BARCELONA CU ŞI FĂRĂ MESSI

BARCELONA CU ŞI FĂRĂ MESSI

UPDATE 28 decembrie

Anul 2012 s-a încheiat cu bine pentru Lionel Messi. Nici pentru el, nici pentru noi, sfîrșitul lumii n-a venit. 91 de goluri marcate într-un an reprezintă o bornă ce va fi greu de atins de cineva în viitor. Recunoscut ori nu de FIFA și UEFA, recordul va rămîne menționat de fiecare dată cînd cineva se va apropia de aceste cifre.
Vă invit să priviți mai jos felul în care Messi a marcat aceste 91 de goluri. Veși descoperi, în această imagine publicată pe www.fcbarcelona.cat, contra cui, unde și de unde pe teren au fost marcate aceste goluri, dar și cine au fost cei care l-au ajutat pe argentinian să marcheze, prin pasele lor decisive.

Apoi vă invit să le revedeți. Eventual să vă alegeți golul preferat. Eu unul rămîn cu cel ce are numărul 51, marcat într-un meci cu Brazilia.

Și acum vă invit să citiți textul e mai jos, scris imediat după meciul cu Benfica, din Champions League. Cînd destinul lui Messi a intersectat, pentru o fracțiune de secundă, drama unei accidentări extrem de grave. A fost ca și cum, pe autostradă vieții aflîndu-se, mașina de lux numită Messi a atins banda de siguranță. Zgomotul acela a îngrozit pe toată lumea. Din fericire, cel ce are în grijă, de acolo de sus, de destinul acestui băiat, a redresat imediat situația și totul a revenit la normal.
A fost, poate, un moment de neatenție. Destinul nu obișnuiește să aibă însă astfel de momente. Mai degrabă a fost o atenționare. În viață orice e posibil.

6 decembrie 2012

Ar fi trebuit să fie faza care să lumineze o partidă cenușie, o partidă pe care Barcelona parcă n-a vrut s-o joace și s-o cîștige. Ar fi trebuit sa fie o fază ca oricare alta, o fază pe care am mai văzut-o de zeci de ori: Messi scăpat singur spre poarta adversă, față în față cu portarul. De cele mai multe ori o fază terminată cu gol.

De data asta a fost altfel. Faza de poartă s-a terminat într-o liniște uluitoare.

Stadionul a tăcut pur și simplu. Nu că de regulă pe Camp Nou e o atmosfera incendiară, căci nu e nici măcar la meciul cu Real. Dar nu era vorba de liniștea dată de tribune goale ori de spectatori liniștiți, era o liniște vecină cu teroarea, cu groaza, o liniște aterizată pe Camp Nou ca un viscol ce a criogenat orice urmă de viață. Daca nu era tîrziu în noapte, aproape că s-ar fi putut auzi mașinile ce treceau prin fața stadionului, paharele sparte la barul hotelului Princesa Sofia, de peste drum, ori plînsetul nou-născuților la maternitatea din apropiere.

Sînt exagerări, evident. Însă groaza de pe chipurile spectatorilor, îngrijorarea jucătorilor din teren și preocuparea lui Tito Vilanova nu sînt. La fel și asteptarea de după, cu oameni din toată lumea străbătînd internetul pentru a descoperi ceva. De bine sau de rău, orice. Cei de la Barcelona, conștienți probabil de nivelul de așteptare, au căutat să dea știri cît mai repede. Iar propoziția „no es gran cosa” publicată pe twitter de un ziarist de la Radio Catalunya, a fost probabil cea mai distribuită.

Miercuri seara, lumea la Barcelona a conștientizat un lucru important: a-l avea în lot pe cel mai bun fotbalist din lume implică și posibilitatea de a-l vedea accidentîndu-se. E o lege a fotbalului, iar Messi nu e ca un cadou de Crăciun pe care-l primești și pe care-l pui bine, undeva unde să nu poată fi stricat de cineva. Messi e fotbalist și e supus regulilor jocului. Iar Barcelona, ca echipă, de asemenea. Chiar dacă Barcelona fară Messi e greu de imaginat, această posibilitate există, iar miercuri a fost foarte aproape să devină realitate.

VALENCIA ŞI DECIZIILE

VALENCIA ŞI DECIZIILE

Am mai spus-o pe undeva, deciziile în viață sînt importante, dar mult mai important e momentul la care le iei. Cea mai importantă decizie din viața ta poate trece în derizoriu dacă la momentul cel mai important n-ai avut curajul s-o iei.

E doar o constatare. Fără legatură neapărat cu ceea ce va urma. Deși există o legatură ce ține de zona deciziilor. La Valencia vreau să mă refer puțin.

N-a trecut mult timp de cînd Valencia îi arăta ușa lui Unai Emery. A cărui singură vină, între noi fie vorba, era că se afla angrenat în aceeași competiție cu Mourinho și Guardiola. Cu Real Madrid și Barcelona. Dacă în aceste condiții, locul 3 obtinut de Valencia lui Emery a fost considerat un eșec e vina conducerii. Poate și a suporterilor, care-l contestau constant pe Unai, pe motiv că echipa joacă urît, a se citi defensiv, de parcă dacă ar fi jucat ofensiv exista vreo șansă de a termina în fața celor două.

„Mestalla” are tot dreptul să ceară. Ca orice public. N-are dreptul să impună însă. Mai ales la o echipă intrată într-o dinamică falimentară din pricina datoriilor acumulate de șefi. Care șefi, ce să facă și ei? La primul semn de nemulțumire schimbă antrenorul. Dau publicului ceea ce vrea, în schimbul unei liniști aparente. Așa s-a întîmplat și acum. Altă decizie luată într-un moment prost. Primele batiste albe îndreptate spre Manolo Llorente și tribuna sa prezidentială au dus la demiterea lui Pellegrino.

David Villa, David Silva, Mata, Jordi Alba, Joaquin, Isco. Jumătate de echipă practic. Jucători care sînt acum în altă parte, pentru ca asta a fost unica sursă de venit gîndita de cel care trebuie sa ia decizii. Cu ei în teren poate că Valencia ar fi arătat altfel, ar fi avut pentru ce lupta. Poate că și publicul de pe „Mestalla” ar fi avut altă stare de spirit.

A venit acum Ernesto Valverde. Ce va putea el schimba? E un antrenor căruia îi place fotbalul ofensiv, dar pentru asta are nevoie de timp. Iar timpul la Valencia nu există. Cînd vor aparea din nou batistele albe, va veni o nouă decizie a conducerii. O nouă schimbare, probabil, cu care însă nimic nu se va schimba.

MOURINHO ŞI COPERTA „MARCA”

MOURINHO ŞI COPERTA „MARCA”

Cînd „Marca” iese cu o asemenea copertă la doua zile după ce Real Madrid a bătut pe Atletico, atunci înseamnă că e ceva foarte serios. Ziua de luni este pentru orice ziar de sport ziua cea mai importantă. Vine după week-end și ar trebui să rezume cele mai importante știri ale acestor zile.

http://www.marca.com/2012/12/03/futbol/equipos/real_madrid/1354496585.html O astfel de informație ar putea suna ca un mod ideal de a crește tirajul. Coperta vinde inevitabil, doar că „Marca” are altă tradiție. Nu e ca „As” ziarul de casă al Realului, „Marca” e publicația care are acces privilegiat la unele informații. Are acces, să ne înțelegem foarte bine, CÎND CINEVA DE LA REAL MADRID E INTERESAT SĂ APARĂ AȘA CEVA. Iar azi, acel cineva e Florentino Perez. E un om mult prea deștept, mult prea abil, ca să nu-și dea seama că între Mourinho și publicul Madridului nu mai e relația de altădată. Și, în abilitatea lui, și-a dat seama că dacă această relație s-a deteriorat și nu există semne prea mari de îmbunătățire acest lucru se poate întoarce împotriva lui.

Nu uitați un lucru extrem de important! Anul viitor sînt alegeri la Real. Dacă Florentino merge braț la braț cu un Mourinho antipatizat de o masă în creștere de votanți e periculos. Scrutinul de la Real e un spectacol în sine și poate că voi găsi loc undeva să-l explic, căci în Spania se spune că președintele ales al lui Real Madrid e mai influent chiar decît premierul ales al țării.

Florentino și-a jucat cartea cu abilitate. Îl va lăsa pe Mourinho să termine mandatul, iar de va fi să cîștige Liga Campionilor tot el va fi cel aplaudat, pentru ca nu l-a demis la mijloc de sezon. Va găsi așadar o modalitate de a scoate voturi din succesul altuia. Plus că, dacă lucrurile se vor îndrepta în sens pozitiv, nimic nu-l împiedică pe Florentino să-l reconfirme pe portughez, care oricum are contract pînă în 2016 și să transforme și chestia asta într-un succes personal.

Comedia pe care Mourinho a pus-o în scena sîmbătă, înainte de derby, e doar o explicație, dar nu singura și nici măcar cea mai importantă. Un antrenor trăiește totuși, înainte de toate, prin rezultatele sale, iar realitatea de azi îl arată pe Jose la 11 puncte în spatele fostului secund al lui Guardiola, tocmai într-un sezon în care madrilenii presupuneau că vor defila fără probleme. În fond, sîmbata nu s-a întîmplat nimic. Un plebiscit cam fîsîit, cu 10.000 de oameni în tribună la acea oră, prea înfrigurați (erau 3 grade) ca să se gîndească la scenariile lui Mourinho. Imaginea globală a clubului a fost însă deplorabilă. Iar imaginea contează, nu uitați că Real cîștigă mult de pe urma imaginii.

E posibil ca Florentino să fi făcut acest pas de teamă ca nu cumva, în aroganța lui, Mourinho să anunțe primul că va pleca și să preia tot protagonismul. Pentru că dacă cineva își imaginează că Mourinho nu știe astăzi pe cine va antrena în viitor se păcălește.

O singura întrebare plutește și sînt sigur că fanii madrileni sînt îngrijorați: ce se va întimpla cu Cristiano?

DERBYUL ADEVARAT

DERBYUL ADEVARAT

Azi avem cu adevarat „derby”. De fapt, derby-uri, caci sint doua, Real-Atletico si Juve-Torino. De ce sint derby-uri cu adevarat? Pentru ca, dincolo de valoarea de dictionar a cuvintului respectiv, important este ceea ce transmite un meci ca asta.

Derby e atunci cind te gindesti cu anxietate la ziua de dupa. Ilie Dumitrescu spunea, referindu-se la FC Sevilla-Betis, ca doar fanii echipei care bate ies a doua zi in oras. Si cam asa e. Derby e acela care-ti permite sa-ti persiflezi cel mai bun amic, care e de cealalta culoare, care-ti permite sa te bucuri de necazul sefului, daca el tine cu ceilalti, care te lasa pentru o zi sa-ti terorizezi socrul (soacra ar fi ideal, dar e mai dificil) cu argumente, pentru ca se inscrie in tabara pierzatoare. Sau, pentru ca intotdeauna exista o roata care se intoarce, sa traiesti tu, daca ai tai au luat bataie, sentimentul de a dori sa nu dai ochii cu partea rivala si de a deveni tinta ironiilor.

Asta e spiritul derby-urilor. Intre Madrid si Barcelona se intimpla greu, caci greu gasesti in Madrid sau Barcelona suporteri ai celeilalte parti.

Real-Atleti de azi e tare ciudat. Ia sa fi zis cineva, prin august, ca pe 1 decembrie, la meciul direct de pe „Bernabeu”, Atletico va avea 8 puncte in fata Realului. Ar fi fost luat drept usor dezechilibrat mintal. Dar iata ca asa e. Iar daca sperantele celor de la Atletico de a cistiga titlul ramin in continuare ipotetice, la Real e situatie de urgenta. Statistic vorbind, in ultimele 3 sezoane, campioana a pierdut 15, 19 si 14 puncte. In 13 etape scurse din actualul sezon, Real a cedat deja 13 puncte. Eu cred ca aici e de fapt problema lui Mourinho cu suporterii, nu neaparat jocul echipei. Jocul nu-i mult mai rau ca anii trecuti, e doar un pic mai previzibil, caci lumea l-a invatat deja pe portughez, asa cum lumea, a se citi adversarii, il invatasera pe Guardiola.

Problema lui Mourinho, adevarata de data asta, e cu vestiarul. Caci deja e din ce in ce mai clar ca va pleca, ramine de aflat cind se va intimpla. Paradoxal, situatia sa seamana cu cea a lui Radamel Falcao si nu e deloc o coincidenta ca ambii sint reprezentati de Jorge Mendes. De vazut cum va raspunde vestiarul la ceea ce va cere in continuare Mourinho, caci la Porto si Inter succesele s-au bazat pe incertitudinea ce plana asupra despartirii, in timp ce la Chelsea esecul a plecat din perspectiva plecarii de care vorbeam mai sus.

Sint multi cei care cred ca, daca pierde, Mourinho va fi demis. Eu nu cred. Mourinho a fost adus sa cistige Liga si presupun ca va fi lasa sa incerce s-o faca in acest sezon. Problema la Madrid e cu ce pret, caci echipele pe care Mourinho le paraseste intra intr-o spirala negativa devastatoare.

Ar mai fi ceva. E primul examen adevarat pentru Simeone. E meciul maturitatii lui. „El Cholo” poate face azi un mare pas catre elita acestei meserii.

SI BAIETII PLANG CATEODATA

SI BAIETII PLANG CATEODATA

Cand cred ca nu-i vede nimeni. Pe Messi, caci el e in imaginea de fata, l-a vazut un fotograf, care n-a ratat momentul, desi faptul ca a patruns in vestiarul Barcelonei arata ca e un apropiat al clubului. Imaginea e dupa meciul cu Chelsea, din sezonul trecut, in returul semifinalei Ligii. Ea se regaseste deja intr-o carte, alaturi de alte instantanee inedite din vestiarul catalanilor. Una dintre ele surprinde reactii ale jucatorilor lui Guardiola dupa meciul de campionat pierdut cu Real Madrid, tot in sezonul trecut.

RAFA ÎMPOTRIVA FURTUNII

RAFA ÎMPOTRIVA FURTUNII

 

Foarte rar se intimplă în Anglia ca un antrenor să fie primit, la primul său meci pe teren propriu, așa cum a fost primit Rafa Benitez, la Chelsea-Manchester City. „Rafa împotriva furtunii” a fost titlul din Daily Telegraph în acea zi și cam așa e. Suporterii lui Chelsea nu-l prea suportă pe Rafa de pe vremea cînd acesta antrena Liverpool, iar declarațiile sale din acea perioadă, împotriva lui Mourinho în principal, sînt înțelese acum ca declarații împotriva lui Chelsea. Chestie de percepție totuși.

Rafa nu e însă un antrenor oarecare. A ciștigat de doua ori campionatul în Spania, ultima data luptînd cu cel mai galactic Real posibil (Casillas, Roberto Carlos, Cambiasso, Zidane, Figo, Beckham, Guti, Raul, Ronaldo), dar și o Cupa UEFA. Apoi, fără practic să-și desfacă toate bagajele, a luat Liga Campionilor cu Liverpool, iar doi ani mai tîrziu a mai ajuns într-o finală (de acolo i se trage în raport cu fanii lui Chelsea). Și, ca un scurt paragraf iîn CV, a mai luat și un Mondial al Cluburilor cu Inter. În paranteaza fie spus, are și acum aceasta şansă la Chelsea, asta asșa, ca o demonstrație că viața te mai surprinde cîteodată.

E injust să-i fie aplicată lui Rafa Benitez ștampila de antrenor slab doar pentru nereușita de la Inter. Hai să ne gîndim repede și să spunem ce antrenori au facut performanță la Inter după razboi!? Herrera și Mourinho. Sau pentru că nu a luat titlul cu Liverpool? Dar ce s-a ales din Liverpool după plecarea lui se vede!

Benitez era la Abu Dhabi cînd a primit telefonul lui Abramovici. Fix acum un an îl refuzase, cînd Chelsea căuta un înlocuitor pentru Vilas Boas. Probabil că se săturase de cariera de analist tv și-l măcina dorul de fotbal. Sau poate că e conștient de calitatea lotului pe care-l are pe Stamford Bridge și crede în posibilitatea de a ciștiga ceva în acest sezon. Altfel e greu de explicat cum de a acceptat să semneze un contract doar pînă în vară, în loc să stea liniștit pe banii lui Moratti, deloc puțini vă asigur.

A schimbat ceva din corpul tehnic. I-a adus pe Bolo Zenden ca asistent, plus echipa sa obișnuită, Paco de Miguel, ca preparator fizic, Xavi Valero, ca secund. A schimbat și medicul echipei și l-a adus inclusiv pe Ivan Ortega, fizioterapeutul personal al lui Fernando Torres. „El Nino” e marele său pariu. Dacă îl va face să dea goluri din nou, ca la Liverpool, Rafa va cîștiga mult din simpatia lui Abramovici, căci Torres e marele of al patronului.

Pe vremea cînd era „cormoran”, Rafa era considerat cel mai bun tactician dintre antrenori. Chiar peste Mourinho. Sînt chestiuni discutabile. Indiscutabilă e pasiunea acestui om pentru fotbal.

Și mai e ceva. Sînt multe date ce indică un final prost de poveste. Dar marile capodopere au mereu această senzație în primele capitole!

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Instagram
Arhivă
Utilizatori
Flag Counter
Statistici