REVINE SPECTACOLUL CAMPIONILOR, REVIN SERILE MEMORABILE

REVINE SPECTACOLUL CAMPIONILOR, REVIN SERILE MEMORABILE

REVINE SPECTACOLUL CAMPIONILOR, REVIN SERILE MEMORABILE

E toată lumea pregătită? Sunteți gata pentru un nou sezon din fotbalul stratosferic? Nu-i așa că v-a fost dor de Champions League, de vedetele competiției, de faze memorabile și de atmosfere formidabile? Eu cred că da. Nu s-au șters încă amintirile sezonului trecut, cu toate momentele sale de nebunie, dar în fotbalul de astăzi nimeni nu prea mai trăiește din amintiri. Toată lumea e cu gândul la viitor și toată lumea țintește cât mai sus. Azi pornește la drum Liga Campionilor. Din februarie vom avea Champions League, e o teorie a mea mai veche, poate o știți. Între Liga Campionilor și Champions League diferența o fac echipele mai mici, ce se aliniază azi la start cu mândrie, cu speranță, dar mai ales cu bucuria că pot lua parte la un asemenea festin. E greu de pătruns la masa bogaților, iar asta se vede cel mai bine în februarie, când rar mai rămâne loc pentru o surpriză. Atunci începe acel Champions League stelar, cu marjă microscopică de eroare, cu detalii ce pot face diferența și cu finaluri de duble manșe jucate la puls 120. Până în februarie însă mai e, deocamdată să ne bucurăm de ceea ce ne oferă competiția în această fază a grupelor.

Presupunerile sunt greu astăzi de făcut. Sunt atâtea necunoscute în joc încât a te hazarda să spui că o anumită echipă va ridica trofeul în luna mai a anului viitor, la Istanbul, mi se pare un demers extrem de riscant. Pe care nu-mi propun să-l fac, dar las deschisă această ușă a pronosticurilor pentru toți cei care vor avea și argumentele necesare. Există evident un calcul al hârtiei, există cote pe care casele de pariuri le oferă acum, înaintea primului fluier, dar să fim sinceri, mai sunt atâtea luni și multe se pot întâmpla. A câștiga Champions League e un obiectiv pentru mulți, dar nimeni nu oferă garanții în acest sens.

BARCELONA ȘI OBSESIA NUMITĂ CHAMPIONS LEAGUE

Îmi propun însă pentru rândurile ce urmează un alt demers. Voi încerca să identific echipele pentru care câștigarea Champions League este, în unele cazuri, chiar o obsesie. După părerea mea prima echipă aflată în această situație este FC Barcelona. După ce a pățit pe ”Anfield”, după ce inițial o pățise la Roma, după ce, un pic mai înainte, o pățise la Torino, Barcelona pare condamnată să câștige. Când iei campionatul în Spania de manieră categorică, dar sezonul tău e considerat mai degrabă un eșec pentru că ai fost eliminată din Champions League în semifinale, altă cale nu mai există. Poate că dacă Real Madrid nu lua 4 trofee din ultimele 6 presiunea nu era atât de mare în Catalunya. Dar le-a luat și nu puțini sunt cei care arată cu degetul spre conducerea care, avându-l pe Messi în cel mai bun moment al carierei, n-a izbutit să-i ofere, după plecarea lui Guardiola, un antrenor care să-i creeze argentinianului un context fotbalistic adevărat. A reușit în parte Luis Enrique, dar atunci, în 2015, un mare merit în câștigarea trofeului l-a avut tripleta MSN din atac, de unde și mica obsesie a lui Messi de a-l avea din nou pe Neymar alături. Barcelona e capabilă, fără discuție, să ia Champions League în acest sezon și pornește evident printre favorite, însă grupa pe care a primit-o la tragerea la sorți îi deschide și orizontul destul de cenușiu și de puțini luat în calcul al unei eliminări premature.

