În 1998, în ziua finalei Mondialului francez, ”L`Equipe” ieșea cu un titlu care mie mi-a placut mult atunci: ”Les Bleus sans Blanc”. Era un joc de cuvinte, dincolo de traducerea inițială, blanc – alb, ”naționala” Franței se vedea obligată să joace cel mai important meci al istoriei sale fără căpitanul Laurent Blanc. Și fără acel ritual de la începutul meciurilor, aducător de noroc se spunea atunci, cu Blanc pupîndu-l pe frunte (sau pe chelie, mai degrabă) pe portarul Fabien Barthez. Un soi de talisman dacă vreți (norocos evident, căci talisman ghinionist au văzut doar cei care scriu știrile pe la anumite posturi și folosesc acest pleonasm de manual, talisman norocos), Blanc n-a lipsit prea mult Franței în acea finală cîștigată cu 3-0 în fața Braziliei lui Ronaldo. Nu Cristiano, celălalt.
BILETE LA TOATE MECIURILE LUI PSG DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Despre Laurent Blanc jucătorul nu se poate vorbi decît la superlativ. Despre Laurent Blanc antrenorul încă trebuie să căutăm caracterizările. Acel titlu obținut cu Bordeaux, în 2009, cu care practic a pus capăt dominației pe care Lyon o genera în fotbalul francez, i-a adus o aură de învingător, ajutîndu-l mai tîrziu să ajungă la ”naționala” al cărei căpitan fusese multă vreme. Acea performanță cu Bordeau rămîne totuși singulară, căci eu sincer n-aș pune preamult preț pe titlul cucerit cu PSG în sezonul trecut, în condițiile în care PSG are un lot senzațional, iar în sezonul trecut nu prea a avut mare concurență în Ligue 1.
Blanc pare un antrenor cu foarte puțină mobilitate. E fixat pe acest modul 4-3-3, pe care l-a aplicat și la ”națională”, coborînd în linia de mijloc un Malouda, pe vremea aia foarte bun la Chelsea, dar puțin obișnuit cu acea poziție. Acum, la PSG, are trei super-mijlocași pentru cele trei locuri, Verratti (urmașul natural al lui Pirlo, iar înainte să căutați contraargumente amintiți-vă, vă rog, de Pirlo la 22 de ani), Motta (ajuns la o maturitate pe care n-a arătat-o nici măcar cu Mourinho) și Matuidi (excepțional în multe partide, un Makelele mult mai dotat din punct devedere tehnic), plus rezervele Cabaye (om de echipă națională), Chantome (om bun la toate) și Rabiot. În schimb, în zona de atac, Blanc insistă cu Cavani în zonă laterală, pe principiul dacă l-am luat și cu atît de mulți bani, trebuie să joace oricum și oriunde, deși se vede limpede că ”El Matador” nu e prea încîntat de ceea ce joacă. Diferența dintre Blanc și Ancelotti, de exemplu, e că italianul, tocmai cel în locul căruia a venit, ar fi căutat și alte soluții, ar fi încercat poate și un 4-4-2 și un 4-2-3-1, că să-i facă pe Cavani și Ibrahimovici să dea randament împreună.
Apropo de Ibrahimovici. După meciul de la Paris dintre cele două, terminat cu victoria parizienilor și primul eșec al Barcelonei, mă întrebam pe acest blog cum ar fi arătat PSG-ul cu Ibra? Suedezul n-a jucat atunci, dar lipsa lui a generat o mai mare mobilitate și o infinit mai mare risipă de efort, căci Pastore, titular atunci, a alergat mai mult și mai cu folos decît a făcut-o Ibra pe ”Camp Nou”. În ciuda golului marcat, Ibrahimovici și-a ajutat destul de puțin echipa, în condițiile în care adversarul, Barcelona adică, prezenta o dispunere în teren cel puțin bizară și de care cred că alți adversari, gen Bayern, Real Madrid, Chelsea, chiar Atletico ar fi profitat la maximum. Puțin mai tîrziu însă despre Barcelona și ideile lui Luis Enrique, o singură observație la fraza de dinainte și la înșiruirea echipelor de acolo, în ordinea în care văd eu favoritele la cîștigarea trofeului în acest an. Guardiola, Ancelotti, Mourinho, Simeone, iată numele unor antrenori cu o clasă cel puțin peste Blanc și Luis Enrique.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Revenind la PSG, la Blanc și la deciziile sale. N-a înțeles nimeni, nici la Euro Fotbal după meci, dar nici în presa franceză de joi, schimbările lui Blanc. Scoate un mijlocaș și-l bagă pe Pastore, expunîndu-și zona de mijloc. Luis Enrique a reacționat corect, cu Rakitic în locul lui Pedro, aducînd un om în plus acolo. Iar în momentul în care Xavi îl înlocuia pe Iniesta, așadar Barcelona aducea un om proaspăt și experimentat în acea zonă, Blanc îl scoate și pe Matuidi și-l bagă pe Lavezzi. Lăsîndu-l pe Motta singur în fața jocului de pase orchestrat de ”profesorul” Xavi. Sincer, cred că dacă-l avea disponibil pe Bahebeck, cred că-l băga și pe el, eventual în locul lui Motta, pentru un ”revoluționar” 1-4-0-6 cu care să caute egalarea. În 2001, contra Sloveniei, la acel baraj blestemat în urma căruia a început căderea fotbalului românesc (puțin și a lui Hagi, dar e o altă discuție) Hagi băga toți atacanții disponibili ca să forțeze calificarea, fără să-și dea seama că mingea trebuie cumva să și ajungă la ei. Hagi era tînăr atunci, ca antrenor evident, despre Blanc se presupune că are ceva experiență și performanțe.
Ca să termin capitolul rezervat PSG-ului, vă rog să vă imaginați această echipă cu Guardiola antrenor. Sau cu Ancelotti, care începuse o treabă acolo. Sau chiar cu Mou. Și încă un lucru, apropo de Mou. Văzîndu-l pe David Luiz am înțeles oarceum de ce Mourinho, obsedat de latura tactică și de interpretarea jocului, i-a dat drumul să plece.
BILETE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Despre Barcelona acum. Salutată cu ole-uri în tribună și cu titluri bombastice în presa catalană, victoria Barcelonei ascunde însă mari carențe. Din nou Luis Enrique a surprins cu acea așezare. Laurent Blanc a dat o declarație, la final, extrem de adevărată: ”Noul sistem al lui Luis Enrique a adus mai multă confuzie în echipa lui decît în a mea”. Mare adevăr a spus. Nu știu dacă Luis Enrique s-a inspirat din noul modul propus de Guardiola la Bayern, mai degrabă însă din pricina accidentărilor. Tot cu 3 pe fund, dar cu o linie de mijloc ce acoperă mai bine terenul, crează mai multe unghiuri de pasare, plus un atac extrem de derutant, cu schimbări multiple de locuri. La Barcelona, rezistă doar atacul, cele trei superstaruri din față dovedindu-și din plin valoarea. Chit că Luis Suarez e departe de fi aglutinat în jocul de pase din deviere propus de Messi și Neymar. Luis Suarez și acomodarea sa merită o analiză separată, pentru că mie mi se pare că e o mare diferență între ceea ce joacă Suarez acum și ceea ce juca la Liverpool. Asta și pentru că Messi și Neymar nu sînt Sterling și Sturridge.
Cu 3 fundași centrali, Barcelona n-a arătat prea multă siguranță în defensivă. Luați doar golul încasat, ca să vă convingeți. E ilogic ca Matuidi sa facă pe pivotul acolo, iar Ibra să înceapă și să termine tot el faza, fără să fie deranjat. Cu Mascherano și Busquets în zona de mijloc, Barcelona pierde din capacitatea combinativă. Dacă la cei doi îi adăugăm pe Mathieu și Suarez, chiar și pe Pedro, avem iată 4, dacă nu cumva 5 oameni care n-au aceeași tehnică de stăpînire și pasare a balonului precum o au ceilalți. Și asta se vede. Degeaba încearcă Busquets să dea pasele lui Iniesta, el nu poate, e limpede, și cred că nici nu trebuie să poată. Alta e treaba lui.
Pesemne că Luis Enrique a încercat un romb la mijloc. Mascherano spre proppria poartă, Messi spre cealaltă, Busquets și Iniesta în dreapta și stînga lor. Nu prea a funcționat, căci Messi nu e omul căruia să-i ceri să respecte o poziție. El e liber să-și aleagă zona în care se mișcă, dar asta presupune ca toți ceilalți să se deplaseze în funcție de el. Ceea ce se întîmplă la Bayern, de exemplu, cînd Robben își părăsește poziția din dreapta. În plus, continuînd pe linia paralelei cu Bayern, am mari dubii că Mascherano, indispensabil în jocul Barcelonei de azi, poate fi Xabi Alonso. În plus, în mintea lui Xavi cred că-s multe lucruri care se amestecă neclar în ceea ce privește rolul său și poziția pe care joacă. Dar de fiecare dată cînd e Xavi pe teren, echipa arată altfel. Asta însă îl defavorizează pe Iniesta, care mi se pare cel mai nedreptățit de tactica lui Luis Enrique.
Barcelona de azi intimidează prin cei trei atacanți. N-are cum să fie altfel, sînt prea buni. Și trăiește prin ei, prin ceea ce realizează ei. E o rentă nu viageră, ci pasageră.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Titlul acestui articol este o întrebare, nu o afirmație. E oare posibil să asistăm la apariția unei alte echipe care să încerce să pericliteze supremația giganților Real Madrid și FC Barcelona în fotbalul spaniol. Eu unul cred că e posibil. Asta nu se va întîmpla însă în acest campionat, dar din cîte se pare proiectul Valencia pare a fi intrat pe un drum bun.
Duminică seară am văzut un Valencia-Barcelona cîștigat în ultima secundă de catalani. Și am văzut o echipă bună, disciplinată, bine așezată pe teren, cu temele făcute și cu partitura pregătită. Și cînd spun asta în nici un caz nu mă gîndesc la FC Barcelona. Dar despre Barcelona, ceva mai tîrziu. Valencia merită să aibă deschiderea.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION ÎN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Astă vară, Valencia părea la granița depresiei. Nimeni nu știa ce se va întîmpla cu echipa, certe erau doar datoriile, de ordinul zecilor de milioane, ce ar fi trebuit plătite în termen mediu și scurt, dar despre care nu se știa cum anume vor fi plătite. Apariția unui nou investitor, Peter Lim pe numele său, a fost privită cu un scepticism vecin cu indiferența. La fel cum a fost privit și numele noului antrenor. Venea din Portugalia și părea scos din cărțile de religie, în nici un caz din fotbalul mare, spre care fanii Valenciei pretindeau că ar trebui să se îndrepte echipa. Nuno Espirito Santo era un fost portar, trecuse inclusiv pe la Deportivo, care era pe atunci mult peste ceea ce e azi, înainte să ajungă, pentru două sezoane, la FC Porto, unde antrenor era Jose Mourinho. Mai degrabă rezervă a lui Vitor Baia fiind, Nuno a avut pesemne timp la dispoziție să învețe cîte ceva de la Mourinho. În paranteză fie spus, în multe momente Valencia sa de azi seamănă cu Chelsea din primul mandat al lui Mou. Ca antrenor însă el nu spunea mare lucru în momentul numirii la Valencia, chit că dusese pe Rio Ave în două finale, du Cupă și Cupa Ligii, și calificase echipa în Europa League.
Dacă aș încerca o paralelă între Nuno și Simeone, asta ca să revin șa afirmația din titlu, aș fi un pic hazardat. Ca jucător, mai ales că Nuno a fost portar, nu prea se pot face comparații. Simeone avea de partea lui trecutul în tricoul lui Atletico și un sprijin necondiționat din partea suporterilor, ceea ce a fost extrem de important. Nuno trebuie să cîștige acest sprijin. Ca antrenor, Simeone avea acele performanțe în Argentina, dar și un parcurs mai degrabă mediocru în Italia, deci din acest punct de vedere mult prea sus față de Nuno n-ar fi fost. Numele pe care și-l croise însă argentinianul în fotbal a ajutat mult la personalitatea pe care o avea și o are în vestiar.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Revenind la meciul cu Barcelona, fără să uităm evident de faptul că Atletico fusese învinsă pe ”Mestalla”, cred că reprezintă un moment în care lumea a început să creadă în acest proiect. Poate părea paradoxal, dar asta se întîmplă în urma unui eșec. Lumea a observat însă că Valencia pare o echipă bine închegată, cu temele bine făcute, așa cum spuneam mai sus. Ceea ce, din nou în paranteză fie spus, la Barcelona nu se observă prea lesne. La Valencia există multe lucruri de îmbunătățit, dar există o sumă de fotbaliști de foarte bun nivel care pot constitui o bază. Cei doi fundași centrali, Otamendi și Mustafi, fundașul stînga, Gaya, despre care se aude că e dorit foarte tare la City, Andre Gomes, care cu Barcelona a acoperit lipsa lui Iniesta din caseta tehnică, un Negredo, care începe să fie din ce în ce mai important sau un Paco Alcacer, ce pare să-și fi pierdut un pic din protagonism, dar care rămîne o soluție.
Dincolo de ei, toate informațiile dinspre Valencia indică o stabilitate financiară ce se conturează. Peter Lim Eng Hock, asta ca să-i folosesc numele întreg, e un om de afaceri din Singapore, cu vreo două miliarde de dolari prin conturi, care a mai încercat să intre în fotbal acum 5 ani, la Liverpool. Nu stă foarte mult în Europa, dar a lăsat la Valencia, cel puțin pentru această perioadă, omul său de încredere, o femeie, Lay Hoon, care a devenit începînd din 2 decembrie președintele Consiliului de Administrație. Și care a promis investiții, care în limbaj fotbalistic imediat înseamnă transferuri, iar în limbaj fotbalistic de durată înseamnă reașezarea clubului din toate punctele de vedere.
Semnele bune ale unui eșec cam astea ar fi pentru Valencia. E un sezon de tranziție în care se forțează revenirea în Champions League și, eventual, Cupa Spaniei, căci culoarul e destul de bun. Campionatul viitor ar trebui să fie pentru Valencia cel al unei posibile intrari în lupta pentru titlu. Dacă Atletico a putut, ar trebui să poată și Valencia.
BILETE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Două vorbe, pe final, despre Barcelona. În continuare nu înțeleg ce vrea Luis Enrique. E prima dată în ultimii ani cînd Barcelona își construiește echipa de start în funcție de adversar. Altfel nu pot să explic prezența lui Mascherano în linia de mijloc alături de Busquets, dar nu într-o formulă cu doi închizători, ce s-ar mai putea înțelege, ci una în care Busquets a jucat rolul lui Xavi, Mascherano pe al lui Busquets, iar Xavi pe al lui Iniesta. E limpede că Mascherano nu poate lipsi în momentul ăsta din prima garnitură a Barcelonei, la fel cum mi se pare limpede că Mathieu e foarte are pe placul lui Luis Enrique. Dar a-l pune pe Busquets să interpreteze un rol la construcție duce la acel fotbal de-a latul terenului și lipsit de idei pe care Barcelona l-a jucat pe ”Mestalla”. Victoria a fost una de conjunctură și nemeritată, chit că Suarez a marcat un gol regulamentar.
În locul lui Luis Enrique aș traduce cu mai multă grijă declarațiile lui Messi din ultima vreme. În 2011, imediat după fnala Champions League de pe ”Wembley”, Guardiola spunea că este echipa lui Messi, nu a lui, și că această echipă a lui Messi va funcționa atît timp cît Messi va fi mulțumit. Nu neapărat financiar, ci la nivel fotbalistic. În momentul ăsta mi se pare că Messi nu e deloc mulțumit de ceea ce joacă el la Barcelona și Barcelona cu el.
Nu știu cîți dintre cei care citesc și, mai ales, comentează cu patos articolele scrise astăzi își amintesc de acest titlu: ”Au învins, dar… n-au convins”. Era extrem de folosit înainte de 1989, cu acele puncte de suspensie cu tot, ce deveniseră un fel de delicatesă, într-o epocă în care delicatesele cam lipseau. Mai era unul, ”Oaspeții mai buni… după pauză”, ce apărea la fel de frecvent în ”Sportul”, înaintașul Gazetei de astăzi. Ambele titluri ar merge foarte bine la o cronică a jocului de la Amsterdam dintre Ajax și Barcelona.
Dar nu o cronică a acestui meci îmi propun în cele ce urmează. Ci o constatare, bazată pe un cunoscut principiu, cel al vaselor comunicante. Johan Cruyff a folosit mai demult acest principiu atunci cînd a încercat să explice legătura permanentă ce există între Real Madrid și FC Barcelona. Ele nu pot fi amîndouă sus, în același timp. Atunci cînd una e sus, cealaltă trebuie să fie mai jos, cele două recipiente cu emblemele celor două cluburi nu pot fi niciodată pline în același timp. Sigur, cele două au fost şi în situaţii oarecum egale, dar egale în slăbiciune, nicidecum în succese. Situaţii cînd altele erau premiantele Spaniei și ale Europei.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
În momentul de față, Real Madrid strălucește în Spania și Europa. Pe cale de consecință, Barcelona nu o face. Și s-a văzut asta inclusiv la Amsterdam, la un meci cîștigat. Dar cîștigat grație unor detalii plecate în principal din lipsa de experiență a unui adversar, Ajax, ce s-a bazat mult mai mult decît Barcelona pe principiile cu care catalanii guvernau nu demult în fotbalul mondial. Dacă e să analizăm aceste principii de care vorbeam, posesie cu progresie, pressing avansat și agresiv, mingea ca principal element de dezvoltare a jocului, fotbaliști care să știe perfect s-o stăpînească, fundași laterali cu o mare importanță prin urcările lor, fundași centrali cu forță, contondență, anticipație, dar și capacitate de a da o pasă curată, toate aceste idei le regăsim în jocul de azi al Realului. Nu știu dacă Ancelotti s-a inspirat vreun pic de la Guardiola, posibil că da în unele aspecte, căci la nivelul la care au ajuns ei nu-i nici o problemă să iei ceva din ideile altuia și să le adaptezi în folosul tău (inclusiv Guardiola o face astăzi, la Bayern, chiar și Mourinho la Chelsea), cert e că italianul a avut și are aceeași filozofie despre fotbal ca și Pep. Și sînt convins, după perioada Mourinho și ale sale concepții, că această filozofie, probată la Milan, Chelsea sau PSG, l-a determinat pe Florentino Perez să-l aducă la Real. În perioada Mourinho, toată lumea spunea că un club de talia Realului, un brand de talia Realului nu-și poate permite să cîștige apărîndu-se. Acum, toată lumea e mulțumită, Real atacă și se apără atacînd.
Înapoi la Barcelona. Tot Cruyff spunea, în perioada de glorie a Dream Team-ului său, că cel mai bun apărător pe care-l are e Romario. De la pressingul lui și al colegilor de atac pleca toată strategia defensivă, element absolut obligatoriu. Pe Romario l-a ținut cam puțin generozitatea în efort, de unde și prăbușirea Dream Team-ului, cu Cruyff cu tot. Lucrurile s-au mai schimbat între timp, există și varianta ca un anumit fotbalist să fie iertat de asemenea cerințe. La Barcelona lui Rijkaard, Ronaldinho nu se omora cu firea alergînd după mingiile pierdute, însă Eto”o și Giuly, eventual Larsson, compensau. La Barcelona din 2009, Messi nu se omora cu firea, însă același Eto”o și Henry compensau. La Barcelona din 2011, Messi era același, însă Pedro și Villa alergau cît îi țineau plămînii pentru a face acel pressing agresiv pe care și-l dorea Guardiola.
La Barcelona de astăzi, Messi nu aleargă în exces. La fel ca-n 2009 și 2011, la fel ca Ronaldinho în 2006. Problema e că nici Neymar nu face ce făcea Pedro sau Henry, nici Suarez ce făcea Villa sau Eto”o. Și nu neapărat pentru că nu vor, ci pentru că sînt alt tip de jucători. Cînd pui trei superstaruri unul lîngă celălalt în față, sigur că dispui de o forță colosală, însă așteaptă-te ca sacrificiul lor în folosul echipei să fie la o altă scară, mult redusă.
După eșecul cu celta Vigo, Mascherano a observat acest lucru. ”Nu mai facem recuperările de altădată”, a spus cel care nu degeaba e numit ”El Jefecito”. Asa se întîmplă că Sergio Busquets, omul fără de care Guardiola și Del Bosque nu concepeau să joace, pare un mijlocaș defensiv de duzină. Degeaba are el valoare, degeaba are anticipație, degeaba știe cu mingea și se descurcă în situații de presiune, degeaba are toate aceste calități, cînd e înconjurat de adversari nu mai are ce să facă. Eventual faultează, dar asta merge pînă la primul galben. Barcelona lui Guardiola avea în Busquets cel mai faultat jucător, chiar mai mult decît Messi. Și asta pentru că el, grație pressingului celor din fața lui, era cel care recupera mingea, iar faulturile asupra lui deveneau o necesitate. În condițiile de față, nu-s puțini cei care se întreabă dacă n-ar fi mai bine că Mascherano să urce la mijloc, alături de Busquets, într-un soi de revoluție a sistemului de joc, din acel 4-3-3 ce pare de neatins la Barcelona, într-un 4-2-3-1 cu mai multă siguranță în defensivă.
BILETE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Luis Enrique are aici o problemă. Încă una, aș zice, după cele din apărare și de la mijloc. Și după cele din vestiar, despre care se spune că ar exista. Atunci cînd rezultatele nu apar, apar în schimb discuțiile, dezvăluirile. Și reproșurile. Luis Enrique l-a refuzat pe Toni Kroos pentru Rakitic. Toni Kroos ar fi funcționat perfect la Barcelona, iar Rakitici de asemenea la Real Madrid, erau mutări naturale, ba chir cred că Rakitic lîngă Modric, la Madrid, ar fi creat perechea ideală de mijlocași centrali din fotbalul de azi. Luis Enrique l-a lăsat să plece pe Fabregas, pentru a-i face loc luiRafinha. Iar de jucat joacă tot Xavi, atunci cînd lipsește Iniesta. În condițiile în care Iniesta e oricum departe de don Andres din 2009-2012.
Fotbalul e însă imprevizibil. Ancelotti era înjurat de toată lumea acum vreo două luni și mulți îi puneau sub semnul întrebării nu doar valoarea ci și meritele în cîștigarea Champions League. Acum e adulat de toată lumea. Și nu e doar imprevizibil, ci și o stare de spirit. Dacă Luis Suarez se va reîntîlni cu golurile (4 luni de pauză nu se șterg așa ușor) și va începe să colaboreze mai bine cu Messi și Neymar, posibil ca lucrurile să se schimbe. Deocamdată însă Barcelona e departe de așteptările celor care vedeau în Luis Enrique altceva decît antrenorul care stă mereu cu brațele încrucișate.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION ÎN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
E timpul pentru un nou episod din cea mai frumoasă telenovelă fotbalistică a ultimilor ani. Place sau nu unora, convine sau nu altora, ”El Clasico” e singurul meci care în ziua de azi oprește planeta în loc pentru două ore și o împarte în două. Se vor găsi cu siguranță și cîțiva care să spună că nu-s interesați de acest meci. E problema lor, deși nu i-aș crede în totalitate, mai degrabă văd în asta o tentativă de a-și expune o falsă superioritate bazată pe un sentiment de inferioritate pe care-l au din cine știe ce motive.
Am văzut de curînd promo-ul pe care Sky Sport l-a făcut pentru acest prim ”Clasico” al sezonului. Cu voia celor două echipe și a sorților vom mai avea și altele în afară de returul de pe ”Camp Nou”. Spunea așa acel promo: ”Cel mai mare meci al planetei a devenit și mai mare”. Și se termina cu imaginea lui Luis Suarez, adăugat începînd cu acest meci la constelația de valori pe care Real Madrid și FC Barcelona o propun. Și vorbim de platforma ce deține majoritatea meciurilor din Premier League, un campionat ce propune săptămînal dueluri extrem de atractive, dar nici unul de aceste dimensiuni. Pe undeva, poate asta e problema Angliei în raport cu Champions League și cu turneele finale rezervate echipelor naționale. Atunci cînd cel mai bun fotbalist al sezonului 2012-2013 din Premier League, l-am numit pe Bale, a ales Realul, cînd Gheata de Aur a Europei, l-am numit pe Suarez, a ales Barcelona, cînd golgeterul Mondialului, l-am numit pe James Rodriguez, și cel mai bun pasator al campioanei mondiale și al Bundesligii, l-am numit pe Kroos, aleg Realul, cînd cel mai promițător talent al lumii, l-am numit pe Neymar, alege Barcelona, cînd toate aceste nume au ales să se înroleze alături de cei mai buni fotbaliști ai momentului, Cristiano Ronaldo și Messi, au făcut-o evident și pentru bani, dar și pentru această bătălie dintre cei doi coloși ai fotbalului mondial.
Fără Mourinho și Guardiola, e un pic altfel, nu credeți? Cei doi avea bătălia lor și era una interesantă în felul ei. Ancelotti și Luis Enrique sînt altfel de antrenori, nu-s interesați decît de aspectele legate de joc, genul de război psihologic și mediatic nu pare să le convină.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
E greu de făcut o avancronică a unui astfel de meci. Paradoxal, deși sînt două echipe pe care le cunoaște toată lumea, sînt foarte multe semne de întrebare. În ambele tabere. Și e normal să fie așa, ”El Clasico” nu e un meci obișnuit, el poate condiționa în bine sau rău tot sezonul. Nu-i același lucru să cîștigi un astfel de meci sau să-l pierzi. Starea de spirit se schimbă în funcție de rezultat, iar fotbalul e o stare de spirit, nu-i așa?
La Real Madrid, întrebările sînt mai puține. Cea mai importantă e legată de starea fizică a echipei. Va reuși Ancelotti să recupereze jucătorii după două deplasări consecutive și cu o zi mai puțin de odihnă decît rivalii catalani? Veți spune că meciul cu Liverpool, cel puțin în a doua sa repriză, n-a necesitat cine știe ce efort, dar nu-i așa, la un astfel de nivel și la un astfel de calendar, o zi în plus contează. Adăugați și zborurile, care au și ele importanța lor.
La nivelul echipei de start, există mult mai puține semne de întrebare la Real Madrid decît la Barcelona. Practic, absența lui Bale alungă orice fel de incertitudine, dacă ea ar fi existat, din mintea lui Ancelotti. În mod normal va juca Isco, dar întrebarea care se pune acum e pe ce poziție? Va repeta Ancelotti modulul 4-4-2 folosit cu Liverpool, cu Cristiano și Benzema în față? Sau va încerca să-l retragă pe Isco pe aceeași linie cu Modric și Kroos și-l va avansa puțin pe James Rodriguez? Capacitatea defensivă a Realului e destul de mică, tranziția negativă se face greoi în cazul pierderilor de balon, iar o astfel de așezare permite o mai bună dispunere în teren. Calitățile defensive ale lui Isco le-am văzut în finala Cupei Spaniei, tot cu Barcelona, cînd a jucat în locul lui Cristiano, dar în teren a stat pe linie cu Xabi Alonso și Modric, lăsîndu-i lui Di Maria partea din fața lui.
Ar fi posibil oare să-l vedem și pe Khedira? Introducerea lui în meciul de pe ”Anfield” a trecut oarecum neobservată, dar Khedira îi oferă lui Ancelotti acea soluție pe care nu prea o are în lot după plecarea lui Xabi Alonso. Nu cred că poate juca din primul minut, ar fi o mare surpriză, dar cred că dacă Real Madrid va avea avantaj, spre final îl vom vedea și pe german.
Va fi din nou titular Marcelo? Probabil că da, deși Marcelo oferă în același timp și avantaje și dezavantaje. Se apără prost, dar atacă excelent. Pe acea parte ar trebui să activeze Dani Alves și cum Cristiano se va trage mult spre centru vom avea un duel brazilian exploziv, care poate decide meciul, căci ambii sînt capabili de bune și de rele. Arbeloa, excelent din punct de vedere tactic, e oricînd o soluție.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Barcelona în schimb are mai multe probleme. Paradoxal, deși e lider, n-a primit gol și are 4 puncte avans față de Real, n-aș paria pe primul ”11” al catalanilor. Dacă aș fi Luis Enrique m-aș întreba pînă în ultimul moment cum e mai bine să joc. Cu Luis Suarez titular sau ca variantă pentru partea a doua? Faptul că Pedro a fost titular și cu Ajax și cu Eibar mă face să cred că e scos din calculele echipei de start. Munir și Sandro, cu tot talentul lor, ar fi ”pan con tomate” pentru Ramos și Pepe. Și atunci, va juca oare Iniesta mai avansat, modelul Tata Martino și Tito Vilanova? Ceea ce ar permite utilizarea lui Xavi și Rakitic de la început, pe ideea că bătălia de la centrul terenului are nevoie de un om în plus, care ar trebui să fie Iniesta. Asta ar însemna însă că Messi și Neymar să rămînă singuri și de conexiunea lor să depindă golul catalanilor.
Dintr-un alt punct de vedere, Luis Suarez n-ar trebui să lipsească. Messi și Neymar nu prea fac pressing, iar pressingul îi incomodează teribil pe madrileni pe momentul construcției. Dar poate oare duce Luis Suarez un asemenea efort?
Un alt semn de întrebare îl vizează pe Mascherano. Cum e greu de crezut că la un astfel de meci ”El Jefecito” poate fi lăsat pe bancă, se pune problema unde va fi folosit? A jucat la mijloc în ultimele două partide, poziția lui naturală, și n-a făcut-o rău. N-are calitățile lui Busquets, dar are acea agresivitate și acel simț al anticipației ce pot aduce mult ajutor. Daca totuși va fi coborît în apărare, ce se va întîmpla cu Mathieu? Sau cu Jordi Alba? Mathieu n-a jucat cu Ajax, ceea ce poate fi un semn. Se presupune ayunci că va ieși din schemă Jordi Alba? Mie mi se pare destul de probabil. Fără Mathieu, Barcelona ar fi exact în situația de la Paris, cu PSG, la fazele fixe, ar sta adică în doar doi jucători, Pique și Busquets (la Paris au fost Mathieu și Busquets). Real Madrid e la fel de puternică atunci cînd are faze fixe ca PSG, astfel că e nevoie de 3 oameni înalți acolo, plus eventual Suarez. Privind situația în oglindă, Real Madrid e moale la fazele fixe pe care trebuie să le apere, astfel că 3 oameni acolo, plus Suarez, ar putea găsi o soluție.
Ar fi simplu să spunem că Real Madrid-FC Barcelona e un duel Cristiano Ronaldo vs Messi. E însă mult mai mult decît atît, un meci de șah în care fiecare mutare trebuie gîndită cu multă atenție.
BILETE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
În fotbal există acea teoremă conform căreia de foarte multe ori o echipă joacă mai bine în 10 oameni decît în 11. Demonstrația se bazează pe solidaritatea ce apare între cei 10 rămași după ce al 11-lea a fost nevoit să iasă, pe dorința fiecăruia dintre cei 10 de a face mai mult, conștient fiind că există un gol ce trebuie acoperit. Rezultatele apar sau nu, depinde foarte mult de situație. Dar ideea de plecare rămîne.
PSG n-a jucat marți seară în 10 oameni contra Barcelonei. Dar a jucat fără cel mai bun om al său, Zlatan Ibrahimovici. Iar asta a condiționat mult evoluția echipei per ansamblu. Îndrăznesc să spun că absența lui Ibrahimovici a ajutat PSG-ul să obțină un rezultat de prestigiu, o victorie în fața Barcelonei care șterge puțin din impresia mai degrabă anostă lăsată în debutul campionatului francez.
BILETE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Laurent Blanc spunea înainte de meci: ”Fără Ibra va trebui să jucăm mai mult ca echipă”. Ceea ce s-a întîmplat. Eu nu-s convins că dacă Zlatan era în teren, PSG ar fi cîștigat acest meci. Pe cît e de sclipitor în anumite momente ale jocului, pe atît de anarhic e Ibrahimovici cînd vine vorba de latura tactică ori de sacrificiu în folosul celorlalți. Ibrahimovici și-ar fi jucat meciul său contra Barcelonei, dar nu-s convins că ar fi terminat partida stors de puteri așa cum au terminat-o Pastore ori Cavani. Sigur, e doar o presupunere, se vor găsi destui gata să parieze că Ibrahimovici ar fi dat nu știu cîte goluri și ar fi reușit nu știu ce giumbușlucuri. Presupunerile nu țin însă loc de evidențe, iar pariurile pe presupuneri merg doar la o bere, ca să se anime discuția.
Nu știu așadar ce ar fi făcut PSG-ul contra Barcelonei cu Zlatan în teren. Știu însă ce a făcut fără el. Mai știu că dacă suedezul era apt, probabil că Pastore ar fi fost scos din schemă. Mai știu că dacă era apt și Lavezzi, probabil că ar fi ieșit din formulă Lucas Moura. Și mai știu că dacă și Thiago Silva era disponibil, nu l-am mai fi văzut pe Marquinhos. Și zău că ar fi fost păcat. Pentru că cei trei au fost dintre cei mai buni oameni ai parizienilor. Pe undeva, vorbele lui Jeremy Menez, ”la PSG joacă numele, nu forma de moment”, își pot găsi o acoperire.
Blanc a cîștigat duelul tactic cu fostul lui coleg de la Barcelona, Luis Enrique. Ambii au venit la clubul catalan în vara lui 1996. Tocmai plecase Hagi, iar căpitan era Gică Popescu. Asta a fost doar o paranteză, ca să ne reamintim că la un moment dat contam și noi pe piața fotbalului continental. Blanc a văzut sigur meciul Barcelonei de la Malaga, cînd catalanii n-au avut nici măcar un șut pe poartă, și a tras concluziile. A oferit Barcelonei benzile, în special cea dreaptă, dîndu-i șansa lui Dani Alves să urce de un milion de ori și să centreze de un milion de ori. Cînd în careu nu era nimeni ca să-i deranjeze pe David Luiz și Marquinhos, Dani Alves putea să centreze de două milioane de ori, rezultatul era același. În schimb, Blanc a populat centrul terenului, mutîndu-l acolo pe Pastore, care-l tampona pe Sergio Busquets de fiecare dată cînd acesta primea mingea sau era pe punctul s-o primească. În partea cealaltă, Lucas Moura a rămas lipit de tușă, blocînd astfel urcările lui Jordi Alba. Am spus de cîteva ori pe comentariu că Neymar era dispărut din joc. Asta pentru că mai mereu era singur, căci Jordi Alba nu mai venea alături de el, ca de obicei.
BILETE LA TOATE MECIURILE LUI PSG DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Cu Pastore mutat în zona de mijloc, Barcelona a suferit enorm la construcție. Cei trei mijlocași ai PSG-ului, Verratti, Matuidi și Motta au făcut un joc foarte bun, neutralizîndu-i de multe ori pe Rakitici și Iniesta. Apropo de Iniesta, mi se pare că nu se prea regăsește în noua concepție pe care Luis Enrique încearcă s-o implementeze. Are mometele lui de geniu, căci e un jucător de geniu, vezi pasa din prima dată la golul lui Messi, dar are și multe momente în care dispare. Ceea ce nu-i normal. Cînd îl ai pe Iniesta în echipă, îi dai deplina responsabilitate în joc, îl lași pe el să dicteze ritmul. Cam ceea ce făcea Xavi în momentele de glorie ale echipei lui Guardiola. Iniesta pare a resimți cel mai tare lipsa lui Xavi de lîngă el. Poate că Xavi ar fi trebuit introdus mai devreme și nu în locul lui Rakitic, eventual în locul lui Pedro, un alt ”dispărut”. Era lesne de observat că PSG are mereu superioritate la mijlocul terenului, grație lui Pastore, care, de altfel, atunci cînd a fost înlocuit a fost înlocuit tot de un mijlocaș central. Xavi lîngă Iniesta și Rakitic poate că ar fi putut schimba ceva din dinamica jocului, însă Luis Enrique a părut la acel moment o copie a lui Tata Martino, neavînd curajul să facă o schimbare revoluționară, alegînd una simplă, post pe post.
Iar fazele fixe au fost un alt moment în care Blanc a fost peste Luis Enrique. Blanc știa că Barcelona are probleme la aceste faze și o știau și jucătorii săi. Revedeți în minte golul doi al gazdelor. Pastore are o minge pe partea dreaptă, putea să încerce o continuare, căci apărarea Barcelonei nu era încă organizată, însă a preferat să o lase afară, pentru corner. Din care, pe ieșirea proastă a lui Ter Stegen (în continuare mi se pare o eroare această rotație a portarilor care există și la Real Madrid) și pe un marcaj bizar, în zonă, din partea lui Rakitici (nu poți să lași în spatele tău un adversar nesupravegheat, chit că are 1,65, și să încerci să sari la cap deplasîndu-te cu spatele către minge) a ieși golul lui Verratti. Cu Pique pe bancă, Barcelona a fost mereu expusă la aceste faze fixe.
La Barcelona lucrurile încă nu funcționează perfect. Încă nu pot juca Luis Suarez și Vermaelen, încă nu e stabilită clar poziția lui Messi (la Paris a fost din nou multă vreme fals 9, astfel că puține mingi ajungeau la el), încă nu se știe care e poziția lui Iniesta și rolul lui Xavi, încă există momente de ”black-out” din partea lui Luis Enrique. Care sînt pe undeva normale, căci încă e la început de drum. Se vor găsi azi destui care să cînte prohodul Barcelonei, poate chiar aceiași care vorbeau de revenirea spectacolului după un 6-0 anonim cu Granada. Despre drumul pe care o va apuca Barcelona cu Luis Enrique vom putea vorbi cu mai multe argumente prin ianuarie-februarie. Adică atunci cînd încep cu adevărat meciurile cu miză, meciurile în care orice eroare se plătește. Și-n Champions League și-n campionat. Deocamdată e doar un rodaj.
PSG are o singură problemă. De fapt Blanc. Să reușească să facă echipa să joace și cu Ibrahimovici în teren la fel cum a jucat cu Barcelona, fără el. Poate că Ibra a înțeles că în Champions League, nu întîmplător trofeul pe care încă nu l-a cîștigat, echipa în sine e mult mai importantă decît ego-ul unuia au altuia.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
P.S.
N-am cum să nu fac o mențiune specială pentru un fotbalist intrat deja în legendă: Francesco Totti. Marți a reușit să devină cel mai bătrîn marcator din Champions League, depășind o altă legendă, pe Giggs. Ceea ce reușește Totti la 38 de ani e de domeniul fantasticului, dar mai mult ar trebui studiat felul în care reușește Rudi Garcia să pună echipa în slujba lui Totti și pe Totti în slujba echipei. Luis Enrique n-a știut cum să procedeze și colaborarea lor a fost un eșec. De văzut dacă a înțeles ceva din acel eșec.
Cît despre Manchester City, continuă să aibă o relație stranie cu Champions League. Campioana Angliei a fost din nou o echipă mediocră în această competiție și e bizar lucrul ăsta. Dacă ar fi să vorbim despre șanse, prea devreme ce-i drept, mi se pare că Anglia nu propune pentru acest sezon european decît pe Chelsea.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
Iker Casillas a revenit pe banca de rezerve, la un meci de Primera Division. Bancă pe care el pesemne că spera să n-o mai viziteze așa de des, cel puțin așa se discuta după finala Champions League de la Lisabona, cînd peste fișierul cu problemele acumulate între portar și președintele Florentino Perez se părea că a fost apăsată tasta ”delete”. Ei bine, se pare că tasta n-a funcționat ori că a existat o copie a acelui fișier. La 4 luni de la acea finală, Casillas a revenit pe banca de rezerve, la un meci de campionat trebuie reamintit încă o dată, ceea ce se spunea că nu se va mai întîmpla.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
La prima vedere n-ar trebui să fie nici o problemă. În fond era un meci destul de simplu, în care Ancelotti a rotit mulți jucători din lotul său. Mai era și acasă, fiind greu de crezut că Elche va ridica mari probleme tocmai pe ”Bernabeu”. Nu cred însă că se pune problema așa. De cînd a apărut această modă a rotațiilor, portarul nu prea a intrat în ea. Excluzînd meciuri din altă competițe, gen cupă. Dintre toate posturile unei echipe, portarul e cel care are cel mai mult nevoie de continuitate. Rotațiile au apărut ca o metodă de conservare a energiei fotbaliștilor importanți implicați într-un program extrem de aglomerat. La un portar, această risipă de energie nu prea funcționează. De regulă, portarii de rezervă sînt niște băieți care-și acceptă condiția și așteaptă un moment prielnic. La Bayern, Reina nu se rotește cu Neuer în Bundesliga, deși Guardiola face destule schimbări de la un meci la altul. La City, Hart e titularul și gata, iar Pantilimon, cu toată paranteza de cîteva săptămîni atunci cînd a primit o șansă din partea lui Pellegrini, a simțit pe pielea lui asta. Mai nou, simte Tătărușanu la Fiorentina. Buffon, care e pe același nivel cu Casillas, nu și-a pus problema că va deveni rezervă într-un meci de campionat. Și tot așa.
Revenind la continuitate. Această continuitate oferă încredere portarului. Încredere în propriile reflexe, în instinct, în comunicarea cu fundașii din fața lui. Cînd continuitatea dispare, dispare acea încredere și nu cred că există un exemplu mai bun decît același Casillas, ale cărui prestații la Mondial au venit fix în urma unui sezon, a unor sezoane mai bine zis, în care a exersat pe propria piele lipsa acestei continuități.
E posibil ca Ancelotti să fi încercat să-l protejeze pe Casillas de o parte a suporterilor de pe ”Bernabeu”. Care parte l-a fluierat în meciul cu Atletico, fără vreun motiv aparent, căci nici unul dintre golurile încasate atunci de Real n-au avut legătură cu Casillas. Pentru un fotbalist, după pierderea încrederii în propriile forțe, cel mai rău lucru e pierderea încrederii fanilor. Nu e nimic mai dezolant pentru un fotbalist decît să fie fluierat de suporterii echipei lui. Cînd te fluieră sau te înjură fanii adverși ești motivat, dar cînd te fluieră sau te înjură fanii tăi ești deprimat.
E posibil deci ca Ancelotti să fi încercat un soi de protecție față de Casillas. Cred însă că mai rău i-a făcut deschizînd o nouă dezbatere ce-l are ca protagonist. Și cum orice dezbatere are nevoie de două personaje, de regulă antagonice, a apărut Keylor Navas. Care e un portar bun, nimic de zis, dar pe care n-ai cum să-l compari cu Casillas. La aproape 28 de ani, cît are Navas acum, Casillas era ”San Iker”, se pregătea să devină campion mondial și avea performanțe de care Navas nici măcar nu se apropie. Navas e implicat însă în această dezbatere fără voia lui. Pentru el, transferul la Real Madrid a reprezentat oricum un salt uriaș în cariera, la care nici nu cred că visa acum vreo 3 ani. Totuși e din Costa Rica și vine de la Levante.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Nu știu cum a ajuns Casillas în situația asta. Nu știu dacă înfruntările cu Mourinho a fost factorul decisiv. Despre care e scris din abundență în cartea lui Diego Torres despre Jose Mourinho, ”Preparanse para perder. Sau greșeala pe care a făcut-o soția sa, Sara Carbonero, care a dezvăluit public detalii din vestiar, ceea ce l-a enervat teribil pe Florentino Perez. Pînă la urmă ce vină are Iker că nevastă-sa a uitat pentru o secundă cu cine doarme în pat și și-a reactivat instinctul de jurnalistă dornică de a da exclusivități? Ori, pe asta merg eu, înfruntarea pe care avut-o cu Florentino, cînd, împreună cu Ramos a condiționat rămînerea la echipă de plecarea antrenorului portughez. Un soi de ”ori el ori noi” ce l-a enervat teribil pe Florentino, care n-a suportat niciodată situații de genul ăsta. Mou a plecat, dar Florentino n-a uitat episodul. Și i-a oferit lui Iker nota de plată. Despre toate astea am scris la vremea respectivă, găsiți mai sus linkurile de rigoare.
Și acum revin la afirmația din titlu. Da, Casillas ar trebui să plece de la Real! Nu știu dacă la iarnă, căci iarna se fac mai greu transferuri, dar sigur la vară. E anormal ca tot ceea ce a făcut el pentru Real Madrid și pentru fotbalul spaniol să ajungă la coșul de gunoi al amintirilor. Sigur, amintirile nu țin loc de intervenții salvatoare, iar CV-ul nu-ți asigură un loc de titular. Însă această dinamică negativă în care Casillas a intrat nu-l ajută, această dezbatere permanentă nu-i oferă siguranță, iar reacția unor spectatori nu-i dă încredere. Iar faptul că alți spectatori îl aplaudă nu ajută clubul în general, căci e ilogic să existe un soi de război civil, al părerilor pro și contra, la fiecare meci. Un căpitan de echipă nu are cum să-și asume așa ceva. Fie acceptă rolul secundar, așa cum se pare că face Xavi la Barcelona, fie, dacă vrea să mai apere, ceea ce la un portar de 33 de ani n-ar fi deloc de mirare, căută ușa de ieșire. Variante sigur va avea.
Ar fi mult mai bine să fie ușa din față. Pe care s-o deschidă singur. Casillas e cel mai bun portar din istoria Realului și din istoria fotbalului spaniol. Cariera lui nu merită să-i arate alții ușa din dos.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!