FC SEVILLA ÎN FAȚA UNEI NOI PROVOCĂRI

FC SEVILLA ÎN FAȚA UNEI NOI PROVOCĂRI

La 4 zile de la succesul cu Liverpool din Europa League, FC Sevilla se află în fața unei noi finale. La Madrid, pe ”Vicente Calderon”, adversar îi va fi FC Barcelona, noua campioană a Spaniei și încă deținătoare, până sâmbăta viitoare, a Champions League. Vor fi față-n față cele mai de succes echipe din cele două competiții în ultimii 10 ani, catalanii câștigând în această perioadă de 4 ori Liga Campionilor, iar FC Sevilla de 5 ori Europa League (sau Cupa UEFA). Deși au deschis practic sezonul cu acea splendidă Supercupă a Europei, Barcelona și Sevilla nu s-au întâlnit niciodată într-o finală a Cupei Spaniei. Marele semn de întrebare este dat de capacitatea jucătorilor lui Unai Emery de a se reface din punct de vedere fizic după efortul de miercuri, catalanii având un avantaj din acest punct de vedere. Finala Cupei Spaniei e meciul zilei, dar tot azi se dispută și finala în Portugalia, cu FC Porto încercând să-și salveze sezonul în fața celor de la Braga. Toate amănuntele aici. Citeste mai mult …

SEVILLA, MICUL GIGANT

SEVILLA, MICUL GIGANT

Inițial, mă gândisem ca titlul acestui text să fie ”Unai Emery League”. Aluzie evident la dominația pe care echipa și antrenorul său o exercită asupra acestei competiții. Apoi am văzut declarația lui Jurgen Klopp, omul finalelor pierdute. Deocamdată. Spunea așa germanul, la capătul unui meci pe care și ai săi îl puteau câștiga dacă o sumă de detalii se aliniau favorabil: ”Sevilla e un gigant al Europei”. Și are dreptate. Într-o perioadă în care banii contează și dictează, în care salariile fotbaliștilor ating cote de-a dreptul obscene și-n care investițiile în acești fotbaliști ar putea lesne scoate din criză o țară din lumea a treia, FC Sevilla reușește să câștige 5 trofee europene în 10 ani. Și-o face fără investiții majore, fără salarii exorbitante, bazându-se pe ochiul unui director sportiv de-a dreptul magnific și pe priceperea unor antrenori senzaționali. Sevilla nu e un gigant de talia Barcelonei, de talia Realului, de talia lui Bayern ori de nivelul financiar atins de PSG și City. E un mic gigant, care-și face loc cum poate și scrie istorie printre marii giganți. Citeste mai mult …

LIVERPOOL-SEVILLA, O FINALĂ CU MIZĂ DUBLĂ

LIVERPOOL-SEVILLA, O FINALĂ CU MIZĂ DUBLĂ

Prima finală europeană a sezonului fotbalistic se joacă la Basel, între Liverpool și FC Sevilla, prima confruntare din istoria celor două grupări. FC Sevilla este deținătoarea trofeului, pe care l-a câștigat și-n 2014, dar Liverpool caută, printr-un succes, revenirea în elita fotbalului continental, în care nu s-a prea regăsit în ultimii ani. Va fi un foarte interesant duel tactic între Jurgen Klopp și Unai Emery, dar și un meci cu o miză dublă, căci, dincolo de trofeu și de recunoașterea europeană, în joc este participarea în viitoarea ediție a Champions League. pentru Liverpool lucrurile sunt ușor mai dramatice, căci finala de azi e ultima șansă de a prinde trenul de Europa și-n viitorul sezon, căci clasarea în Premier League nu-i permite acest lucru, spre deosebire de FC Sevilla, care și-a asigurat prezența în Europa League indiferent de deznodământul acestei partide, dar și a finalei Cupei Spaniei de duminică. Liverpool-Sevilla e meciul zilei, despre care găsiți toate detaliile mai jos, dar nu e singurul reper al programului. Amănunte și cote aici: Citeste mai mult …

PREMIER LEAGUE SE RIDICĂ PE UMERII LUI KLOPP

PREMIER LEAGUE SE RIDICĂ PE UMERII LUI KLOPP

Liverpool a reușit joi seară să salveze onoarea Premier League și să salveze o hegemonie a Primerei Division asupra competițiilor europene în acest sezon. După finala madrilenă de Champions League, dacă am fi avut FC Sevilla-Villarreal în ultimul act al Europa League ar fi fost, poate, cam mult. O finală europeană jucată între două echipe din aceeași țară, din același campionat, pe care le-am mai văzut întâlnindu-se măcar de două ori de-a lungul unui sezon, nu are aceeași aură de spectacol precum o confruntare inedită, între două reprezentante ale unor țări diferite. Citeste mai mult …

LIVERPOOL ÎNCEARCĂ SĂ ÎMPIEDICE O ALTĂ FINALĂ SPANIOLĂ

LIVERPOOL ÎNCEARCĂ SĂ ÎMPIEDICE O ALTĂ FINALĂ SPANIOLĂ

Titlul corect poate că ar fi fost ”Liverpool și Șahtior încearcă să împiedice o altă finală spaniolă”, evident după ce știm deja că în ultimul act din Champions League se vor intâlni Real Madrid și Atletico. Pentru Șahtior e însă foarte greu să oprească pe FC Sevilla din drumul spre a treia finală consecutivă de Europa League, mai ales că se joacă pe ”Sanchez Pizjuan”, după 2-2 în turul din Ucraina. Nici pentru Liverpool nu va fi simplu, căci Villarreal e o grupare extrem de bine organizată, care n-a mai pierdut în Europa din septembrie, având 3 remize și 9 victorii. După 0-1 în tur, ”cormoranii” mizează și pe efectul ”Anfield” în tentativa lor de a reveni în prim-planul continental. Cele două partide din Europa League reprezintă punctul de interes al serii, dar azi se mai dispută și finala Cupei în Danemarca, dar o semifinală de Cupa Turciei, cu Fener fiind foarte aproape de a însoți pe Galata în ultimul act. Detalii mai jos. Citeste mai mult …

LIVERPOOL ȘI DORINȚA REVENIRII ÎN ELITA EUROPEANĂ

LIVERPOOL ȘI DORINȚA REVENIRII ÎN ELITA EUROPEANĂ

Pentru un club cu tradiția, palmaresul și publicul lui Liverpool, faptul că nu s-a mai regăsit în ultimi ani în elita fotbalului continental a reprezentat un enorm handicap. Mai mult, ultimul trofeu câștigat de ”cormorani” trebuie căutat în 2012, astfel că senzația de datorie pe care jucătorii o au față de suporteri e evidentă. Confruntarea cu Villarreal nu va fi simplă, mai ales că Jurgen Klopp are absențe importante, dar și pentru că ”Submarinul Galben” reprezintă o grupare solidă, cu un joc extrem de bine definit. În cealaltă semifinală, Mircea Lucescu încearcă să intre în istorie calificând Șahtiorul într-o finală europeană, dar demersul e foarte complicat, FC Sevilla fiind deja o certitudine pe continentul nostru, dincolo de faptul că returul e programat pe ”Sanchez Pizjuan”, acolo unde puține echipe au învins. În programul zilei de azi regăsim și partide din câteva campionate europene, implicate fiind nume precum Zenit, Legia Varșovia, Helsingborg sau IFK Goteborg. Detalii și cote mai jos. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă