Articolul urmator

NO CRISTIANO, NO PARTY

NO CRISTIANO, NO PARTY

Un 0-0 într-o primă manșă a unei semifinale de Champions League reprezintă, nu mai e demult o noutate, cel mai bun rezultat prost pentru echipa care a jucat pe teren propriu și cel mai prost rezultat bun pentru echipa care a jucat în deplasare. Plecând de la acest punct de vedere, putem construi orice fel de analiză a celor întâmplate marți seară pe ”Etihad”, unde Manchester City și Real Madrid au pus în scenă un scenariu des văzut într-un asemenea moment al competiției: multă precauție, puține riscuri și deznodământul lăsat cu totul pentru partida retur. Unde, în ciuda senzațiilor pe care le au unii sau alții, se poate întâmpla chiar orice.

Casa Pariurilor

În general, senzația este că Real Madrid putea rezolva partida de marți și, în mare măsură, calificarea. Ocaziile au fost ale sale, iar faptul că Manchester City a tras primul șut pe spațiul porții lui Keylor Navas abia în prelungiri vine în întâmpinarea acestei ipoteze. Cu toate astea, ocaziile Realului au fost numai din faze fixe, intervențiile lui Hart în fața lui Ramos, Casemiro și, mai ales, Pepe venind în urma unor centrări în careu, pe fondul forței pe care madrilenii o au în astfel de momente, de natură chiar să intimideze orice adversar, fie el din Anglia și contând pe fotbaliști foarte puternici. În plus, au fost destule momente în care jocul Realului n-a funcționat așa cum trebuie, deși impresia a fost că lecția Wolfsburg a fost foarte folositoare și bine învățată. Atunci, în Germania, Realul s-a dus un pic cu nasul pe sus, cumva explicabil de vreme ce abia bătuse pe ”Camp Nou” și a venit acasă cu un handicap de două goluri ce a necesitat ulterior multă transpirație pentru a fi remontat. Acum, în fața unui adversar clar superior lui Wolfsburg, fie și pentru că-l are pe De Bruyne, Zidane a orchestrat un joc mult mai sobru, mai echilibrat, bazându-se pe aceleași principii din ultima vreme, cu Casemiro ”parcat” în momentul începerii acțiunilor de atac și cu Modric și Kros preluând pe rând bagheta dirijorului. Bune, rele, astea sunt principiile de azi ale unei echipe pe care Zidane a preluat-o într-un moment când nimic nu funcționa și a adus-o în situația de azi, la un pas de finala Ligii și luptându-se cu șanse pentru un miraculos aproape titlu în Primera.

Nu se poate face însă nicio analiză a jocului Realului fără a pleca de la elementul cel mai important: absența lui Cristiano Ronaldo. Imediat după accidentarea din partida cu Villarreal au circulat informații cum că leziunea nu-i chiar așa banală cum pretindeau oficialii Madridului. Acum deja se spune că ar fi vorba de o ruptură musculară și că ar putea pierde inclusiv returul cu City. E posibil să fi fost o strategie de amăgire a englezilor, dar la fel de posibil e să fi fost încă o eroare a corpului medical de la Real, care deja e într-o stare de război rece cu vestiarul. La Real Madrid e un festival al leziunilor musculare, iar jucătorii au cerut insistent, inclusiv public, ba chiar au și votat în vestiar ca medicul echipei, mai exact șeful corpului medical, căci la Real e o echipă întreagă, Jesus Olmo, să plece. Problema e că Olmo e de neatins, fiind cumnatul lui Jeronimo Fare, cardiologul lui Florentino Perez și membru în comitetul director al clubului. O încrengătură ce definește oarecum starea de lucruri la Realul de azi.

Absența lui Cristiano s-a văzut din plin la Manchester și cred că-i pune pe gânduri pe cei care agrează o plecare a portughezului din vară. Inclusiv pe Florentino, căci e pe stilul lui o asemenea manevră de om de afaceri, nu de om de fotbal. În general, importanța unui personaj într-un angrenaj, nu doar în fotbal, se vede atunci când lipsește. N-o să știm ce s-ar fi întâmplat cu Cristiano pe teren, dar știm că fără el Realul a pierdut mult din puterea de intimidare pe care o deține, din capacitatea de a juca între linii, din forța pe faza de finalizare, ca să nu mai spun că, fără Cristiano, unul dintre cei mai în formă fundași laterali ai momentului, l-am numit pe Marcelo, a oscilat între a fi haotic și a fi de-a dreptul absent. Zidane a înțeles asta, astfel că-n repriza a doua l-a mutat în stânga pe Bale, într-o poziție ce a amintit de un Tottenham-Inter de pe ”White Hart Lane”, când l-a terorizat pe Zanetti. Creșterea în jocul Realului către final s-a datorat și acestei mutări gândite de Zidane. În concluzie, ca să parafrazăm un alt mesaj celebru, ”No Cristiano, no party”. În plus, trebuie adăugată și absența lui Benzema, mai întâi din joc, apoi din echipă, un alt element important în filozofia Madridului. Din BBC-ul atât de comentat, a fost doar un B. De la Bale.

În acest context, al absenței lui Cristiano, ar merita inserată o scurtă discuție referitoare la James Rodriguez. E din ce în ce mai clar că el nu contează absolut deloc pentru Zidane. Și e din ce în ce mai probabil că i se va căuta o ieșire în vară, cât timp cota lui nu scade dramatic. Ceva s-a întâmplat cu columbianul, devenit un soi de paria, după ce fusese unul dintre preferații lui Florentino și unul dintre motivele debarcării lui Rafa Benitez. Care, așa cum era el, înțelesese că echipa nu poate funcționa fără cineva care să-i ofere o oarecare stabilitate defensivă și-l sacrifica deseori pe James pentru a-i face loc lui Casemiro. Dar iată cum la unul dintre cele mai importante partide ale sezonului, Zidane începe cu Casemiro și Lucas Vasquez, lăsându-i pe bancă pe James și pe Isco, un alt caz ce ar putea conduce la un transfer. Apropo de ultimul, cred că ar fi fost mai utilă introducerea sa mai devreme, în locul unui Lucas Vasquez extrem de obosit, dar Zidane s-a temut să riște, pesemne având în cap episodul Wolfsburg, dar și ideea că Isco nu prea se apără. O idee ușor preconcepută dacă e să discutăm, căci eu unul îmi amintesc un meci excepțional din punct de vedere defensiv făcut de Isco în finala Cupei cu Barcelona de la Valencia, cea cu cursa lui Bale.

Vola.ro

Despre Manchester City sunt destul de puține lucruri de comentat. S-a văzut că e o echipă ajunsă aproape miraculos în această fază a competiției. City a părut ca un copil sărac intrat din întâmplare într-un magazin de jucării scumpe. Ar fi vrut să se joace cu toate, dar se temea să nu le strice și să fie dat afară. Evident, comparația e ușor forțată, căci alăturarea dintre City și sărăcie nu-și are rostul, dar senzația e că Pellegrini și ai săi ar fi putut încerca mai mult. Jocul extrem de precaut al chilianului a făcut o victimă în propria tabără, anume Kun Aguero, care n-a avut nici cea mai mică oportunitate de a marca, lucru totuși bizar pentru un atacant de o asemenea valoare. Pellegrini se poate plânge de accidentarea lui David Silva, care în mod normal nu va juca pe ”Bernabeu”, căci Silva e un om de maximă importanță în construcția atacurilor. Cu Toure Yaya accidentat și cu Nasri neînclus în lotul de Champions League (o eroare totuși), Pellegrini a mizat pe entuziasmul lui Iheanacho, dar l-a scos pe De Bruyne din zona centrală, unde putea produce daune apărării madrilene și de unde l-ar fi ajutat mai mult pe Kun, plasându-l în banda stângă. Mult mai utilă cred că era introducerea lui Delph sau direct a lui Sterling.

Partea bună pentru City e că a ieșit oarecum cu bine din acest meci tur. Fără gol primit adică. În plus, apărarea i-a funcționat relativ bine, doar cu câteva sincope la fazele fixe. Revenirea lui Kompany s-a notat, iar asta l-a ajutat și pe Otamendi să aibă o prestație corectă. City va merge pe ”Bernabeu” cu ștampila de victimă sigură, pe care mulți o pun cu gândul la alte prestații pozitive ale Realului pe propriul teren. Ăsta poate fi un avantaj, căci într-o semifinală de Champions League nimic nu e ceea ce pare.

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă