FINALĂ INEDITĂ DE CUPĂ ÎN BULGARIA

FINALĂ INEDITĂ DE CUPĂ ÎN BULGARIA

Finala Cupei Bulgariei programează astăzi un meci inedit. Deși Ludogorets a dominat campionatul, iar Levski, Beroe Stara Zagora și Slavia Sofia au încercat cât au putut să țină pasul, în ultimul act din Cupă au ajuns Montana, echipă ce va disputa barajul de promovare/retrogradare și ȚSKA Sofia. Deși numele celei de-a doua finaliste poate induce o altă opinie, căci vorbim de o grupare cu mare tradiție în fotbalul bulgar, nu trebuie uitat faptul că e totuși o echipă de liga a treia, unde a fost retrogradată din pricina neregulilor financiare. ȚSKA a izbutit recent promovarea în liga a doua, la capătul unui parcurs aproape fără greșeală (30 de victorii din 31 de partide și un golaveraj 140-9), iar acum încearcă revină în prim planul fotbalului bulgar, câștigând Cupa. 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor 

CESENA – SPEZIA, ora 21:30

Un prim duel pentru Serie A

Cesena și Spezia dispută un prim baraj din play-off-ul de promovare în Serie A, în care au intrat echipele clasate între locurile 3 și 8 la finalul sezonului regulat. Atunci, gazdele au terminat pe a 6-a poziție, cu 68 de puncte în 42 de etape, iar adversara – pe a 7-a, cu 66 de puncte.

Cu a 3-a cea mai bună apărare, dar eficientă și în față, golaveraj 57-37, Cesena este neînvinsă de 4 jocuri, cu un egal și 3 victorii, toate la limită. Doar o dată a cedat de 6 partide încoace, cu gol dat în fiecare, iar în ultimele 10 meciuri s-a înclinat de două ori. Seria invincibilă acasă este de 5 runde, cu o remiză și 4 succese, dintre care două la zero, iar un 1-2 cu Salernitana pe 7 martie este singura înfrângere din precedentele 10 vizite primite. A înscris mereu în anterioarele 12 confruntări de pe ”Dino Manuzzi”.

Spezia nu s-a descurcat nemaipomenit nici în ofensivă, nici în defensivă (cea mai slabă din primele 10 clasate), golaveraj 47-45. Nu a câștigat și nici nu a marcat în ultimele două partide, încheiate cu o remiză și un insucces, singurul totuși din ultimele 5 jocuri. Un 2-1 acasă cu Brescia pe 9 mai este unicul triumf din precedentele 5 înfruntări. Anterioara deplasare a încheiat-o rău, 0-4 la Como, însă acesta este singurul eșec de 10 dispute ”afară” încoace, jumătate câștigate și cu gol dat în 6 dintre ele.

În sezonul regulat, Cesena a învins-o pe teren propriu pe Spezia, scor 5-1 (returul s-a încheiat 1-1), dar aceasta este singura sa victorie din ultimele 8 dueluri directe, jumătate cedate. Precedentul succes al Speziei pe ”Dino Manuzzi” a fost un 2-0 în aprilie 2014, tot în Serie B.

AICI GĂSIȚI COTELE LA CESENA – SPEZIA

DUISBURG – WURZBURG, ora 20:10 (GERMANIA 2.BUNDESLIGA, BARAJ)

Wurzburg aproape de promovare

Duisburg și Wurzburg se bat pentru un loc în liga secundă germană, iar oaspeții pornesc cu avantajul victoriei din turul de acasă, scor 2-0 (Weil 10 penalty, D. Nagy 79), în primul duel direct all-time dintre cele două echipe. La acest baraj s-a ajuns după ce gazdele au terminat 2. Bundesliga abia pe locul 16, cu doar 32 de puncte în 34 de etape, iar adversara a încheiat divizia a 3-a pe a 3-a poziție, cu 64 de puncte în 38 de runde, remarcându-se mai mult în apărare decât în atac, golaveraj 43-25 (16 runde fără gol primit).

Eșecul din tur este primul suferit de Duisburg după alte 3 jocuri în care obținuse un egal și două victorii. În plus, nu s-a înclinat decât de două ori în ultimele 7 jocuri. Pe teren propriu a câștigat pe linie în precedentele 3 partide, ba a adunat 4 succese de 5 meciuri încoace. Notabil, 6 din totalul de 7 triumfuri din campionat le-a realizat acasă. Totuși, în întreg sezonul, într-o singură confruntare a dat mai mult de două goluri, într-un 3-0 cu Sandhausen, ca gazdă.

Victoria din manșa întâi a ajutat-o pe Wurzburg să urce la 13 meciuri de imbatabilitate, 10 dintre ele însemnând doar succese. Mai mult, nu a pierdut decât o dată în precedentele 18 dispute. De 13 confruntări marchează constant. Pe teren străin nu s-a mai înclinat de 6 meciuri, 5 câștigate, ba a cedat doar o dată de 9 vizite efectuate încoace, ultimele 6 încheiate mereu cu gol dat. Din cele 6 înfrângeri stagionale în 3.Liga, 3 le-a încasat ”afară”, însă absolut toate au fost la limită.

AICI GĂSIȚI COTELE LA DUISBURG – WURZBURG

MONTANA – ȚSKA SOFIA, ora 20:00 (Finala Cupei Bulgariei)

O finală neașteptată

Două apariții neașteptate în finala Cupei Bulgariei. Una este Montana, formație aflată pe locul 9 în prima ligă, cu 21 de puncte în 31 de runde, și care va disputa cert barajul de menținere în elită cu echipa de pe poziția secundă din a doua divizie. Cealaltă finalistă e ȚSKA Sofia, o echipă în plină schimbare: sezonul trecut a terminat pe locul 2, dar din cauza problemelor financiare a fost retrogradată în a 3-a liga, unde-i lider detașat în Seria Sud-Vest, cu 91 de puncte în 31 de etape (3 înainte de final), și nu are cum să mai rateze promovarea, deși și-a reconstruit lotul (are un  singur jucător peste 30 de ani)

Montana se prezintă pe ”Vasil Levski” din Sofia după ce a pierdut ultimele două jocuri fără să înscrie. Mai mult, un 3-2 acasă cu Cernoe More Varna este singura victorie din ultimele 8 meciuri, 6 dintre ele pierdute, iar de 16 jocuri încoace, în toate competițiile, nu s-a impus decât de 3 ori. A marcat în doar jumătate din precedentele 10 partide.

ȚSKA nu a cedat deloc în campionat, unde nu a ratat decât două puncte într-un egal. În rest, a obținut nu mai puțin de 30 de victorii pe lângă un golaveraj impresionant, 140-9. Ba, a câștigat 37 din cele 38 de meciuri stagionale, indiferent de întrecere, 31 dintre ele fără gol primit. Unele victorii au fost la scoruri mari precum 6-0, 7-0, 8-0 (toate de câte două ori), 8-1, 10-0, 11-0.

Până la ultimul act, Montana a trecut de Pirin Gotse (3-1), Lokomotiv Plovdiv (1-1/4-2 la penalty-uri), Lokomotiv Oriahovița (1-1/4-3 pen.), Litex Loveci (2-0, 0-1). La rândul ei, ȚSKA le-a depășit pe Neftochimik Burgas (3-1), Spartak Pleven (2-0), Sozopol (3-0), Beroe Stara Zagora (2-0, 2-0).

Cele două echipe s-au întâlnit ultima oară în septembrie 2014, tot în Cupă, când Montana a învins acasă la capătul prelungirilor, scor 2-1. A fost primul ei triumf după alte 9 dueluri directe terminate cu un egal și 8 victorii ale sofioților.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA MONTANA – ȚSKA SOFIA

UNAM PUMAS – INDEPENDIENTE DEL VALLE, ora 03:45 (COPA LIBERTADORES, ”SFERTURI”)

Mexicanii vor să fructifice și ei avantajul terenului propriu

Pe ”Estadio Olimpico de Universitario” din Ciudad de Mexico are loc meciul decisiv dintre UNAM Pumas și Independiente del Valle, din ”sferturile” Copei Libertadores. În tur, formația ecuadoriană și-a fructificat greu avantajul terenului propriu, câștigînd cu 2-1 (Jose Angulo 42, 55 – F. Martinez 73) în singurul lor duel direct din istorie. Învingătoarea dublei manșe o va înfrunta în semifinale pe Boca Juniors, prima partidă acasă. Pentru celălalt loc în finală se luptă Atletico Nacional Medellin și Sao Paulo.

De două jocuri nu a mai câștigat UNAM (un egal, un eșec), ba are numai o victorie în ultimele 5 jocuri, alte 3 fiind pierdute, în toate competițiile. De 10 partide înscrie mereu, dar a și luat gol în 9 dintre ele. Alta este situația pe teren propriu, unde nu a mai cedat de 3 meciuri, cu două succese și o remiză. Mai mult, un 1-2 cu Leon în campionat este singura înfrângere din precedentele 11 vizite primite, 6 terminate cu triumfuri. În această perioadă a înscris constant: doar o dată în anterioarele 27 de dispute ca gazdă nu a dat gol.

Independiente del Valle a învins în ultimele două partide, rezultate precedate de 3 eșecuri consecutive (două la zero). Și mai în spate, nu a adunat decât 3 victorii în precedentele 8 jocuri, completate de un egal și 4 înfrângeri, indiferent de întrecere. A înscris în numai 3 din anterioarele 5 meciuri. Pe teren străin s-a descurcat și mai greu. ”Afară” nu a mai învins de 7 dispute, cu 3 remize albe și 4 insuccese: a marcat în doar una dintre ele și nu a punctat deloc de 3 înfruntări încoace. În plus, în anterioarele 12 vizite făcute nu s-a impus decât de două ori, cu același 1-0.

Anterior, UNAM le-a înfruntat pe Emelec (4-2, 3-2), Olimpia Suncion (2-0, 4-1) și Deportivo Tachira (0-2, 4-1) în faza grupelor, apoi a eliminat-o în ”optimi” pe aceeași Tachira (0-1, 2-0). La rândul ei, Independiente a trecut greu de Guarani (1-0 acasă, 1-2 ”afară”), s-a confruntat apoi cu Colo Colo (0-0, 1-1), Atletico Mineiro (0-1, 3-2) și Melgar (2-0, 1-0) în grupe, pentru ca în ”optimi” să o depășească pe River Plate (2-0, 0-1).

AICI GĂSIȚI COTELE LA UNAM PUMAS – INDEPENDIENTE DEL VALLE

 

Casa Pariurilor 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă