CERTIFICATUL DE PE ”BERNABEU”

CERTIFICATUL DE PE ”BERNABEU”

Să presupunem că ar fi existat cineva pasionat de fotbal care să nu fi știut, duminică seară, că avem ”Clasico”. E greu de crezut, la ce impact mediatic are această confruntare, dar să presupunem. Iar acel cineva ar fi deschis televizorul prin minutul 60 al partidei. Probabil că ar fi crezut că e o eroare și nu neapărat pe motive de scor, care era 0-4 atunci. O echipă în negru și una în galben într-un meci ce a intrat în istorie ca un duel între ”blanco” și ”blau-grana”, să recunoaștem, nu era cel mai logic context. Citeste mai mult …

SUPRAVIEȚUITORUL SIMEONE ȘI TEATRUL VISELOR SPULBERATE

SUPRAVIEȚUITORUL SIMEONE ȘI TEATRUL VISELOR SPULBERATE

Nu știu ce-o fi fost Simeone într-o existență anterioară, dacă o exista așa ceva, și nici nu mă preocupă foarte tare. Mai mult mă preocupă ce e Simeone acum. Dar, dacă tot am deschis discuția, e mai mult decât posibil să fi fost pisică. Ce nu și-a consumat cele 9 vieți pe care se zice că le deține și le-a pasat către actuala trecere pe pământ a lui Cholo. Citeste mai mult …

ETERNUL ȘI FASCINANTUL CRISTIANO

ETERNUL ȘI FASCINANTUL CRISTIANO

Duminica trecută, în orele de dinaintea derby-ului cu City, Cristiano Ronaldo își urca familia în avion și-și lua zborul spre Madeira. Acolo unde, după cum a mărturisit, se întoarce mereu atunci când vrea să se liniștească. Motivele voiajului sunt un pic dubioase, se vorbea de o ceartă cu antrenorul Ralf Rangnick din motive de titularizare, cert e că gestul portughezului n-a dat chiar bine. Au existat și ceva explicații oficiale, dar, știți cum e, trăim vremuri în care lumea nu prea mai crede în așa ceva și se bazează poate prea mult în versiunile, de multe ori bazaconiile, care circulă pe diversele rețele de socializare. Citeste mai mult …

GENEROSUL KARIM ȘI PARCUL FĂRĂ PRINȚ

GENEROSUL KARIM ȘI PARCUL FĂRĂ PRINȚ

Nervos nevoie mare și cu frustrarea invadându-i logica, Nasser Al-Khelaifi a coborât marți noapte la vestiare, imediat după ce al său PSG tocmai ieșise (din nou) din Champions League, ca să-l tragă la răspundere pe arbitrul olandez Makkelie, vinovat, în opinia lui, că guparea pariziană fusese eliminată. Citeste mai mult …

LEWANDOWSKI, GOLURI ȘI DILEME

LEWANDOWSKI, GOLURI ȘI DILEME

Habar nu am cum se spune ”gol” în limba polonă. Mă refer la termenul fotbalistic, nu la altceva. Ținând cont de cum se vorbește la ei acolo ar trebui să fie o alăturare de vreo 4-5 consoane, ținând totuși cont de limbajul universal al fotbalului, probabil că se spune la fel ca la noi. Cred însă că polonezii ar trebui să înceapă unele demersuri astfel încât în limba lor la gol să zici direct Lewandowski. ”Un Lewandowski spectaculos”, ”un euro-Lewandowski” sau, pe fondul unui comentariu mai plin de energie, ”ce Lewandowski a marcat cutare jucător”. Dacă tot nu a primit Balonul e Aur, măcar cu atât să se aleagă atacantul lui Bayern. Citeste mai mult …

CE UȘOR SE FACE UN PACT CU DIAVOLUL!

În China, în week-end, nu s-au putut vedea la televizor meciurile din Premier League. Deținătorul de drepturi de-acolo a decis sau a fost ajutat să decidă, că publicul chinez nu trebuie să vadă manifestările de solidaritate față de Ucraina și de condamnare a invaziei. Spre cine se îndreaptă solidaritatea chinezilor e cam limpede, pactul cu diavolul e cam parafat cum s-ar spune, chit că de la Sun Tzu și a sa ”artă” știm că pentru chinezi războiul perfect e cel câștigat fără luptă. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă