DAVID MOYES ȘI ERORILE DIN MANCHESTER

DAVID MOYES ȘI ERORILE DIN MANCHESTER

Așadar, inevitabilul s-a produs: David Moyes a fost demis de la Manchester United. Sec, printr-un comunicat banal și o postare de confirmare pe internet. Așa cum sînt, de altfel, toate demiterile. În orice eveniment de genul ăsta există un gust amar, nu e ușor să fii dat afară, dar nici să dai afară nu e cel mai simplu lucru de pe pămînt. Mai ales la Manchester United, club la care, de cînd cu Sir Alex Ferguson, cuvîntul de ordine a fost stabilitatea.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Era însă, așa cum am spus mai sus, inevitabil. Eșecul cu Everton a confirmat, cu o lună înaintea finalului de campionat, că Manchester United, unul dintre marile branduri ale fotbalului mondial, nu se va regăsi în sezonul următor în nici o competiție europeană. Nici măcar în Europa League, care, chiar așa cum e ea, o soră ai mică și mai prost îmbrăcată de niște părinți un pic cam prea preocupați de sora cea mult premiată și apreciată numită Champions League, chiar așa cum e ea spuneam, ar fi asigurat un minimum de expunere unui club al cărui succes financiar se leagă și de acest lucru. Pe undeva există și o parte bună a acestei părți foarte rele, căci dacă privim exemplele Liverpool și Roma observăm unele avantaje certe ale neparticipării în Europa. Dar a reuși să profiți de această parte bună ține de o planificare excelentă a sezonului ce va să vină, în special din punct de vedere al lotului.

Revenind la David Moyes, temerile celor sceptici în momentul numirii sale s-au confirmat. M-am numărat printre acești sceptici care au considerat că David e prea mic pentru Goliath-ul din Manchester. Scriam atunci: ”există o certă preocupare în rîndul fanilor lui United. Va putea David Moyes să preia un scaun încă marcat de personalitatea ”patriarhului” de dinainte? Va izbuti el să conviețuiască, la nivel afectiv și efectiv, cu un vestiar ce nu mai are nimic în comun cu cel găsit de Ferguson în 1986? Are David Moyes suficientă personalitate încît să se impună în fața unor caractere atît de puternice precum cele din vestiarul lui United?”. Mi se pare că n-a prea avut.

M-am bazat și pe ideea că o succesiune la tronul unui imperiu nu-i niciodată simplă. La Manchester United am avut mai degrabă un soi de dictatură. Domnia lui Sir Alex Ferguson cam asta a fost, căci nimeni nu mișca în front în fața lui, iar cel ce mișca, fie că se numea Beckham sau Van Nistelrooy, pleca. Deciziile sale, de multe ori chestionate de presă și de specialiști, nu erau discutate de vestiar, care le accepta așa cum erau. Jucătorii acceptau, vezi Rooney, și situații mai puțin plăcute pentru ei, dar o făceau cu convingerea că Sir Alex știe ce face. După orice dictatură, succesiunea nu prea se face lin. De cele mai multe ori apare haosul și e nevoie de ani pentru ca lucrurile să-și revină.

David Moyes a beneficiat de educația fanului englez. Care murmură pe stadion, e supărat pe nereusite, se îmbată crunt la eșecuri, mai crunt ca la victorii, dar la meciul următor vine și e alături de echipă. Am tot citit paralelisme cu situația lui Sir Alex Ferguson, cu debutul său la United. Mi se par lipsite de sens. Cine era Manchester United atunci? Un club mare în Anglia, intrat însă într-o profundă criză de personalitate, dar cam atît. Cine-i Manchester United azi? În primele trei echipe din lume, poate chiar prima din anumite puncte de vedere. Cînd a venit Sir Alex, cuvîntul marketing era ceva bizar pentru fani, acum e atuul principal al acestui club. Marketingul nu se poate construi însă fără rezultate. Dar nici fără management. Și cum rezultatele au lipsit cu desăvîrșire în acest sezon, inevitabilul s-a produs.

Deja despre David Moyes nu mai are rost să vorbim. Șirul său de recorduri negative a fost discutat, comentat, analizat, ironizat. Rămîne un antrenor onest față de meserie, un antrenor bun poate, dar care a avut ghinionul să preia pe United în cel mai nepotrivit moment.

Cred că Sir Alex Ferguson intuia ce moment urmează pentru și de acea a ales să plece. S-a tot vorbit despre o operație la șold, care l-ar fi scos din circuitul antrenamentelor aproape jumătate de an, dar, sincer, nu-mi amintesc să fi văzut ulterior imagini cu Sir Alex refăcîndu-se după o asemenea operație. Mai degrabă cred că a fost un motiv. Poate că, la 75 de ani, și ”dictatorului” Ferguson i-ar fi fost greu să le completeze formalitățile de check-out unor oameni, precum Rio Ferdinand, Vidici, Evra, chiar și Giggs, eventual Nani, Young sau Carrick, cu care lucrase atîția ani sau pentru care insistase atît ca să fie cumpărați. Mai cred și că Sir Alex intuia că e nevoie de un antrenor cu personalitate care să vină după el. De aceea s-a dus la New York după Guardiola, de aceea a insistat pentru Mourinho. Pep deja fusese antamat de Bayern, iar Mourinho n-a fost dorit de Sir Bobby Charlton, din considerente ce țin de felul de a fi al portughezului. Numai că, așa cum e el, Mourinho nu cred că ar fi adus pe United în situația în care e azi.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED GĂSIȚI AICI:

Mai nou, și cu asta mă uit spre viitor, există zvonuri că Manchester United ar sonda disponibilitatea lui Mourinho de a prelua echipa din vară. În cartea sa despre Mourinho, ”Preparense para perder” (tradusă recent în engleză și lansată pe teritoriul Angliei, ziaristul Diego Torres (de la El Pais) vorbește despre criza de nervi pe care a avut-o portughezul în momentul în care a aflat că Moyes a fost numit în locul lui Sir Alex. Dar și despre visul său de a se așeza pe banca lui Manchester United. E o posibilitate, la fel cum, alte zvonuri vorbesc despre Gaurdiola, care și el, ca și Mou, ar fi fost întrebat despre disponibilitatea de a lăsa pe Bayern. Cît ar trebui să dăm crezare unor astfel de zvonuri, sincer nu știu. Fotbalul e atît de complex, dar și pervers, și oferă atîtea răsturnări de situație încît ne putem aștepta la orice. Se mai vorbește de Jurgen Klopp, de Van Gaal, care e dat și mare favorit, dar nu puțini sînt cei care ar paria, mai ales că-n Anglia chestia asta a pariurilor e un hobby, pe varianta Ryan Giggs.

Oricine va veni, trebuie să-și asume însă un soi de revoluție. Mai întîi în ceea ce privește plecările, și nu va fi așa simplu. Apoi urmează venirile. United va trebui să cheltuie nu mult, ci foarte mult dacă vrea să revină în lupta pentru titlu. Faptul că nu e în Champions League poate fi o mică problemă, dar brandul Manchester United rămîne o garanție. Însă nu la infinit, iar un al doilea eșec ar însemna, din acest punct de vedere, o mare problemă. Un sezon compromis mai merge, o acumulare de compromisuri poate fi periculoasă, iar ieșirea la lumină, vezi Liverpool, e foarte foarte grea.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

P.S.

Știu că nu se trăiește din amintiri, dar cîteodată amintirile mai alina suferințe. Așa că vă invit să urmăriți aceste două filmulețe-omagiu pentru Sir Alex Ferguson, în amintirea vremurilor de altădată:

MANCHESTER UNITED NU PUTEA LIPSI!

MANCHESTER UNITED NU PUTEA LIPSI!

Parcă nu era normal ca Manchester United să lipsească de la acest turnir colosal ce se anunță în sferturile de finală ale Champions League! Era păcat ca o echipă cu o asmenea istorie, o asemenea tradiție, un asemenea stadion și un asemenea public să nu se regăsească pe lista celor 8, unde, pentru prima dată cred în istoria competiției, vor fi doar cîștigătoare de cupe europene. Observați că n-am amintit, în alăturarea motivelor de mai sus, un termen: fotbal. Deocamdată, la acest capitol, Manchester United are multe restanțe, care nu știu cît de mult vor putea fi șterse cu această calificare.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Anul trecut pe vremea asta scriam același lucru despre Barcelona, după ce reușise să refacă un 0-2 în tur. A fost o noapte care le-a lipsit celor de la United. Echipă și fani, care, încă o dată, au format un tot unitar demn de zile mai bune. Atmosfera a fost fantastică miercuri seară, publicul a simțit pericolul ca, în caz de eliminare, sezonul să se termine practic în martie, căci e și sezonul lor, nu doar al vestiarului. Una e să aștepți un meci de Champions League, cu un adversar important, alta e ca orizontul de așteptare să se limiteze doar la finalul unui campionat agonizant care, în mod normal, va trage după sine o absență din Liga Campionilor în stagiunea viitoare, ceva la care fanii de pe Old Trafford nu cred să se fi gîndit acum cîteva luni.

Manchester United a trecut de Olympiakos și a depășit handicapul unui 2-0 ce se întoarce foarte greu în cupele europene. Le lipsea fotbaliștilor lui David Moyes o noapte ca asta, o noapte în care să se simtă din nou eroi. Lui Moyes îi lipsea cel mai mult o noapte ca asta, căci el nu știu să se fi întîlnit pînă acum cu asemenea senzații. L-am văzut la începutul meciului, crispat, un pic cocoșat de presiunea partidei, resemnat oricum cu criticile pe care le-a primit și, sînt convins, le va mai primi. Nu știu dacă o seară ca asta salvează sezonul lui Moyes, dar eu m-am bucurat pentru el, căci imaginea de la început mi-a creat un sentiment de compasiune. Pare mai degrabă un dresor neexperimentat aruncat într-o cușcă plină de lei, tigrii și pantere gata să se devoreze reciproc, nu înainte de a-l devora, ca aperitiv, pe el. Nu știu dacă această calificare salvează sezonul lui United, mai degrabă nu, însă Moyes le-a făcut cadou fanilor, ce i-au fost alături într-un mod de-a dreptul miraculos în toată acestă spirală a eșecurilor, o noapte frumoasă, epică, de gustul căreia le era dor. A visa nu e interzis, ba chiar, susțin unii, e recomandat, căci cine nu are vise nu are nici aspirații. De ziua internațională a fericirii, fanii lui United pot trăi din nou acest sentiment.

Înainte de meci, Phil Neville, unul dintre secunzii lui Moyes, a făcut o ședință de cîteva minute cu copii de mingi, explicîndu-le cum trebuie retrimise în teren baloanele ce ies afară, la ce înălțime, cu ce viteză. Nimic n-a fost, iată, lăsat la voia întîmplării, așa procedează un club mare, categorie din care Manchester United face parte. Un alt secund al lui Moyes, Ryan Giggs, a fost trimis în teren, o măsură a la SirAlex Ferguson, care îi prefera mereu pe veterani în partide cheie. Giggs, despre care s-a speculat că a avut un dialog mai puțin elegant cu Moyes la un antrenament, și-a făcut treaba cum a putut. Are 40 de ani, și vreo 100 de zile pe deasupra, nu mai are rapiditatea în mișcări și prospețimea de altădată, dar are acea capacitate de a intimida o echipă adversă de tipul Olympiakos, cu fotbaliști care-l vedeau pe Giggs la televizor acum cîțiva ani, poate chiar era idolul lor, iar acum s-au trezit cu el în față. Și cum din piciorul lui Giggs au plecat primele două goluri putem trage vechea concluzie: fotbalul nu se uită îndiferent de vîrstă.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED GĂSIȚI AICI:

La 3-0, United a revenit la imaginea de echipă cu mari probleme. Grecii au dominat finalul și puteau marca golul agoniei englezilor, la fel cum o puteau face și la 1-0 și la 2-0. Olympiakos a avut ocazii, fără să fie o mare echipă, iar asta mă face să mă întreb ce se va întîmpla cînd adversar va fi, într-adevăr, o mare echipă. În momentul ăsta, înaintea tragerii la sorți, Manchester United îmi pare ultima pe lista favoritelor. Poate părea dur, dar e Olympiakos-ul acestei trageri la sorți, așa cum grecii erau adversarul dorit de toți în decembrie, tot așa cred că United ar fi acum rivalul preferat de celelalte 7.

Apropo de ”sferturi”. Vor fi 4 duble manșe splendide, cel puțin din punct de vedere al afișului, 4 posibile finale. Am spus la Euro Fotbal că nu mi-aș dori confruntări între echipe din aceeași țară, din același campionat. Ar fi păcat, sînt meciuri pe care oricum le vedem, parcă mult mai apetisante ar fi duelurile cu combatante din țări diferite, ar fi mai în spiritul Champions League. Nu mi-aș dori așadar un Clasico, nici un duel englez sau german, aș prefera, de exemplu, așa cum am spus, un Bayern-Atletico, ca să văd cum se descurcă Bayern în fața unei apărări ca a lui Atletico, dar și Simeone în fața atacurilor lui Guardiola. Mi-ar mai plăcea un Chelsea-Real Madrid, pentru implicațiile oferite, întoarcerea lui Mourinho pe ”Bernabeu” și, mai ales, duelul lui Casillas, Cristiano, Ramos, Pepe cu el. Aș mai vrea un Barcelona-Dortmund, pentru că mi se pare că ar fi un superduel din punct de vedere estetic și ar mai rămîne, în consecință, un PSG-Man United, care sună și el la fel de bine.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

MAN. UNITED-OLYMPIAKOS: ”LAST CALL” PENTRU DAVID MOYES

MAN. UNITED-OLYMPIAKOS: ”LAST CALL” PENTRU DAVID MOYES

”Last call” e acel mesaj pe care-l auzim deseori în aeroporturi, atunci cînd un pasager împrăștiat nu se prezintă la poarta de îmbarcare, deși a făcut check-in-ul mult mai devreme. Un avion întreg stă după el, ceilalți pasageri se enervează, piloții la fel, căci culoarele aeriene nu așteaptă după nimeni și trebuie ocupate conform planului inițial, altfel cine știe cît ar mai dura întîrzierea. ”Last call”-ul se tot repetă, nu e chiar ”last”, dar în cele din urmă avionul va decola fără cel în cauză, nu înainte ca bagajele lui să fie reperate și scoase din aeronavă.

David Moyes e oarecum în această situație. Sau, poate, ar trebui să fie. Check in a făcut, de mult timp, a primit loc bun și toate facilitățile date de o companie de prestigiu, precum cea pe care o alesese. Sau, ca să fiu mai exact, cea care-l alesese, de fapt, pe el. David Moyes e în situația pasagerului care întîrzie la îmbarcare și face ca avionul să nu poată decola. Avionul e Manchester United, iar decolarea întîrzie de cîteva luni. Returul cu Olympiakos poate face ca bagajele sale să fie date jos și avionul să decoleze fără el. Deși mai probabil e să rămînă la sol, iar zborul să se anuleze.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED GĂSIȚI AICI:

Anul trecut pe vremea asta, dacă Manchester United ar fi avut de recuperat un asemenea handicap, în fața unui asemenea adversar, puțini ar fi pariat pe un eșec. Astăzi, puțini au curaj să parieze pe un succes, echivalent cu o calificare. Și asta pentru că, deși la nivelul lotului nu au apărut mutații semnificative, Manchester United a încetat, de la o vreme, să mai fie Manchester United, acea echipă care își obișnuise fanii cu întoarceri de rezultat pe durata unui meci, nu doar a unei duble manșe. Cred că problema lui Manchester United, despre care nu se poate spune sub nici o formă că nu dispune de anumiți fotbaliști de mare valoare, stă în acest blocaj mental. Jucătorii nu mai cred în ei înșiși, după ce, cred, au încetat să mai creadă în antrenorul lor. Pe vremea lui Sir Alex Ferguson, lucrurile astea nu se întîmplau. Sigur, veți spune că anul trecut pe vremea asta Manchester United era eliminată de asemenea din competiție, e corect, dar să nu uităm cine o elimina și în ce mod. Sigur, ați putea spune și că acum doi ani echipa nu ieșea din grupe, și asta e corect, dar nici atunci impresia lăsată nu era cea de azi.

