Există situații în fotbalul de azi în care unui antrenor i se aduce un jucător pe care fie nu-l prea dorește, fie nu-l dorește absolut deloc. Dar acel jucător este adus din diverse motive ce țin de zona relațiilor existente între impresari și responsabilii cu transferurile de la cluburi. Câteodată este așa numita oportunitate de mercato, altădată este vorba de întoarcerea unor servicii din trecut, de multe ori puterea de convingere a impresarilor este mult mai mare decât ideile antrenorului. Atunci când se întâmplă un astfel de scenariu, urmările se văd destul de clar în minutele oferite de antrenor respectivului jucător, mai ales dacă acel tehnician are o situație stabilă și nu e presat de lipsa rezultatelor. Citeste mai mult …
Am avut în ultimii ani o teorie, pe care am tot expus-o și explicat-o la vremea respectivă cum că, în vechiul său format, Champions League începea abia din faza partidelor eliminatorii, până atunci fiind vorba de Liga Campionilor. Din acest sezon lucrurile s-au mai schimbat, iar intervenția UEFA a făcut ca și din faza grupelor să avem, în mare parte, Champions League-ul pe care și l-au dorit șefii forului de la Nyon, la sugestia granzilor europeni, evident. Din păcate noi nu intrăm în planurile lor, ale granzilor mă refer, astfel că ne va fi din ce în ce mai greu să pătrundem la acest festin fotbalistic, cu bucate alese, bucătari cu stele Michelin și restaurante galonate. Partea proastă e că noi nu mai pătrundem nici în Europa League, altădată accesibilă, și tare mă tem că spre asta ne îndreptăm. E însă altă discuție, pentru azi, dacă tot s-a întors Champions League pe programele Digisport, îmi doresc să vorbim despre această competiție splendidă, pe care am așteptat-o și privit-o cu jind în timp ce era în altă parte. Nu știu alții cum sunt, dar mie atunci când se aude imnul Champions League, această adaptare contemporană a lui ”Zadok The Priest”, de Handel, mi se face mai mereu pielea de găină. Citeste mai mult …
Termenul de ”galactic” a intrat în dicționarul fotbalistic la începutul acestui mileniu și a fost alipit, în principiu, celor de la Real Madrid. Omul care scos la lumină respectiva alăturare, puțină lume cred că știe acest detaliu, n-a fost un jurnalist, ci a fost Jaime Orti, la acea vreme președinte al Valenciei, care a părăsit de curând această lume. El a dorit cumva să scoată în evidență reușitele echipei pe care o prezida, cu Rafa Benitez ca antrenor, în competiție cu Madridul lui Florentino Perez, care era destul de proaspăt într-o lume a fotbalului pe care o va revoluționa în mod absolut evident. Preluat apoi de presă, ”galacticismul” a fost o bună perioadă de vreme sinonim cu gruparea de pe ”Santiago Bernabeu”. Lucrurile s-au mai schimbat însă, Madridul nu mai e unicul club care să convingă superstaruri, modelul gândit de Florentino a fost preluat și de alții, astfel că azi e greu să mai spui despre un singur club că e ”galactic”. Cred că titulatura ar trebui acum să se refere la altceva, și anume la acei jucători pentru care se plătesc sume colosale, exorbitante, amețitoare. Sunt câțiva pe această listă, iar ultimul înscris e brazilianul Coutinho. Citeste mai mult …
Am avut intenția să scriu acest text încă de acum două săptămâni. Chit că atunci lucrurile nu erau pe deplin clarificate, totuși tendința deja exista. A apărut însă povestea cu Toto Berizzo, de după acel fantastic Sevilla-Liverpool, care m-a făcut să schimb cu totul direcția articolului respectiv. Acea poveste, în paranteză fie spus, n-a fost chiar atât de emoționantă precum a fost prezentată în mass-media în dimineața următoare partidei de pe ”Sanchez Pizjuan”, în sensul că la Sevilla se știa de câteva zile despre boala lui Berizzo (între timp a fost operat și e deja în tratament intensiv), dar ideea în sine a fost prea frumoasă, firul epic era prea ofertant. Eu unul, am mai zis-o, prefer astfel de subiecte, chiar cosmetizate pe alocuri, care să-mi arate fața umană și însorită a fotbalului, poate e un soi de autoapărare, e posibil, dar e fenomenul din care îmi câștig existența și nu vreau să insist până la saturație pe latura negativă, prezentă în mod clar, căci nu cred că ajută nimănui. În fine, nu mai insist, e o temă de dezbatere pe care poate o voi aborda altădată. Deocamdată revin la ceea ce intenționam să scot în evidență acum două săptămâni. Și anume faptul că imperiul contraatacă. Citeste mai mult …
Nu mă pregătisem pentru un astfel de text. De fapt, pentru așa ceva nu ești pregătit niciodată. Mă pregătisem să scriu ceva despre revenirea la viață a echipelor din Premier League în Champions League. Aveam pregătit și titlul, ”Imperiul contraatacă”. Parcă mai mult ca niciodată din 2008 încoace, de la acea finală britanică de la Moscova, șansele ca un club din Anglia să câștige trofeul au crescut considerabil (n-am uitat de 2012, când a luat Chelsea, dar atunci a fost o sumă de conjuncturi favorabile ce greu s-ar mai putea repeta, căci Chelsea, deși a câștigat, era departe valoric în acel moment de celelalte 3 semifinaliste, Real, Barcelona și Bayern). Evident, aveam de gând să mă leg, conjunctural, și de ceea ce s-a întâmplat la Sevilla. Planurile mi-au fost date peste cap de vestea neplăcută care a comoționat și emoționat lumea fotbalului miercuri dimineață: Eduardo Berizzo, antrenorul celor de la FC Sevilla, are cancer la prostată, iar jucătorii grupării andaluze au aflat trista veste în pauza meciului cu Liverpool, când scorul era 3-0 pentru ”cormorani”. Acest 3-3 din final, felul în care a jucat Sevilla în cea de-a doua repriză, dar și felul în care jucătorii se bucurau împreună cu antrenorul lor după marcarea golului egalizator capătă acum alte dimensiuni. Pun în stand-by textul despre cluburile din Premier League, împeriul va putea să contraatace și zilele viitoare, căci vreau să fac loc acestei povești de viață de la Sevilla. Citeste mai mult …
Se vorbește foarte mult și cu foarte mult respect despre Monchi. Pe numele său întreg Ramon Rodriguez Verdejo (pe care sincer cred că nu-l cunoaște multă lume), a fost portar la FC Sevilla între 1990 și 2000, timp în care a fost coleg la clubul andaluz și cu Ilie Dumitrescu. De altfel, Ilie vorbește foarte frumos despre el și spune mereu că încă de atunci i se puteau citi calitățile manageriale. Adevărata anvergură însă Monchi a cunoscut-o după ce s-a lăsat de fotbal și a devenit director sportiv. Numărul mare de jucători pe care i-a propus la FC Sevilla, procentul foarte mare de reușită al transferurilor și beneficiile financiare ulterioare au mărit considerabil aura lui Monchi până aproape de transformarea sa într-o veritabilă legendă, el devenind un fel de Messi sau Cristiano Ronaldo al birourilor. Citeste mai mult …
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!