SUPRAVIEȚUITORUL SIMONE. SIMONE INZAGHI

SUPRAVIEȚUITORUL SIMONE. SIMONE INZAGHI

Nu e cred prima dată când folosesc aici termenul de supraviețuitor într-un titlu. Ba chiar cred că au fost mai multe situații, fiindcă așa a fost contextul. Ce știu sigur însă e că de fiecare dată când am vorbit despre supraviețuitor m-am referit la Cholo Simeone. În diverse ocazii. Cred totuși că putem îndrepta această caracterizare și spre altcineva. Nu spre Simeone, ci spre Simone, Simone Inzaghi. Citeste mai mult …

”PIOLI`S ON FIRE”

”PIOLI`S ON FIRE”

N-am idee dacă Stefano Pioli are habar despre vorba aia de pe la noi, care spune să nu dai niciodată vrabia din mână pentru cea de pe gard (altfel era proverbul, știu, dar am încercat să driblez anumite nuanțe), însă fix asta a făcut sâmbătă seară. A dat punctele din mână pentru o finală de Champions League ce nici măcar pe gard nu e, ci hăt departe, pe un gard și foarte înalt și foarte greu de sesizat. Cu gândul la returul cu Inter de marți, antrenorul Milanului a scăpat din vederi tocmai faptul că obiectivul era altul. Anume prezența și în viitorul sezon al competiției, mai ales acum după ce ”rossonerii” au respirat din nou, club și suporteri, aerul rarefiat al înălțimilor ajungând în semifinale. Citeste mai mult …

REMIZĂ PENTRU MAI TÂRZIU

REMIZĂ PENTRU MAI TÂRZIU

”Ce păcat! Meciul ăsta trebuia să fie finala”, ne-am zis, probabil, destul de mulți atunci când am aflat ca Real Madrid și Manchester City se încrucișează pe tabloul actualului sezon din Champions League în semifinale. ”Ce bine! Meciul ăsta jucat de două ori e mult mai bun decât unul disputat în partidă unică”, ne-am zis, pesemne, destul de mulți după ce am văzut ceea ce s-a întâmplat marți seară pe ”Bernabeu”. Citeste mai mult …

VINICIUS, RODRYGO ȘI RĂBDAREA DE LA REAL MADRID

VINICIUS, RODRYGO ȘI RĂBDAREA DE LA REAL MADRID

Despre răbdare putem vorbi mult și bine. Știm cu toții că e importantă, știm cu toții că e bine să nu ne-o pierdem prea lesne, știm cu toții că nu prea ne iese acest demers. Despre răbdarea din fotbal nu putem vorbi la fel de mult. Fiindcă ne-am prins în toți anii ăștia că ea nu există. Sau dacă există e atât de rară încât trebuie musai scoasă în evidență, arătată tuturor, ca o piatră prețioasă și foarte strălucitoare. Citeste mai mult …

MESSI ȘI AVANCRONICA UNEI DESPĂRȚIRI ANTICIPATE

MESSI ȘI AVANCRONICA UNEI DESPĂRȚIRI ANTICIPATE

Rivalitatea dintre Messi și Cristiano Ronaldo parcă nu vrea să se stingă. Între cei doi s-a creat o legătură aproape mistică în ultimii 15 ani, iar amatorii de povești de genul acesta au acum un nou motiv de dezbatere. Chit că, de data asta, comparațiile nu se mai fac la nivel de reușite ori de recorduri, ci de acte de indisciplină și amenzi. Citeste mai mult …

CITY, ARSENAL ȘI ANXIETATEA VENIT DIN ”DACĂ NU ACUM, ATUNCI CÂND?”

CITY, ARSENAL ȘI ANXIETATEA VENIT DIN ”DACĂ NU ACUM, ATUNCI CÂND?”

”Trebuie să fim perfecți fiindcă întâlnim o echipă care atinge de foarte multe ori perfecțiunea”, zicea Mikel Arteta înaintea celui mai important, probabil, meci al lui Arsenal în Premier League din ultimii 20 de ani. ”Iar când zic perfect, mă refer la fiecare minge, la fiecare duel, la fiecare intervenție”, continua junele antrenor spaniol, în fața căruia se dezvelea marea provocare de a deveni cel mai tânăr câștigător al campionatului Angliei. Conducând cea mai tânără echipă, ca medie de vârstă, din toată întrecerea. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă