În campionatul trecut, Inter pierdea la Torino cu Juventus, 0-1 în februarie, iar la Milano făcea un 4-4, nu chiar ca la teatru, ci doar ca la un meci despre care s-a vorbit numai la superlativ, din punct de vedere al spectacolului oferit privitorului. Antrenor la Inter era Simone Inzaghi, iar Thiago Motta era, la acel moment, preferatul ”Bătrânei Doamne”. Inter-ul era puternic, lupta pe toate fronturile cu șanse considerabile, iar eșecul de la Torino a fost catalogat mai degrabă ca un accident. Ceva ce se poate întâmpla într-un derby, unde-s orgolii multe și unde nu contează neapărat poziția din clasament ori forma de moment. Citeste mai mult …

Vom avea Champions League în acest sezon la doi pași de China, la Cercul Polar, în Cipru și, foarte posibil, căci scriu acest text înainte de meciurile de miercuri din play-off, în Azerbaidjan. ”Vom avea” e un fel de-a spune, mai corect ar fi fost ”va fi Champions League”, fiindcă acest ”vom avea” poate păcăli cu senzația sa de apartenență, ce se poate interpreta. Noi nu vom avea, vor avea ei, noi nu, pentru că suntem… așa cum suntem. Hai să zicem fraieri. Citeste mai mult …

Spun gurile rele că și la ora la care citiți aceste rânduri Real Madrid s-ar chinui să dea un gol din acțiune celor de la Osasuna. Și că dacă nu era penalty-ul scos de Mbappe, primul meci oficial al lui Xabi Alonso în campionat s-ar fi terminat 0-0. Un ”Hola La Liga! în alb, cum s-ar zice, că tot e culoarea preferată la Madrid. Mbappe însă pentru asta a fost adus, cu un cec în culoarea amintită mai sus la purtător, să decidă astfel de meciuri, dacă la nivel de echipă lucrurile nu se mișcau prea bine. Citeste mai mult …

”Flicky-Flacka”. Asta e ultima găselniță a presei catalane, prin care să definească fotbalul oferit de FC Barcelona. Aceeași presă care scosese mai demult de la naftalina sertarelor și conceptul ”Tiki-Taka” (apărut pe la începutul anilor 70, când Bilbao a câștigat titlul cu Javier Clemente și când plajele Spaniei se umpluseră de acele mici palete de lemn cu o minge, care scoteau exact acest sunet, ”tiki, taka, tiki, taka”). Găselnița e inspirată, să recunoaștem, căci stilul Barcelonei de azi e unul de autor, al tehnicianului german mai exact. Și e stilul pe care toată lumea îl consideră, alături de cel al lui Luis Enrique și al său PSG, cel mai atractiv, cel mai plăcut ochiului din Europa.  Citeste mai mult …

În teorie, atunci când caracterizezi un portar – sau când vrei să transferi un portar, să zicem – te îndrepți spre fișa postului său. Cum stă cu psihicul, care-i doza de ”nebunie” la care ajunge, căci, se știe, portarii sunt de multe ori săriți de pe traiectoria celorlalți fotbaliști. Mai apoi cum stă cu reflexele, pe sus, pe jos, cum stă cu ieșitul de pe linia porții la centrări, cu agresivitatea, cu capacitatea de a fi lider al apărării. Pe undeva la coadă, în teorie repet, stă jocul de picior. În sensul să nu-i sară cumva genunchiul atunci când trebuie să degajeze o minge trimisă înapoi către el și nici să nu facă vreun atac de panică atunci când acest moment se petrece. În teorie. Citeste mai mult …