a triumfat ultima oară în noiembrie 2012, 3-2 pe propria arenă. La Basel nu a mai câștigat din noiembrie 2010, scor 3-1: din acel moment, gazdele au înregistrat pe ”St. Jakob Park” 8 succese și două egaluri.

AICI GĂSIȚI COTELE LA FC BASEL – FC THUN

 

Casa Pariurilor

Un comentariu
  • Heisenberg spune:

    „Ulterior, cele dou? forma?ii s-au înfruntat în Cupa Ligii, cu 1-1 la Manchester, apoi 2-1 pentru ”diavoli” în rejucarea de la Londra.” Echipele s-au intalnit in Cupa Angliei ;)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă