De la acest Bayern-Real Madrid de miercuri seară, o primă manșă a ”sferturilor” ce ar fi putut deveni la fel de bine o finală, și zău că ar fi fost o finală pe cinste, am așteptat un prim răspuns la întrebarea pe care cred că toți iubitorii fotbalului și-o pun: care este cea mai bună echipă a momentului? Cu Barcelona implicată de Luis Enrique într-o teorie a haosului reinterpretată, cu Juventus așteptând, deocamdată, cuminte să revină la etajul granzilor Europei unde a locuit cândva, cu Monaco și Dortmund asumându-și rolul de echipe simpatice și simpatizate de toți și cu Leicester întrebându-se probabil și acum ce caută în această fază a competiției, duelul de pe ”Allianz Arena” urma să ne dea un prim răspuns, verdictul fiind așteptat pe ”Santiago Bernabeu”, săptămâna viitoare. Citeste mai mult …
Există la români o vorbă: ”cine se frige-n ciorbă, suflă și-n iaurt”. Nu cred că există și la catalani, ei oricum nu prea au ciorbe. Eventual ar putea să sufle-n paella, căci fructele de mare în general nu se consumă prea fierbinți. Mai e vorbă pe la noi, cum că după ce ai dat cu capul de pragul de sus ai mare grijă data viitoare când treci pe-acolo. Pe asta s-ar putea s-o aibă, dar nu s-a văzut. Barcelona a dat cu capul în pragul de pe ”Parc des Princes”, a avut ulterior nevoie de un fir epic, condimentat cu ceva greșeli de arbitraj și o tactică păguboasă a adversarului, pentru a nu părăsi Champions League încă din ”optimi”. Se presupunea că nu va mai repeta aceleași greșeli încă o dată, că va avea mare grijă pe unde și cum pășește astfel încât ceea ce a pățit la Paris să nu se mai întâmple și la Torino. Dar n-a fost deloc așa. Chit că au existat unele diferențe față de prestația din turul cu PSG, finalul a fost cam același. 2-0 la pauză, ca și la Paris, și un alt eșec usturător, care readuce semnele de întrebare apărute atunci în dreptul grupării catalane, dar le transformă în semne de exclamare. Ceva nu e în regulă la Barcelona și se vede treaba că Parisul n-a fost chiar un accident. Citeste mai mult …
Nu cred că spun o mare noutate afirmând că fotbalul e atât de schimbător încât a încerca să dai verdicte la o anumită dată e un demers extrem de riscant. Ceea ce azi e alb, peste o lună poate deveni foarte ușor negru, iar ceea ce azi e roz se poate lesne transforma în gri. Aș zice că nu doar fotbalul e așa, ci și viața-n sine, a oricărui om de pe planeta asta, dar acest blog este despre fotbal, nu despre lecții de viață. Deși cine are ochi își poate extrage și ceva lecții. Ceea ce se întâmplă azi cu FC Sevilla e cea mai bună personalizare a schimbărilor ce se pot petrece în viața unei echipe fără ca nimeni să le anticipeze, dar e și cea mai bună confirmare a ideii că starea de spirit a unui vestiar e extrem de importantă în obținerea sau nu a rezultatelor. Citeste mai mult …
Prinși cu meciul României de la Cluj, cu dezbaterile și polemicile ce s-au succedat apoi pe diverse teme, intrați apoi brusc în ”sferturile” Cupei României, cu alte dezbateri și polemici, am lăsat un pic în plan secund ceea ce se întâmplă și prin alte părți. Și nu-i bine că am făcut asta, fiindcă avem destul de multe de învățat și noi din pățaniile altora, asta dacă știm unde și ce să căutăm. O să mă refer în cele ce urmează la două situații diferite, dar care au un punct comun, reprezentat de antrenor. De selecționer mai bine zis, căci e vorba de echipe naționale. Aș vrea să vorbim puțin despre Brazilia, pe de-o parte, și despre Olanda, de cealaltă parte. În zona Olandei de discuții am putea include și Argentina, dar mă tem că tot ceea ce se întâmplă în ”Țara Tangoului” în această perioadă e mai degrabă un blocaj mental general la nivel de fotbal, din care nu prea știu cum s-ar putea ieși. Citeste mai mult …
Acum ceva mai bine de 4 ani, la Monte Carlo se preconiza a se construi un nou El Dorado al fotbalului european. Cu finanțare rusă și aspirații princiare, AS Monaco își dorea să urmeze pașii lui PSG sau Manchester City, iar campania de achiziții din acea vară, deschisă de cumpărarea lui Radamel Falcao de la Atletico Madrid, reprezenta un argument cât se poate de serios. Un investitor născut din ceața dispariției URSS-ului, Dmitri Ribolovlev, și un consilier pe teme de fotbal, Jorge Mendes, apărut din suflul exploziei lui Cristiano Ronaldo și Jose Mourinho, urmau să fie personajele cheie ale noului proiect. Urmau, căci lucrurile s-au precipitat, un divorț cu balamuc și mușchii pe care Putin și i-a arătat către noii îmbogățiți (care în timp ce-și numărau sutele de milioane cam uitaseră cui datorează acest salt în ierarhia socială) reprezentând factorii ce au dus la diluarea aproape dramatică a averii oligarhului rus. Sau, mai degrabă, a disponibilității sale de a băga bani cu nemiluita în echipa de fotbal a orașului ce-l găzduiește. Ba chiar, simțindu-și destul de bine interesele, ”gospodin” Ribolovlev a investit câteva milioane bune într-un apartament la New York pentru fiica sa, în timp ce echipa de fotbal inversase complet strategia, trecând de la cumpărări pe bani mulți la vânzări pe sume colosale. Citeste mai mult …
Acum 3 săptămâni, imediat după prima manșă cu FC Sevilla, de pe ”Sanchez Pizjuan”, lumea fotbalului asista cu destulă uimire și suficientă indignare la demiterea lui Claudio Ranieri de la Leicester. Omul care făcuse posibilă una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului era îndepărtat din aceleași motive pentru care sunt îndepărtați aproape toți antrenorii din ziua de azi: lipsa rezultatelor. Observați, am spus ”aproape toți”, cu alte cuvinte am păstrat o mică marjă de eroare, căci mai există și alte contexte ce duc la despărțiri, dar și situații în care despărțirile nu se produc, deși poate ar fi cazul. Dar, ca să revenim la Ranieri și la Leicester, care reprezintă subiectul acestui text, în principal lipsa rezultatelor e argumentul pentru care un tehnician este dat afară. Iar Leicester nu prea avea rezultate la momentul nefericitei decizii (pentru Ranieri) ori fericitei decizii (pentru echipă). Citeste mai mult …
Caută-mă!