Diferența dintre Manchester United cu Sir Alex Ferguson și Manchester United cu David Moyes poate fi căutată în reacțiile acestora de după eșecuri. Acum 3 săptămîni, la Atena, după ce pierdea fără drept de apel în fața unui adversar pe care și-l dorise, Moyes nu spunea absolut nimic despre viitor, nu pomenea nimic despre felul în care echipa va încerca să recupereze handicapul. Spunea doar că e cel mai prost meci pe care Manchester United l-a jucat în Europa. Cu aproape 3 ani în urmă, la Londra, după o finală a Ligii în care Barcelona dădea o demonstrație de fotbal, a rămas în mintea tuturor acea imagine cu mîinile lui Sir Alex Ferguson tremurînd necontrolat, o criză de nervi derivată din impotența pe care el o simțea, de pe bancă, față de jocul elevilor săi, chit că adversarul era cea mai bună echipă din lume în acel moment. Cum-necum, SirAlex a scos-o la capăt atunci, a readus corabia pe linia de plutire, deși a pierdut campionatul următor în ultima etapă, l-a cîștigat pe celălalt.

Pentru Manchester United, a părăsi Champions League azi ar fi echivalent cu un la revedere spus acestei competiții pentru o perioadă mai lungă. Cel puțin pînă în septembrie 2015, dar nici asta nu-i sigur căci, uitați-vă la Liverpool, o prăbușire nu-i așa ușor de reparat, căci rivalele nu stau pe loc nici ele, se întăresc și vor să se mențină cu orice preț acolo. Chit că pentru United chiar o calificare mai departe nu înseamnă o ieșire din criză, ar fi totuși un semnal cît de cît pozitiv, ar reprezenta o amînare a dezastrului ce se profilează la finalul campionatului și, poate, un semnal că mai există speranțe. Dacă United nu se califică înseamnă că sezonul s-a terminat în luna martie, căci echipa nu ar mai avea pentru ce să lupte.

Despre David Moyes am mai scris pe acest blog și sînt convins că o voi mai face. Coincidența, ce mi-a fost semnalată de cineva, cu parcursul lui Everton de anul trecut mi se pare fascinantă: 29 de meciuri, 48 de puncte, 46 de goluri marcate, 34 primite are United, în vreme ce Everton, fosta echipă a lui Moyes, avea 29 de partide, 48 de puncte, 46 de goluri marcate și 35 primite. Răutăcioșii ar spune că e un mic pas înainte, acel gol mai puțin încasat de United față de Everton. Alții ar fi de părere că astea sînt limitele lui Moyes.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Să ne concentrăm puțin la meciul cu Olympiakos. Grecii vin pe ”Old Trafford” deja campioni, al 9 titlu în ultimii 10 ani, dar mai ales cu o imagine excelentă lăsată în partida tur. Moyes nu-l are pe Mata și se speculează pe folosirea lui Januzaj pe poziția spaniolului. Poate de data asta ar fi mai utilă folosirea lui Kagawa, care e totuși ceva mai experimentat decît tînărul belgian și poate suporta mai bine presiunea. Probabil că greul meciului va sta tot pe umerii lui Rooney, de la care se așteaptă miracole, la fel cum se așteaptă de la Van Persie să uite pentru 90 de minute de conflictele pe care le are în vestiar și să-și reîntîlnească vechiul amic, golul. Sau golurile, căci Manchester United are nevoie de cel puțin două, în condițiile în care apărarea, cu Vidici punct fix și, probabil, Phil Jones, va căuta să nu-și arate și cu această ocazie vulnerabilitatea

Oricare ar fi rezultatul final al calificării, senzația mea e că Manchester United sau Olympiakos reprezintă adversarul pe care toate celelalte 7 echipe deja calificate și-l doresc la tragerea la sorți de vineri. Am inclus pe această listă și pe Borussia Dortmund, căci nu cred că se gîndește cineva că Zenit fără antrenor poate face surpriza. Pentru frumusețea competiției, pentru afișul ”sferturilor”, ar fi de preferat ca Manchester United să se califice. Am avea 4 meciuri foarte frumoase.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

LIVERPOOL S-A ÎNTORS ȘI VISEAZĂ

LIVERPOOL S-A ÎNTORS ȘI VISEAZĂ

Nu știu dacă Liverpool va reuși să cîștige în acest an titlul în Premier League. Mai degrabă nu prea cred, căci în ciuda locului ocupat în acest moment în clasament, al doilea după Chelsea, la 4 puncte de echipa lui Mourinho, Liverpool nu pare incă pregătită pentru acest demers. În schimb nimic nu-i oprește pe ”cormorani” să viseze. Prin ”cormorani” înțelegînd echipă și suporteri, un tot unitar care a funcționat în anii cînd pe Anfield se dădea legea în fotbalul englez, dar și-n perioada mai puțin fericită cînd nimic nu părea să poată opri o spirală negativă în care intrase echipa.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Au toate motivele cei de la Liverpool să viseze. Căci în fotbal nu se știe niciodată. Nu de mult mă întrebam dacă Liverpool va intra în lupta pentru titlu sau doar o va arbitra. Am spus mai sus că Liverpool nu pare pregătită pentru cîștigarea campionatului. În momentul ăsta, clasamentul arată un oarecare avantaj pentru Manchester City, care are 6 puncte mai puțin decît Chelsea, dar și 3 partide mai puțin, două mai puțin față de Liverpool. Din punctul ăsta de vedere e un pic de dezordine, o entropie tipică fotbalului englez, cu ale sale competiții colaterale campionatului, căci e oarecum ilogic ca la acest stadiu al sezonului să nu știm exact cum stăm, pentru că, de exemplu, Chelsea are 30 de meciuri, Liverpool are 29, City are 27, iar Arsenal tot 29.

Să ne întoarcem la Liverpool și întoarcerea sa în zona nobilă a fotbalului britanic, ce trebuie salutată ca atare. Mie unul mi-a lipsit Liverpool în serile de Champions League, mi-a lipsit acel ”you never walk alone” lipit de imnul magic al celei mai importante competiții intercluburi din lume. Liverpool a fost într-o călătorie de penitență prin zona de mijloc a Premier League, o călătorie antamată de anumite măsuri discutabile luate de conducători, atît la nivel de antrenor, cît mai ales la nivel de jucători. Acest din urmă aspect, cel al jucătorilor, mă face pe mine să cred că Liverpool nu pare pregătită pentru a cîștiga campionatul în acest sezon. Asta nu înseamnă că nu o poate face, căci logica în fotbal e de multe ori încălcată, iar proverbul cu doi se ceartă și cîștigă al treilea poate fi aplicat destul de lesne. În paranteză fie spus, în aceeași situație e și Arsenal, care e fix pe aceeași linie de clasament cu Liverpool, dar din punctul ăsta de vedere Liverpool mi se pare o idee mai sus, pentru că, spre deosebire de Wenger, Rodgers a reușit să construiască o echipă fără să aibă, cu unele excepții evident, jucători exponențiali în lot. Fotbalul e al fotbaliștilor, dar și al antrenorilor, de regulă echipele cu fotbaliști mai buni reușesc în cele din urmă să cîștige ce și-au propus atunci cînd au investit.

liv gerAcest text vine ca urmare a reprezentației pe care Liverpool a dat-o pe Old Trafford. Mulți ani au trecut de cînd Liverpool nu a simțit o asemenea senzație de superioaritate în fața eternului rival. A circulat imaginea lui Steven Gerrard celebrînd golul doi marcat, din penalty. N-a fost întîmplător felul în care Steve G a ales să sărbătorească. A făcut-o la fel în 2009, cînd Liverpool se impunea pe Old Trafford cu 4-1. Era propabil cea mai bună echipă a ”cormoranilor” de la apariția conceptului de Premier League. Jucau împreună Gerrard, Torres, Xabi Alonso, Mascherano, iar pe bancă era Rafa Benitez. În ciuda acelui rezultat și a presiunii puse de Liverpool, United a cîștigat acel campionat, căci și Sir Alex avea pe cine să se bazeze, Cristiano Ronaldo, Tevez și Roney jucînd pe atunci cu toții alături de mai tinerii Giggs, Vidici, Rio Ferdinand, Scholes. De atunci așteaptă fanii lui Liverpool un semn de superioritate față de Manchester United. Iar acest semn a venit duminică, Liverpool cîștigînd mult mai clar decît rezultatul de 3-0 final și de eventuala senzație lăsată unora care nu vor să vadă realitatea de cele 3 penaltyuri dictate împotriva lui United, pentru prima dată în istorie pe Old Trafford.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Brendan Rodgers pare să fi găsit în acest 4-3-1-2, cu Sterling ca număr 10 și Gerrard ca număr 5 (am folosit numerele de pe tricou ca semnificație arhicunoscută a poziției din teren) formula cîștigătoare. A mai folosit-o, a mai și schimbat-o pe alocuri, însă contra lui United ea a funcționat, echipa lui David Moyes fiind cu adevărat impotentă la momentul construcției. Despre Manchester United cu altă ocazie, căci nimic nu e nou sub soare aici, dezastrul fiind extrem de aproape. Liverpool merită în întregime acest text. De vreme ce Rodgers a găsit formula și de vreme ce echipa concurează cu șanse la cîștigarea titlului, căci are de jucat acasă și cu City și cu Chelsea, nu văd de ce în sezonul viitor Liverpool nu și-ar propune titlul ca obiectiv foarte clar. Sînt convins că și-l va propune, dar pentru asta va trebui să definească o vară extrem de activă pe partea de mercato. Liverpool trebuie să mai aducă măcar un jucător de valoarea lui Luis Suarez, nu neapărat în atac, și nu trebuie să-l piardă pe uruguayan. Nu știu care demers e mai complicat, teamă mi-e că al doilea, căci după acest sezon fantastic, dacă va face și un Mondial bun, Luis Suarez va fi extrem de căutat și ademenit. Banii n-au miros, oricît de mult ar vrea unii să creadă altceva, sună frumos ”You never walk alone”, dar și mai frumos sună pentru unii fotbaliști zerourile din contracte. Luis Suarez nu-i Gerrard și ăsta cred că ar trebui să fie obiectivul în vară, păstrarea lui, căci e esențial în jocul echipei.

Două vorbe și despre Gerrad, dacă tot am pomenit de el. faptul că Steve G nu are în palmares un titlu de campion al Angliei e un mare paradox al fotbalului și, poate, o mare nedreptate. La 34 de ani, Gerrard pare a fi atins maturitatea deplină. Știe cît și cum să alerge, cum și unde să deposedeze, unde și cum să paseze. Nu mai e acel Gerrard care alerga dintr-o parte în alta a terenului ca un posedat. Rafa Benitez își amintea, într-un interviu de acum cîțiva ani, de jucătorul său favorit la Liverpool și povestea cum de multe ori era obligat să-l schimbe pentru că punea atît de mult suflet în tot ceea ce făcea încît, alergînd prea mult, își pierdea energia. Problema lui Gerrard la Liverpool în toți acești ani a fost că nu mai avea în echipă un coleg la fel de bun ca el. Acum îl are pe Luis Suarez, iar în doi visele se pot transforma mult mai lesne în realitate

ARSENAL-MANCHESTER UNITED: MOMENTUL POTRIVIT ÎN CEL MAI NEPOTRIVIT MOMENT

ARSENAL-MANCHESTER UNITED: MOMENTUL POTRIVIT ÎN CEL MAI NEPOTRIVIT MOMENT

Titlul poate părea un paradox. Momentul potrivit în cel mai nepotrivit moment. Poate că și este un paradox. Eu cred însă că ambele variante se susțin. Arsenal-Manchester United se joacă în cel mai nepotrivit moment pentru ambele, dar poate fi cel mai potrivit moment pentru o ieșire din criză, pentru ambele.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Poate că unii vor spune că Arsenal nu e în criză, spre deosebire de Manchester United, care chiar e. Aș putea fi de acord că nu se compară situațiile. Dar nu cred că la Arsenal e o situație de calm deplin, o pace absolută. Să pierzi, ca lider al clasamentului, detaliu foarte important, de o asemena manieră în care Arsenal a făcut-o pe ”Anfield”, după ce pierduse, într-o manieră asemănătoare pe ”Etihad” cu City, dar și pe terenul lui United ”în criză”, nu e un punct în sprijinul afirmației că Arsenal merită e capabilă să cîștige campionatul. Inițial am scris ”merită”, apoi am corectat, dacă-l va cîștiga înseamnă că a meritat, dacă nu-l va cîștiga, înseamnă că nu a meritat, așa văd eu lucrurile, ideea că un trofeu e nemeritat mi se pare utopică.

Criză, necriză, minicriză, cum doriți să-i spuneți, meciul cu United vine într-un moment în care, poate, ar fi fost mai bine ca adversar să fie o altă echipă. Wenger promite să risipească toate dubiile în partida cu Manchester United. Problema e și dacă nu le risipește? Coincidență, după eșecul drastic de pe terenul lui Manchester City, pentru Arsenal a venit un duel cu Chelsea, acum, după Liverpool, vine un duel cu Manchester United. Arsenal-Chelsea s-a terminat 0-0, care tind să cred că e un rezultat bun și azi pentru situația în care se află ambele echipe.

Fără Flamini, om foarte important în concepția tactică, dar și fără accidentații săi, în special Walcott, Wenger nu poate varia foarte mult, nu poate inova. Poate spera ca apărarea să fie mai concentrată la fazele fixe, dar mai ales că Mesut Ozil își va recăpăta forma de la începutul sezonului. Ozil e practic dispărut în acest an 2014. Are doar două pase decisive în ultimele 8 meciuri și nici un gol marcat. În condițiile în care, în primele 12 etape adunase 6 pase decisive și 4 goluri. Influența sa în jocul ”tunarilor” s-a diminuat inexplicabil, în consecință și jocul ”tunarilor” s-a diminuat. După meciul de pe ”Anfield”, scriam că Ozil și-a pierdut principalul aliat în teren, pe Walcott. La valoarea lui totuși ar fi normal să-și găsească alți aliați în ceilalți colegi.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Și Manchester United, ca echipă vorbesc, cred că și-ar fi dorit un alt adversar pentru această deplasare. Chit că și-n meciurile cu rivali mai slabi cotați, trupa lui Moyes n-a ieșit deloc în evidență. Sau a ieșit, dacă nu e impropriu termenul, în sens negativ. E imposibil că o echipă detalia lui Manchester United să nu aibă altă idee tactică într-un meci acasă cu Fulham decît centrările în careu, zeci de centrări î careu, din orice unghi și poziție, un bombardament ce părea a avea ca punct de plecare ideea ”ai, n-ai mingea, centrezi în careu”.

Cît ar fi răbdarea de mare în fotbalul britanic, cît ar fi de util exemplul lui Brendan Rodgers la Liverpool, situația e un pic la limită. Au început deja să apară opinii despre oportunitatea ideii de continuitate, de a-l lăsa pe David Moyes să-și ducă mai departe proiectul. Opinii ori mai exact întrebări. Eu unul mi-am pus această întrebare înca din mai anul trecut și au fost destui ”pricepuți” care credeau că au răspunsul și care, pesemne, acum sînt printre înverșunații contestatari ai lui Moyes.

Achiziționarea lui Mata a adus un pic de creativitate în joc, dar el nu poate face miracole la o echipă ce necesită o amplă revoluție în vară. Mi-am pus întrebarea dacă nu cumva acesta a fost motivul pentru care Sir Alex Ferguson a ales să plece, ca să nu fie el în fruntea acestei revoluții ce ar fi făcut victime în rîndul celor mai apropiați lui. M-am întrebat, și e logic s-o fac, de vreme ce motivul invocat atunci, o operație la șold ce l-ar fi ținut departe de terenuri cîteva luni, nu prea stă în picioare, căci nu mi s-a părut că Sir Alex a lipsit vreo clipă din jurul echipei, ba chiar mi s-a părut destul de sprinten. Întrebarea mea rămîne, deși un mic amendament mi-am oferit singur, atunci cînd mi-am amintit că Sir Alex n-a avut nici o problemă în a se despărți de Beckham, de Cristiano, de Van Nistelrooy.

Revenind la prezent, un eșec cu Arsenal n-ar da deloc bine. Și nu știu ce mă face să cred că un eșec ar putea duce la o decizie drastică în ceea ce-l privește pe Moyes. Nu știu dacă mîine, dar într-un viitor mai apropiat decît se anticipa. Se spune că Guus Hiddink așteaptă la cotitură.

United însă nu e nici pe departe condamnată în această seară. Îl are pe Mata, îl are pe Rooney și-l are pe Van Persie, care de cîte ori întîlnește fosta echipă obișnuiește să marcheze.

Pentru ambele echipe însă, ca să revin la ideea din titlu, e momentul potrivit. Momentul potrivit pentru o refacere a imaginii, a moralului, pentru starea de spirit. Din fiecare moment nepotrivit se poate găsi un moment potrivit.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

VA ARBITRA LIVERPOOL LUPTA PENTRU TITLU ÎN PREMIER LEAGUE? SAU VA INTRA ÎN EA?

VA ARBITRA LIVERPOOL LUPTA PENTRU TITLU ÎN PREMIER LEAGUE? SAU VA INTRA ÎN EA?

Am ratat primul sfert de oră al meciului dintre Liverpool și Arsenal. Se mai întîmplă. Sînt destul de puține ocaziile în care pot vedea un meci acasă, relaxat, fără să am treabă încît pur și simplu am uitat că începe la fără un sfert și nu la fix. Unii ar spune că bătrînețea își face simțită prezența. Posibil. Cert e că am mutat pe meci fix cînd Sterling marca golul de 3-0. Cîteva zeci de secunde mai tîrziu, Sturridge făcea 4-0 și, practic, punea capăt suspansului. A urmat o repriză și jumătate de fotbal ciudat, în care Arsenal, să nu uităm, liderul campionatului înaintea etapei, părea un vas serios avariat, cu cele mai bune piese nefuncționale, cu aparatura de bord deteriorată, pe traseul căruia nu exista decît o singură variantă posibilă: naufragiul.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

S-a terminat 5-1, dar putea fi mai rău, iar amintirea acelui 8-2 de pe ”Old Trafford” cred că a fost prezentă în mintea tuturor fanilor lui Arsenal pe toată durata meciului. Există însă unele diferențe față de acel joc. Acum, Arsenal se prezenta ca o pretendentă la titlu. Am stat și m-a gîndit cînd s-a întîmplat ca o echipă ce încasează o asemenea corecție să cîștige ulterior campionatul? Am pus întrebarea și la Fotbal European, și cineva m-a ajutat cu exemplul unui Liverpool-Manchester United 4-1 de acum ceva vreme. Pînă la urmă, contează cred mai puțin. Ceea ce contează e că Arsenal n-a arătat pe ”Anfield” ca o echipă capabilă să cîștige campionatul în acest sezon. Așa cum, de altfel, n-a arătat nici pe ”Etihad”, cînd City i-a administra un 6-3 de tenis.

Dar despre Arsenal, ceva mai tîrziu. Logic e să încep cu Liverpool. Și tot logic e să mă întreb, la acest moment, dacă Liverpool va fi doar un arbitru în lupta pentru titlu sau se va și implica activ în ea? Privind la Liverpool și la jocul echipei lui Brendan Rodgers, gîndul îmi zboară la Manchester United și la situația ei de acum. Paradoxal, exemplul lui Brendan Rodgers poate veni în sprijinul lui David Moyes. În sezonul trecut, Liverpool își exaspera suporterii, cam cum face United acum, comparațiile cu precedentul antrenor, în speță Dalglish, erau la ordinea zilei, ca și acum la United. Și, ca și acum la United, dacă n-am fi fost în Anglia în mod normal Brendan Rodgers ar fi fost demis, dacă nu în timpul campionatului, măcar la finalul său, cînd Liverpool s-a situat în afara pozițiilor europene.

Că nu s-a întîmplat așa, e meritul șefilor lui Liverpool, dar și filozofiei britanice, a educației mai bine zis. Liverpool în sezonul ăsta arată mult mai bine. Transferurile făcute l-au ajutat pe Rodgers să aibă mai multe variante la îndemînă, astfel că situațiile cînd jucători importanți lipseau să nu afecteze echipa. Cum, de altfel, se întîmplă la Arsenal. Pentru meciul de care vorbim, Rodgers nu i-a avut la dispoziție pe Sakho, Agger, Glen Johnson, Jose Enrique și Lucas. Cu toate astea a găsit resurse pentru un prim ”11” competitiv.

Din punct de vedere tactic, Rodgers s-a adaptat și el. Vechiul său 4-3-3 de la Swansea s-a transformat într-un 4-1-4-1 mult mai mobil și care generează mult mai multă densitate în zonele de mijloc. Parcă și Gerrard și-a găsit poziția ideală, ca vîrf al unui triunghi, cu Henderson și Coutinho, îndreptat însă spre propria poartă, nu spre poarta adversă. Un fel de Pirlo, la Juve, în aceeași figură geometrică pe care o construiește împreună cu Vidal și Pogba. Experiența îl ajută pe Gerrard, intuiția de asemenea, echipa se orientează după poziția sa în teren.

În ciuda concepției lui Rodgers (n-ați uitat sper de Swansea care era numită ”Swanselona” pentru posesia pe care o căuta), Liverpool pare o echipă care se simte foarte bine și atunci cînd e atacată. Apropo și de ce-a pățit Everton, tot pe ”Anfield”. Ba chiar parcă se simte mai bine, în special dacă are avantaj.

Pînă la acest meci cu Arsenal, Liverpool nu bătuse nici o una dintre echipele situate înaintea sa în clasament. A pierdut și cu Arsenal, și cu City și cu Chelsea. Toate partidele însă în deplasare. Acum a învins pe Arsenal, dar mai are de jucat pe ”Anfield” și cu Chelsea, și cu City, dar și cu Tottenham. Văzînd forța pe care ”cormoranii” o au pe propriul stadion, s-ar putea pedala pe ideea că vor arbitra lupta pentru titlu. Liverpool e însă la 6 puncte de liderul Chelsea. De ce n-ar putea intra și ca jucător în lupta pentru titlu? Mai ales că Brendan Rodgers nu va avea mijlocul de săptămînă ocupat cu meciuri europene, iar lotul se poate reface din punct de vedere fizic, ceea ce la echipele din fața sa nu e cazul deocamdată. Seria de partide din Premier League ce sta în fața lui Liverpool, Fulham, Swansea, Southampton, Sunderland, poate oferi răspuns la întrebarea pusă mai sus. Pare o serie lejeră, cu adversari din ”middle class”, dar acestea sînt meciurile în care se vede dacă o echipă e aptă să fie campioană sau nu. E o vorbă veche în fotbal și tare corectă, campionatele se cîștigă cu echipele mari, dar se pierd cu echipele mici.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Cîte ceva acum despre Arsenal. Cînd începi meciul de la 0-1 e o problemă. Cînd îl începi de la 0-2, e și mai mare. Cînd e 0-4 la jumătatea primei reprize, problemele iau forma unui bulgăre de zăpadă ce se rostogolește și are tendința de a provoca o avalanșă. Faptul că o echipă ia două goluri din două cornere tinde să devină o obișnuință, căci nu-i prima dată cînd Arsenal se arată expusă la fazele fixe. Reacția de după goluri mi se pare însă de remarcat. Mai exact lipsa de reacție. Cam asta cred că a fost principala problemă a echipei lui Wenger pe ”Anfield”. A părut o echipă resemnată cu eșecul încă din minutul 10 și nimeni n-a încercat să forțeze destinul acestui joc.

Mă întorc la acel 8-2 din august 2011. Atunci, dacă îmi amintesc bine, diferența s-a făcut în ultima jumătate de oră, cu Arsenal în 10 oameni. Fusese 3-1 la pauză, iar Arsenal chiar avusese ocazii. În plus, îmi mai amintesc că Wenger a avut atunci mari probleme în a alcătui o formulă de start competitivă.

Probleme a avut și acum, de acord. În special absența lui Walcott, care lasă echipa fără un jucător care să știe să se demarce. Fără Walcott, toți ceilalți cer și primesc mingea la picior, ceea ce ușurează misiunea echipei adverse. L-aș aduga alături de Walcott și pe Flamini, ce pare foarte important în concepția lui Wenger. Și aș mai adăga teribila criză de formă prin care trece Mesut Ozil. Cel mai important om al echipei nu s-a văzut în momentele grele, a dispărut. În joc a părut o copie a acelui Ozil care-l scotea din minți pe Jose Mourinho la finala Cupei Spaniei dintre Real și Barcelona, de la Valencia. Indolent de multe ori, Ozil a părut într-un soi de letargie, părea un tibetan ce medita la nemurirea sufletului. Mourinho l-a scos atunci în minutul 69, Wenger l-a scos acum în minutul 61.

De la Ozil se așteaptă să fie un lider. Să fie Henry dacă se poate. Să fie Vieira. Să fie chiar și Fabregas, care nu degeaba era purtător de banderolă pe atunci. Mi se pare că Arsenal nu are în momentul ăsta un lider. E ceea ce nu demult a observat și Patrick Vieira, faptul că Arsenal trebuie să învețe să cîștige meciuri jucînd prost. O echipă campioană trebuie să știe și asta, să cîștige jucînd prost. Întrebați-l pe Mourinho!

Dacă am vorbit de programul lui Liverpool, iată și programul lui Arsenal: Manchester United, Liverpool, Bayern Munchen. În 8 zile și în 3 competiții. Apoi, după 3 meciuri aparent mai lejere cu Sunderland, Stoke și Swansea, urmează o perioadă de coșmar veritabil: Bayern, Tottenham, Chelsea (toate în deplasare), City, Everton. Nu există spațiu așadar pentru lamentări. Poate doar pentru o strîngere de rînduri.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

P.S.

Am amintit mai sus de David Moyes și de Manchester United. Lucrurile par a nu se schimba foarte tare la United nici măcar după venirea lui Mata și revenirile lui Van Persie și Rooney. Urmează Arsenal-Manchester United, prilej numai bun de revenire pentru ambele echipe.

Pînă atunci, cea mai bună caracterizare a partidei de pe ”Old Trafford” cu Fulham o reprezintă această poză cu Sir Alex Ferguson. Mai exact reacția lui Sir Alex Ferguson la ceea ce vedea pe teren (lîngă el poate l-ați recunoscut, deși a îmbătrînit foarte tare, e Mick Hucknall, solistul de la Simply Red):

sir

 

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Instagram
Arhivă
Utilizatori
Flag Counter
Statistici