ADEVĂRURILE CAZULUI NEYMAR

ADEVĂRURILE CAZULUI NEYMAR

Da, Neymar este un caz! Titlul este corect, chit că se vor găsi unii care să pedaleze pe tema exagerărilor din presă, în căutare din ce în ce mai asiduă de senzațional, chit că dinspre FC Barcelona se transmit mesaje de calm și asigurări că nimic nu e adevărat și că sunt doar zvonuri fără acoperire. Neymar e un caz și va rămâne un caz indiferent dacă, în cele din urmă, el va continua la FC Barcelona.  Citeste mai mult …

UMILINȚĂ CU U DE LA UNAI

UMILINȚĂ CU U DE LA UNAI

A fost nevoie să vina Ziua Îndrăgostiților pentru ca acest îndrăgostit de fotbal care este Unai Emery să arate că n-a fost adus dintr-o întâmplare la Paris și că nu degeaba a câștigat trei trofee Europa League de manieră consecutivă. A trebuit să vină această zi a îndrăgostiților pentru ca un alt îndrăgostit de fotbal, Leo Messi, să facă probabil cel mai slab meci al carierei. Și a fost nevoie de acest 14 februarie pentru ca toți îndrăgostiții de Barcelona să observe că nu întotdeauna calitatea individuală poate salva o situație proastă. Vine câteodată și o astfel de zi, când nimic nu-ți iese, când adversarul nu e lasă să respiri și să gândești, când pur și simplu acel adversar e mai bun ca tine fără să fie neapărat mai bun ca tine.  Citeste mai mult …

UNAI EMERY ȘI MURMURUL DE PE ”PARC DES PRINCES”

UNAI EMERY ȘI MURMURUL DE PE ”PARC DES PRINCES”

Marile stadioane nu-și fluieră, în general, echipele favorite. Vorbim de arene grandioase, ce aparțin unor cluburi grandioase, cu istorie, cu trofee, cu muzee garnisite de cupe și medalii. Se mai întâmplă, dar rar, iar atunci când se întâmplă înseamnă că situația este realmente gravă. Iar măsurile radicale se apropie. Pe marile stadioane în schimb, când, din varii motive, spectatorii sunt nemulțumiți, apare acel murmur care e greu de descris, dar care n-are cum să nu fie auzit. De regulă, el e doar preludiul acelor fluierături generale, dar cât durează între o fază și cealaltă ține de tradiție, de temperament, de educație și de starea de spirit. E însă un avertisment serios pentru orice antrenor. Citeste mai mult …

AȘTEPTÂND BELGIA, AM REDESCOPERIT ITALIA

AȘTEPTÂND BELGIA, AM REDESCOPERIT ITALIA

O să mă refer în cele ce urmează la meciurile disputate luni la Euro. Și s-ar putea deci să fie un text ceva mai lung. Pentru că a fost o zi încărcată. A jucat și Spania, una dintre favorite, a jucat și Belgia, o altă selecționată pe care mulți, inclusiv eu, o vedeau (eu o văd în continuare) capabilă să lupte pentru trofeu. A jucat Italia, ceea ce nu e puțin lucru, căci Italia, chit că generația ”azzurra” de azi e ceva mai jos decât cea care câștiga, fix acum 10 ani titlul mondial, rămâne Italia. Și a mai jucat și Zlatan Ibrahimovic, una dintre atracțiile indiscutabile ale acestui European. În continuare, câte ceva din fiecare. Citeste mai mult …

”El ESPIRITU” DE CRISTIANO

”El ESPIRITU” DE CRISTIANO

N-a fost loc de neprevăzut pe ”Santiago Bernabeu”, din motive pe care o să încerc să le descifrez mai jos, dar surpriza a venit de la Manchester. Pentru mine, necalificarea PSG-ului în dauna lui Manchester City poate fi catalogată în această categorie. Este al treilea sezon consecutiv în care parizienii se opresc în ”sferturi”, dar ideea e că ne aflăm în anul în care era de așteptat, conform proiectului inițial, ca PSG să realizeze ceva mai mult în Champions League. Dar să le luăm pe rând. Citeste mai mult …

ANGEL DI MARIA ȘI CONSTRUCȚIA LUI BLANC

ANGEL DI MARIA ȘI CONSTRUCȚIA LUI BLANC

Octombrie 2011 e luna în care destinul celor de la PSG pare să se fi schimbat definitiv. Atunci, după multe săptămîni de tatonări, șeicul Nasser Al-Khelaifi a preluat conducerea clubului din capitala Franței cu promisiunea fermă de a-l scoate la lumina pe care o merită o reprezentantă a Parisului. Nici acum nu-s clare motivele pentru care șeicul a ales PSG, la fel cum nu prea sînt clare motivele pentru care Manchester City a devenit brusc marea dragoste a unui alt șeic plin de bani. De fapt, nici nu contează, nu mai stă nimeni acum să-și pună această problemă. Important e că banii curg și la PSG și la City, iar titlurile interne au început să apară, consecință firească a unui robinet de finanțare ce nu are cum să se oprească atît timp cît lichidul negru ce-l alimentează există din plin. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă