Spun gurile rele că și la ora la care citiți aceste rânduri Real Madrid s-ar chinui să dea un gol din acțiune celor de la Osasuna. Și că dacă nu era penalty-ul scos de Mbappe, primul meci oficial al lui Xabi Alonso în campionat s-ar fi terminat 0-0. Un ”Hola La Liga! în alb, cum s-ar zice, că tot e culoarea preferată la Madrid. Mbappe însă pentru asta a fost adus, cu un cec în culoarea amintită mai sus la purtător, să decidă astfel de meciuri, dacă la nivel de echipă lucrurile nu se mișcau prea bine.

Nici nu aveau, sincer, cum să se miște altfel, după doar două săptămâni de antrenamente și două meciuri amicale, unul dintre ele cu porțile închise. I-am văzut pe cei de la PSG, mai ales pe ei, i-am văzut pe cei de la Chelsea, chiar și pe cei de la Bayern, chiar și pe cei de la Atletico, toate aceste echipe fiind victime ale unei competiții pe care FIFA a îndesat-o cu forcepsul într-un sezon și-așa încărcat. Dintre toți, madrilenii s-au plâns cel mai zgomotos de ostracizarea primită de la liga spaniolă, pe motiv că amânarea partidei dorită de ei nu a fost acceptată, deși atunci când Ancelotti a criticat apariția acestui Mondial al cluburilor și a amenințat cu boicotul, cu argumente pe care le observăm acum, a fost repede tras de urechi chiar de Florentino Perez, care-și făcuse o obsesie din a câștiga respectiva competiție, din motive de bani și pentru că era prima ediție. Bani s-au luat destui, trofeul nu, iar acum Xabi Alonso trebuie să tragă ponoasele, căci e de presupus că greutățile nu s-au terminat, vezi și operația lui Bellingham, ce trebuie făcută undeva în mai dacă acea obsesie nu se instala în fotoliul lui ”presidente”.

Dacă am fi la un examen, Xabi Alonso ar lua notă de trecere. Problema e că pe ”Bernabeu” lumea e obișnuită cu excelența, iar oamenii nu se dau în lături în a-și admonesta favoriții. Până și Cristiano Ronaldo a înțeles asta, ca să nu mai amintesc de Zidane ori Modric. Răbdarea nu prea e un atribut al fanilor ”blanco”, obișnuiți în ultimul timp cu ”remontadas”, trofee și meciuri spectaculoase, astfel că acest 1-0 destul de anost cu Osasuna prea bine nu le-a picat. Fanii ăștia știu însă și fotbal, astfel că admonestări n-au fost, chit că toți și-ar fi dorit ca Madridul lui Xabi Alonso să arate cam ca Barcelona în primele 20 de minute de la Palma de Mallorca. Și dacă știu fotbal, înțeleg că asta nu se poate, că Real Madrid are azi antrenor nou, apărare nouă, mijlocași noi și, mai ales, idei noi, pentru care e nevoie de timp, fiindcă fotbaliștii ăștia, chiar așa scumpi la preț, nu sunt niște roboți construiți pe Chat GPT, ca să găsească instant rezolvări la orice fel de problemă.

Siguranța defensivă, un prim obiectiv realizat?

Chiar așa cum a fost ea, un exercițiu de frustrare, mai ales în prima repriză, partida a oferit unele detalii ce pot fi extrase din context. Mai întâi, ceea ce cred că a observat toată lumea, siguranța din defensivă. Madridul lui Xabi Alonso a părut Madridul lui Ancelotti în situații similare, căci se știe că lui don Carlo nu i-au plăcut niciodată adversarii care se betonează pe 3 linii în fața porții și nu lasă spații. Cu excepția siguranței defensive de care vorbeam, căci pe vremea italianului Courtois îmbrăca mai mereu tricoul de erou, în vreme ce marți seară nici n-a transpirat. E posibil ca munca lui Xabi Alonso să fi început de jos, din spate, ceea ce n-ar fi straniu pentru fostul mijlocaș obsedat de ordine și rigoare. Din acest punct de vedere, Huijsen mi se pare cea mai importantă achiziție a verii, imediat în urma lui venind Militao, pe care dacă accidentările îl vor respecta ar trebui să-l revedem ca șef al acestei defensive. Și dacă tot suntem la acest compartiment, nu-s foarte sigur că Alexander-Arnold pornește favorit în duelul lui cu Carvajal, care e totuși de-al casei și e privit altfel de toată lumea. Cam cum era el la Liverpool, dacă-mi permiteți să fiu un pic malițios.

Fotbalul are nevoie de ordine, dar și de dezordine, câtă vreme ea e controlată. Trecând deci dincolo de centrul terenului, Mbappe rămâne o certitudine și e clar că el va fi numărul 1 în această echipă. Ce va zice Vinicius, vom vedea, deocamdată cu Osasuna n-a zis mai nimic, parcă nici de clasicele lui proteste n-a mai avut chef. Iar Rodrygo pare clar că nu contează pentru antrenor decât ca soluție la o avarie majoră, fiind limpede că varianta lui cea mai la îndemână ar fi să plece. Pe Arda Guler zice Xabi Alonso că ar vrea să-l facă Toni Kroos, dar mai e mult de lucrat aici și tot nu se știe dacă va izbuti. Și ar mai fi acest Mastantuono, ce a readus pe ”Bernabeu” o scandare pe care spaniolii o uitaseră, ”Franco, Franco” (sincer, nici n-ar avea cum să-l strige altfel, copilul n-are totuși nicio vină că numele e imposibil de scandat și că prenumele dat de părinți e de tristă amintire în Spania), și care, dincolo de această problemă organizatorică promite suficient de mult. Oamenii au nevoie de idoli, iar umbra lui Lamine Yamal, cu ai săi 18 ani, fix ca ai argentinianului, e suficient de prezentă.

Real Madrid e azi un șantier, al cărui inginer șef, Xabi Alonso, a fost obligat să inaugureze construcția cu schelele încă puse și cu betoanele încă neturnate. Din acest punct de vedere, dacă printr-un capriciu al calendarului Real Madrid dădea peste Barcelona în primele 3-4 etape, nu se știe care ar fi fost reacțiile. Așa că ne întoarcem la oameni. Și la răbdarea lor. Pe care vor fi nevoiți s-o deprindă. Pentru că n-au încotro.