Zidane vs Guardiola. Ce afiș frumos, ce invitație la fotbal-seminar, ce dorință de a vedea, în sfârșit, un duel care pe care al acestor doi antrenori ce fac parte din grupul restrâns al tehnicienilor ce au marcat fotbalul ultimilor 10-15 ani. Și când zic restrâns, cred că îi putem număra pe degetele unei singure mâini, căci în afară de Zizou și Pep ar mai fi Klopp și Simeone (știu, unora nu le place, dar dacă azi există Atleti printre forțele Europei e doar pentru că există Cholo) și, eventual, Mourinho. Citeste mai mult …
Pe la noi există o vorbă: ”Dă-i românului mintea cea de pe urmă”. Nu știu dacă Florentino Perez are habar de ea, probabil că nu, deși de România mai știe el câte ceva, fiindcă la un moment dat și-a oferit serviciile pentru a ne îmbunătăți infrastructura, în condițiile lui, care nu se suprapuneau defel cu condițiile puse de aleșii de pe-aici. Dar nu ăsta e subiectul, deși ar merita, are Florentino unde să construiască, pe bani mulți și fără ”întoarceri”. Subiectul e Real Madrid și, mai detaliat, Zinedine Zidane. Pe care bossul Madridului, ”el ser superior” cum îi place să se autocaracterizeze, l-a pus din nou antrenor, la 10 luni de când s-a trezit fără el. 10 luni în care Zidane s-a bucurat de o binemeritată vacanță, de liniște și de familie, în vreme ce Florentino n-a avut de ce să se bucure. Dimpotrivă. Au fost 10 luni de frământări majore la Real, pe care cu siguranță că el nu le-a anticipat, deși Zizou îi servise la ultima lor discuție, care a și condus la deznodământul de-atunci, destule motive. Florentino știe bine cum se fac afacerile, Zidane știe însă infinit mai bine care e treaba într-un vestiar. Citeste mai mult …
Există un film celebru, poate că l-ați văzut, ”Being John Malkovich”, dacă nu l-ați văzut există suficiente modalități să-l găsiți și eu zic că merită. Nu vă speriați, nu o să mă apuc să fac aici cronică de film. Titlul mi-a venit în minte în timp ce încercam să găsesc explicații pentru ceea ce se întâmplă la Real Madrid în aceste zile. Fiindcă, aici trebuie să fiți de acord cu mine, explicațiile nu-s chiar așa ușor de găsit. Și stând eu așa pe gânduri, mi-am dat seama că tare mi-ar plăcea să văd un film cu titlul ”Being Florentino Perez”. ”În mintea lui Florentino Perez”, cam așa s-ar traduce cred pe piața din România. Din nou trebuie să fiți de acord cu mine, multora ne-ar plăcea să intrăm în mintea lui Florentino Perez. Sigur, multora ne-ar plăcea să fim Florentino Perez (minus anii pe care-i are, firește), dar asta mă tem că nu e posibil. Dar să aflu ce gândește acum tare mi-ar plăcea. Și mai mult mi-ar plăcea să știu cum vede el ieșirea dintr-o criză pe care ziariștii spanioli o numesc fără precedent în acest secol 21, dar cel mai tare și mai tare aș vrea să știu ce-a fost în mintea lui astă-vară. Citeste mai mult …
Madrid, ”Santiago Bernabeu”. 14 februarie 2018, ”Valentines Day”, care de ceva vreme a devenit ziua îndrăgostiților de fotbalul din Champions League. Real Madrid și PSG sunt la egalitate, 1-1, după o oră și un pic de joc foarte frumos, în care se vedea cu ochiul liber câtă calitate există în ghetele fiecăruia dintre cei 22 de oameni din teren. Un astfel de meci de obicei se decide la detalii, o eroare de arbitraj, o greșeală de marcaj, o doză de șansă ori o schimbare. La acest ultim detaliu aș vrea să ajung. În minutul 65, Unai Emery face o modificare: iese Cavani și intră Meunier. O modificare ce avea să schimbe tot modulul inițial al parizienilor într-un 4-4-2, menit, probabil că așa gândea Unai, să asigure dominația totală asupra centrului terenului, dominație ce se întrezărea de câteva minute, pe fondul oboselii evidente a unor fotbaliști madrileni. Schimbarea, criticată de mulți ulterior, nu iese din sferele logicii. Dani Alves nu se apără la fel de bine ca Meunier, în schimb poate fi foarte util la mijlocul terenului, alături de Verratti, Rabiot și prea puțin expertul Lo Celso. Următoarele minute au fost cele mai bune ale Parisului pe ”Bernabeu”, practic fiecare acțiune lăsa impresia că se poate termina cu gol. Citeste mai mult …
Legenda spune că după finala pierdută la Lisabona, Diego Simeone a intrat în vestiarul alor săi, inundat de lacrimi și cucerit de frustrare, și le-a promis că nu va pleca de la Atletico până când nu va răzbuna acea soartă potrivnică, acel ghinion care a făcut ca Atleti să ia gol la ultima fază care conta înaintea festivității de premiere. Am pomenit de această promisiune de multe ori pe acest blog atunci când a venit vorba de Cholo ori atunci când au apărut duelurile directe între cele două grupări madrilene. Nu știu cât e de adevărată legenda, știu că se spune că-n orice legendă un sâmbure de adevăr tot există. Dar mai știu, iar ceea ce s-a întâmplat marți seară îmi confirmă, că un coșmar nu încetează să te maltrateze atunci când ești prea mult cu gândul la el. Când devine o obsesie. E o vorbă care spune că atunci când fugi obsesiv după un lucru, bani, glorie, răzbunare, fuge și acel lucru de tine. Marți seară, răzbunarea a fugit de Simeone cu viteza lui Cristiano Ronaldo. Citeste mai mult …
Din două direcții diferite poate fi analizat acest Clasico de duminică seară. Mai întâi din punct de vedere al privitorului obișnuit, al spectatorului ori al telespectatorului, care-și dorea show grandios, goluri, emoție, polemici. Iar acest Clasico ne-a oferit din plin aceste lucruri. Dar poate fi privit și din punct de vedere al specialistului, care se uită dincolo de reușite personale și vede erorile colective, care nu privește doar purtătorul de balon, ci urmărește terenul în profunzime și analizează din acest punct de vedere partida. Citeste mai mult …
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!