VIAȚA FĂRĂ MESSI ȘI EȘECUL LUI SIMEONE

VIAȚA FĂRĂ MESSI ȘI EȘECUL LUI SIMEONE

Între duelul Barcelonei fără Messi cu Inter, primul examen mai serios al lui Ernesto Valverde pe banca grupării catalane, și întoarcerea lui Carlo Ancelotti la Paris, ca adversar al PSG-ului, cel mai mult a ieșit în evidență în miercurea de Champions League eșecul drastic al lui Atletico Madrid la Dortmund. Nu neapărat eșecul, căci Atleti a mai pierdut și va mai pierde meciuri, ci dimensiunile sale. De când Simeone e antrenor, niciodată Atletico n-a mai încasat o asemenea bătaie, cele 4 goluri diferență fiind un record negativ cu care Cholo nu s-a mai întâlnit până acum. Și asta tocmai într-un sezon în care, se spune, tehnicianul argentinian are la dispoziție cel mai bun lot din toți acești aproape 7 ani de când și-a început aventura la Madrid. Citeste mai mult …

SHOW-UL LUI GRIEZMANN A UMBRIT DESCHIDEREA RUSIEI

SHOW-UL LUI GRIEZMANN A UMBRIT DESCHIDEREA RUSIEI

A început Mondialul și încă în stil mare, meciul de deschidere dorind parcă să-i confirme lui Giani Infantino ideea că va fi cel mai reușit campionat mondial din istorie. Dacă noul președinte al FIFA se referea la spectacol, ei bine e posibil să aibă dreptate, căci acest 5-0 din partida inaugurală a satisfăcut, prin golurile marcate, pretențiile unui telespectator să zicem neutru, care în alte circumstanțe nu cred că s-ar fi repezit să vadă un Rusia-Arabia Saudită cu prea mult entuziasm. A fost seara lui Golovin și Cheryshev, ultimul reușind în ceva mai mult de o oră de joc să iasă mai mult în evidență decât în ultimii 5 ani de carieră. E și ăsta un subiect interesant, la fel cum interesant pare să fie și acest Golovin, care s-a prezentat cu acest prilej lumii fotbalului drept un veritabil talent și un potențial transfer apetisant pentru echipele din vest. Citeste mai mult …

SIMEONE, SUAREZ ȘI STAREA DE SPIRIT

SIMEONE, SUAREZ ȘI STAREA DE SPIRIT

Cred că ați auzit de foarte multe ori de la mine că fotbalul e o stare de spirit. Atât în textele de pe acest blog, cât și la Fotbal European. Iar exemple care să confirme această teorie am avut nenumărate de-a lungul timpului și avem și-acum. La noi se spunea că victoriile aduc victorii, ceea ce până la urmă e fix același lucru. Iar eșecurile, aș continua eu, aduc probleme. Probleme mentale în primul rând, care se transformă în probleme punctuale. Două exemple am în acest sens. Două exemple proaspete, care altădată ofereau varianta pozitivă a sintagmei. Unul ar fi dat de Atletico Madrid, în particular de Griezmann, celălalt de Luis Suarez, a cărui problemă personală nu e generalizată însă și la nivel de echipă.  Citeste mai mult …

BENZEMA, ISCO ȘI ULTIMA FURTUNĂ DE PE ”CALDERON”

BENZEMA, ISCO ȘI ULTIMA FURTUNĂ DE PE ”CALDERON”

Marți, la Fotbal European, înainte așadar de cele două semifinale, a fost un moment în care s-a vorbit despre Benzema. Ion Crăciunescu și Ilie Dumitrescu discutau oarecum în contradictoriu despre francez, despre rolul lui în cadrul echipei, despre stilul său de a juca, despre ”ostracizarea” impusă lui Morata din pricina lui. Sunt sigur că astfel de discuții există și la alte emisiuni în care jocul campioanei Europei e analizat, sunt convins că și fanii Realului au, la rândul lor, această dezbatere. Ilie Dumitrescu a zis atunci un lucru: ”Benzema nu mai e demult un 9 clasic, un marcator, el a devenit acum și pasator, generator de situații, creator de ocazii”. Un soi de număr 9 spre 10, mi-am permis eu atunci să-l completez. Ceea ce a făcut Benzema miercuri seară, la acea fază care a decis practic calificarea, e cea mai bună completare a respectivului dialog. A fost o operă de artă, pe care sincer am fi așteptat-o de la un Neymar sau Ronaldinho, nu neapărat de la Benzema, o semnătură pe care francezul și-a pus-o cu cerneală ce nu se va șterge peste această campanie. Indiferent dacă ea se va termina ori nu cu succes. Citeste mai mult …

CRISTIANO ȘI FOTBALUL FOTBALIȘTILOR

CRISTIANO ȘI FOTBALUL FOTBALIȘTILOR

Legenda spune că după finala pierdută la Lisabona, Diego Simeone a intrat în vestiarul alor săi, inundat de lacrimi și cucerit de frustrare, și le-a promis că nu va pleca de la Atletico până când nu va răzbuna acea soartă potrivnică, acel ghinion care a făcut ca Atleti să ia gol la ultima fază care conta înaintea festivității de premiere. Am pomenit de această promisiune de multe ori pe acest blog atunci când a venit vorba de Cholo ori atunci când au apărut duelurile directe între cele două grupări madrilene. Nu știu cât e de adevărată legenda, știu că se spune că-n orice legendă un sâmbure de adevăr tot există. Dar mai știu, iar ceea ce s-a întâmplat marți seară îmi confirmă, că un coșmar nu încetează să te maltrateze atunci când ești prea mult cu gândul la el. Când devine o obsesie. E o vorbă care spune că atunci când fugi obsesiv după un lucru, bani, glorie, răzbunare, fuge și acel lucru de tine. Marți seară, răzbunarea a fugit de Simeone cu viteza lui Cristiano Ronaldo. Citeste mai mult …

CLASICUL MESSI

CLASICUL MESSI

Din două direcții diferite poate fi analizat acest Clasico de duminică seară. Mai întâi din punct de vedere al privitorului obișnuit, al spectatorului ori al telespectatorului, care-și dorea show grandios, goluri, emoție, polemici. Iar acest Clasico ne-a oferit din plin aceste lucruri. Dar poate fi privit și din punct de vedere al specialistului, care se uită dincolo de reușite personale și vede erorile colective, care nu privește doar purtătorul de balon, ci urmărește terenul în profunzime și analizează din acest punct de vedere partida.  Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă