PSQ ȘI POVESTEA UNUI ”NO TRANSFER”

PSQ ȘI POVESTEA UNUI ”NO TRANSFER”

Nu, nu e nicio eroare în titlu, fix așa am vrut să scriu. PSQ. Paris Sport Qatar. Pentru că asta cred eu că ar fi denumirea corectă a grupării pariziene. Un club-stat, ale cărui reguli sunt scrise la Doha conform obiceiurilor locale și, mai ales, conform orgoliilor locale. Care nu sunt mari, sunt foarte mari, iar cine a călcat măcar o dată prin zonă, că e Doha, că e Abu Dhabi, că e Dubai, nu contează, înțelege ce spun. Acolo e o dispută colosală între lideri, o goană nebunească de a arăta cine e mai tare, cine poate construi mai mult și mai înalt, cine poate transforma oceanul în uscat și-așa mai departe. Citeste mai mult …

MESSI-ADJECTIV, KLOPP ȘI ACEA SCHIMBARE A LUI VALVERDE

MESSI-ADJECTIV, KLOPP ȘI ACEA SCHIMBARE A LUI VALVERDE

Nu, nu va fi un text despre Messi. Mai bine zis, încă un text despre Messi. Am convenit, tot aici, acum câteva săptămâni, că orice ai scrie despre ucigașul de superlative e redundant. Devenit el însuși un adjectiv, după ce ani de-a rândul a fost un ”criminal în serie al metaforelor”, Messi a făcut și miercuri ce știe mai bine. A fost decisiv. Iar cea mai bună caracterizare am citit-o joi dimineață: ”După un meci ca ăsta, Messi se transformă într-un eșec al oricărui jurnalist”. Chit că ”un meci ca ăsta” înseamnă unul destul de rar pentru argentinian, căci nu știu de câte ori s-a întâmplat să aibă doar 51 la sută procentaj de pase corecte. Citeste mai mult …

LIVERPOOL, BORUSSIA ȘI CONJUNCTURILE ASTRALE

LIVERPOOL, BORUSSIA ȘI CONJUNCTURILE ASTRALE

Au revenit campionatele, după două săptămâni în care ”naționalele” au fost la putere, o perioadă destul de plictisitoare, ca să fim sinceri până la capăt.  Citeste mai mult …

PRIETENUL SUAREZ ȘI AUTODISTRUGEREA MADRIDULUI

PRIETENUL SUAREZ ȘI AUTODISTRUGEREA MADRIDULUI

26 mai 2018. Kiev. Real Madrid câștigă pentru a treia oară consecutiv Champions League și intră definitiv în istoria fotbalului, din care oricum făcea parte. E cea mai bună echipă din lume, elogiile curg din toate părțile. Chiar și adversarii tradiționali, care mai aruncă o înțepătură legată de arbitraje, de noroc, de gesturile lui Ramos ori de alte detalii se văd nevoiți să recunoască meritele lui Zidane, ale lui Cristiano Ronaldo și ale lui Florentino Perez. Nu întâmplător am înșiruit aceste nume. Sub artificiile din Ucraina și dincolo de râurile de șampanie, un semn de exclamare împerecheat cu unul de întrebare își fac loc, discret, în față. Cristiano și Bale, oamenii exponențiali ai echipei, se aruncă la niște declarații un pic neconforme cu situația pe care o trăiau. Dar nimeni nu avea timp să se uite printre rânduri. Nici măcar Florentino. Citeste mai mult …

RUN, MESSI, RUN!

RUN, MESSI, RUN!

Nu știu eu cât de mult contează pentru Lionel Messi banderola de căpitan al Barcelonei primită de la Andres Iniesta în momentul în care don Andres s-a decis să plece, pentru finalul carierei sale, în Japonia. Pesemne că suficient de mult. Messi era oricum liderul acestei echipe, și nu de azi de ieri, era omul decisiv, omul de la care se așteptau toate răspunsurile, chiar și când adversarii mai schimbau întrebările neașteptat, omul care aducea victoriile. Și totuși nu era căpitanul, chiar dacă era liderul. Acea banderolă galbenă se pare că l-a schimbat și mai tare pe argentinian, a accelerat procesul de maturizare pe care mulți l-au observat în ultimii ani. Acum e căpitanul, e cel care trebuie să dea și un exemplu, nu doar goluri, e cel care, la o adică, trebuie să alerge mai mult decât o făcea în trecut. Citeste mai mult …

MESSI ÎNTOTDEAUNA CONTEAZĂ

MESSI ÎNTOTDEAUNA CONTEAZĂ

În mod normal, acest articol ar trebui să fie foarte scurt. Să aibă, de fapt, un singur cuvânt: MESSI. Eventual și același titlu. Pentru că, oricât ai vrea, n-ai cum să-l extragi pe argentinian din lectura dublei manșe dintre Barcelona și Chelsea. Gol în tur, două goluri și o pasă de gol în retur. Restul e deja istorie. Sau statistică, pentru amatori. Barcelona s-a calificat mai departe cu scorul general de 4-1 la capătul a două partide despre care nu se poate spune că le-a controlat. Dimpotrivă, la capătul a două partide în care adversarul a avut momentele sale foarte bune, chiar momentele sale de superioritate, la capătul a două partide în care a suferit, în care n-a avut posesia ca altădată și nici n-a avut ocaziile de altădată. Dar l-a avut pe Messi. Iar ceea ce spuneau Guardiola și Simeone, doi mari antrenori ai momentului, cum că echipa care-l are pe Messi în formă pleacă mereu favorită, pare adevărat. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă