În teorie, atunci când caracterizezi un portar – sau când vrei să transferi un portar, să zicem – te îndrepți spre fișa postului său. Cum stă cu psihicul, care-i doza de ”nebunie” la care ajunge, căci, se știe, portarii sunt de multe ori săriți de pe traiectoria celorlalți fotbaliști. Mai apoi cum stă cu reflexele, pe sus, pe jos, cum stă cu ieșitul de pe linia porții la centrări, cu agresivitatea, cu capacitatea de a fi lider al apărării. Pe undeva la coadă, în teorie repet, stă jocul de picior. În sensul să nu-i sară cumva genunchiul atunci când trebuie să degajeze o minge trimisă înapoi către el și nici să nu facă vreun atac de panică atunci când acest moment se petrece. În teorie.

Teoria asta era valabilă acum 50 de ani. Acum 40 de ani, acum 30 de ani, chiar și-acum 20. De vreo 15 ani nu mai e chiar atât de valabilă, în sensul că a suferit unele modificări. Să le zicem adaptări. Iar asta se întâmplă de când în fotbal a apărut un anume Pep Guardiola, care a decis că portarul e mai mult decât fișa aia postului brevetată pe când mingea avea șiret și arbitrul șapcă, e al 11-lea jucător de câmp. Victor Valdes, căci cu el a început chestia asta, ar fi rămas un caz izolat, nu neapărat o anecdotă precum Rică Răducanu, dar un caz particular, dacă Guardiola n-ar fi avut succes cu fotbalul său și dacă nu ar fi făcut atâția prozeliți în rândul antrenorilor. Care s-au repezit să-i preia ideile și să le pună în aplicare, supunând bieții portari la niște cazne ce nu se intersectau cu tradiția acestui post. Supunându-i și riscului de a fi marginalizați, în caz că nu corespund și nu izbutesc să se adapteze.

Luis Enrique și ideile sale

Gianluigi Donnarumma este astăzi în această situație. De a fi marginalizat de la o echipă pe care a ajutat-o zdravăn să câștige trofeul ce devenise o obsesie, Champions League. Și de un antrenor pe care în mod evident l-a ajutat să ajungă la performanța amintită. Ciudatul caz al lui Gigio Donnarumma se naște și dintr-un mare paradox, căci el se pregătește să primească trofeul de cel mai bun portar al sezonului trecut. Pe merit, căci ne amintim cu toții prestațiile din ”dubla” cu Arsenal, din cea cu Liverpool, din alte partide. Din finală, nu, că acolo n-a avut ce apăra, dar asta nu e vina lui.

Luis Enrique are însă altă părere. Și alte idei. Pe care nimeni, absolut nimeni, azi nu i le poate contesta, căci ceea ce a făcut el din acest PSG e un argument care închide orice dezbatere. Iar părerea lui Luis Enrique este că Gigio nu-i pe filozofia lui. Mai exact, vezi ceea ce scriam în primul paragraf, nu-i place că-l cam deranjează mingea atunci când vine spre el, de la un coechipier mai ales, dar și de la un adversar. Luis Enrique vrea un portar care să știe să dea o pasă precisă și rapidă, care să se integreze așadar în ideea de control absolut al ritmului și al posesiei. Și care, mai apoi, să bifeze acele calități din fișa postului, ”pe vechi”.

Și l-a găsit pe acest Chevalier, de la Lille, pe care cu siguranță nu l-a văzut doar cu Real Madrid ori în alte meciuri de Champions League, ci l-a studiat temeinic. N-ar fi dat altfel 55 de milioane pe el. În esență, pare să aibă dreptate, căci noul goal-keeper al PSG-ului are și joc de picior, are și intervenții, ba are, în plus, și o mai mare agresivitate la centrările ce ajung în zona sa, spre deosebire de Donnarumma, ce avea multe ezitări și rămânea deseori țintuit pe linia porții. Un ușor paradox și-aici, căci italianul are 1,96, în vreme ce francezul e un pic mai scund, 1,88. Statisticile lui Chevalier la Lille sunt impresionante, iar Luis Enrique trebuie să se fi gândit și la faptul că la poarta Parisului se ajunge mult mai greu decât la cea a lui Lille.

Să fie tocmai Pep salvatorul?

E clar că pe Donnarumma contextul l-a lovit din plin. Și neașteptat, dacă e să ne luăm după ce spune impresarul lui (băiatul lui Mino Raiola), cum că a acceptat inclusiv o scădere a salariului în negocierile pentru prelungirea contractului, ce expiră în vara viitoare. N-aș crede că e neapărat așa, fiindcă informațiile venite dinspre club pe parcursul sezonului spuneau altceva, însă ceea ce e clar e că italianului nu-i trecea prin cap să plece de la Paris. Inclusiv din motive de familie. Unde să meargă acum, în condițiile în care salariul său este oricum foarte mare, iar PSG, din câte se pare, cere și o sumă considerabilă în schimbul lui. Aici iar e un paradox, chiar destul de mare, fiindcă e ilogic să ceri o grămadă de bani (zice-se 50 de milioane) pentru cineva pe care tu, club, îl cam dai afară. În mod normal, Premier League e unica variantă, acolo sunt și bani și, pe alocuri, e și nevoie.

Iar ciudățeniile continuă. Se zice că l-ar vrea Chelsea, unde e Maresca, un discipol al lui Guardiola și, în principiu, cam pe aceeași linie cu Luis Enrique în ceea ce privește jocul portarului. Se zice că l-ar vrea și Manchester United, la care s-a produs o situție asemănătoare, căci i s-a făcut vânt lui De Gea pentru a fi adus Onana, pe motiv de joc de picior. Și, paradoxul suprem, se zice că l-ar vrea City, ba chiar că negocierile sunt deja avansate. City, adică Guardiola, adică cel de la care au plecat toate problemele portarilor de azi. Și ale fundașilor centrali, în paranteză fie spus, vezi ce spunea Chiellini nu demult pe tema asta.

Acum 10 ani, Guardiola îl trecea pe linie moartă pe Joe Hart, titularul ”naționalei” Angliei, ca să-l aducă pe Claudio Bravo de la Barcelona. Din motive pe care, cred, nu mai e nevoie să le explic sau să le nuanțez. L-ar fi vrut pe Ter Stegen atunci, dar catalanii au ales să-l lase pe chilian să plece și au continuat cu germanul. Cum ar fi ca astăzi Pep să-i facă vânt lui Ederson spre Galata și să meargă pe mâna lui Donnarumma? Sau, în fine, pe piciorul lui Donnarumma. Cine să-i mai înțeleagă și pe antrenorii ăștia!

P.S. 1

N-am vrut să mă refer niciun moment la felul în care a plecat Donnarumma de la Milan, în vara lui 2021. Face parte din fotbal și din lipsa memoriei (sau a recunoștinței) ce a molipsit acest sport. Ceea ce i se întâmplă azi la Paris e cam pe aceeași linie, apropo de memorie sau recunoștință. Roata se-ntoarce întotdeauna, nu-i așa?

P.S. 2

Am scris textul cu ore bune înaintea Supercupei Europei, acolo unde Chevalier ar trebui să fie titular. Nu știu așadar nimic din ce s-a întâmplat în acest meci