Transferul lui Radu Drăgușin, conturat după negocieri ce nouă ni s-au părut lungi, dar, dacă e să ne luăm după reputația celor de la Tottenham în acest tip de operațiuni, au fost chiar surprinzător de scurte pentru o presă britanică obișnuită ca Spurs să ia un jucător după îndelungi negocieri, transferul lui Drăgușin așadar ne oferă și nouă, în sfârșit, șansa de a spune că avem un jucător la un club important din Top 5 campionate europene. Ba chiar în vârful acestui top, căci Premier League este campionatul cel mai puternic în acest moment. Iar Tottenham, în ciuda clasării ”out of Europe” din sezonul trecut, rămâne un element important al așa numitului Top 6 din Premier League. Devenit între timp Top 8, odată cu intrarea lui Newcastle și Aston Villa în ecuație, dar asta e altă poveste.

O poveste a fost, oarecum, și călătoria internaționalului nostru de la Genova în nordul Londrei. Cu refuzul atât de mediatizat al unui potențial transfer la Bayern. Ideea e frumoasă și ofertantă ca punct de plecare al unor dezbateri, ceva îmi spune totuși că lucrurile n-au stat fix așa și că o să aflăm noi mult mai multe dedesubturi peste ani. Așa cum descoperim astăzi tot felul de lucruri apropo de puțin mediatizatele (așa erau vremurile), dar extrem de bănoasele în comisioane (albe sau negre, așa erau vremurile) transferuri din urmă cu 15, 20, 25 de ani.

VARIANELE BAYERN ȘI NAPOLI

Unii zic că trebuia să meargă la Beyern, alții cred că Napoli i se potrivea mai bine, nu-s puțini cei care cred că încă 6 luni de creștere la Genoa, cu perspectiva numită Euro, i-ar fi venit mănușă. Eu zic ceea ce am zis dintotdeauna, opiniile sunt permise, totuși trăim în democrație, verdictele, nu. Și mai zic un lucru pe care l-am tot zis, nu e bine să cântărim noi cu mintea noastră deciziile pe care le ia, cu mintea lui, un alt om. Fiindcă nu știm ce poate sta în spatele unei astfel de decizii, nu știm gândurile celui în cauză, motivația, dorințele din copilărie, visele eventual, calculele, nu neapărat cele financiare. Eu zic să luăm transferul ăsta ca atare, să-l aplaudăm și să ne bucurăm de oportunitățile ce se pot deschide de aici.

CARENȚE ȘI SEMNE DE ÎNTREBARE

Șansa lui Drăgușin e mare. Pătrunde într-un campionat foarte tare, dar și intens mediatizat. La o echipă, paradoxal, mai liniștită după plecarea lui Harry Kane decât înainte. Unde poate crește, unde-și poate pune în valoare calitățile și-și poate îmbunătăți unele carențe. Fiindcă, da, le are. Drăgușin nu e fundașul perfect, însă e tânăr și, din ce se pare, acumulează repede. Principala problemă a lui nu e la capitolul strict defensiv, ci atunci când mingea nu mai e la adversar și ajunge la el ori la colegii lui de linie. Tottenham are, de când a venit Postecoglu, un stil care nu se negociază indiferent de context, adversar ori rezultat. Vă amintiți, sper, meciul cu Chelsea. Aici e semnul de întrebare pe care-l am, în ce măsură este Drăgușin capabil să interpreteze repede jocul de pase propus de antrenor, acel ”Ange-ball” de care se tot vorbește, cu construcție pornită din zona fundașilor centrali, inclusiv cu portarul, fără mingi bubuite ori pase lungi la ”ce-o fi”, mai apoi cu apărare avansată, ce trebuie să facă extrem de rapid tranziția când posesia se pierde. L-am văzut pe Drăgușin în câteva meciuri la Genoa și la ”naționala” noastră, nu pare neapărat din filmul ăsta. E însă foarte adevărat că nici Genoa și nici Romania nu dau pe-afară de dorința de a ține de minge, de a construi, stilul e un pic diferit.

Mi-e greu să cred că Tottenham l-a luat fără să fi analizat orice bucățică a stilului său, mai ales că transferul s-a făcut în plină necesitate. Nu e o achziție făcută pe cine știe ce filieră, cum se fac multe în ziua de azi, ci e o achiziție de care Spurs are nevoie, fiindcă, astăzi, Postecoglu stă în doi fundași centrali, Romero și Van de Ven, plus Ben Davies, care va face în curând 10 ani de când e la echipă, dar care s-a exprimat mereu mai bine în sistem cu 3 ”centrali” decât cu doi. Pe Dier nici nu prea l-a luat în seamă Postecoglu, de altfel el fiind în acest  moment în drum spre Bayern. Care Bayern, iată, l-a vrut neapărat pe Drăgușin, dar s-a mulțumit ulterior cu Dier, cu un singur meci ca titular în acest sezon, plus alte 3 în care a bifat câteva minute. Drăgușin vine așadar să completeze perechea Romero-Van der Ven și să concureze cu ei pentru un loc de titular. Între noi fie vorba, frecvența cu care Romero ia cartonașe o să-l ajute.

DUELUL CÂȘTIGAT CU TODIBO

Dacă spunem că Drăgușin n-a fost prima opțiune a lui Spurs nu cred că știrbim în vreun fel greutatea acestui transfer. Postecoglu l-a vrut inițial pe Marc Guehi, de la Crystal Palace, dar prețurile în Anglia sunt prohibitive, mai ales în iarnă, plus că nici nu prea voia Crystal Palace să-l vândă. Al doilea pe listă (după alte voci, chiar primul) a fost Jean-Clair Todibo, fundașul lui Nice. Faptul că Tottenham l-a vrut în primul rând pe Todibo ar putea să supere eventual vreo șoșoacă și pe alții care văd conspirații mondiale împotriva bietei noastre țărișoare. Adevărul e că francezul de 24 de ani stă mai bine la toate capitolele la care Drăgușin e deficitar, e internațional al vicecampioanei mondiale, e titular la echipa de pe locul doi din Ligue 1. Dar și costă mai mult, căci Nice are o ”coadă” de 20 la sută din suma de transfer, pe care trebuie s-o direcționeze la Barcelona. Plus că Nice e acum pe filieră cu Manchester United, din motive de Ineos și Sir Jim Rattclife și n-ar fi deloc straniu dacă-n vară îl vom vedea aterizând pe ”Old Trafford”. Așa că Drăgușin a devenit varianta cea mai accesibilă.

ILUZII PENTRU UN FOTBAL PLIN DE DEZILUZII

Ceea ce, iar aici intru în cea de-a doua parte a discuției, e foarte bine pentru el, dar și pentru noi. Pentru noi ca fotbal, mă refer. Care fotbal simte de ani buni nevoia unui superstar în jurul căruia să se adune la nivel de echipă națională. Așa cum e, de exemplu, Szoboszlai la unguri, cum a fost Lewandowski la polonezi, Dzeko și Pjanic la bosniaci, iar exemplele pot continua. Mă refer, ați observat sper, la echipe naționale din zona noastră geografică și, cumva, de profilul nostru, am scos din calcule țările cu fotbal puternic, dar și Croația sau Serbia, care au alt potențial. Șansa fotbalului nostru, prin intermediul lui Drăgușin, este ca percepția față de români să se schimbe, după atâtea prestații păguboase, țepe de-a dreptul.

Zic unii că reacționăm prea entuziast la un transfer pe care englezii l-ar considera oarecum banal. Posibil. Dar după atâtea deziluzii, cred că e normal să ne facem și unele iluzii, nu? În plus, atunci când ”Times” vorbește, pe o pagină întreagă, inclusiv în titlu, despre ”romanian Vin Dijk”, cred că putem alimenta aceste iluzii. Culmea că o părere de genul ăsta am văzut-o la un vajnic reprezentant al campionatului nostru, responsabil în mare măsură pentru mocirla de mediocritate în care s-a scufundat fotbalul românesc.

P.S.

Apropo de ultima idee. Faptul că Drăgușin a crescut la Juventus e o mare bilă albă cu care agenții săi s-au prezentat la negocieri. Se zice că Fabio Paratici, cel care a fost și la Juve și la Tottenham, a avut un cuvânt de spus în perfectarea tranzacției. Iar un mare merit, din acest punct de vedere, e al lui Florin Manea, care justifică, doar prin această mutare, comisionul pe care-l va lua. Nu-l cunosc și nu mi-a plăcut felul în care a vorbit despre Răducioiu, care o fi greșit și el în anumite exprimări, dar cred că reprezintă ceva în fotbalul românesc pentru a nu fi ținta unor ironii ieftine, cu iz de manele. Nu se poate nega însă rolul decisiv pe care l-a avut atunci când a prezentat un copil de 16 ani ”Bătrânei Doamne”.