Trebuie să fie ceva în această competiție numită Champions League, dar care ar merita mai degrabă să se cheme Mondialul Anual al Cluburilor, căci aici este de fapt adunată toată crema fotbalistică a planetei și nu la simulacrul organizat de FIFA în fiecare decembrie, trebuie să aibă ceva deci Liga Campionilor de nicio echipă n-a reușit să o câștige de două ori la rând. În ciuda încercărilor, în ciuda pronosticurilor. În fiecare sezon parcă se întâmplă la fel, cu mici excepții, în fiecare an deținătoarea trofeului e văzută cu prima șansă, în fiecare ianuarie ori februarie aceste șanse sporesc, dar în fiecare aprilie sau mai totul se sparge ca o bulă de săpun. Există explicații, unii pot vedea aici și manevre oculte, ideea e că la nivelul la care s-a ajuns, așa cum am mai spus, inclusiv o semifinală devine un premiu foarte bun. Anul acesta a fost rândul Barcelonei să cadă fără să-și poată măcar apăra trofeul în finală. Citeste mai mult …
N-a fost loc de neprevăzut pe ”Santiago Bernabeu”, din motive pe care o să încerc să le descifrez mai jos, dar surpriza a venit de la Manchester. Pentru mine, necalificarea PSG-ului în dauna lui Manchester City poate fi catalogată în această categorie. Este al treilea sezon consecutiv în care parizienii se opresc în ”sferturi”, dar ideea e că ne aflăm în anul în care era de așteptat, conform proiectului inițial, ca PSG să realizeze ceva mai mult în Champions League. Dar să le luăm pe rând. Citeste mai mult …
De ceva vreme n-am mai avut sferturi de finală în Champions League care să fie deschise oricărui deznodământ după prima manșă. Niciuna dintre partide nu are o favorită certă și există destule posibilități ca tragerea la sorți a semifinalelor să includă favoritele Barcelona, Bayern, PSG și Real Madrid, dar și să fie formată din Atletico Madrid, Benfica, Manchester City ori Wolfsburg. Scorurile din tur lasă loc oricăror variante, calcule și discuții. Dacă Wolfsburg a bătut pe 2-0 pe Real Madrid în, aparent, cea mai dezechilibrată confruntare a ”sferturilor”, deja orice e posibil. Citeste mai mult …
Când a spus, înainte de tragerea la sorți a ”sferturilor”, că mai degrabă și-ar dori să pice cu Real, Bayer sau PSG decât cu Atletico, Luis Enrique știa ce știa. Vorbea de Atletico, dar se referea în mod evident la Diego Simeone. Și asta în ciuda statisticilor, care arată un șir deja important de victorii consecutive ale catalanilor. În momentul de față nu cred că există alt antrenor în fotbalul european capabil să pună în scenă un stil de fotbal cu care să scoată peri albi oricărui adversar. Poate să placă sau să nu placă, poți sau nu empatiza cu stilul lui, dar nu-i poți nega meritele, nu-i poți da la o parte virtuțile și nici nu-l poți exclude din categoria antrenorilor mari doar pe motiv că fotbalul pe care-l propune el e mai puțin estetic decât al altora. Fotbalul e făcut pentru rezultate, estetica își are rolul său, dar nu cel mai important în obținerea acestor rezultate. Citeste mai mult …
Cunoașteți probabil expresia ”și-au dorit mai mult victoria”. Deși nu prea mai e folosită azi, a avut momentele sale de glorie. O relicvă a limbajului de lemn de dinainte de 1989 s-a constituit deseori în primul deceniu de după 1990 drept o scuză perfectă pentru a masca înțelegerile existente între cluburi, o explicație aruncată ziariștilor care vedeau blaturi din partea celor care chiar le făceau. În esență, ideea pare lipsită de sens, dar are și părțile sale de adevăr. Pe care le-am constatat în acest ultim episod din ”El Clasico”, cel de sâmbătă seară. Citeste mai mult …
Marele duel al Spaniei găsește cele două protagoniste despărțite de 10 puncte. FC Barcelona ocupă prima poziție după 30 de etape, cu 76 de puncte, în timp ce Real Madrid se află pe locul 3 și contează pe 66 de puncte, cu unul mai puțin decât concitadina Atletico. Citeste mai mult …
Caută-mă!