Iker Casillas a revenit pe banca de rezerve, la un meci de Primera Division. Bancă pe care el pesemne că spera să n-o mai viziteze așa de des, cel puțin așa se discuta după finala Champions League de la Lisabona, cînd peste fișierul cu problemele acumulate între portar și președintele Florentino Perez se părea că a fost apăsată tasta ”delete”. Ei bine, se pare că tasta n-a funcționat ori că a existat o copie a acelui fișier. La 4 luni de la acea finală, Casillas a revenit pe banca de rezerve, la un meci de campionat trebuie reamintit încă o dată, ceea ce se spunea că nu se va mai întîmpla.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
La prima vedere n-ar trebui să fie nici o problemă. În fond era un meci destul de simplu, în care Ancelotti a rotit mulți jucători din lotul său. Mai era și acasă, fiind greu de crezut că Elche va ridica mari probleme tocmai pe ”Bernabeu”. Nu cred însă că se pune problema așa. De cînd a apărut această modă a rotațiilor, portarul nu prea a intrat în ea. Excluzînd meciuri din altă competițe, gen cupă. Dintre toate posturile unei echipe, portarul e cel care are cel mai mult nevoie de continuitate. Rotațiile au apărut ca o metodă de conservare a energiei fotbaliștilor importanți implicați într-un program extrem de aglomerat. La un portar, această risipă de energie nu prea funcționează. De regulă, portarii de rezervă sînt niște băieți care-și acceptă condiția și așteaptă un moment prielnic. La Bayern, Reina nu se rotește cu Neuer în Bundesliga, deși Guardiola face destule schimbări de la un meci la altul. La City, Hart e titularul și gata, iar Pantilimon, cu toată paranteza de cîteva săptămîni atunci cînd a primit o șansă din partea lui Pellegrini, a simțit pe pielea lui asta. Mai nou, simte Tătărușanu la Fiorentina. Buffon, care e pe același nivel cu Casillas, nu și-a pus problema că va deveni rezervă într-un meci de campionat. Și tot așa.
Revenind la continuitate. Această continuitate oferă încredere portarului. Încredere în propriile reflexe, în instinct, în comunicarea cu fundașii din fața lui. Cînd continuitatea dispare, dispare acea încredere și nu cred că există un exemplu mai bun decît același Casillas, ale cărui prestații la Mondial au venit fix în urma unui sezon, a unor sezoane mai bine zis, în care a exersat pe propria piele lipsa acestei continuități.
E posibil ca Ancelotti să fi încercat să-l protejeze pe Casillas de o parte a suporterilor de pe ”Bernabeu”. Care parte l-a fluierat în meciul cu Atletico, fără vreun motiv aparent, căci nici unul dintre golurile încasate atunci de Real n-au avut legătură cu Casillas. Pentru un fotbalist, după pierderea încrederii în propriile forțe, cel mai rău lucru e pierderea încrederii fanilor. Nu e nimic mai dezolant pentru un fotbalist decît să fie fluierat de suporterii echipei lui. Cînd te fluieră sau te înjură fanii adverși ești motivat, dar cînd te fluieră sau te înjură fanii tăi ești deprimat.
E posibil deci ca Ancelotti să fi încercat un soi de protecție față de Casillas. Cred însă că mai rău i-a făcut deschizînd o nouă dezbatere ce-l are ca protagonist. Și cum orice dezbatere are nevoie de două personaje, de regulă antagonice, a apărut Keylor Navas. Care e un portar bun, nimic de zis, dar pe care n-ai cum să-l compari cu Casillas. La aproape 28 de ani, cît are Navas acum, Casillas era ”San Iker”, se pregătea să devină campion mondial și avea performanțe de care Navas nici măcar nu se apropie. Navas e implicat însă în această dezbatere fără voia lui. Pentru el, transferul la Real Madrid a reprezentat oricum un salt uriaș în cariera, la care nici nu cred că visa acum vreo 3 ani. Totuși e din Costa Rica și vine de la Levante.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Nu știu cum a ajuns Casillas în situația asta. Nu știu dacă înfruntările cu Mourinho a fost factorul decisiv. Despre care e scris din abundență în cartea lui Diego Torres despre Jose Mourinho, ”Preparanse para perder. Sau greșeala pe care a făcut-o soția sa, Sara Carbonero, care a dezvăluit public detalii din vestiar, ceea ce l-a enervat teribil pe Florentino Perez. Pînă la urmă ce vină are Iker că nevastă-sa a uitat pentru o secundă cu cine doarme în pat și și-a reactivat instinctul de jurnalistă dornică de a da exclusivități? Ori, pe asta merg eu, înfruntarea pe care avut-o cu Florentino, cînd, împreună cu Ramos a condiționat rămînerea la echipă de plecarea antrenorului portughez. Un soi de ”ori el ori noi” ce l-a enervat teribil pe Florentino, care n-a suportat niciodată situații de genul ăsta. Mou a plecat, dar Florentino n-a uitat episodul. Și i-a oferit lui Iker nota de plată. Despre toate astea am scris la vremea respectivă, găsiți mai sus linkurile de rigoare.
Și acum revin la afirmația din titlu. Da, Casillas ar trebui să plece de la Real! Nu știu dacă la iarnă, căci iarna se fac mai greu transferuri, dar sigur la vară. E anormal ca tot ceea ce a făcut el pentru Real Madrid și pentru fotbalul spaniol să ajungă la coșul de gunoi al amintirilor. Sigur, amintirile nu țin loc de intervenții salvatoare, iar CV-ul nu-ți asigură un loc de titular. Însă această dinamică negativă în care Casillas a intrat nu-l ajută, această dezbatere permanentă nu-i oferă siguranță, iar reacția unor spectatori nu-i dă încredere. Iar faptul că alți spectatori îl aplaudă nu ajută clubul în general, căci e ilogic să existe un soi de război civil, al părerilor pro și contra, la fiecare meci. Un căpitan de echipă nu are cum să-și asume așa ceva. Fie acceptă rolul secundar, așa cum se pare că face Xavi la Barcelona, fie, dacă vrea să mai apere, ceea ce la un portar de 33 de ani n-ar fi deloc de mirare, căută ușa de ieșire. Variante sigur va avea.
Ar fi mult mai bine să fie ușa din față. Pe care s-o deschidă singur. Casillas e cel mai bun portar din istoria Realului și din istoria fotbalului spaniol. Cariera lui nu merită să-i arate alții ușa din dos.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Această paranteză, destul de largă, acordată echipelor naționale în plin demaraj al sezonului în curs a oferit timp de dezbatere pentru unele teme rămase nediscutate în perioada de vară, în special înainte și în timpul Campionatului Mondial. Cu turneul final din Brazilia în plină desfășurare sau bătînd la ușă, un subiect precum transferul lui Cesc Fabregas de la Barcelona la Chelsea n-a fost atît de intens analizat. Și vorbim totuși de o mutare de impact, a unui jucător important între două cluburi importante.
La ediția de Euro Fotbal care a îmbrăcat debutul Spaniei în aceste preliminarii, am dezbătut puțin această temă. Eu am mers pe ideea, văzînd jocul lui Fabregas cu ”La Roja”, că Barcelona a făcut o mare greșeală lăsîndu-l pe Fabregas să plece. E părerea mea, nu înseamnă că alții trebuie să fie de acord cu ea, accept evident și păreri contrarii, iar Ilie Dumitrescu mi-a sugerat să explic pe blog acest lucru. Încerc s-o fac acum.
BILETE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Mă întorc puțin în timp. Copil fiind, Francesc Fabregas nu cutreiera păduri ci se antrena în vechiul sediu al ”La Masia”, de lîngă ”Camp Nou”, în aceeași grupă cu Messi și Pique avîndu-l ca idol pe Pep Guardiola. Voia să fie ca el și să joace ca el, mai ales căpostul său la acel moment era cel de mijlocaș defensiv. Puțin timp după aceea, Fabregas, devenit între timp Cesc, lua drumul Angliei, nefiind foarte sigur pe posibilitatea de a-și găsi un loc în primul ”11” al Barcelonei. Rețineți acest motiv!
La Arsenal, Cesc a devenit Fabregas, iar sub comanda lui Arsene Wenger a devenit unul dintre cei mai buni mijlocași creativi din lume. Tranziția pe care o oferea el, unghiurile de pasare pe care le descoperea, ultima pasă pe care o avea și o folosea în mod strălucitor uneori, dar și capacitatea de a fi prezent la finalizare l-au transformat pe Fabregas într-o țintă pentru marile cluburi. Cu Arsenal într-o altă dimensiune financiară față de cea de azi, Fabregas a acceptat oferta Barcelonei de a reveni acasă. Lăsînd de la el și ceva bani, o poveste destul de încurcată, căci mai apoi Barcelona nu i-a mai plătit acea diferență așa cum conveniseră. Poate fi și acesta un motiv de divorț, pînă la urmă. Însă, eu vă invit să revenim la motivul de mai sus, pe care v-am rugat să-l rețineți! Fabregas, redevenit Cesc, s-a întors la Barcelona FĂRĂ SĂ FIE SIGUR CĂ-ȘI VA GĂSI UN LOC ÎN PRIMUL ”11”. A părut mai degrabă un transfer forțat. Ne aflăm în vara lui 2011, Barcelona tocmai cîștigase UEFA Champions League, provocîndu-i lui Sir Alex Ferguson cea mai vizibilă criză de nervi din pricina neputinței din lunga-i carieră. Cesc venea la Barcelona pentru a concura în linia de mijloc cu Xavi și Iniesta, de neatins la acel moment. Mulți au spus atunci, apropo de transferul forțat, că Barcelona l-a luat pentru a nu ajunge la Real Madrid, acolo unde Mourinho și-l dorea foarte tare. Sau la Manchester United, acolo unde Sir Alex și-l dorea. Sau la Milan, care era campioană a Italiei și care dorea să le aducă lui Ibrahimovici și Thago Silva un superjucător în linia de mijloc, acolo de unde tocmai plecase Pirlo.
E posibil ca aceste oferte, dar mai ales posibilitatea ca fotbalistul să ajungă la Real Madrid-ul inamicului Mourinho, să fi fost decisive în opțiunea Barcelonei de a-l readuce pe Cesc, înainte de opțiunea sportivă. E limpede că în 2011, Barcelona n-avea nevoie de Fabregas.
Așa cum, cred, ar fi avut nevoie acum. Timp de 3 sezoane, cu 3 antrenori diferiți, Cesc Fabregas n-a izbutit să-și găsească acel loc în echipă pe care-l viza încă din perioada La Masia. A jucat în multe poziții, pe unde era nevoie de el, a jucat vîrf de atac, acel ”9 fals” despre care se tot discută. Ba uneori îl vedeam și-n bandă. Conexiunea pe care o avea cu Messi era marele său atu. Nimeni n-a observat, sau poate că n-a vrut să observe, că în mod natural linia de mijloc Xavi-Busquets-Iniesta trebuia să se transforme în Cesc-Busquets-Iniesta. Mai ales după plecarea lui Thiago Alcantara, văzut de mulți drept urmașul natural al lui Xavi.
BILETE LA TOATE MECIURILE LUI CHELSEA DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Cifrele lui Fabregas la Barcelona, în condițiile în care, repet, n-a avut un loc stabil în echipă, au fost remarcabile. Numai în ultimul sezon, Fabregas a dat 13 goluri, dar și 22 de pase decisive, în condițiile în care Iniesta dăduse doar 13, iar Xavi 6.
Pesemne că în momentul în care a aflat de negocierile Barcelonei cu Rakitic și Kroos (să nu credeți că în interior lucrurile astea nu se știu), Cesc a decis să plece și să redevină Fabregas. Mă așteptam să ajungă la Bayern, căci și acolo se știa că Tony Kroos va pleca, iar între cei doi există destule asemănări ca stil de joc. A ajuns la Chelsea, la Mourinho așadar, care l-a mai vrut în 2011 și care mereu a văzut în el piesa perfectă în tactica sa de joc. Cînd l-a dat pe Mata, Mourinho a dat de înțeles că actualul jucător al lui United n-avea acele calități prin care să ajute la o tranziție rapidă între apărare și atac. Mata era destul de lent, căuta mereu timp de gîndire, iar la Mourinho, știm bine, rapiditatea contraatacului e esențială. Fabregas nu e Mata. El stăpînește bine timpii, știe să joace și pe contră, dar și pe joc de posesie. Începutul de sezon confirmă rolul extrem de important pe care Fabregas îl va avea, dar și faptul că el e capabil să interpreteze acest rol.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
N-aveam de gînd neapărat să scriu despre Real Madrid la acest început de săptămînă. Tema Xabi Alonso era una tentantă, dar ma gîndeam s-o abordez în zilele următoare, după ce se va fi terminat perioada de mercato. Nu-mi trecea prin cap că Real Madrid ar fi putut avea probleme la San Sebastian, în fața unui Real Sociedad demolat recent în Rusia de Krasnodar. Comentasem înainte Villarreal-Barcelona, iar la 2-0 pentru Real am plecat spre casă, cu ideea că nu se mai poate întîmpla mare lucru pînă la pauză. Pe ”Anoeta” atmosfera era oricum tensionată, jucătorii lui Real Sociedad fuseseră primiți destul de rece de spectatori atunci cînd au ieșit la încălzire, în vreme ce antrenorul Arasate fusese fluierat de-a dreptul. Trebuie să recunoașteți, nu era cel mai propice scenariu pentru o ”remontada”.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION ÎN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Cum a fost posibil ca Real Madrid să se dilueze într-atît încît să încaseze patru goluri, chit că ultimul e ușor dubios, și să arate o asemenea imagine deplorabilă în ora de joc ce a urmat celor două goluri? Ce să se fi modificat într-atît încît campioana Europei să nu fie în stare să țină de un rezultat și, mai apoi, să nu poată genera ocazii la poarta gazdelor? Acum ceva vreme, cînd analizam achizițiile Realului, scriam tot pe acest blog următoarele: ”Va fi foarte interesant de văzut cum va gestiona Carlo Ancelotti această ”galaxie”. Precedenta a avut momentele sale de tensiune, vezi cazul Makelele, care a dezertat sătul fiind să alerge pentru strălucirea altora. Pericolul pentru Ancelotti vine din tentația de a alinia într-un prim „11” toate starurile posibile. Asta dă echipei o forță ofensivă uluitoare, în schimb o face destul de vulnerabilă la nivel defensiv.”. Am încheiat citatul. Vulnerabilitatea la nivel defensiv s-a văzut un pic și cu Cordoba, în prima etapă, dar fiind pe teren propriu și-n fața unui adversar complexat de ce avea în față nu s-a băgat de seamă. Acum, pe ”Anoeta”, această vulnerabilitate a fost evidentă.
Eu cred că Realului i-a lipsit în această partidă echilibrul. Acel echilibru pe care-l dădea Xabi Alonso. Despre Xabi Alonso am vorbit și am scris mereu la superlativ. Mi s-a părut mereu piesa esențială în mecanismul extrem de scump al Realului.
Fac o paranteză. Scurtă. În 2006, la Mondialul german (unde îl vedeam zilnic pe Jurgen Klopp explicînd meciurile pe ZDF și ARD) m-am întîlnit cu Cosmin Olăroiu. Era antrenor la Steaua atunci, venise să vadă meciuri de la Mondial și am stat cu el cîteva ore bune pentru un interviu. Era imediat după episodul Middlesbrough, iar Oli era obsedat de acel meci, de greșelile pe care le-a făcut echipa, pe care le-a făcut el, pe care le-a făcut MM. Am vorbit și despre alte subiecte, și, ajungînd de la Brazilia la Barcelona, ce tocmai cîștigase Liga Campionilor la Paris, cu Arsenal, Oli mi-a spus că, după el, cel mai important om al acelei echipe a Barcelonei nu era Ronaldinho, nu era Eto`o, nu era Deco, ci era Edmilson. Sesizînd mirarea mea, mi-a făcut, cam o oră, demonstrații despre rolul lui Edmilson. Folosindu-se de cănile de cafea (a băut vreo 6 espreso în acest timp), de pahare, de sticle de apă, m-a luminat într-un fel. Paranteză închisă.
Rolul de atunci al lui Edmilson îl avea la Real Xabi Alonso. Era un fel de ”quaterback” din fotbalul american, punctul de plecare al atacurilor, punctul de echilibru al echipei, omul în jurul căruia se așezau ceilalți și care dicta ritmul și orientarea. Folosindu-se de multe ori de faulturi la limita regulamentului, Xabi Alonso știa să oprească momentele de ofensivă ale rivalului, așa cum a fosta cazul dumincă seară cu Sociedad. Marile victorii ale Realului din ultimii 5 ani coincid cu prestațiile excelente ale ”quaterback-ului” său. Mă gîndesc la meciurile cu adevărta importante, nu la dueluri obișnuite.
BILETE LA TOATE MECIURILE REALULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Multă lume l-a acuzat pe Ancelotti după acest eșec de pe ”Anoeta”. Eu cred că pe nedrept și voi explica un pic mai tîrziu. Am citit multe acuze și-n legătură cu schimbările. În special introducerea lui Khedira a generat comentarii diverse și răutăcioase. Trecînd peste faptul că lumea a uitat repede de Liga Campionilor cîștigată acum 100 de zile (știți povestea cu memoria, care înșeală, nu?), Ancelotti nu-i totuși un antrenor oarecare. El și-a dat seama imediat că lipsește echilibrul la mijlocul terenului și de aceea a ales să-l trimită acolo pe Khedira. De ce nu pe Illaramendi, asta da, poate fi o întrebare, de vreme ce fostul jucător al Sociedadului a fost adus tocmai ca urmaș natural al lui Xabi Alonso. Însă un om la centrul terenului trebuia introdus, căci atîția jucători ofensivi nu reprezintă întotdeauna o rețetă a succesului.
Revin la Ancelotti. Cînd a fost numit, scriam despre italian că e un antrenor care lucrează cu ceea ce i se pune la dispoziție. Există o asemenea categorie. El nu e Mourinho să ceară transferuri pe unde se duce, se mulează pe ce găsește și, dacă ne uităm la rezultatele sale, îi cam iese. Izbutește și unele mutări spectaculoase și neașteptate, vezi reconversia profesională a lui Pirlo la Milan ori a lui Di Maria la Real. Are acum o mare problemă de rezolvat, găsirea unui jucător care să-i ia locul în teren lui Xabi Alonso. Dacă va fi Kroos acela, vom vedea, parcă totuși ar fi păcat de calitățile lui Kroos, dacă va fi Illaramendi sau dacă va fi Khedira, iarăși vom vedea. Să nu vă mirați dacă-l vom vedea iar pe Pepe jucînd ca mijlocaș defensiv. Cert e ca pînă-n iarnă, Ancelotti trebuie să se descurce cu ce are la dispoziție. Și adevărul e că nu prea are, căci lotul Realului nu-i deloc generos, aș zice că dimpotrivă.
Iar cei care-l acuză pe Ancelotti că nu l-a vrut pe Radamel Falcao nu știu ce vorbesc și iau de bune anumite informații. Falcao n-a ajuns la Real pentru că Jorge Mendes, impresarul său, n-a vrut să-și închidă ușile de acces la alte cluburi. Un agent de calibrul lui Mendes nu face toate afacerile cu un singur partener, căci riscă să-i piardă pe ceilalți. Iar Manchester United e un partener de afaceri de același calibru cu Real, cu care Mendes a rulat bani frumoși în trecut, trebuia ținut aproape. Alta e discuția dacă într-adevăr Falcao era ceea ce lipsea la United, dar despre subiectul ăsta într-o altă zi a acestei săptămîni.
BILETE LA TOATE MECIURILE LUI BAYERN MUNCHEN DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Termin cu Xabi Alonso, care e totuși subiectul acestui text. Viața Realului fără Xabi Alonso va fi, am convenit cred, complicată. Cum va fi cea a lui Bayern cu Xabi Alonso? Cred că s-a văzut asta în prima repriză a meciului de la Gelsenkirchen. Xabi Alonso a anunțat joi că pleacă la Bayern, vineri a ajuns în Germania, iar sîmbătă a fost titular pe un teren complicat, în fața unei echipe de Champions League. Și a jucat bine, astfel că fanii lui Bayern au motivele lor de optimism.
La fel și Guardiola, pentru care începutul de sezon e mai dificil ca niciodată, căci are la dispoziție mulți jucători care încă se află în perioada de acumulări din punct de vedere fizic. S-a văzut și cu Schalke. Bayern a controlat meciuri atît cît a avut resurse fizice și a căzut pe final. Pentru Guardiola, Xabi Alonso reprezintă piesa care-i lipsește la mijloc. E de presupus că Lahm nu va mai fi mutat din banda dreaptă, iar Thiago Alcantara ar trebui să preia din rolul lui Kroos. Xabi Alonso a plecat de la Madrid pentru că a intuit că rolul său nu va mai fi același, într-o echipă unde marketingul dictează de foarte multe ori. S-a dus la Bayern, pentru că Guardiola, care a încercat să-l convingă toată toamna trecută să nu prelungească înțelegerea cu Real, a știut să profite de moment și să fie persuasiv. Pe Xabi Alonso nu banii l-au alungat de la Madrid și nici nu l-au adus la Munchen, ci posibilitatea de a fi important într-o echipă importantă. A cîștigat Champions League cu Liverpool și Real Madrid, va încerca să cîștige și cu Bayern, iată o provocare ideală pentru finalul unei cariere absolut glorioase.
P.S. Cum e viața asta și cum e fotbalul! Acum 3 ani, în pline dueluri Real-Barcelona și Pep-Mou, dacă ne-ar fi zis cineva că Xabi Alonso va ajunge să lucreze cu Guardiola și Cesc Fabregas cu Mourinho am fi rîs de el, nu-i așa?!
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Dacă Messi ar fi marcat la acea ocazie din repriza a doua și Argentina ar fi cîștigat Campionatul Mondial, probabil că am fi citit azi rîuri de elogii la adresa fotbalistului Barcelonei. Iar trofeul acordat, în mod bizar spun și eu ca toată lumea, de FIFA n-ar mai fi fost chestionat de nimeni. Șutul lui Lionel a trecut însă la cîțiva centimetri pe lîngă poarta lui Neuer. Astfel că astăzi citim rîuri de jigniri și păreri contra starului argentinian. Care, brusc, a devenit un fotbalist de duzină, un produs de marketing, un copil al presei sportive, un cobai al industriei farmaceutice. Un neica-nimeni cum s-ar zice.
Messi are o vitrină personală de trofee ce nu încape într-o fotografie. Trofee obținute în 10 ani de fotbal la cel mai înalt nivel cu FC Barcelona. Ii lipsea și-i va lipsi încă 4 ani (cine știe dacă nu cumva îi va lipsi definitiv) această Cupă Mondială cucerită cu Argentina. Faptul că nu are acest trofeu în palmares îl transformă brusc într-un fotbalist mai puțin bun decît acum doi, trei sau patru ani? Eu unul nu cred.
Acum doi, trei sau patru ani, de fiecare dată cînd Messi marca un gol magic, un adjectiv se sinucidea. Au fost chiar momente de sinucidere în masă. Cineva mi-a scris că Messi a dat o căruță de goluri în fața unor adversari slabi, gen Almeria, Osasuna și așa mai departe. Eu știu că memoria, de gen feminin find, mai înșeală, dar chiar atît de repede să uităm golurile marcate de el în finalele de Champions League, de Mondial al cluburilor, în poarta lui Casillas și-n alte porți stăpînite de portari cunoscuți? Mi se pare că s-a intrat într-o dezbatere aberantă, care nu folosește nimănui, poate doar ar merge la o bere cu prietenii, ca să existe subiect de conversație și paharele să se schimbe mai cu spor.
Să ne înțelege din start. Messi n-a făcut un Mondial bun. Dar nici unul catastrofal, așa cum pretind unii. A fost activ, a participat la faza de construcție, inclusiv la cea de apărare. Atît cît l-a ținut benzina. Asta da, ar fi o problemă de dezbătut. Jose Mourinho, care a avut un job de analist la Mondial, a spus următoarele despre Messi: ”S-a sacrificat pentru echipă, ceea ce nu cred că se poate spune despre alți jucători. N-a vrut să fie golgeter ori MVP. Dacă voia să dea mai multe goluri se poziționa mai în față, alături de Higuain și aștepta o oportunitate. Însă el a jucat pe o poziție care nu e a lui, mai în spate, întotdeauna avea în față 2-3 adversari, întotdeauna trebuia să treacă peste două-trei linii”. Pe Mourinho nu-l putem bănui de o mare apropiere față de Messi, căci i-a dat destule bătăi de cap în meciurile directe. Pe Mourinho nu l-am auzit însă niciodată să spună despre Messi că e fotbalist banal, umflat de presă, de marketing și de medicamente.
Problema lui Messi n-a fost doar propria echipă. Faptul că trebuia să coboare atît de mult în teren venea și din lipsa unui alt jucător în linia de mijloc care să poată oferi o pasă decentă celor din față. Mascherano e un alt profil, Biglia la fel, Gago mi se pare o glumă proastă. Iar absența lui Di Maria a contat enorm. Problema lui Messi a venit din acea adversitate puerilă față de el, eterna întrebare dacă e mai bun decît Maradona și, deci, dacă e cel mai bun fotbalist din istorie? În ultimii ani, Messi a fost implicat în două războaie personale, unul al momentuui, cu Cristiano Ronaldo, celălalt al istoriei, cu Maradona.
Mi se pare ilogic să comparăm doi fotbaliști din epoci diferite. Așa cum Maradona nu poate fi comparat cu Pele, din aceeași cauză, nici Messi n-are cum să fie pus în oglindă cu Maradona. Au trecut aproape 30 de ani de cînd Maradona strălucea. Multe s-au schimbat în această perioadă. A compara un jucător de azi cu unul de atunci e cam același lucru cu a compara un Mercedes de azi cu unul de atunci ori un Ferrari de azi cu unul de atunci. Nimic nu mai e la fel în fotbal ca atunci. Echipamentele, mingiile, ghetele, medicamentele, tactica, marcajul, intensitatea sînt la alte dimensiuni azi. La fel cum erau altele pe vremea lui Pele sau a lui Di Stefano, pe care nimeni nu-l pune sub semnul întrebării azi, deși n-a luat niciodată un titlu mondial.
Trăim într-o lume în care oamenii sînt tot mai mult guvernaţi de certitudini, cei care mai au şi dubii sînt din ce în ce mai puţini. “Cutare e cel mai bun pentru că aşa cred eu!”. ”Cutare e un bou pentru că așa vreau eu”. ”Cutărică e mai bun decît cutărescu fiindcă așa mi se pare mie”. De cîte ori aţi auzit această exprimare?! De multe ori, sînt convins.
Cineva îmi spunea ieri că Maradona n-a făcut meciuri slabe așa cum a făcut Messi. Iar eu l-am întrebat de unde știe. Pe vremea lui Maradona meciurile se vedeau rar, în România aproape deloc. Același cineva îmi spunea apoi că Maradona avea un caracter mai bun decît Messi. Și iar l-am întrebat de unde știe. Azi, despre Messi aflăm totul, pentru că, nu-i așa?, și presa e alta față de acum 30 de ani. Despre Maradona am aflat că e dependent de cocaină abia după 1990, deși el începuse să se drogheze încă de cînd era la Barcelona.
Ne întrebăm vreodată dacă Beethowen e mai bun ca Mozart ori Wagner? Dacă Rembrandt e mai strălucitor decît Van Gogh? De ce trebuie să ne întrebăm dacă Messi e mai bun ca Maradona? Aceeași întrebare am pus-o mai demult, cînd analizam ”războiul” mediatic dintre Messi și Cristiano Ronaldo.
Maradona a fost imens. Am revăzut de curînd pe TVR filmul lui Kusturica și m-am convins încă o dată. Mi-a rămas în cap o idee spusă chiar de el. ”Ce fotbalist puteam să fiu dacă nu apărea cocaina în viața mea!”. Avea o genialitatea personalizată, cu care n-a putut trăi și care l-a devorat. Messi e și el un fotbalist imens. Geniul său e din alt material. La fel Cristiano, Zlatan și alții din ziua de azi. La fel Zidane și Platini din ziua de ieri. La fel Di Stefano, Pele, Cruyff, Beckenbauer din ziua de alaltăieri. De ce să-i comparăm?
Peste 30 de ani, dacă ne vom mai regăsi pe planeta asta, ne vom aminti cum un băiat timid, nu foarte înalt, Lionel pe numele lui, bătea record după record şi cîştiga trofeu după trofeu într-o luptă teribilă cu un alt băiat, mai înalt și mai bine făcut, Cristiano pe numele lui. Și într-o luptă inegală cu istoria. Dar o vom face privind, în 3D pesemne, cum un alt băiat, poate mai înalt, poate mai timid, sau poate o fată, de ce nu?, va face ca Messi să fie doar o amintire frumoasă a unor ani grei.
Messi, poate, ne va lipsi atunci. Aşa cum azi, poate, ne lipseşte acel Maradona stelar. Se spune că oricît de fericit ai fi cu cei de care eşti înconjurat, îţi lipsesc teribil cei care nu mai sînt în viaţa ta.
În principiu avem recordul: Iker Casillas e primul portar din istoria Cupei Spaniei care ajunge în finală fără să încaseze vreun gol pe întreg parcursul competiției. O competiție cu meciuri tur-retur, nota bene, și nu una cu meciuri unice, eliminatorii, ca-n alte țări. În principiu, Iker Casillas e primul portar care reușește acest lucru în Spania, iar șansele ca recordul să se amplifice și după finală sînt destul de mari. Evident, veți spune că nu e doar meritul lui, și e corect asta, portarul e doar omul din spatele unei apărări, dar nici nu cred că se poate spune că el n-a avut nici un merit. Mai ales în situația în care se află. Tocmai pentru că se află într-o situație deloc comodă, incredibilă din punctul meu de vedere, răspunsul pe care Iker l-a dat merită consemnat și apreciat ca atare. Un răspuns pe teren, mai bine zis în poartă, așa cum îi stă bine unui campion mondial.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Astă vară, Vicente Del Bosque spunea un lucru foarte interesant atunci cînd a fost întrebat despre situația lui Casillas. ”Iker nu poate fi tratat ca un fotbalist oarecare, pentru că nu e un fotbalist oarecare. El e un mit în fotbalul spaniol și nu e normal să fie supus dezbaterilor și analizelor săptămînă de săptămînă”. Mi se pare că Del Bosque are dreptate, ba chiar cred că am putea adapta cuvintele sale unor realități de pe la noi. Asta nu înseamnă că Iker Casillas nu poate fi rezervă, nu înseamnă că e de neînlocuit. Nimeni nu e, totuși. Dar a-l trece pe banca de rezerve pe căpitanul campioanei mondiale și a dublei campioane europene, Spania, fără drept de recurs, dar mai ales fără o motivație logică, mi se pare o decizie bizară, poate cea mai bizară pe care eu o știu. Ca de fiecare dată, ca la fiecare emisiune, fac apel la cei care citesc aceste rînduri să-mi semnaleze dacă își amintesc de o situație asemăntoare.
