Că Xabi Alonso va ajunge, mai devreme sau mai târziu, antrenor la Real Madrid, cred că intuiam cu toții încă de când era jucător. Și, mai târziu, când, lăsând deoparte cariera de fotbalist, se apuca de antrenorat și o făcea în ”La Fabrica”, academia Madridului. Și, mai apoi, când, după o necesară etapă la echipa a doua a celor de la Real Sociedad, intra serios în pâine într-un campionat numai bun pentru așa ceva, Bundesliga. Așadar, știam că va ajunge, mai rămânea să vedem și când.

”Am simțit că e timpul”, a zis el luni, la conferința de presă de după instalarea oficială. Iar timpul ăsta pare să fi devenit o constantă pentru tehnicianul de 43 de ani. Felul în care gestiona timpii de posesie atunci când era jucător, la Real Madrid sau ”naționala” Spaniei, la Liverpool sau Bayern, plus felul în care a știut, ulterior, să-și negocieze etapele ne arată un tip cât se poate de inteligent, dar și cât se poate de pregătit din perspectivă emoțională. Din acest punct de vedere, celălalt ”factor X” din fotbalul iberic, l-am numit pe Xavi Hernandez, a ars unele etape și a ajuns un pic cam devreme la Barcelona, tocmai pentru că, emoțional, n-a putut să refuze propunerea venită de la marea sa dragoste. Xabi Alonso a făcut-o, în martie 2019, când Florentino Perez, după episoadele Rafa Benitez și Solari, i-a propus să vină împreună cu Jose Mourinho și să preia echipa. Poate și pentru că noțiunea de ”mare dragoste” la el e un pic diferită, căci nu e madrilen și nu a ieșit de pe poarta ”La Fabrica”, așa cum a ieșit catalanul Xavi din ”La Masia”. În același an, 2019, l-a refuzat din nou pe Florentino, de data asta să-i ia locul lui Raul la echipa U 18 (Raul urcase deja la Real Madrid Castilla), alegând în schimb să meargă la Real Sociedad B, cu care a izbutit o istorică promovare în Segunda Division. Când a simțit că e timpul, a făcut pasul la Leverkusen, iar de-aici încolo povestea e cunoscută, pentru că e de-a dreptul extraordinară. Tocmai pentru timpul scurt în care s-a produs.

”Pentru Xabi, momentul în care preia o echipă e foarte important”, scrie ”The Athletic”, citând surse apropiate tehnicianului. Iar din acest punct de vedere, momentul e ideal, căci ajunge la un Real Madrid în criză și nu la unul în glorie. Mult mai bun decât în vara trecută, când s-a speculat că ar putea lăsa Leverkusen pentru Liverpool, căci astfel Xabi a avut posibilitatea să experimenteze și sezonul de după o mare performanță la un club precum Bayer, mai puțin obișnuit cu astfel de senzații tari. O experiență care s-ar putea să-i fie mai mult decât folositoare pe viitor. Unii spun că s-a temut să meargă pe ”Anfield” după Klopp, ceea ce e posibil, alții însă cred că la mijloc e un pact pe care l-a făcut cu Florentino Perez, să-și mai amâne cu un an plecarea de la Leverkusen pentru a veni în 2025 în locul unui Ancelotti căruia i se cam conturase traseul pe la Madrid. Merg mai degrabă pe a doua variantă, căci astfel Xabi i-a întors lui ”presidente” serviciul făcut în vara lui 2014, când absolut surprinzător, după câștigarea Champions League, a fost lăsat să plece la Bayern, unde și-a dorit neapărat să ajungă pentru a putea lucra sub comanda lui Guardiola. Pep a închis într-un fel un cerc select al antrenorilor de renume care l-au pregătit pe Xabi, un cerc ce-i mai cuprinde pe Javier Clemente, John Toshack, Rafa Benitez, Manuel Pellegrini, Jose Mourinho sau Carlo Ancelotti. De la fiecare a ”furat” câte ceva, pentru fiecare a fost extrem de important.

Timpul care nu are răbdare

Dacă admitem că Xabi Alonso are anvergura de a conduce un vestiar precum al Madridului, plin de egou-uri și uneori de fițe (totuși e campion mondial și european cu Spania, a luat Champions League cu două echipe diferite, iar ca antrenor e campion într-o ligă de top), să obervăm că există ceva ce-i lipsește acum. Paradoxal, e exact timpul. Fiindcă nu există vreme de rodaj, de acomodare. Intră direct în pâine, la un Mondial al Cluburilor ce pare a fi foarte important pentru Real Madrid. Altfel nu se explică graba cu care se fac transferuri, dar și decizia, bizară de-a dreptul, de a amâna operația la umăr a lui Bellingham pentru luna iulie. Cu consecințele de rigoare, căci cele 3 luni de convalescență ar întinde pauza forțată a englezului până prin octombrie. Mult mai logică era operația imediat după ”Clasico”, astfel ca Jude să fie gata de treabă la final de august, la startul noului campionat. Mai apoi, pentru Xabi Alonso există marele handicap de a nu putea lucra cu mulți dintre jucătorii săi convocați la echipele naționale și cu care, în mare parte, se va întâlni direct în America.

Din acest punct de vedere, apare o dilemă: va rămâne Xabi fidel filozofiei de la Leverkusen? În principal al liniei de apărare în trei oameni, cu care Real Madrid n-a jucat, de-a lungul timpului, decât punctual, în anumite momente. Poate că unora li se pare simplu, însă o asemenea schimbare e foarte complicată la orice echipă, iar la una cu mari probleme de tranziție defensivă, așa cum a fost Madridul lui Ancelotti în ultimul an, poate deveni un coșmar. Poate însă că a venit și timpul ca Xabi să-și schimbe unele idei, așa cum, de exemplu, a făcut Conte la Napoli și a avut succes.

Xabi Alonso plonjează așadar extrem de repede în noua sa realitate. Din care a avut ocazia să cunoască destule detalii. ”Cea mai fierbinte bancă din lume”, au caracterizat-o mulți. Dar și cea mai dorită, cred că la fel de mulți sunt de acord.

P.S.

Apropo de timpi. Barcelona, echipa ce va fi în mod evident marele rival al lui Xabi Alonso în sezonul viitor, are ceva ce Madridul nu are. Și nici Atletico. Timp liber pentru jucătorii săi. Catalanii pierd cam 50 de millioane, dincolo de prestigiu, neparticipând la Mondialul Cluburilor, dar câștigă 50 de zile de vacanță pentru un lot stors la maximum în sezonul trecut. Cât (și dacă) va fi acest aspect de important vom vedea atunci când vor începe să apară, inevitabil, accidentările.