Imediat după eșecul de la Munchen, cu Bayern, scriam tot aici că, dincolo de a fi un examen, respectiva partidă a fost pentru Barcelona mai degrabă un test pentru adevărata sesiune, ce va avea loc în septembrie. Un test picat, ce-i drept, dar pe care catalanii puteau foarte bine să-l treacă – și încă luând o notă bună – dacă anumite detalii se aliniau în favoarea sa, vezi posibilele probleme de arbitraj, dar mai ales dacă materia pentru respectivul test era aprofundată mai pe îndelete. Cum nu prea fusese timp, căci meciul a venit cam devreme pentru ceea ce înseamnă acest proiect al Barcelonei, concluziile aveau la final niște logice puncte de suspensie.

Puncte de suspensie ce brusc s-au transformat marți seară într-un semn de exclamare. Deocamdată doar unul, ce-o fi mai încolo, pe parcursul acestui ”octombrie roșu” vom mai vedea. Barcelona a picat primul examen al sesiunii, pe care-l aborda cu destul de multă încredere apriori, mai ales că nici examinatorul nu se arătase prea exigent în zilele de dinainte, iar acum lucrurile se cam complică. Există șansa unei reexaminări, miercurea viitoare, ce ar putea transforma examenul picat într-unul promovat, însă complicațiile tot nu ar dispărea în întregime. Și o să mă explic imediat.

JUSTIFICĂRI ȘI GREȘELI

Barcelona se leagă vehement de arbitraj în justificarea eșecului de pe ”San Siro”. Într-un fel are dreptate, căci dincolo de decizii și de interpretări ale unui regulament ce se schimbă, la cel cu hențurile mă refer, în fiecare vară, parcă special pentru a zăpăci lumea, dincolo de asta deci e bizară de-a dreptul delegarea la camera VAR a aceluiași arbitru olandez, Van Boekel îl cheamă, ca și la meciul de pe ”Allianz Arena” cu Bayern. La fel de bizare sunt și reacțiile celor doi ”centrali” din aceste două meciuri, care, nici la Munchen, nici la Milano, nu s-au dus să vadă ei înșiși fazele incriminate pe monitor și au mers pe mâna colegului de la VAR (o fi prieten cu Koeman, cine știe?!). După cum ciudat e și faptul că după ambele partide au apărut reluări mai clare ale respectivelor momente, pe care cei de la VAR nu le-au avut, zice-se, la dispoziție. Sigur că legătura între Superliga europeană, la care Barcelona a fost și este implicată puternic, a fost făcută imediat, căci UEFA nu uită, nu iartă și în niciun caz nu e un organism cu o credibilitate prea bună în zona corectitudinii, însă teoria se cam blochează când vine vorba de Real Madrid, motorul Superligii totuși, care, ce să vezi, a câștigat Champions League, chiar dacă asta n-a convenit prea tare prin birourile de la Nyon.

Am spus-o de zeci de ori, pentru cluburile mari arbitrajul nu poate fi un alibi pentru înfrângeri. Barcelona are deci motivele sale să se plângă, dar greșește atunci când duce responsabilitatea eșecului către arbitraj. Și nu observă că jocul echipei la Milano n-a arătat deloc bine. Spre deosebire de Munchen, unde, cu excepția a vreo 10-15 minute, a fost chiar în regulă. Iar aici o mare parte din vină o are Xavi, căruia parcă i-au revenit fantomele meciului jucat de el contra Inter-ului, în 2010, în acea semifinală. Ușor arogant sau poate prea încrezător el și-a repetat înainte de meci convingerile, că Barcelona nu trebuie doar să câștige ci și să joace bine. Cum, în paranteză fie spus, n-o prea făcuse la Palma de Mallorca sâmbătă, dar acolo a mers, de vreme ce s-a terminat 1-0.

Xavi se agață de arbitraj, dar ar trebui să revadă și partitura sa tactică pentru acest meci. Simone Inzaghi n-a disimulat nimic, încă din start s-a văzut ce vrea Inter și cum vrea să iasă cu bine din acest duel. Lui Xavi însă nu i-a prea ieșit nici modulul inițial, cu poziția bizară a lui Raphinha, nici schimbările, iar adevărata obsesie de a-l ține pe Dembele până la capăt în teren a fost falimentară. E adevărat că de la francez au pornit singurele ocazii ale catalanilor, dar la fel de adevărat e că a și pierdut 40 de mingi, iar ideile sale au fost puține, fixe și în general eronate. Păstrându-l în joc până la capăt, Xavi l-a dezactivat pe Raphinha și l-a disperat de-a dreptul pe Lewandowski, la care n-a ajuns nici măcar o minge utilă.

LUNĂ DECISIVĂ PENTRU XAVI

Revin acum la complicațiile de care aminteam mai sus. Ce stau, poate, la originea anxietăților din mintea lui Xavi, căci presiunea la care supus e foarte mare. Toată vara, la Barcelona, atunci când venea vorba despre echipa de fotbal, cuvântul de ordine a fost ”palanca”. Adică, pe românește, pârghie. Sau ”palancas”, că au fost mai multe pârghiile prin care președintele Laporta încerca să rezolve situația financiară, complicată spre dramatică, prin care trece gruparea catalană și pe care o moștenise de la o veche conducere, am mai spus asta, de-a dreptul penală, nu penibilă. Într-un fel, a reușit Laporta să rezolve câte ceva, într-un fel nu, căci amanetarea drepturilor tv și a altor active ale clubului pentru mulți ani de acum înainte nu e o însănătoșire, e doar un tratament intensiv, ale cărui efecte adverse sunt necunoscute. Am convenit însă că altă soluție nu exista, fiindcă un club de fotbal nu poate produce bani decât dacă face performanța, performanța are nevoie de fotbaliști, nu de jucători, iar aceștia costă bani și încă mulți.

Banii însă trebuie să se întoarcă și cum vânzarea de jucători s-a văzut că nu e așa ușor de realizat, rămân rezultatele. Performanțele care să genereze venituri. Iar aici Champions League e esențial. Barcelona a bugetat pentru acest sezon cel puțin o calificare în ”sferturi”, iar eșecul cu Inter complică lucrurile. Gândindu-se la o tragere la sorți mai blândă, căci ”balaurii” City și PSG își vor câștiga grupele, catalanii nu-și pierduseră speranțele pentru locul 1, totuși mai există un retur cu Bayern, dar acum trebuie să-și refacă prioritățile, fiindcă ratarea calificării în primăvară ar fi o grea lovitură.

”Palanca Futbol Club” au poreclit unii mai malițioși pe FC Barcelona. Mai demult, când mașinile hidramate erau mai rare, ”palanca” se folosea în limbaj popularo-tehnic și când venea vorba de schimbătorul de viteze. Asta și-ar fi dorit probabil Laporta, ca trupa lui Xavi să schimbe viteza și să demareze vijelios pe drumul către succes. Fotbalul are însă regulile lui, iar una dintre ele spune clar că un lot se poate construi repede apelând la diverse pârghii (”palanacas”), dar o echipă, în adevăratul sens al cuvântului, nu prea. Iar asta s-a văzut la Milano, unde Inter a fost o echipă, în vreme ce Barcelona doar un grup de jucători încercând să-și înțeleagă antrenorul.

Xavi e înaintea celei mai dure perioade din cariera lui de tehnician. Returul cu Inter, apoi ”Clasico”, apoi Bayern (eu aș pune și Bilbao, unde e Valverde, care are și el ceva de demonstrat catalanilor). La capătul său vom afla unele răspunsuri. Marea problemă a lui Xavi e presiunea pe care e nevoit s-o suporte, din motivele amintite mai sus, presiune pe care, de exemplu, Guardiola n-a avut-o în 2008. Luna asta poate fi și pentru Xavi o pârghie. Să nu uităm însă că schimbătoarele de viteză pot funcționa și-n marșarier.