VACANȚĂ IN AMERICA, UN VIS POSIBIL, O EXPERIENȚĂ INTERESANTĂ. LAS VEGAS, SAN FRANCISCO, LOS ANGELES

VACANȚĂ IN AMERICA, UN VIS POSIBIL, O EXPERIENȚĂ INTERESANTĂ. LAS VEGAS, SAN FRANCISCO, LOS ANGELES

”Lăsați viața să vă surprindă! S-ar putea să vă surprindă plăcut cîteodată”. E o vorbă care mie îmi place teribil, un sfat pe care l-am dat și-l voi da tuturor. Nu mai știu unde am auzit-o sau de la cine, chiar nu cred că are importanță asta. Mult mai important e mesajul, iar dacă stăm bine să ne gîndim, de multe ori viața ne-a făcut surprize plăcute, în momente cînd nu ne așteptam. Așa e logic să se întîmple, niciodată viața nu e liniară, iar destinul e o alternanță între bine și rău. Binele continuu e o utopie, la fel cum răul permanent nu există. Navigăm tot timpul între un țarm și celălalt, ideea e să ne bucurăm pe cît putem de momentele bune ale debarcării în zona bună, pentru că de zona rea nimeni nu e scutit.
Citeste mai mult …

VACANȚĂ IN AMERICA, UN VIS POSIBIL, O EXPERIENȚĂ INTERESANTĂ. EPISODUL 1

VACANȚĂ IN AMERICA, UN VIS POSIBIL, O EXPERIENȚĂ INTERESANTĂ. EPISODUL 1

”Lăsați viața să vă surprindă! S-ar putea să vă surprindă plăcut cîteodată”. E o vorbă care mie îmi place teribil, un sfat pe care l-am dat și-l voi da tuturor. Nu mai știu unde am auzit-o sau de la cine, chiar nu cred că are importanță asta. Mult mai important e mesajul, iar dacă stăm bine să ne gîndim, de multe ori viața ne-a făcut surprize plăcute, în momente cînd nu ne așteptam. Așa e logic să se întîmple, niciodată viața nu e liniară, iar destinul e o alternanță între bine și rău. Binele continuu e o utopie, la fel cum răul permanent nu există. Navigăm tot timpul între un țarm și celălalt, ideea e să ne bucurăm pe cît putem de momentele bune ale debarcării în zona bună, pentru că de zona rea nimeni nu e scutit.

E o introducere cam lungă. Și nu, nu va fi vorba despre fotbal în cele ce urmează. Ci despre o călătorie. O călătorie în America, o vacanță în America pe care n-o credeam posibilă în urmă cu 6 luni. Nu-mi plăcea America, mă îngrozea ideea zborului pînă acolo în condițile în care unul de două ore și jumătate pînă la Barcelona mi se pare că trece foarte greu. Mi se părea, în concluzie, un vis și scump și complicat pentru a fi realizat. Încercam să văd numai partea goală a paharului american și să mă autoconving că o vacanță acolo nu merită, mai ales că Europa are destul de multe de oferit.

Viața m-a surprins însă plăcut. Și am ajuns, printr-un concurs de împrejurări pe care nu-l detaliez, să-mi programez o vacanță în Statele Unite în această iarnă. Nu doar să-mi programez, ci să și ajung acolo. Și să-mi schimb părerea despre această țară, despre oamenii de acolo, despre oportunitatea unei vacanțe dincolo de ocean. 

Pentru că am fost întrebat de foarte mulți oameni cum a fost, dar și pentru că, înainte de plecare, în timp ce încercam să identific locuri și obiective ce ar merita bifate, nu am prea găsit, în limba română, posibilități de documentare, m-am gîndit că n-ar fi rău să scriu aici despre această experiență, cu bune și cu rele, amestecate, așa cum e logic să fie. Am citit cîteva bloguri de turism, dar, cu scuzele de rigoare, nu am găsit nimic care să mă ajute, mi s-au părut mai multe texte de PR pentru diverse agenții de turism. Poate n-am căutat eu bine, nu insist pe tema asta.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

EPISODUL 1: Viza pentru America

Asta a fost introducerea. De aici încolo începe reportajul. Un reportaj pe care l-aș fi făcut pentru un ziar sau o revistă, dacă aș fi avut unde. Am făcut destule, așa că păstrez aceeași linie. M-am gîndit să împart reportajul în mai multe episoade, în ordine cronologică. O să încep cu viza de America, element extrem de important, și cu drumul pînă acolo. Celor nerăbdători să citească despre realitatea americană a acestor zile le recomand un pic de răbdare, pentru că vor urma episoade dedicate șederii mele în Las Vegas, San Francisco și Los Angeles.

Așadar, încep cu începutul. Orice călătorie în America începe cu obținerea vizei. E o procedură care nu poate fi evitată și care mi-a oferit destule motive de stres. Înainte, căci acum totul mi se pare foarte simplu.

Viza de America e o sperietoare pentru mulți. Senzația pe care o aveam era că mă voi prezenta la un examen sever, unde voi fi verificat la sînge. Au contribuit la asta și mulți prieteni care deja aveau viza și care-mi povesteau cît de complicată e procedura. Din motive pe care nu le dezvolt, făceam parte, cel puțin așa credeam, din categoria celor cărora mai degrabă li se refuză viza, căci în afara locului de muncă nu prea aveam elemente ”pozitive” pe care să le prezint examinatorilor.

Totul se face on-line. De fapt, e un formular standard care trebuie completat. Poate fi accesat AICI. Nu e simplu, dar nici nu e peste măsură de complicat. Necesită ceva timp și, foarte important, formularul trebuie salvat după completarea fiecărui pas. Eu n-am făcut-o, așa că am fost nevoit s-o iau de la capăt. Nu insist foarte tare asupra acestui aspect, repet nu e foarte complicat, însă cred, sunt convins mai degrabă, că e foarte bine ca toate datele să fie introduse corect, să nu se ocolească adevărul, pe ideea că el nu va fi găsit. O să revin asupra acestui aspect mai jos. Apoi se plătește o taxă, fără de care nu se poate solicita viza, apoi, cu chitanța în față se face programarea pentru interviu. Tot on-line, dar aici merge și telefonic.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Zis și făcut. Pregătit cu un dosar destul de gros, m-am prezentat la data stabilită la Ambasada SUA din Pipera. Cu ceva emoții, căci nu știu cum s-a întîmplat că am nimerit, probabil, singurul taximetrist din București care nu știa că Ambasada SUA nu mai e lîngă Intercontinental. Mi-am dat seama de asta la vreo 3 minute după ce m-am urcat în masină, răstimp în care mi-am verificat toate actele, cînd, uitîndu-mă pe geam, m-am trezit în zona Batiștei. A urmat o secvență de film, unul destul de prost însă. ”Ce căutăm aici?”, am întrebat eu. ”Păi mergem la ambasadă”, mi-a răspuns nefericitul. ”Păi pe aici?”, zic eu. ”Păi pe unde?”, zice el. ”Păi de ce trebuie s-o luăm pe Batiștei ca să ajungem pe DN 1?”, întreb eu. ”Păi ce treabă avem pe DN 1?”, răspunde el ingenuu. Moment în care eu n-am știut cum să reacționez, să mă arunc din mers din mașină, vorba vine din mers, căci la orele dimineții în zona centrală mai mult se stă, să-i dau cu dosarul în cap sau să încep să urlu la el. Am găsit resurse să-l întreb, cu voce gîtuită: ”Fratele meu, tu nu știi că ambasada Americii s-a mutat de acolo de vreo doi ani?”. La care el, uitîndu-se la mine de parcă l-ar fi văzut pe Ceaușescu înviat, zice: ”Zău? Habar n-aveam. De fapt, azi e prima mea zi ca taximetrist”. Părea sincer, așa că n-am mai insistat. I-am zis doar atît: ”daca nu ajung la timp acolo, cred că asta va fi și ultima ta zi ca taximetrist”. Cred că i-am părut destul de serios în amenințarea mea, că a făcut tot posibilul. Cu tot ceea ce înseamnă asta, din punct de vedere al legislației, pe care a încălcat-o la vreo 3 articole. Cert e că, după ce i-am ascultat povestea unei cariere nefericit întreruptă într-un minister, timp în care navigam pe linia de tramvai de pe Barbu Văcărescu, dar fără să facem stație, am ajuns exact în momentul în care, la poarta ambasadei se făcea prezența.

Cred că e inutil să mai comentez un aspect. Anumă că oamenii cei mai nesuferiți din cadrul Ambasadei SUA sînt cei români. De la jandarmii din față, care se repeziseră la taxiul ce oprise ca să cobor ca la un OZN, dar a căror inteligență n-o prea bănuiesc, pînă la femeia din interior, mofluză și prețioasă ca o piatră funerară, care-ți lua amprentele, trecînd pe la personalul însărcinat cu controlul de securitate, toți afișau o superioritate nedemnă de ceea ce reprezintă. De parcă ei ar fi ființe superioare, doar pentru că au avut șansa să obțină acel loc de muncă, iar cei care solicită viza reprezintă niște bipezi cu creier maltratat. Un exces de zel pe care nu l-am înțeles, comparîndu-l apoi cu felul în care se purtau americanii cu care, pînă la urmă, ajungeai să discuți. Așa cum am spus, nu mai comentez.

Fac o paranteză. Apropo de pașapoarte, ambasade, vize. Mi-am adus aminte, în timp ce așteptam, cum în 1998, undeva în primăvară, ne prezentam la ambasada Franței un grup mare de jurnaliști de la ProSport, în frunte cu Ovidiu Ioanițoaia și Ioan Chirilă, să luăm vizele de intrare în Franța, pentru Mondialul din acea vară. Eram vreo 10 cred, inclusiv Tudor Chirilă, pe care regretatul nea Vanea solicitase să-l ia cu el la Paris. Fiind un grup așa de mare și venind de la un ziar care chiar era excelent și reprezenta ceva la acele vremuri, am fost primiți de atașatul de presă, separat. A apărut și ambasadorul, să ne salute, iar la un moment dat o secretară de acolo ne-a cerut tuturor pașapoartele. Cînd a ajuns la Tudor Chirilă, cu o privire suavă, el a întrebat: ”Pașaportul? Păi pentru ce ne trebuie? Nu-l am la mine”. Replica lui Ovidiu Ioanițoaia a fost genială: ”Păi tu cum credeai mă că intri în Franța, te parașutăm ilegal?”. Nu știu dacă Tudor Chirilă, care era foarte tînăr și încă necunoscut atunci, își mai amintește episodul, dar mie mi s-a părut simpatic.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:

Revin la ambasadă. Coincidența a făcut ca la coadă, cel din fața mea să fie Cristi Tănase, de la Steaua. Voia și el să plece în vacanță, Las Vegas și Hawaii, un traseu foarte interesant. L-am criticat de multe ori pe ”Dodel”, dar mi-am schimbat în acea zi un pic părerea despre el. În bine. Am vorbit de una de alta și nu mi s-a părut deloc un tip ”nemobilat” la mansardă așa cum se spune.

Pe cît de mult mă temeam de acel interviu, pe atît de simplu a fost. În cazul meu. Mă pregătisem cu tot felul de acte, dovezi, adeverințe. Nici măcar nu mi-au fost cerute. Cred că am stat la ghiseu un minut. Dialogul, purtat în engleză, a avut întrebările clasice, unde vreți să mergeți, cu cine, cît vreți să stați. După care am fost informat că am obținut viza. Habar nu am dacă statutul meu de jurnalist de televiziune a contat, la fel cum habar nu am dacă am fost verificat ori nu în prealabil, știu doar că asta a fost tot. Probabil că am fost verificat, la fel cum se întîmplă cu toți solicitanții, căci am ascultat dialogul purtat de un altul, care ”uitase” să menționeze în formular că fusese expulzat din Noua Zeelandă. M-am amuzat cum americanul de după geamul blindat asculta  cu mult calm explicațiile puerile ale individului, care pretindea că s-a îmbătat într-o seară și a fost prins de poliție cînd încerca să bage gumă de mestecat într-un bancomat. Ba chiar părea interesat de subiect. Evident că l-a refuzat, extrem de politicos, pe solicitant. La fel cum refuzat a fost și un domn care avea 6 copii, dar care pretindea că merge în vacanță în State, iar copii rămîn cu soția.

Cristi Tănase a obținut și el la fel de repede viza. Ba parcă la el a durat un pic mai mult, căci oficialul american a fost curios să afle pe ce post joacă la Steaua și cît cîștigă acolo. Ocazie cu care am aflat și eu. Dar cum aici nu e ziar, ci un simplu blog, informația rămîne la mine :)))

Cu viza deja obținută și deja relaxat, parcă nici nu l-am mai băgat în seamă pe jandarmul care n-a catadicsit să ne răspundă dacă există un loc unde să stea taxiurile. Atunci nu erau, dar m-am lămurit că există un astfel de loc. Altceva nu există însă în mintea unor angajați ai statului, plătiți și de mine totuși. Ce mari diferențe există între astfel de specimene și cele pe care aveam să le întîlnesc peste Ocean o să citiți în episoadele viitoare. Zborul pînă în America, Vegas și atracțiile sale, San Francisco, cel mai mai european oraș al Americii, Los Angeles și filmele sale, toate acestea se vor regăsi aici.

REALITĂȚI ROMÂNEȘTI PE EVENIMENT OCCIDENTAL

REALITĂȚI ROMÂNEȘTI PE EVENIMENT OCCIDENTAL

 

Nu cred în teoria pe care o tot vehiculează unii, cum că Chelsea a lăsat-o mai moale la București. Cei care flutură această variantă sînt aceiași care băteau cîmpii cu grație înainte de joc căutînd să ne convingă că Chelsea va folosi echipa a doua. Care o fi echipa a doua a lui Chelsea? N-am reușit să aflu.

Dacă tot am ajuns la această idee, hai s-o lămurim! În fotbalul mare nu mai există conceptul de titulari și rezerve. Există conceptul de lot cu 16-18 fotbaliști ce pot fi oricînd titulari, dar care, în același timp, se pot așeza pe banca de rezerve. Există, evident, situații și situații, de exemplu fotbaliști care au fost accidentați și care se supun unui plan de recuperare, fotbaliști ce nu pot duce două meciuri în interval foarte scurt și se supun principiului rotației, din ce în ce mai utilizat în fotbalul mare. Ideea e să ai la dispoziție 18 jucători cu valoare apropiată, din care să poți alege oricînd, în funcție de situație și care să asigure și o stare de concurență. Căci nimic nu e mai rău pentru un fotbalist decît să se știe titular indiscutabil, indiferent de ce face pe teren. Ar cam fi cazul lui Tănase, dar despre el puțin mai tîrziu.


Așadar, ca să revin, nu cred că Chelsea a lăsat-o mai moale. Pur și simplu n-a putut mai mult. Așa a fost Chelsea în acest sezon. Capabilă de meciuri bune, dar și de meciuri proaste. Contextul în care se află Rafa Benitez nu-i deloc fericit, iar asta n-are cum să nu influențeze evoluția echipei. Ceva se întîmplă la Chelsea, e limpede. Dacă era în formă, juca. Cum a făcut, de exemplu, Tottenham, care e în formă și a spulberat pe Inter, care Inter nu e în formă și, conform teoriei, ar fi last-o mai moale. Realitatea românească de care vorbeam în titlu ne-a izbit imediat după meci. Pe care l-am sărbătorit ca pe o victorie istorică. ERONAT. Este o victorie, o victorie mare, frumoasă, de prestigiu poate, dar atît. Doar o calificare poate fi istorică. Stă în firea acestui popor să se bucure înainte de vreme, să fie superficial. Și să se ia după toate bazaconiile pe care le spun, la televizoarele ce-i găzduiesc cu generozitate, tot soiul de finanțatori și așa ziși oameni de fotbal. Ieșirea în stradă pentru a sărbători se justifică atunci cînd obiectivul e atins. Iar obiectivul trebuie să fie calificarea, căci dacă Chelsea se califică victoria rămîne doar una de palmares. Iar Chelsea, chiar rău cum a arătat joi, poate bate pe oricine dacă prinde o zi bună.

Rămînînd la realitățile românești, este absolut incredibil ce se întîmplă cu gazonul de pe Arena Națională. Să construiești un asemenea stadion și să-ți bați joc în asemenea hal de teren e o dovadă, imi cer scuze pentru ton, de tîmpenie absolută. Eu nu înțeleg ce e așa de complicat să găsești o iarbă bună, s-o montezi așa cum trebuie și apoi să iei toate măsurile astfel încît să reziste un sezon. Un sezon, atenție!, nu vreo 5 ani. Un simplu sezon.

Tot la capitolul stadion intră și organizarea partidelor. Aici intervine exaltarea forțelor de ordine, fie ele jandarmi sau alte firme de paze, unde cred că principala condiție de angajare e un număr mic de neuroni. N-am fost la Steaua-Chelsea, dar am auzit. Intrarea în arenă se face greu, controlul e riguros, e prima dată cînd aud că ți se iau banii din buzunar. Monezile adică. Am fost la sute de meciuri pe zeci de stadioane din străinătate. Nicăieri, indiferent de cît de încins era respectivul meci, nu am întîlnit încruntarea de la noi, excesul de zel tipic românesc.

Am promis ceva despre Tănase. Scriam mai sus că lucrul cel mai rău pentru un fotbalist e să se simtă titular indiscutabil. Lui Tănase i se transmite asta în fiecare zi. I se spune că e cel mai bun din România, i se iartă toate greșelile, e mîngîiat părintește pe ceafă, nu cumva să se supere. Cu Chelsea a jucat prost, indiferent cît ar mai căuta unii să-i găsească scuze. A juca prost nu-i o dramă, toți fotbaliștii mai prind astfel de momente. Dramă e să nu pricepi că ai jucat prost, să nu înțelegi unde ai greșit, să arăți în continuare aceeași indolență. Dramă e să încerci să-ți aduci aminte cînd ai făcut ultimul meci bun, nu mare, doar bun, și să nu reușești să-l descoperi.


Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă