Cea mai buni din lume, atunci când vorbim de fotbal, ar trebui să fie, teoretic măcar, Real Madrid. Am spus teoretic, rețineți vă rog! Teoria asta vine din ultimul trofeu pe care gruparea de pe ”Bernabeu” l-a obținut, în urmă cu câteva zile: Mondialul Cluburilor. Teoretic deci, Real Madrid este campioana mondială a cluburilor, deci cea mai bună echipă din lume. Punem punct însă, căci practica îi cam omoară pe madrileni. Iar asta s-a văzut perfect în chiar primul meci al anului, remiza de la Villarreal. An nou, defecte vechi. Citeste mai mult …
Mai bine de 43.000 de spectatori la Sunderland, la un meci de liga a treia. Stadioane pline cam peste tot pe unde s-a jucat, fie fotbal, fie rugby, în Anglia și Scoția. Și s-a jucat cam peste tot. Acesta este ”Boxing Day”, ziua în care fotbalul britanic își deschide larg ferestrele și-și expune, cu multă grație, tot ce are mai frumos de arătat. E o sărbătoare la care englezii vin întotdeauna cu plăcere, iar imaginea cea mai vizibilă (și cea mai căutată de televiziuni) este cea a copiilor așezați lângă părinți, de multe ori și lângă bunici, bucurându-se de ceea ce Crăciunul trebuie să ofere: reunirea familiei. Și e remarcabil cum un popor care înglobează din ce în ce mai multe nații, din ce în ce mai multe religii, din ce în ce mai multe obiceiuri a izbutit să păstreze intact acest amestec de pasiune și tradiție. Citeste mai mult …
Am tot spus-o, nu e nicio mare filozofie de altfel, 0-0 într-o primă manșă a unei ”duble” europene este cel mai bun rezultat prost pentru echipa gazdă a acestei prime partide, dar și cel mai prost rezultat bun pentru echipa vizitatoare. Care echipă vizitatoare va trebui să abordeze returul având în minte ideea că orice gol al rivalului conduce spre mari probleme. Întâi și întâi pentru că se pierde posibilitatea prelungirilor, eventual a penaltyurilor de departajare, care disputându-se în fața propriului public generează un limpede avantaj. Mai apoi pentru că numărul de goluri necesar calificării se dublează, în același timp cu timpul rămas efectiv de jucat, care se subțiază. Văzând ceea ce s-a întâmplat marți seară pe ”Old Trafford” tind să cred că pentru Manchester United era chiar mai bine să piardă turul de la Sevilla, măcar așa Mourinho și ai lui știau cum stau și ce strategie să adopte. Citeste mai mult …
Caută-mă!