MODRIC, INIESTA ȘI MOMENTELE UNUI ”CLASICO” STRANIU

MODRIC, INIESTA ȘI MOMENTELE UNUI ”CLASICO” STRANIU

S-a jucat sâmbătă un Clasico ce nu va rămâne, cu siguranță, în istorie. Poate doar inovațiile televiziunii spaniole, care a vrut și a reușit, inclusiv cu ora la care a fost programat duelul, să facă o bună propagandă campionatului în care evoluează cei mai buni jucători din lume. Cel puțin așa se presupune, cu toate că ei, la acest meci, au fost suficient de discreți. E greu de găsit privind în urmă un duel Barcelona-Real Madrid în care Messi și Cristiano Ronaldo, vedetele incontestabile ale ultimei decade, să aibă o atât de slabă participare în joc și atât de puține realizări. Ambii fiind în plenitudinea forțelor, ambii reprezentând orizontul de așteptare din fiecare tabără. A fost un Clasico straniu din acest punct de vedere. N-a fost un joc slab, să ne înțelegem, căci la ce calitate există în cele două loturi așa ceva nu are cum să se întâmple, dar n-a fost unul la finalul căruia să poți spune ”wow, ce meci!”, așa cum am spus-o deseori. Citeste mai mult …

TOTTI, LEGENDA DEVENITĂ PROBLEMĂ

TOTTI, LEGENDA DEVENITĂ PROBLEMĂ

Dacă vreodată Roma, și cînd spun Roma mă refer strict la oraș, ar dori, din cine știe ce motive bizare, să se separe de Italia și să-și aleagă un rege, cred Francesco Totti ar avea mari șanse. Născut la Roma și pentru a juca la Roma, Totti ar atrage, sînt convins, și adeziunile fanilor lui Lazio pe această temă, repet, de SF. Dușmănia dintre Lazio și AS Roma e imensă și greu de palpat pentru cineva care trăiește la mii de kilometri distanță, dar chiar și așa, puțini sînt fanii lui Lazio care să-l privească altfel pe Francesco Totti decît cu mult, cu deosebit de mult respect. A fost un prea bun fotbalist și un om prea atașat de culorile Romei, și cînd spun Roma, acum mă refer strict la echipă, ca să nu te facă să-ți scoți pălăria în fața lui.  Citeste mai mult …

BARCELONA ȘI INDEPENDENȚA. DE MESSI

BARCELONA ȘI INDEPENDENȚA. DE MESSI

Într-o duminică în care erau chemați la urne pentru a-și manifesta sprijinul față de ideea de naționalism (iar oamenii au făcut-o, votînd masiv pentru pentru independență, un demers destul de complicat și cam greu de înțeles, dar pe care nu are rost să-l comentăm aici), catalanii s-au trezit cu realitatea că FC Barcelona va trebui să se descurce în următoarele două luni fără cel mai important om al său. Să-și arate, cu alte cuvinte, în următoarele două luni, independența față de Leo Messi. Citeste mai mult …

O ECHIPĂ FĂRĂ REZERVE

O ECHIPĂ FĂRĂ REZERVE

E a doua oară în acest sezon cînd Barcelona pierde un meci și, în același timp, încasează 4 goluri. Se pare că dacă tot e să fie învinsă, Barcelona o face la modul categoric, ca să nu existe semne de întrebare pentru cei care, eventual, n-au văzut meciul și se întreabă ce s-a întîmplat. Barcelona a luat 4 goluri de la Celta, dar putea foarte bine să ia 6 sau 7, căci Celta a mai avut ocazii. E adevărat, și Barcelona a avut ocazii, doar că ale sale n-au intrat. Citeste mai mult …

BALOANELE LUI XAVI ȘI LACRIMILE FOTBALIȘTILOR

BALOANELE LUI XAVI ȘI LACRIMILE FOTBALIȘTILOR

Mărturisesc că de fiecare dată cînd văd cum un fotbalist își termină cariera mă încearcă emoțiile. Mai ales atunci cînd e vorba de nume mari, cu care am fost într-un fel contemporan, pe care i-am admirat ani de-a rîndul. E pe undeva și un soi de ciudă pe anii care se scurg, un regret că timpul nu mai poate fi întors, o amară constatare că totul în viață trece atît de repede. Mereu am un nod în gît văzînd cum unii dintre acești mari fotbaliști nu reușesc să-și stăpânească lacrimile cînd vine momentul să iasă de pe teren, de regulă undeva înainte de finalul partidei, un gest devenit tradiție din partea antrenorilor, menit să asigure celui în cauză un meritat ”standing ovations”, dar și o doză de emoție suplimentară. Mă gîndesc mereu, văzîndu-le lacrimile ori tentativele de a și le stăpîni, că acești băieți deveniți între timp bărbați chiar au iubit profund ceea ce au făcut, chiar au jucat fotbal mai întîi din plăcere și abia apoi pentru bani, căci altfel nu s-ar explica aceste lacrimi din partea unor oameni care au suficient de mulți bani încât să nu aibă, ei și familia lor, grija zilei de mîine. Cred că în acele lacrimi stă și cheia succesului lor. Atunci cînd îți pare rău că nu mai poți face un lucru, înseamnă că ai iubit profund acea activitate. Iar atunci cînd iubești ceea ce faci, dincolo de banii cîștigați, mulțumirea e mult mai mare.

În acest week-end, cîțiva mari fotbaliști au ieșit din prim-plan. Nu vreau să spun că s-au retras definitiv, dar într-un fel tot o retragere este, căci adevăratul fotbal este aici, în Europa, nu în America ori în zona petro-dolarilor. Gerrard, Lampard, Drogba și Xavi, toți 4 fotbaliști uriași. Fiecare dintre ei a reprezentat ceva pentru acest sport și cred că vor avea locul lor în ierarhiile all-time. Unii mai sus, alții mai ceva mai jos. Fiecare dintre cei 4 are milioane de fani și reprezintă o bucățică din istoria fiecărui club în parte. Liverpool, Chelsea și Barcelona au acum un model în plus pentru cei care vor alege să le îmbrace tricoul peste ani. Fiecare dintre cei 4 a cîștigat trofeul rîvnit de toți, Champions League și fiecare, la momentul respectiv, a avut o contribuție la obținerea acestei performanțe. Fiecare dintre cei 4 ar fi meritat Balonul de Aur, niciunul însă n-a reușit să-l cîștige. Cred cu tărie că FIFA, dacă tot s-a insinuat în organizator și a transformat o anchetă jurnalistică de prestigiu, așa cum era Balonul de Aur pe vremea cînd era decernat doar de France Football-L`Equipe, într-un soi de afacere, cred așadar că ar trebui să ia în calcul și un premiu destinat întregii cariere. Sînt mulți care astfel ar primi un fel de reparație, căci Balonul e unul singur, dar fotbaliști uriași au fost mai mulți. Dacă tot avem premii pentru cel mai frumos gol ori pentru fotbalul feminin, de ce nu s-ar putea găsi timp și spațiu în ceremonie și pentru celebrarea unei întregi cariere. Ca la Oscar-uri.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Dintre cei 4 mai sus amintiți, ca palmares și importanță în fotbal, cred că Xavi ar trebui să fie cel mai frustrat că Balonul de Aur nu odihnește în vitrina sa de trofee, alături de celelalte medalii. A avut însă ghinionul ca perioada cea mai bună a carierei sale, cea mai prolifică, să se intersecteze cu acest duel continuu dintre Messi și Cristiano, duel care, hai să fim sinceri cu noi înșine!, ne-a oferit momente incredibile de fotbal și ne-a făcut să vibrăm la fiecare reușită a unuia dintre cei doi. Xavi nu și-a făcut însă un scop al carierei să cîștige trofee individuale, el a fost un om al echipei, poate și din pricina poziției pe care o ocupa în teren. El doar își făcea treaba și ajuta. Echipa în care juca, FC Barcelona sau Spania, să cucerească titluri ori pe colegul de echipă, Messi, să cîștige trofee. N-o să marșez pe ideea unora că Messi n-ar fi existat fără Xavi și Iniesta, pentru că mi se pare deplasată. Se încadrează în categoria inepțiilor spuse despre Messi, iar cea mai bună dovadă e sezonul pe care ne pregătim să-l încheiem, în care Messi a fost același, fără suportul lui Xavi ori Iniesta.

Dar nu Messi e destinatarul acestor rînduri. Ci Xavi. Dacă Messi e furtuna aducătoare de aplauze, Xavi a fost liniştea care genera această furtună. E cel care a creat contextul, e doctorul care a vindecat orice stare de anxietate, e mintea care a inspirat operele de artă ale geniului, e cel fără de care Messi s-ar fi simţit mult mai singur în toți acești ani, cînd n-atinsese maturitatea de azi. Xavi nu a fost fotbalistul fazelor de generic, nu a fost un geniu al dezechilibrului în acţiuni unu contra unu. Nu a fost bucătarul ce primeşte stele Michelin, acesta e Messi, dar a fost cel care i-a adunat ingredientele şi i-a preparat sosurile. Apoi a stat și a privit pe geamul mic al bucătăriei, cu un zîmbet larg pe chip, cum premiantul primeşte elogiile clienţilor din restaurant. Xavi nu a fost chirurgul care operează complicat, pe cord deschis sau pe creier, ci medicul generalist care te consultă şi-ţi depistează problema, cu stetoscopul atîrnat de gît.

Aţi avut vreodată curiozitatea să priviţi, într-o seară senină, cerul înstelat? N-aţi avut senzaţia că totul e o dezordine, că nimic n-are legătură sau sens? Vă sugerez să încercaţi să vă luaţi un punct de referinţă, să vă concentraţi asupra lui! Veţi descoperi cum totul prinde contur. Acesta a fost Xavi în joc. Nu l-ați văzut niciodată cu capul în pămînt, privirea sa a fost mereu sus, căutînd soluţii, teritorii neocupate, ca un Columb al timpurilor moderne. A fost cel care a dat sens unui desen de multe ori imposibil, oferindu-se coechipierilor, ca un far marinarilor dezorientaţi sau ca un indicator alpiniştilor rătăciţi. Mereu cu capul sus, mereu căutînd un coleg mai bine plasat, mereu disponibil să ajute.

Xavi a fost demn reprezentant al acelei categorii a geniilor anonimi. Nu știm ce mașină are, nu l-am văzut pozînd în lenjerie intimă, nu ne invadează televizoarele din reclame, n-am auzit să-și piardă nopțile prin cluburi, înconjurat de supermodele, și nici nu-l bănuim în stare să sară vreodată la gîtul antrenorului său. Puţine exemple de fotbalişti precum Xavi găsim în istorie, care să devină atît de importanţi fără a fi, în acelaşi timp, mediatizaţi.

Messi îi datorează multe, FC Barcelona îi datorează multe, Spania îi datorează multe. Luis Aragones a înțeles care e rolul lui Xavi și i-a oferit, la Euro 2008, un spațiu mai mare, ca să poată pasa. Toți fotbaliștii știu să dea o pasă, chiar și cei care joacă fotbal doar în parcuri știu, dar foarte puțini sînt cei care știu s-o dea acolo unde trebuie și cînd trebuie. Sînt cei însemnați. Iar Xavi a fost unul dintre ei. E cel mai important fotbalist din istoria Spaniei și nu doar datorită trofeelor. Pasele sale ”între linii” au scos naționala Spaniei dintre liniile pierzătoare în care se scufundase.

Pe undeva, poate că mai bine că Xavi n-a primit niciodată Balonul de Aur. I l-ar fi pasat imediat lui Messi, că să rezolve faza.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

P.S 1

Cineva mi-a scris azi pe facebook că n-a mai plîns de la nașterea ficei sale ca la retragerea lui Xavi. Îi respect sentimentele, chit că mi se pare cam mult. Xavi e totuși un catalan, nu un român. Ori poate că am devenit eu mai insensibil, odată cu trecerea anilor. M-a încercat o asemenea stare la retragerea lui Hagi. Cred că aș fi plîns și atunci, așa cum am făcut-o în 1994, cînd cu Suedia, dacă n-aș fi avut de scris, dacă n-aș fi fost cu treabă la acel meci de retragere al lui Hagi.

P.S 2

Fotbalul ne-a mai oferit în acest week-end un motiv de emoție. Un prilej de a vedea latura optimistă a vieții, de a crede că nimic nu e imposibil atunci cînd crezi cu tărie. În 2014, Jonas Gutierrez anunța că e bolnav de cancer și că este sub tratament. Chimioterapie și citostatice. Un coșmar. Pe care însă argentinianul l-a învins. În aprilie 2015 revenea pe teren, cu ceva mai puțin păr din cauza tratamentului, dar cu aceeași energie și pasiune. În week-end a devenit eroul lui Newcastle, după ce a dat un gol și o pasă de gol în meciul decisiv al echipei sale pentru rămînerea în Premier League. Și el ar merita un Balon de Aur, pentru că a cîștigat cel mai important meci din viața sa.

P.S. 3

Vorbeam mai sus despre emoțiile pe care le au marii fotbaliști atunci cînd se retrag. Am descoperit întîmplător un filmuleț cu ultimele 5 minute pe care David Beckham le-a petrecut pe teren. Sînt imagini colosale, pe care vă învit să le vedeți și să le savurați. Cei care cred că David Beckham, ca și Xavi sau Gerrard, avea în cap doar bani poate că ar trebui să se mai gîndească, privind emoțiile ce copleșeau un barbat în toată firea. Dacă veți avea un nod în gît, nu-i nimic. Emoțiile fac parte din viața noastră.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:


 

LUIS ENRIQUE, UN MISTER

LUIS ENRIQUE, UN MISTER

E o temă mereu actuală în fotbal: cît contează un antrenor în obținerea rezultatelor unei echipe. Unii cred că foarte puțin, alții cred că foarte mult. Un lucru e aproape cert. Am spus aproape, fiindcă există și excepții. Atunci cînd o echipă merge bine, meritele sînt în general ale jucătorilor, dar atunci cînd rezultatele nu vin, de vină e antrenorul. Care, de regulă, plătește cu postul lui.

În acest moment, un mare mister se învîrte în jurul lui Luis Enrique. Campion al Spaniei cu Barcelona, la două finale de obținerea unei triple magnifice în primul său mandat adevărat de antrenor în fotbalul mare, căci experimentul la Roma nu se prea poate lua în calcul, iar sezonul la Celta, chit că a fost unul destul de reușit, a reprezentat doar un soi de rodaj, Luis Enrique are, dacă e să ne luăm după ce se vorbește în Spania, mai multe șanse să plece de la Barcelona decît să continue și în sezonul viitor. Și totuși, poate fi Luis Enrique considerat un factor de mică importanță în cîștigarea acestui campionat și-n atingerea, deocamdată, a celor două finale? Aici părerile sînt împărțite.

Eu unul cred că nu. Chit că relațile sale cu jumătate din lot sînt, se spune, reci, ca să nu le spun înghețate, Luis Enrique a reușit să le gestioneze într-un fel sau altul. Am folosit și voi folosi în acest text foarte des sintagma ”se spune”. Și asta pentru că informațiile certe nu vin dinspre Barcelona. Sînt doar zvonuri, supoziții, informații pe care le au unii și alții. Oficial nu există nimic, dar expresia ”fum fără foc nu iese” a fost probată de zeci de ori.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Sînt mulți cei care ar vrea să vadă un antrenor mare, de genul Ferguson, Guardiola, Mourinho, Heynckes, Ancelotti, Simeone etc preluînd o echipă mică. Gen Granada, Hull City, Cesena ori Paderborn. Ei bine și eu aș fi curios, dar știu foarte bine că asta nu se va întîmpla. Acest grup de antrenori mari, care cuprinde evident și alte nume dincolo de cele enumerate mai sus, și-a cîștigat dreptul de a lucra în condiții pe care ei le consideră optime pentru performanță. Ideea mea despre noțiunea de ”antrenor mare” am mai expus-o pe acest blog, mai exact diferența dintre un antrenor bun sau foarte bun și un antrenor mare. Diferența e dată de trofeele europene care se adaugă celor interne. Discuția la vremea respectivă era legată de Jurgen Klopp, care în opinia mea e un antrenor foarte bun, dar care încă nu-i un antrenor mare. Poate însă deveni. E opinia mea, nu pretind ca toată lumea să fie de acord cu ea.

Revin la idee. Și eu aș vrea să-l văd pe Guardiola luptînd pentru evitarea retrogradării. Dar e toată lumea convinsă că, lucrînd cu fotbaliști slabi, Guardiola ar mai reuși să implementeze stilul său de fotbal? Eu nu-s convins. Chiar credeți că Mourinho ar salva Rapidul de la retrogradare sau că Guardiola ar duce pe Steaua măcar în semifinalele Champions League. Eu cred că nu.

Mă întorc la Luis Enrique. În momentul ăsta, dintr-un antrenor rezonabil la Celta a devenit unul bun spre foarte bun la Barcelona. Și poate deveni, pe 6 iunie, la Berlin, mergînd pe teoria mea, un antrenor mare. În momentul ăsta mă întreb, nu cumva îi e mai ușor unui antrenor rezonabil să obțină performanțe cu un lot senzațional decît unui antrenor senzațional cu un lot rezonabil? Cred că sîntem destul de mulți cei care credem că da. Și ce trebuie să facă un astfel de antrenor? Să știe, cred, să gestioneze un vestiar și, extrem de important, să aibă asistenți de nădejde.

Se spune că Luis Enrique nu comunică decît strictul necesar cu Messi, Neymar, Suarez, Pique și alți jucători din lotul Barcelonei. Cu cei 4 amintiți a avut diverse ciocniri în prima parte a sezonului. Cea mai importantă a avut loc pe 4 ianuarie, la San Sebastian. Atunci cînd, dintr-un exces de autoritate, Luis Enrique i-a lăsat pe bancă pe Messi și Neymar, deși Realul pierduse la Valencia și victoria era importantă pentru catalani. S-a terminat 1-0 pentru Sociedad, Messi și Neymar au fost introduși la pauză, dar jocul lor a fost mai degrabă un mesaj pentru antrenor și președinte. Se spune că înainte și după meci au existat conflicte verbale, cel de după meci chiar violent, între Messi și Luis Enrique. Messi nu s-a prezentat la antrenamentul de a doua zi, care era și deschis publicului. Motivul oficial a fost o problemă la stomac, dar de crezut n-a crezut nimeni. Ei bine, această zi de 5 ianuarie cred că a reprezentat momentul de cotitură în acest sezon. Meritul aici este al președintelui Bartomeu, care a reușit să stingă vîlvătaia, zice-se cu promisiunea că Luis Enrique nu va mai continua și în sezonul viitor. Dar, se spune, și al fotbaliștilor cu greutate din vestiar, Xavi și, în special, Mascherano, care au izbutit să adune grupul și să convingă pe toată lumea că obiectivul e comun. Nu întîmplător Mascherano e poreclit ”El Jefecito”, ceva trebuie să existe în felul de a fi al argentinianului și, de asemenea, nu întîmplător Mascherano e mereu cel chemat la Margine de Luis Enrique și Unzue pentru indicații. Despre Unzue și rolul său, un pic mai tîrziu.

De atunci, din acea zi de 5 ianuarie, Barcelona a jucat 31 de meciuri. Și a cîștigat 28. De atunci, tripleta din atac practic nu s-a mai schimbat, iar felul în care cei trei sud-americani au răspuns solicitării a fost exploziv. Cifrele lor sînt colosale, mai ales ținînd cont că Suarez a început să joace din finalul lui octombrie. De atunci, rotațiile lui Luis Enrique au devenit mai rare, mai mult de conjunctură și niciodată afectîndu-i pe cei ”trei tenori”. Fotbaliștilor le convine să joace meci de meci, nu să se antreneze după ce nu joacă, iar asta s-a văzut.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Probabil că Luis Enrique, care mai avusese un conflict asemănător și cu Totti la Roma, care i-a fost fatal, a stat și s-a gîndit. Și a ajuns la concluzia că e mai bine să se lase pe mîna fotbaliștilor decît să încerce să-i aducă pe ei la mîna lui. A fi antrenor dur merge poate la Granada sau la Oțelul Galați, cu Messi, Neymar, Suarez și ceilalți trebuie să te comporți altfel. Să știi să le gestionezi ego-urile, să fii prietenul lor, nu șeful lor. Și să-i cîștigi prin metode de lucru, prin antrenamente, nu lăsîndu-i pe bancă. E posibil ca unora să nu le convină, dar realitatea asta e. Mai demult, pe acest blog scriam despre un soi de manual de utilizare a lui Messi. Cînd îl ai pe Messi în echipă, mai bine beneficiezi de ceea ce el îți poate da decît să te contrezi cu el doar pentru a stabili cine-i șeful. Mourinho a încercat asta la Real Madrid în ultimul său sezon și nu i-a ieșit. De regulă, fotbaliștii rămîn, iar antrenorii pleacă. Mai ales cînd e vorba de Messi.

Aminteam de metode de lucru, de antrenamente. Asistentul lui Luis Enrique, Unzue, se pare că i-a cîștigat pe fotbaliști. Acum se pune problema chiar ca el să devină principal, după modelul Tito Vilanova. Depinde însă foarte mult de cine va cîștiga alegerile, căci și ăsta e un element extrem de important. Unzue e responsabil, printre altele, cu fazele fixe. În sezonul acesta, Barcelona n-a mai fost deloc o victimă sigură a fazelor fixe, iar în ceea ce privește golurile marcate din faze fixe, numărul lor a crescut considerabil.

În momentul ăsta, se spune, președintele Bartomeu încearcă o mișcare asemănătoare celei din 5 ianuarie. Și încearcă să convingă părțile că o conviețuire e în continuare posibilă, dar și benefică. Mizează pe continuitatea lui Luis Enrique ca principala sa armă electorală. Asta e ceea ce vrea, rămîne de văzut dacă și poate. E un fel de ”House of Cards” în variantă fotbalistică. Dacă s-ar face un serial asemănător despre viața de zi cu zi la o echipă mare, cu probleme, conflicte, antrenamente, bucurii, cred că ar avea destul succes. Există un soi de film documentar, ”FC Barcelona Confidential”, ceva mai vechi, care aduce o lumină nouă asupra conviețuirii de la un astfel de club.

Pentru Luis Enrique, viitorul e oricum în culori mai vesele decît era la momentul despărțirii de Roma. Campionatul cîștigat cu Barcelona, posibil și alte trofee, contează mult în viitoare negocieri. Se spune că Manchester City, după refuzul lui Guardiola și incertitudinile legate de Ancelotti, ar dori să-l aducă pe Luis Enrique.

Apropo de întrebarea de mai sus. Cea legată de antrenorul mediocru și lotul senzațional. Mai știți ceva de Frank Rijkaard? De cînd a plecat de la Barcelona, din poziția de antrenor mare, căci luase două titluri plus Champions League, nu am mai avut vești de la el.

P.S.

Tot legat de Barcelona, un alt aspect. Fără legătură, aparent, dar cu mare legătură. Din 1990, de la venirea lui Johan Cruyff și adoptarea filozofiei sale despre fotbal, în 25 de ani așadar, Barcelona a cîștigat 13 campionate, de trei ori Liga Campionilor și o dată CupaCampionilor, pe format vechi.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:


 

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Instagram
Arhivă
Utilizatori
Flag Counter
Statistici