Exact pe 9 mai, de ziua Europei, da și în pline discuții și incertitudini legate de ”Brexit”, Anglia revine la șefia fotbalului continental cu 4 echipe calificate în cele două finale, Champions League și Europa League. Nu s-a mai întâmplat până acum așa ceva și e un semn clar că Imperiul Britanic s-a trezit din amorțeala ce-l cuprinsese în ultimul deceniu, și-a stabilit o nouă strategie și a pornit la luptă. A fost mai întâi un contraatac, acum putem să vorbim de o dominație. Citeste mai mult …
Pe 1 iunie vom pune punct probabil celui mai nebun sezon de Champions League din ultimii ani. Un sezon în care s-au amestecat de toate, partide memorabile, surprize, goluri splendide, faze nebune, răsturnări de situație, un sezon în care imposibilul a devenit posibil și în care ”never give up” a devenit un motto. Da, motto-ul acestui sezon de Ligă n-are cum să fie în altă limbă, căci după un deceniu de supremație a Spaniei în această competiție, fix la Madrid, pe cea mai nouă și modernă arenă a ibericilor, se va produce schimbul de ștafetă. Vom avea o finală ”made in England”, ba chiar e foarte posibil să avem chiar două, dacă se respectă calculul hârtiei într-o Europa League ceva mai calmă. Iată că englezii după sezoane întregi de mediocritate în competițiile europene și-au înțeles erorile, au încetat să mai cumpere fotbaliști de duzină pe sume stratosferice și au schimbat foaia, punând proiectele lor în mâinile unor tehnicieni, plătiți regește, cărora li s-a dat mână liberă. Citeste mai mult …
Nu, nu va fi un text despre Messi. Mai bine zis, încă un text despre Messi. Am convenit, tot aici, acum câteva săptămâni, că orice ai scrie despre ucigașul de superlative e redundant. Devenit el însuși un adjectiv, după ce ani de-a rândul a fost un ”criminal în serie al metaforelor”, Messi a făcut și miercuri ce știe mai bine. A fost decisiv. Iar cea mai bună caracterizare am citit-o joi dimineață: ”După un meci ca ăsta, Messi se transformă într-un eșec al oricărui jurnalist”. Chit că ”un meci ca ăsta” înseamnă unul destul de rar pentru argentinian, căci nu știu de câte ori s-a întâmplat să aibă doar 51 la sută procentaj de pase corecte. Citeste mai mult …
Am traversat un week-end care ne-a solicitat mult din punct de vedere emoțional. Demult nu am mai avut astfel de trăiri, demult n-am mai avut pulsul ăsta și, mai apoi, un nod în gât, demult n-am mai stat cu ochii lipiți de televizoare precum sâmbătă, dar mai ales duminică, la acest duel-maraton cu Franța. Greu de găsit așadar alte subiecte care să concureze cu tenisul jucat de fetele noastre. Totuși, s-ar mai găsi câteva lucruri. Citeste mai mult …
În 4 ani la Barcelona, Guardiola a bifat, în Champions League, două finale, ambele câștigate, și două semifinale. În 3 ani la Bayern, Pep a prins 3 semifinale, iar în cei 3 ani la City, s-a oprit o dată în ”optimi” și de două ori în ”sferturi”. Ceva se întâmplă cu tehnicianul catalan, aura sa a mai pălit un pic, chiar dacă trofeele interne au continuat să curgă. E un traseu ciudat al unui tehnician ce a revoluționat fotbalul la un moment dat, un traseu ce n-are cum să nu fie pus în legătură cu Messi și ceilalți băieți pe care i-a avut în Catalunya. Se spune că destinul te pune în fața unor uși, dar depinde de fiecare-n parte pe care o deschide. Pep a deschis ușa despărțirii de Barcelona, iar azi n-ai cum să nu te întrebi dacă palmaresul său și al clubului catalan n-ar fi fost cumva altele dacă el ar fi ales să rămână și nu să plece. Citeste mai mult …
Adevărul e că fotbalul avea nevoie de așa ceva. Fotbalul în sine și noi cei care-l privim. Mai ales noi, cei care-l privim, aveam nevoie de așa ceva. Aveam nevoie de o echipă care să rupă barierele, care să arate că orice e posibil, care să nu se simtă în inferioritate chiar și-atunci când e în inferioritate, care să ne arate că banii contează, dar nu-s cel mai important lucru, care să ne facă să înțelegem că un număr, fie el 10, ca Messi ori 7, ca al lui Cristiano, n-are cum să fie mai bun decât 10 numere la un loc, dacă acele numere interpretează aceeași melodie, joacă ce știu și știu ce joacă. Adevărul e că Ajax Amsterdam varianta 2019 nu e doar marea revelație a sezonului în Champions League, ci a devenit un pic echipa tuturor. Pentru că toți am fost, măcar o dată în viață, Ajax-ul de dinainte de ”Bernabeu” ori Torino. Dar nu toți am reușit să fim Ajax-ul de după ”Bernabeu” și după Torino, nu toți am reușit să ne depășim limitele și să putem striga în gura mare: ”Impossible is nothing”. Citeste mai mult …
Caută-mă!