Astă-vară, când s-a lansat pe piață versiunea despre Arsenal a documentarului ”All or nothing”, puțini s-au hazardat în predicții pentru ceea ce avea să-i aștepte pe ”tunari” în noul sezon de Premier League. Pe măsură ce se derulau însă episoadele se putea observa o ușoară tentă de optimism, căci tot scenariul, plecat de la ideea statistică incontestabilă că Arsenal a fost cea mai tânără echipă a campionatului 2021-22, îl scotea în evidență, subliminal, pe Mikel Arteta. 

Evident că un documentar de genul ăsta (produs de Amazon Prime, care ieșise anterior pe piață versiuni despre City, Tottenham și Juventus), dincolo de incursiunea extrem de interesantă într-o lume greu de penetrat, lasă să se întrevadă cam ceea ce-și doresc cei în cauză. Iar replica lui Granit Xhaka apropo de Arteta, ”this guy is a freak” (”tipul ăsta e un ciudat”) putea fi lesne tăiată la montaj, dar a fost lăsată tocmai pentru conotațiile pozitive ale unei afirmații, pe care dacă o scoți din context, poți genera un mic scandal.

Arsenal a câștigat sâmbătă cu Tottenham în ”North London Derby”, zice-se cel mai important meci pentru fanii celor două grupări rivale, și rămâne, o etapă în plus, lider în Premier League. Ceea ce, într-o competiție precum cea din Anglia, nu-i deloc puțin lucru. Și din nou s-a observat, ceea ce se văzuse inclusiv în eșecul cu United, că Arteta a reușit să-i facă pe jucătorii săi să se bucure de fotbal. Sună a clișeu, dar nu e neapărat, iar aici poate fi cheia acestui sezon pentru ”tunari”: cât pot prelungi ei această stare de spirit. Până una alta, Arteta a făcut din Arsenal un periculos (pentru adversari) amestec de forță tehnică, tactică și mentală, fiindcă jucătorii par să se fi dezbărat de metehnele trecutului, cred acum mai mult în posibilitățile lor și nu mai resimt, probabil, acea presiune care-i ducea spre o păguboasă inconstanță. Inconstanță care, spunea și Roy Keane la un moment dat, a făcut ca Arsenal să rateze prezența în Champions League.

În acest context, rolul lui Gabriel Jesus e esențial. Trec peste aspectul statistic, relevant touși în felul lui, cu care a venit de la Manchester, cum că atunci când dă gol echipa lui nu pierde. Cu siguranță că Arteta a știut exact ce aduce, doar colaborase cu el destul timp la City, însă amestecul de exuberanță, știință a jocului fără minge (atâția ani cu Guardiola se observă repede) și, mai nou, cinismul la momentele de finalizare au adus un evident plus pentru Arsenal. Pe lângă titlurile pe care au ocazia acum să le producă ziarele britanice. Vorbind de titluri, dar de cele palpabile, nu din presă, e hazardat totuși să credem acum într-o implicare a lui Arsenal în lupta pentru titlu. Obiectivul e mai degrabă cel amintit mai sus, revenirea în Champions League, dar un lucru e sigur: nimeni nu știe acum de ce e capabilă această echipă. În ambele sensuri, în bine sau în rău. Ah, da, și încă ceva mai e sigur: nimeni dintre cei care-l voiau demis pe Arteta anul trecut pe vremea asta nu-și mai amintește să fi gândit așa ceva.

Apropo de amestecul de care vorbeam mai sus. Liverpool a fost, în ultimii ani, exact asta. O mașinărie. Sezonul actual pare să-i fi aruncat pe băieții lui Klopp într-o altă dimensiune. De parcă finalul stagiunii trecute, cu ratarea traumatizantă totuși a celor două mari trofee țintite, a stors vestiarul de energie fizică și, mai ales, mentală. Echipa în mare e aceeași, dar pare alta, altul pare și Jurgen Klopp, cam confuz în luarea unor decizii. Ultima dată când Liverpool a avut un start atât de slab de sezon a fost cu Brandon Rodgers antrenor. Care a fost atunci dat afară și înlocuit cu Klopp. Ceva la care astăzi nici măcar nu îndrăznești să te gândești.

Iar duminica viitoare, ce să vezi, avem Arsenal-Liverpool. ”All or nothing”, aș zice.

P.S. 1

Ceva se întâmplă la Inter și nu de bine. Văzută de mulți, mai ales după revenirea lui Lukaku, drept principală favorită la ”scudetto”, Inter a pierdut acasă cu Roma lui Mourinho fără Mourinho, căci era suspendat, dar cu un Dybala ce a vrut parcă să le arate interiștilor că s-au cam păcălit atunci când nu l-au adus (gratis). E abia început de octombrie și Inter are deja același număr de eșecuri ca-n tot sezonul trecut și cu unul mai mult decât în campionatul pe care l-a câștigat. ”Am văzut cel mai bun Inter din acest sezon” a zis la finalul partidei de sâmbătă Marotta, dar cred că afirmația asta ar trebui să-l îngrijoreze destul de tare pe Simone Inzaghi. Un pic de șansă are totuși, fiindcă nu prea există pe piață înlocuitori de calibru, iar calendarul e atât de aglomerat încât nu prea permite, până în noiembrie, nici un moment prielnic pentru o astfel de decizie.