Nu mai e mult și momentul despărțirii lui Jurgen Klopp de Liverpool, înțelegând prin asta oraș+fani+echipă, se va produce. Un moment pe care nimeni nu l-ar fi anticipat acum un an pe vremea asta, un moment pe care nimeni nu și l-ar fi dorit acum un an pe vremea asta. Un moment ce se anunța plin de realizări acum 50 de zile, atunci când ”cormoranii” câștigaseră deja un trofeu și erau în cursă (cu șanse considerabile) pentru celelalte trei rămase, un moment ce se va consuma acum cu o dublă doză de tristețe. Mai întâi din cauza plecării în sine, mai apoi din cauza finalului de sezon absolut ratat. 

Va fi atunci, la final de mandat, timpul bilanțului. Că așa se face când se trage linie în orice domeniu. De multe ori acest bilanț tinde să devină cinic, fiindcă tot ce contează e ceea ce se palpează. Titlurile, trofeele. Restul se diluează și, de foarte multe ori, se uită. În fotbal, știți bine, memoria nu există.

CINISMUL BILANȚULUI

Iar acest bilanț, cinic așa cum am zis, ce ne arată atunci când vine vorba de această perioadă petrecută de Jurgen Klopp la Liverpool? Că a câștigat Premier League ca și Claudio Ranieri, adică o dată. La Liverpool, nu la Leicester, precum tehnicianul italian. Acela a fost un miracol, probabil cea mai mare surpriză din istoria Premier League, în vreme ce un campionat câștigat cu Liverpool e mai degrabă un act de normalitate. Mergând pe aceeași linie putem spune că a câștigat Cupa Angliei la fel ca Brendan Rodgers, cel în locul căruia a venit la Liverpool. Adică tot o singură dată, cu același amendament, Rodgers a luat trofeul cu Leicester, nu cu Liverpool. Mai intră în această discuție un trofeu Champions League, la fel ca Thomas Tuchel să zicem, dar și două finale pierdute, plus o altă finală pierdută în Europa League, competiție pe care, de exemplu, a câștigat-o Maurizio Sarri.

N-am asociat întâmplător acele nume la înșiruirea trofeelor câștigate (ori pierdute) de Jurgen Klopp. Niciunul dintre cei amintiți nu s-ar regăsi într-un ”hall of fame” al fotbalului englez așa cum pretind fanii lui Liverpool că ar trebui să se întâmple cu Jurgen Klopp. Iar întrebarea ce se pune acum e logică: poate fi caracterizată această perioadă a lui Klopp la Liverpool un succes? Și aș continua cu o altă întrebare, adresată, ca și prima, în principal fanilor grupării de pe ”Anfield”: unde s-ar regăsi Jurgen Klopp în ”Hall of fame”-ul lui Liverpool în comparație cu nume legendare precum Bill Shankly, Bob Paisley, Kenny Dalglish, de ce nu Rafa Benitez (un trofeu Champions League + o Cupă a Angliei), chiar Gerrard Houllier (o Cupă UEFA + o Cupă a Angliei)?

Spuneam mai sus, un bilanț făcut la rece tinde să devină cinic. Iar atunci când vine vorba de Liverpool, nu poate fi vorba de nimic rece. Fiindcă e un club fierbinte, iar poziționarea unui antrenor într-o eventuală ierarhie istorică nu poate fi scoasă din contextul legăturii pe care a creat-o cu ”Anfield”, cu tribuna. Iar aici ceea ce a realizat Jurgen Klopp e departe de orice dubiu.

NOROC, GHINION ȘI ”HALL OF FAME”

În toți acești ani, Klopp a avut la Liverpool și noroc, dar și ghinion. Noroc pentru că a ajuns la un club ce nu și-a pierdut răbdarea cu el, chiar și-atunci când obsesia numită Premier League întârzia să se lase cucerită, noroc că a dat peste niște fani cu care s-a conectat imediat și care l-au susținut în momentele de cumpănă. Și ghinion, mult ghinion, că a nimerit peste Guardiola și peste Manchester City, această mașinărie infernală construită de catalan cu resursele sale aproape fără limită de petro-dolari, dar și cu capacitatea sa formidabilă de a transforma fotbaliștii. 97 de puncte în sezonul 2018-2019 și 92 de puncte trei sezoane mai târziu n-au fost suficiente, de exemplu, pentru ca Liverpool să ia titlul în duel cu City. Ghinionul de a fi dat peste Real Madrid în cele două finale de Champions League pierdute intră și el la acest capitol. Iar eu aș adăuga și faptul că acel campionat câștigat în 2020, după atâta amar de vreme, n-a putut fi sărbătorit cum se cuvine din motive pe care le cunoaștem

Cred însă că perioada Jurgen Klopp n-ar trebui caracterizată ca-n contabiltate, cu creionul pe hârtie. Ar fi nedrept totuși pentru cineva care a readus pe ”Anfield” sentimente ce păreau demult uitate. Klopp a făcut Liverpool ”great again”, ca să preiau sloganul lui Donald Trump. N-am eu căderea să analizez dacă Trump a făcut America ”great again”, însă despre Klopp pot spune cu tărie că da, a făcut-o. Până să vină Klopp, Liverpool era acea exchipă ce mereu ”aluneca” în momentele esențiale, ce nu reprezenta o mare atracție pentru superstaruri, dimpotrivă, era acea echipă de la care superstarurile, gen Fernando Torres ori Luis Suarez, plecau pentru că-și doreau mai multă glorie, nu neapărat mai mulți bani. Astăzi, Liverpool a revenit printre giganții Europei, are o structură foarte bine pusă la punct și se poate arunca în luptă, cu argumente, pentru orice jucător, asta evident dacă și argumentele financiare se integrează în ecuație.

Ceea ce va lăsa în urmă Jurgen Klopp va trebui cântărit prin sentimentul de tristețe ce va cuprinde orașul după momentul ultimului fluier al ultimei etape. În fond, asta e ceea ce contează, iar din acest punct de vedere, Jurgen Klopp este în ”hall of fame”-ul Premier League alături de Sir Alex Ferguson, Guardiola sau Arsene Wenger.

SALAH, INTERESUL ȘI RECUNOȘTINȚA

Două vorbe și despre incidentul de duminică, dintre Jurgen Klopp și Mo Salah. Dacă v-ați întrebat ce consecințe pot apărea atunci când un antrenor își anunță prematur plecarea de la un club, ei bine asta e una dintre ele. Vă imaginați o ieșire de genul ăsta a lui Salah la adresa lui Klopp în situația în care tehnicianul german ar fi fost același antrenor, cu puteri depline,și-n sezonul viitor? Și nu, nu mă refer neapărat la cearta de la momentul schimbării, ci la declarația de la final a egipteanului. În timp ce Klopp a încercat să toarne, cum s-ar zice, apă peste vâlvătaie spunând că totul s-a reglat la vestiar, Salah a căutat să pună gaz în loc de apă. Căci cum altfel se poate interpreta declarația lui: ”dacă mă apuc eu să vorbesc acum va fi foc!”? Revin la imaginație, vă imaginați un jucător de la City spunând așa ceva despre Guardiola? Sau unul de la Real Madrid despre Ancelotti? Vă amintiți ce a pățit Jadon Sancho la United?

Între Salah și Klopp au mai fost scântei. Mici conflicte, aș zice normale într-un vestiar plin de ego-uri. Se știe, de exemplu, că germanul nu l-a vrut inițial pe egiptean, preferințele lui, în vara lui 2017, fiind conaționalii Draxler sau Julian Brandt. Dar la fel de bine se știe că Salah la acea vreme nu era cel de azi, creșterea sa fiind în mod evident datorată lui Klopp și a felului său de antrena și de a alcătui echipa. Recunoștința la fotbaliști e însă limitată și de cele mai multe ori apare la finalul carierei ori chiar după, în restul timpului fiind interesul cel ce primează. Iar interesul lui Salah astăzi e destul de limpede, el urmând să intre în ultimul an de contract cu al său salariu stratosferic de peste 20 de milioane de euro pe sezon.

Arne Slot, viitorul antrenor, zice că se bazează pe egiptean, pe care-l vede omul în jurul căruia ar trebui să construiască totul. Asta în timp ce mulți consideră că o plecare, a se citi o vânzare, ar fi cea mai profitabilă afacere. Arne Slot nici nu putea să spună altceva, să fim serioși, căci orice altă idee ar fi diminuat zdravăn prețul unui eventual transfer. Care preț va fi oricum mult sub cele o sută și ceva de milioane oferite din Arabia Saudită în vara trecută. Saudiții rămân interesați, dar nu sunt fraieri și nici dornici să arunce cu banii pe geam, deci vor căuta să reducă suma de transfer cât mai mult, eventual plusând la salariu. Pentru Salah, cea mai bună variantă ar fi să continue la Liverpool ca să-și ducă la final contractul, urmând să-și negocieze destinația din vara lui 2025 liber, cu toate avantajele financiare ce vin de aici. Nu-s convins însă că și pentru Liverpool e la fel de bună varianta asta.