O DUMINICĂ ÎN ”IL CALCIO”

O DUMINICĂ ÎN ”IL CALCIO”

A fost un week-end excelent pentru fotbalul italian, în care s-au întîmplat de toate. Roma și Napoli conduc în Serie A, Milan e pe undeva departe, Inter e pe doi, Roma bate pe Lazio în derbyul capitalei, Napoli își arată mușchii cu AC Milan chiar la Milano, Balotelli ratează primul penalty din carieră, Inter demolează o nou promovată. Multe lucruri de semnalat și o să încerc să mă opresc la cîteva în cele ce urmează.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:

Încep cu Milan-Napoli pentru că l-am și comentat. În avancronica sezonului de Champions League, scriam aici că merg pe mîna lui Rafa Benitez în acea ”grupă a morții”. Îmi justificam alegerea prin faptul că Benitez adoră meciurile cu miză mare, pe care le poate pregăti în liniște din punct de vedere tactic, așa cum îi place. Spre norocul lui, în Serie A multe meciuri trebuie pregătite așa. Iar Benitez a arătat și la Milano, pe terenul Milanului, că o poate face.

Să schimbi registrul în cîteva zile nu e la îndemîna oricui. Napoli a reușit, iar asta demonstrează că acolo lucrurile se iau foarte în serios. Cu Dortmund, în Ligă, Benitez a experimentat un 4-1-4-1, cu echipa așteptînd în propria jumătate, aglomerînd terenul propriu și lovind pe contraatacuri. Borussia e o echipă care te macină atunci cînd îi oferi spațiu, iar Benitez a căutat să nu facă asta. AC Milan, dimpotrivă, trebuia abordată altfel. Așa că pe ”San Siro”, Benitez a revenit la 4-2-3-1, dar și la un presing foarte sus, pe ideea știută de mulți că apărarea Milanului nu-i tocmai cea mai tehnică din lume, iar construcția fundașilor e deficitară. Dublu pivot, o linie de 3 în fața lor plus ”Pipita” Higuain cu o formidabilă libertate de mișcare, dar și cu o generozitate enormă la efort, așa cum rar l-am văzut la Real Madrid. O astfel de echipă deine însă foarte lungă, astfel că principala preocupare a napoletanilor era să termine faza, eventual cu șut, fie el și departe de spațiul porții, ca să se evite o reacție a Milanului.

Prima jumătate a primei reprize ne-a arătat un Napoli capabil să se bată pentru titlu. Iar faptul că a reușit să gestioneze avantajul o confirmă. Mai ales că a avut în Pepe Reina un portar de neînvins. Va rămîne în statistici drept omul care i-a apărat primul penalty lui Balotelli. Cred că așa trebuie pusă problema. Toată lumea a notat că Super Mario a ratat un penalty, nimeni n-a consemnat însă că Pepe Reina i l-a apărat. Balotelli are felul său de a bate loviturile de la 11 metri, acea oprire de dinaintea șutului cînd așteaptă să vadă unde se aruncă portarul. Reina n-a făcut-o și asta l-a pus în dificultate pe Balotelli, rămas ca un șofer căruia i s-a stricat gps-ul fix la o intersecție complicată. S-a blocat și a tras prost, previzibil, nu departe de mijlocul porții. Nu demult am postat pe acest blog un film documentar de excepție despre cum a reușit Spania să cîștige Mondialul din 2010. Urmăriți-l pentru că merită! Veți găsi acolo și o idee care se leagă de ceea ce am scris mai sus. Povestește Casillas cum Reina i-a oferit informații despre toți posibilii executanți de penaltyuri de la echipele adverse, informații care vorbeau despre studiul aprofundat pe care portarul lui Liverpool, pe atunci, îl făcuse. E posibil să-l fi studiat și pe Balotelli și să-i fi găsit antidostul.

Un Balotelli care, revenind la meciul de duminică, a fost cel mai bun om al Milanului. Prezența lui Matri ca număr 9 i-a adus lui Super Mario un rol diferit. A străbptut o suprafață foarte mare de teren, aintrat în combinații, s-a asociat cu coechipierii din față, a generat ocazii, într-un cuvînt a ținut în spate Milanul. Problema e că de unul singur e ceva mai greu. Dacă privim cele două echipe, iată ce observăm: Inler, Pandev, Maggio și Mertens rezerve la Napoli, Birsa, Muntari, Emanuelson sau Zapata, titulari la Milan. Cam asta e situația azi.

Ca să termin subiectul, vă invit să descoperiți care a fost ultima victorie a lui Napoli la Milano. Se întîmpla în 1986, pe cînd la Napoli strălucea Diego Maradona. Golul pe care l-a dat el în acel meci e de antologie:

Două vorbe și despre Roma-Lazio. Un meci tare urît în prima repriză, mult mai bun în a doua. Un Lazio ce nu are bancă de rezerve la nivelul titularilor și, implicit, nu poate susține momente precum cele din derby cînd apar accidentări sau eliminări. O Roma care arată bine sub comanda unui antrenor, Rudi Garcia, care e departe de a fi un novice. A învățat din greșelile predecesorilor săi și i-a găsit lui Totti rolul ideal. În jurul lui Totti s-a construit această victorie, dar și acest debut de campionat excelent. Iar Totti pare să-și fi găsit ucenicul în persoana lui Ljajic, ce pare dornic să învețe de la maestrul său. Atunci cînd va reveni și Destro, Roma va avea o echipă capabilă de lupte frumoase în acest sezon. Nu știu dacă și capabilă sălupte pentru titlu, asta vom vedea, dar dacă fotbalul e o stare de spirit, cum am scris de multe ori, ei bine atunci Roma e pe val.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:

Termin cu Inter. Poate că echipa s-a eliberat în sfîrșit. Incertitudinea legată de patron, de cine dă banii pînă la urmă, nu e bună, indiferent de nivel. Se pare că problema asta s-a lămurit, asta dacă nu cumva Moratti a băut după George Copos și merge pe linia tergiversărilor și a răzgîndirilor. Inter a demolat pe Sasuolo cu un scor ce nu prea se vede în Italia, mai ales că s-a produs la un meci în deplasare. Sasuolo pare o echipă tare ingenuă și cred că va retrograda, în schimb Inter arată o mare schimbare de cînd a venit Walter Mazzari. Știu fani ai lui Napoli care nu-l suportau pe vremea cînd antrena acolo, dar e un bun tehnician. În plus, dincolo de senzațile plăcute din joc, Inter l-a recîștigat pe Milito. ”Il Principe” a reveni și împreună cu el au revenit golul și concurența pentru linia de atac. Concurență ce aduce, în general, succesul.

HABEMUS TOTTI

HABEMUS TOTTI

 

Dacă vreodată Roma, și cînd spun Roma mă refer strict la oraș, ar dori să-și aleagă un rege, din cine știe ce motive bizare, cu siguranță că l-ar alege pe Francesco Totti. Născut la Roma și pentru a juca la Roma, Totti ar atrage, sînt convins, și voturile fanilor lui Lazio. Dușmănia dintre Lazio și AS Roma e imensă și greu de palpat pentru cineva care trăiește la mii de kilometri distanță, dar chiar și așa, puțini sînt fanii lui Lazio care să-l privească altfel pe Francesco Totti decît cu mult, cu deosebit de mult respect.

E un prea bun fotbalist și un om prea atașat de culorile Romei, și cînd spun Roma, acum mă refer strict la echipă, ca să nu te facă să-ți scoți pălăria în fața lui.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:

În martie s-au împlinit 20 de ani de cînd Totti debuta în Serie A. A schimbat de atunci 14 antrenori. Rudi Garcia e al 15-lea. De la fiecare a învățat cîte ceva, a luat cîte ceva și a adăugat la imensul lui talent. Cu Zeman, la 21 de ani, a dat peste 30 de goluri din banda stîngă a unei triplete de atac, Capello i-a dezvoltat din plin calitățile de pasator, trăgîndu-l în linia de mijloc, ca ”trequartista”, iar cu Spaletti a deprins jocul în calitate de 9 fals.

A dat peste 225 de goluri, e al doilea în topul all time al marcatorilor. Mulți spun că, de fapt, e primul, căci atîtea goluri marcate în acești 20 de ani nu se compară cu 300 de goluri marcate acum 50. Mai ales că le-a dat în tricoul unei singure echipe.

A luat un titlu mondial cu ”naționala” Italiei, dar îi lipsesc titlurile internaționale cu Roma. Și-i lipsește Balonul de Aur. Eu cred că FIFA ar putea adopta modelul Oscarurilor pentru întreaga activitate ca să ofere Baloane de Platină pentru întreaga carieră. Totti ar fi clar printre premiați. Poate și Raul, poate și Maldini, poate și Giggs, poate și Puyol, poate și alții.

Despre Totti se pot scrie mii de rînduri. S-au și scris, de altfel. Dacă va fi chemat, așa cum vrea Prandelli, la Mondialul din 2014, ar scrie el însuși ultimele rînduri din cartea unei cariere fabuloase.

Am spus-o de zeci de ori și o voi mai spune, atunci cînd se va discuta iar despre duelul Messi-Cristiano Ronaldo. Să fim bucuroși că putem fi contemporani cu ei. Și Totti intra în aceeași categorie. Să fim bucuroși că putem fi contemporani cu el și cu fotbalul său magnific.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:

Ca de obicei în astfel de situații, vă propun să lăsăm imaginile să vorbească. Și vă invit să vedeți goluri. Multe goluri, din toate pozițiile, de toate tipurile.

Mai întîi, ”Francesco Totti – The Movie”. Un film care începe, nu se poate altfel, cu prezentarea ”căpitanului” pe ”Olimpico”, la un meci al Romei, un moment special, pe care am avut ocazia să-l trăiesc de cîteva ori și pe care l-aș recomanda oricui.

Și dacă mai aveți răbdare, iar eu cred că ar merita să aveți, mai ales că afară e urît, vă recomand și acest film, realizat cu ocazia aniversării celor 20 de ani de Serie A. E proaspăt și merită văzut, măcar pentru partea de final, care conține toate bornele importante atinse de Totti în ultimii ani, dar și, poate, pentru coloana sonoră.

BUFFON, PIRLO, TOTTI, DE ROSSI. 4 CAMPIONI MONDIALI ÎNTR-UN MECI

BUFFON, PIRLO, TOTTI, DE ROSSI. 4 CAMPIONI MONDIALI ÎNTR-UN MECI

 

UPDATE

 Profit de de titlul de azi din Gazzetta dello Sport, ziar pe care l-am adăugat, alături de altele, la obișnuita revistă a presei pe care o fac de ceva vreme, pentru a-i aduce un omagiu celui care, cu golul său fantastic de sîmbătă, a decis meciul cu Juventus: ”AVE TOTTI!”.

Cine nu a văzut meciul, poate revedea momentele esențiale AICI

Mă număr printre cei care am zis că rolul lui Totti în actuala echipă a Romei, influența sa în vestiar și personalitatea sa uriașă pot dăuna echipei. Toti de azi nu mai e cel de acum 10 ani, pentru că nici unul dintre noi nu mai e cel de acum 10 ani. Însă atunci cînd dă astfel de goluri, parcă nu mai ai cum să-i spui ceva, nu mai ai cum să pui vreun semn de întrebare în dreptul numelui său. E limpede că la Roma va rămîne atît timp cît va dori el.

 

Și aș mai adăuga ceva. Această încălzire exact în fața peluzei suporterilor. Nu știu cine a avut această idee, dar cred că a fost una excelentă. Un doping moral fantastic pentru o echipă trecură prin multe episoade de turbulență de-a lungul acestui sezon

În rest, tot ce am scris mai jos rămîne valabil. A fost o plăcere să-i revăd pe cei 4 campioni mondiali din 2006. Cineva mi-a atras atenția că și Barzagli a fost campion mondial în 2006. De acord, dar rolul lui n-a fost precum al celor 4 menționați în titlu.

Roma – Juventus. Unul dintre meciurile etapei din Serie A. Unul dintre meciurile ”cu nume” din Italia. O rivalitate veche, din care s-au născut mari rezultate, mari echipe și mari campioni.

Nu vreau să mă refer în cele ce urmează la partida în sine. Locul 1 contra locul 9, un afiș nu tocmai favorabil. Juve vine după victoria clară de la Glasgow și încearcă să se calmeze. Roma, la rîndu-i, încearcă și ea să se calmeze după despărțirea de ”boemul” Zeman și să găsească formula de compromis care s-o ajute să termine cu bine sezonul.

Vreau să mă refer la 4 dintre protagoniștii partidei. Buffon și Pirlo la Juve, Totti și De Rossi la Roma. Ce-i unește pe acești 4 super-fotbaliști? Culoarea albastră a tricourilor Italiei, campioană mondială în 2006. A vedea laolaltă 4 campioni mondiali, 4 reprezentanți ai unei generații excepționale, care a adus squadrei azzurra cea de-a patra steluță pe tricouri în dreptul titlurilor mondiale, iată un adevărat privilegiu. Iată un motiv de a urmări acest meci!

Am fost la Mondialul din 2006. De la început pînă la sfîrșit. Am fost aproape de Italia din considerente… geografice. ”Casa Azzurra”, o idee excelentă a federației de la Roma, era un loc deschis tuturor jurnaliștilor acreditați la acest Mondial. Pentru asta fusese închiriat stadionul din Duisburg și remodelat, cu tot ce era necesar. Teren de antrenament, dar și studiouri speciale de televiziune (atunci, în Italia, Mondialul a fost transmis și de RAI și de SKY), spații amenajate pentru ziariștii de presă scrisă, dar și cafenele și restaurante. Care erau dintre cele mai căutate, din cîteva motive simple: făceau cea mai bună cafea, găseai cele mai bune paste și pizza din împrejurimi, dar și pentru că aveai șansa să te ciocnești de un Paolo Rossi, de un Bergomi, de un Maldini, de un Vialli sau de un Capello, toți aceștia trecuți în tabăra jurnaliștilor pe perioada turneului final.

Am fost la acel Mondial împreună cu Andrei Vochin. Noi stăteam la Koln, dar preferam să mergem la Casa Azzurra de la Duisburg decît la centrul de presă oficial de la stadionul din Koln. Era un pic mai departe, dar pe autostrăzile din Germania nu se simțea, plus că împrumutasem un GPS de la prietenul Vlad Enăchescu, care era la TVR în acele vremuri și avusese inspirația să-și aducă din țară acest dispozitiv, pe atunci, 2006 nu uitați, nu atît de comun.

Ne-am identificat într-un fel cu italienii. Știam prin ce trecuseră, scandalul Calciopoli era în floare, și le admiram puterea de regenerare. Cînd vorbești despre fotbal cu un italian de rînd rămîi impresionat de felul în care pune problema, de felul în care gîndește. Dar cînd vorbești despre fotbal cu un jurnalist italian e un soi de meditație, e un prilej de a descifra  felul lor de a privi acest sport, de a înțelege de ce în Italia scorul perfect e 0-0 sau de a asculta teorii legate de catenaccio.

Apropo de catenaccio. Îmi spunea un prieten italian, mort după fotbal evident, o chestie simpatică: ”Toată lumea l-a lăudat pe Ferguson pentru cum l-a pus pe Rooney să facă faza defensivă la meciul cu Real. Dacă se întîmpla asta cu un antrenor italian era făcut zob”.

Italia a avut în 2006 poate cea mai frumoasă echipă din istoria fotbalului său. E posibil să mă înșel, dar eu unul niciodată n-am văzut la un loc atîtea talente, atîția fotbaliști exponențiali. Printre ei Buffon, Pirlo, Totti și De Rossi, ca să revin la motivul acestui articol.

Și, în final, așa cum v-am obișnuit, imagini. Vă propun o trecere în revistă a partidelor Italiei de la Mondialul din 2006 prin intermediul unui mixaj, în două părți, de introduceri realizate de Fabio Carresa, unul dintre cei mai buni comentatori de la SKY.

PARTEA 1

PARTEA A 2-A

Și, pentru final, o trecere în revistă a unui drum încheiat cu victoria de la Berlin, împotriva Franței

Și dacă tot am amintit de SKY Italia, nu pot să mă abțin să nu vă ofer cel mai frumos promo pe care eu unul l-am văzut pentru un eveniment sportiv: finala de la Berlin din 2006.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă