HAI SĂ FIM ÎMPREUNĂ ÎN ACEASTĂ CAMPANIE!

HAI SĂ FIM ÎMPREUNĂ ÎN ACEASTĂ CAMPANIE!

O să fie un text scurt, de data asta. Cel puțin așa îmi propun, sper să-mi și reușească. N-o să fie un text de analiză, pentru că analize s-au făcut destule după meciul ăsta și ar fi cred inutil să mai încerc și eu una. Sincer, n-am prea înțeles anumite idei ale lui Mirel Rădoi, așa că prefer să le consider planuri tactice care într-o oarecare măsură n-au funcționat. Refuz de exemplu să cred că un jucător care era într-o formă bună, arătată prin Serie A, nu pe la Arad, și avea o stare de spirit excelentă a fost lăsat pe bancă fără un calcul tactic.

Am zis că nu intru în considerente tactice și eram pe cale s-o fac. Nu mă pot abține, știu, cred că nimeni nu s-ar putea abține. Suntem o țară cu 20 de milioane de selecționeri și fiecare are în minte o idee, o un sistem de joc, o formulă de început.

Ideea e că suntem exact aici, la început. Am început o nouă campanie, ceea ce într-o țară aflată într-o permanentă campanie electorală, n-ar fi o noutate. La fel cum nu-s o noutate nici reacțiile răutăcioase ale unora sau părerile altora bazate pe simpatii sau antipatii. Am devenit un popor ce nu acceptă alte opinii, ce avem mereu nevoie să descoperim inamici, chiar și acolo unde nu e cazul.

În vara lui 1998, eram la Bordeaux, la Campionatul Mondial, și priveam trist, alături de alți colegi jurnaliști, cum România se pregătea să iasă de la acel turneu final. Puluza croată striga din toți rărunchii ”țiganii, țiganii”, dar nu la asta ne fugea nouă gândul. Era o atmosferă stranie în jurul echipei. Iordănescu anunțase că pleacă, se știa că vine Pițurcă, de altfel se și învârtea pe-acolo cu fața lui încruntată. Pe-atunci avea și-un aer de superioritate, dar pesemne că era mai tânăr și i se părea că e pe cai mari. Jucam cu Croația, care avea să ne și bată dintr-un penalty amestecat, jumătate acordat ușor, jumătate făcut ușor. Gică Hagi era înlocuit imediat după pauză, ceea ce era de neconceput în acele vremuri, un semn credeam noi atunci că venise vremea schimbării. Eram cu toții dezamăgiți, simțeam că putem mai mult decât acea stupidă vopsire a părului, dar niciunuia dintre noi nu i-a trecut prin cap că acela va fi ultimul meci al ”tricolorilor” la un Mondial.

Și uite că anii au trecut și chiar asta s-a întâmplat. Fotbalul nostru s-a dus din ce în ce mai jos, iar o calificare la un campionat mondial a devenit deja un vis interzis. Ne mai consolăm cu Europenele, dar n-ar trebui să uităm prin ce conjuncturi am ajuns acolo în 2008 și, mai ales, în 2016. Fac parte dintre cei norocoși, care au trăit satisfacția calificărilor la Mondiale și bucuria colosală a unor rezultate excepționale obținute acolo. Fac parte dintre cei foarte norocoși care au putut să vadă pe viu două Mondiale, unul cu noi, cel din 1998, altul fără noi, cel din 2006, așa că știu ce spun. Pentru o națiune, fotbalistic vorbind, participarea la un campionat mondial e esențială. Dacă nu ești acolo, ieși din prim-plan, iar dacă această absență se repetă nu prea mai exiști.

Mă întorc așadar la ceea ce spuneam mai sus. Suntem la începutul unei campanii la finalul căreia sperăm să obținem premiul mult dorit. Am câștigat primul meci, ceea ce e perfect, trebuie să fim conștienți însă de ce urmează. Nu neapărat meciul cu Germania, ci în general în aceste preliminarii. Eu meciul cu Germania l-aș scoate din calcul, dacă obținem ceva din cele două partide e un bonus imens. Am văzut că și alte mari favorite s-au împiedicat așa că nu se știe, însă e bine să nu ne facem iluzii ca să n-avem știți voi ce. Ne luptăm pentru locul doi, prima poziție mi se pare o utopie aflându-ne în luptă cu Germania. Poate dacă era alții mai speram, cu nemții e greu tare. Locul doi duce la acel play-off de calificare (cam complicat, nu insist asupra lui, măcar să ne calificăm noi) și pentru asta trebuie să vedem ce facem cu ceilalți adversari, de genul Macedoniei.

Pe care am bătut-o. Cum, necum, cu emoții, cu șansă, am bătut-o. Am pornit bine și chiar am arătat bine în unele momente. Parcă avem o idee de joc, chiar dacă ar mai putea fi ajustată pe ici pe colo (și Guardiola mai bagă un mijlocaș închizător sau mai trage echipa în spate când se apropie finalul!), parcă se observă mai multă încredere la unii jucători. Asta ține de evoluțiile la echipele de club, căci spre deosebire de alte situații de data asta chiar stăm bine. Evident că se poate și mai bine, evident că am vrea să avem doi jucători la Milan, nu la Parma, unul la Sevilla, nu la Praga, sau altul să fie campion al Angliei, nu al Scoției. Dar e bine și-așa, să nu uităm vremurile când lotul era suprapopulat de băieți venind din puternicele campionate arabe sau de prin vecini.

Grupa, așa cum e, ne oferă perspective. Macedonia poate fi bătută și la ea acasă, mai ales că jucăm acolo în septembrie, când ei vor fi după un European la care au ajuns accidental. Armenia poate fi depășită, iar Islanda nu mai e ”naționala” aia tare de acum ceva vreme. În octombrie ne-am dus cam prea stresați acolo, plus că Rădoi era abia la început. Locul doi e așadar un obiectiv realizabil.

Nu știu dacă o să reușim. Știu însă că am început bine, cu o victorie. Nu știu dacă se putea și mai bine, știu că se putea și mai rău. Și mai știu că, oricum ar fi, trebuie să încercăm. Știu că nu trebuie să ne pierdem speranța. Știu că trebuie să conștientizăm ce important e acest moment pentru fotbalul românesc. Știu că trebuie, noi cei ce nu vom intra pe teren, să fim alături de cei care vor îmbrăca tricoul ăla (cam urâțel, dar nu mai contează acum). Știu că trebuie să facem asta necondiționat, fără să avem orgolii prostești, fără să avem idei preconcepute, fără să avem antipatii sau simpatii. Știu că golul lui Mihăilă a fost frumos, dar știu și că al lui Tănase a fost frumos, de ce ar trebui să facem o balanță aici doar pentru că unul vine dintr-un loc și celălalt din altul? Știu că golul lui Ianis a fost un pic norocos, dar ce nu știu e de ce trebuie să scoatem asta în evidență. Și, apropo, nu înțeleg ostracizarea acestui băiat (care, în altă paranteză fie spus, a devenit de-a dreptul bărbat dacă ne uităm la fizicul lui) care nu e greșit nimănui cu nimic. Nu pricep de ce nu putem să fim toți în aceeași tabără.

Și uite cum am spus că o să urmeze un text scurt și a ieșit tot unul lung. Lung și greu e însă drumul spre o elită a fotbalului în care am fost, dar în care n-am știut cum să ne menținem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă