La aproape 33 de ani, Joselu debutează în echipa națională a Spaniei și dă o ”dublă”  în 100 și un pic de secunde. La 35 de ani, Julian Naglelsmann e deja la a treia experiență ca ”principal” la nivel mare și încasează în plin prima lovitură a carierei. Nu e absolut nicio legătură între cei doi, cred că nici nu se cunosc, dar o idee putem extrage: niciodată nu e prea târziu sau prea devreme, nimeni nu e prea tânăr ori prea bătrân pentru a începe sau a termina ceva. E vorba de destin, de drumul fiecăruia, de felul în care înțelege fiecare să se îngrijească de acest drum. Citeste mai mult …

E foarte posibil ca titlul acestui text să fie forțat. În fond, ce complex poate să aibă Carlo Ancelotti în fața cuiva? La câte a făct în fotbal, la câte a câștigat, la imaginea pe care o are. E la fel de posibil însă ca titlul să fie unul adevărat și, la fel ca toți oamenii, să aibă și Don Carlo ușoare slăbiciuni, pe care nu le are încă unul ca Xavi, înfometat și dornic, după ce a câștigat tot ce se poate câștiga ca jucător, să poată atinge măcar o parte din succesul lui Ancelotti ca antrenor. Totuși, baza afrmațiilor din titlu e dată de statistici, iar ele, chiar dacă nu dețin întotdeauna adevărul absolut, spun anumite lucruri. Citeste mai mult …

Pe 17 septembrie anul trecut scriam, tot aici, despre Erling Haaland, iar titlul acelui text era: ”Just another day at the office”. Explicam atunci că-n dicționarul urban britanic expresia se referă la situațiile în care ziua de muncă a fost doar una obișnuită. Aș zice că definiția se potrivește din nou pentru ceea ce a realizat Haaland sâmbătă, într-un meci de Cupă de data asta, contra lui Burnley, echipa ”fostului” Kompany, lider în Championship, fără eșec din noiembrie. Alte trei ”boabe”, venite după cele 5 contra lui Leipzig, și aceeași senzație: omul e o mașină de goluri, care nu face nimic deosebit pentru a le marca. O armă letală în mâna lui Guardiola, a cărui obsesie numită Champions League ar trebui acum să fie mai lesne de atins. Ar trebui, zic, căci fotbalul nu-i matematică, asta ca să nu mai spun că Bayern nu-i Burnley, nu e nici măcar Leipzig, iar în drumul spre Istanbul e posibil să apară acea umbră fioroasă numită Real Madrid. Citeste mai mult …

Ați auzt cumva de un anume Tommy Johnson? Probabil că nu. Dacă nu ați auzit, nu e cazul să vă faceți cine știe ce procese de conștiință. E foarte posibil ca mai mult de jumătate dintre cei prezenți marți seară pe ”Etihad” să nu aibă habar cine e. Până marți, nu auzisem nici eu, asta ca să nu existe vreun dubiu în sensul ăsta. Citeste mai mult …

La începutul anului, încă euforic după succesul pe care Mondialul din Qatar l-a avut,  Nasser Al-Khelaifi se repezea să promită; ”2023 va fi cel mai bun an din istoria lui PSG”. Prezența în finala de la Doha a celor două superstaruri pariziene, Messi și Mbappe, îl umplea de optimism pe fostul mediocru jucător de tenis, ajuns printr-o conjunctură astrală cel parașutat acum 12 ani să aibă grijă de banii pe care statul Qatar urma să-i investească la Paris, obiectivul fiind să domine Franța și, ulterior, Europa. Cu Franța i-a reușit, cu Europa mai are de tras.  Citeste mai mult …

Încă de la început trebuie să fac o mărturisire: n-am văzut niciun film din seria Harry Potter, nu mă număr printre cei care au îngroșat conturile doamnei Rowling cumpărându-i cărțile. Simt că o voi face în viitor, din motive pe care toți părinții cred că le intuiesc. Deși tentația e mare, Potter de-o parte, Potter de cealaltă, prea multă legătură între domnul Graham de la Chelsea și tânărul Harry din filmele/cărțile respective nu prea pot construi.  Citeste mai mult …