GUARDIOLA ȘI AURA CE POATE PĂLI

A doua grupare pe această listă este Manchester City. De fapt nu echipa în sine, ci Guardiola. De când a plecat de la Barcelona, Pep n-a mai prins nici măcar finala, ba a luat-o mereu în jos, după 3 semifinale cu Bayern venind doar 3 ”sferturi” cu City. E adevărat, ”cetățenii” au dominat autoritar fotbalul englez în ultimele două sezoane, dar clubul încă nu are anvergura europeană pe care, de exemplu, o are Liverpool sau United, rivala din oraș. Anvergura asta se câștigă greu și-n timp, nu se poate cumpăra, se bazează mult pe trecut, pe sala trofeelor dacă vreți, iar City mai are de muncit. Guardiola însă nu cred că mai are răbdare, aura sa de antrenor ar putea să se diminueze dacă nici în acest sezon echipa sa nu reușește ceva notabil în Europa. City e capabilă să câștige trofeul în acest an, după părerea caselor de pariuri e principala favorită, dar parcă așa era și anul trecut pe vremea asta. Pep are la dispoziție un lot colosal, practic poate face două echipe competitive oricând, dar ce nu poate să facă deocamdată e să ofere acea greutate tricourilor, greutate ce nu se simte neapărat în competiții de anduranță, dar se observă lesne în momentele decisive ale partidelor eliminatorii.

PARISUL ȘI ARMONIA CARE LIPSEȘTE

Cam în aceeași situație e PSG, celălalt club-stat din fotbalul european. Parisul domină fotbalul din Franța, dar la nivel continental încă n-a ridicat capul. Clubul e condus aproape dictatorial din Doha, în maniera în care se fac afaceri în respectiva regiune, iar jucătorii resimt din plin acea senzație de închisoare de lux, ”Prison Saint Germain” cum scria de curând ”Le Parisien”. PSG a cumpărat superstaruri și nu puține, dar, cam ca la Barcelona, n-a putut convinge (sau nu și-a propus s-o facă) niciun antrenor cu renume după plecarea lui Ancelotti. Se spune că postul lui Tuchel, o numire cel puțin bizară la momentul respectiv, e serios amenințat, mai ales că jocul echipei nu convinge iar atmosfera, după tot ce s-a întâmplat cu Neymar, e cât se poate de proastă. El nu e responsabil de asta, dar prea puternicul șeic qatarez nu-i va acorda nicio o circumstanță atenuantă, la o adică. Spre deosebire e alte sezoane, PSG are acum un lot mai echilibrat, are și o bancă de rezerve suficient de ofertantă, dar pentru a câștiga Champions League e nevoie de armonie pe toate planurile. Inclusiv pe cel al publicului, ceea ce la Paris deocamdată nu e.

”BĂTRÂNA DOAMNĂ” ȘI AL SĂU CRISTIANO

Juventus e în mod clar pe această listă. Poate că trebuia pusă imediat după Barcelona, căci aici vorbim de Cristiano Ronaldo. Când l-a adus pe lusitan, făcând un efort financiar fără precedent în Italia, Juve nu s-a gândit la ”scudetto”, ci la Champions League. Eliminarea din ”sferturi” i-a fost fatală lui Max Allegri, un antrenor pe care n-aș fi surprins să-l văd terminând acest sezon la Paris, dar numirea lui Sarri implică o doză uriașă de risc. Cred că ”Bătrâna Doamnă” ar face cu dragă inimă un troc, dacă ar fi posibil, Champions League pentru ”scudetto”. Juventus e una dintre marile favorite, când îl ai pe Cristiano nici nu poate fi altfel, însă acest statut, ca și la Barcelona lui Messi, nu garantează absolut nimic.

BAYERN ȘI DICTATURA DELOC PROFITABILĂ

Ultima pe această listă, nu neapărat cea din urmă într-o ierarhie imaginară, cred că este Bayern. După succesul din 2013 au urmat ani de dictatură în Bundesliga, dar Europa așteaptă acum un semn de la bavarezi. Spre deosebire de alți ani, Bayern a scotocit serios prin conturi și a investit mult în transferuri, aducând campioni mondiali, tineri cu talent și un Coutinho dornic să arate ce poate, toți așezați peste ceea ce lotul avea oricum. Marele semn de întrebare al bavarezilor vine tot din zona băncii tehnice, unde Nico Kovac tot nu oferă o unanimitate de păreri, chit că a scăpat teafăr din mica lovitură de vestiar orchestrată în iarna trecută de unii veterani care, între timp, au fost înlăturați.

LIVERPOOL, REAL MADRID ȘI CONTEXTELE DIFERITE CE POT FI FAVORABILE

Există o a doua categorie de echipe, pentru care nu există această, să-i spunem, presiune. Liverpool și Real Madrid. Ambele au ca obiectiv principal campionatul intern. La ”cormorani” chestia asta e evidentă și nu cred că mai e nevoie s-o explic. Dar și la Real Madrid e la fel, căci pentru echipa etalon a Spaniei doar două campionate din ultimele 10 nu reprezintă o balanță satisfăcătoare. De altfel, Zidane a și menționat asta în două rânduri, spunând mai întâi că cel mai important trofeu câștigat de el e titlul din 2017 și precizând ulterior că ținta pentru acest sezon e La Liga. Asta nu înseamnă însă, situație valabilă și-n cazul lui Liverpool, ca dacă va fi să se ivească un nou context favorabil care să ducă spre câștigarea Champions League, cele două se vor da la o parte. În viață, de foarte multe ori și cred că asta am simțit-o cu toții pe pielea nostră, când fugi după ceva, fuge și acel ceva de tine. Real Madrid și Liverpool nu fug, cel puțin în aparență, după Champions League și tocmai de aceea, cine știe…

CINE VA FI SURPRIZA?

Și, în sfârșit, există și o a treia categorie. Cea a potențialelor suprize. Gen Tottenham în sezonul trecut. Care a prins finala, iar când ajungi într-un ultim act într-o asemenea competiție e posibil orice. Spurs întră și acum în această categorie, dar Borussia Dortmund îmi pare capabilă să fie, dacă nu noul Tottenham, măcar noul Ajax. Nu știu însă în ce măsura Dortmund n-ar trebui inclusă la capitolul precedent, al cluburilor pentru care mult mai importantă e competiția internă. Aici, la potențiale surprize, mai văd pe Chelsea, care seamănă mult cu Ajax prin tot ceea ce propune la acest debut stagional Frank Lampard. Și poate pe Leipzig, exact pe aceleași considerente. Cât privește pe Ajax, semifinala atinsă sezonul trecut pare un vis mult prea îndrăzneț.

Cred însă că am uitat pe cineva, nu vi se pare? Ah, da, exact. Pe Atletico Madrid. Tocmai pe Simeone să-l uit, nu-i normal! Atletico e un capitol aparte. N-are nicio obsesie, nu e presată de nimic, dar nici nu ar fi o surpriză, e acea echipă ce nu trebuie exclusă din nicio discuție.

Cam atât pentru acest moment. Mai e puțin și începe treaba. Concluziile vor veni anul viitor, în mai. Vizionare plăcută tuturor, să ne bucurăm, zic, de spectacolul campionilor.

 

ALLEGRI, MA NON TROPPO

ALLEGRI, MA NON TROPPO

Să fim cât se poate de sinceri, ca un club să se despartă de antrenorul care tocmai a câștigat campionatul nu e neapărat cea mai obișnuită situație în fotbalul de azi. Cu atât mai mult cu cât acest campionat e al 5-lea consecutiv. Max Allegri va pleca de la Juventus, iar din ceea ce se simte dinspre Torino, ”Bătrâna Doamnă” n-a mai dorit să continue relația. Această serie de 8 ”scudetto”câștigate și, în general, dominate de manieră autoritară au făcut ca bătălia pentru titlu, sacră în Italia acum vreo 20 de ani, să devină un pic derizorie. Devine clar pentru toată lumea că obiectivul lui Allegri a fost Champions League. Citeste mai mult …