Atenție! Vorbim despre postul de portar, nu de un jucător de cîmp, care poate fi înlocuit sau rotit mult mai ușor. Nu cred că acest record îl face pe Casillas mai bun decît era înainte. E unul dintre cei mai buni portari din istorie și punct. Ca orice practicant al unui sport, are momente de formă mai bună sau mai proastă. În urma cărora poți lua decizia de marginalizare a lui. Dar nici un caz nu poți lua o decizie definitivă, cum că indiferent de ce se întîmplă Iker e rezervă în campionat. Dacă Diego Lopez, asupra căruia o să revin imediat, face un meci prost, nu contează, el e sigur de titularizarea ulterioară, căci așa s-a stabilit.
Se vor găsi unii care să spună că orice tip de concurență aduce progres. De acord. Tot nu mi se pare însă o situație normală. Ce s-ar fi întîmplat dacă Iker făcea un meci mizerabil în turul cu Atletico, sau va face unul în prima manșă cu Schalke?
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Merită discutată și situația lui Diego Lopez. E un portar bun, care și-a dovedit valoarea. Și el este însă într-o situație ciudată. Nu poate spune că e titularul postului, de vreme ce în Champions League, teoretic competiția cea mai 
importantă, nu apară. De vreme ce în finala Cupei, partidă cu trofeul pe masă, nu apară. Personal, nu pretind că așa și este și admit că pot fi subiectiv, Casillas mi se pare o clasă peste Diego Lopez, iar în momentul ăsta îl văd în primii 5 portari ai lumii. Nu încep o dezbatere în legătură cu cine ar fi cel mai bun, pentru că nu ar duce nicăieri, orice discuție de genul ăsta are în spate mormane de simpatii ori antipatii care cîntăresc mai greu decît luciditatea.
Nu puțini sînt cei care cred că, de fapt, decizia nu e a lui Ancelotti, ci a lui Florentino Perez. Care, pretind cei care au avut ocazia să-l cunoască, nu uită și nu iartă. Florentino nu poate uita rolul lui Casillas în îndepărtarea lui Mourinho. Pentru Florentino, Mourinho a reprezentat antrenorul în fața căruia a făcut cele mai multe concesii, căruia i-a oferit cea mai mare putere de decizie în cadrul lotului. Dovezile în acest sens sînt destule. Dacă Florentino a făcut asta, înseamnă că a avut mare încredere în portughez. Faptul că Mourinho a pierdut vestiarul, sau mare parte din el, nu l-a lăsat indiferent pe Florentino, care a ales varianta despărțirii, în fața probabilului proiect al lui Mou, ”ori eu, ori ei”. ”Ei” însemnînd un grup de campioni mondiali totuși, embleme ale clubului, dincolo de valoarea lor. Nu discut aici cine are dreptate, probabil că adevărul e undeva la mijloc, ca-n orice despărțire fiecare are partea lui de vină.
Florentino, a cărui știință de a face afaceri nu poate fi pusă la îndoială, a gîndit pragmatic: mai ușor și mai ieftin înlocuiești un antrenor decît un grup de jucători, care se mai și bucură de o imagine pozitivă în rîndul maselor de oameni. Și așa există voci care-l acuză pe Florentino de totală lipsă de scrupule atunci cînd s-a dispensat în 3 secunde de simboluri precum Raul, Hierro, Del Bosque, chiar și Guti, sau de fotbaliști cu mare priză la public precum Figo ori Redondo, poate chiar Ronaldo și Beckham.
Ar fi o greșeală să credem că Florentino Perez a decis trecerea pe banca de rezerve a lui Casillas, dar cred că ar fi o greșeală și mai mare să credem că n-are nimic de aface cu această poveste.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Am admirat felul în care a răspuns Casillas. Pe teren, așa cum stă bine unui profesionist și căpitan de echipă. La fel merită admirat și felul în care a răspuns Diego Lopez acestei situații. Cu același profesionalism, cu seriozitate. Ma întreb însă ce se va întîmpla la vară. E limpede că situația nu poate continua așa. Și Casillas și Diego Lopez sînt portari de mare valoare. Această situație nu le convine, iar unul dintre ei cred că va pleca. Partea bună pentru Florentino e că se va alege cu bani de pe urma afacerii, cota ambilor fiind foarte mare. Partea proastă e că, vrînd sau nevrînd, a împărțit lumea în două tabere, pro Iker și pro Diego Lopez. Și fiecare tabără va avea motivele ei de nemulțumire.
Voi ce credeți? Care dintre cei doi va pleca? Sau credeți că situația de față va continua?
Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
Despre Jose Mourinho s-au scris milioane de rînduri. Sute de mii de articole, zeci de mii de editoriale și destul de multe cărți. O simplă căutare pe Google și poți găsi destule titluri care-l au ca personaj principal de antrenorul portughez. Controversat și admirat în același timp, Mourinho are toate caracteristicile unui astfel de personaj principal. Citeste mai mult …
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!