O ”BĂTRÂNĂ DOAMNĂ” DICTATOARE ȘI RĂZVAN, DEVENIT LUCESCU

O ”BĂTRÂNĂ DOAMNĂ” DICTATOARE ȘI RĂZVAN, DEVENIT LUCESCU

Am traversat un week-end care ne-a solicitat mult din punct de vedere emoțional. Demult nu am mai avut astfel de trăiri, demult n-am mai avut pulsul ăsta și, mai apoi, un nod în gât, demult n-am mai stat cu ochii lipiți de televizoare precum sâmbătă, dar mai ales duminică, la acest duel-maraton cu Franța. Greu de găsit așadar alte subiecte care să concureze cu tenisul jucat de fetele noastre. Totuși, s-ar mai găsi câteva lucruri. Citeste mai mult …

”IMPOSSIBLE IS NOTHING” SAU AJAX, ECHIPA TUTUROR

”IMPOSSIBLE IS NOTHING” SAU AJAX, ECHIPA TUTUROR

Adevărul e că fotbalul avea nevoie de așa ceva. Fotbalul în sine și noi cei care-l privim. Mai ales noi, cei care-l privim, aveam nevoie de așa ceva. Aveam nevoie de o echipă care să rupă barierele, care să arate că orice e posibil, care să nu se simtă în inferioritate chiar și-atunci când e în inferioritate, care să ne arate că banii contează, dar nu-s cel mai important lucru, care să ne facă să înțelegem că un număr, fie el 10, ca Messi ori 7, ca al lui Cristiano, n-are cum să fie mai bun decât 10 numere la un loc, dacă acele numere interpretează aceeași melodie, joacă ce știu și știu ce joacă. Adevărul e că Ajax Amsterdam varianta 2019 nu e doar marea revelație a sezonului în Champions League, ci a devenit un pic echipa tuturor. Pentru că toți am fost, măcar o dată în viață, Ajax-ul de dinainte de ”Bernabeu” ori Torino. Dar nu toți am reușit să fim Ajax-ul de după ”Bernabeu” și după Torino, nu toți am reușit să ne depășim limitele și să putem striga în gura mare: ”Impossible is nothing”. Citeste mai mult …

REȚETĂ CU OUĂ A LA SIMEONE

REȚETĂ CU OUĂ A LA SIMEONE

Ne-am tot obișnuit să-l judecăm pe Diego Simeone pentru diverse aspecte. Pentru felul în care joacă echipa lui, pentru filozofia defensivă pe care o imprimă, pentru felul în care se manifestă pe bancă, pentru modul în care agită de multe ori spiritele ori pentru felul în care izbutește să câștige. Chiar și pentru felul în care se îmbracă. Dar câteodată e bine să privim cu atenție și alte lucruri, care țin de latura tehnică a meseriei sale, nu de cea comportamentală. Pe Cholo poți să-l judeci în orice fel, poți să fi de acord cu stilul lui sau să nu empatizezi cu el, dar n-ai cum să-l ignori. El există și nu știu zău dacă nu cumva este în acest moment cel mai bun antrenor din lume. Citeste mai mult …

MOURINHO ȘI ROMÂNII

MOURINHO ȘI ROMÂNII

Face cum face Jose Mourinho și e mereu în centru atenției. Continuă să aibă tehnicianul portughez acea abilitate fantastică de a atrage polemici, de a stârni discuții și de a face ca toată lumea să se învârtă în jurul lui. Asta dincolo de capacitatea cu adevărat miraculoasă de a rezista, de a cădea mereu în picioare. Mou pare o pisică, pare să aibă 9 vieți și e mai greu de răpus decât Bruce Willis în tinerețe. Nici nu mai știu al câtelea meci din acest sezon era cel de la Torino în care am citit în presa engleză că, în situația unui rezultat nefavorabil, Mourinho va fi demis. Și iată, nu doar că nu va fi demis (deocamdată), nu doar că nu a pierdut, dimpotrivă, a câștigat pe un teren pe care greu de tot se câștigă, în fața uneia dintre cele mai tari echipe din competiție. Iar acum, grație acestui rezultat, Manchester United e cu un pas în ”optimi”, condiția fiind să bată pe Young Boys Berna pe ”Old Trafford”. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă