Articolul precedent
Articolul urmator

LACRIMI ȘI PRINȚI

LACRIMI ȘI PRINȚI

Cam pe la aceeași oră cu suferința noastră de la Helsinki (bine măcar că am păstrat la zero statistica eșecurilor contra Finlandei), o altfel de suferință se producea la Londra. Un alt fel de suferință, mai bine zis. Cea a lui Roger Federer.

Mărturisesc că de fiecare dată când văd cum un sportiv își termină cariera mă încearcă emoțiile. Mai ales atunci când e vorba de nume mari, cu care am fost într-un fel contemporan. E pe undeva și un soi de ciudă a mea pe timpul care se scurge, un regret că nu poate fi oprit din trecerea lui, iar de întors clepsidra asta a anilor nici nu poate fi vorba, o amară constatare că totul în viață trece atât de repede, parcă prea repede. Mereu am un nod în gât văzând cum unii dintre acești mari sportivi nu reușesc să-și stăpânească lacrimile în momentul acela, când nisipul din clepsidră a curs de tot și e timpul să-și facă ieșirea spre o nouă viață. Mă gândesc mereu, văzându-le lacrimile ori tentativele, de cele mai multe ori nereușite, de a și le stăpâni, că au iubit profund ceea ce au făcut. Altfel nu s-ar explica aceste lacrimi din partea unor oameni care au suficient de mulți bani încât să nu aibă grija zilei de mâine. Cred că în acele lacrimi stă și cheia succesului lor. Atunci când iubești ceea ce faci, banii câștigați chiar nu contează, mulțumirea e mult mai mare.

Mulți dintre cei care au comentat ceea ce s-a văzut la Londra spuneau că au lăcrimat și ei văzând emoția lui Roger, dar și a lui Rafa. Apropo, ce minunat exemplu de rivalitate sportivă adevărată au oferit cei doi! Eu n-am lăcrimat, am zâmbit. Am zâmbit fiindcă sunt mulțumit că am putut să-i văd pe ei, dar și pe alții, că am putut fi aproape zilnic alături de provocările lor, de succesele lor, de accidentările lor. La fel ca și-n cazul celuilalt duel imens cu care am fost contemporani, Messi vs Cristiano (ehe, ce-o să-i mai regretăm noi când se vor lăsa și ei!) zic că exact asta trebuie să facem: să nu fim triști ci să zâmbim și să ne bucurăm pentru tot ceea ce am văzut. Și să-i mulțumim lui Roger, lui Rafa, lui Nole (în curând se vor retrage și ei), lui Leo, lui Cristiano, poate și altora, pentru tot ceea ce ne-au oferit, pentru exemplul pe care ni l-au dat și pentru că în vremurile astea complicate ne-au acordat un răgaz, un refugiu.

ANGLIA, ÎNTRE SOUTH ȘI GATE

Înapoi la fotbal. Și la inventatorii lui. După semifinală de Mondial și finală de European, Anglia e chemată să facă pasul înainte în Qatar. Și ar avea destule argumente, căci de mult Anglia n-a mai avut o generație atât de bună, un lot atât de consistent numeric și valoric. Profită din plin de uriașul salt calitativ făcut de Premier League, însă aici apare și reversul medaliei. Campionatul a crescut pe umerii antrenorilor străini, doar că asta a blocat dezvoltarea tehnicienilor englezi. În momentul ăsta, Southgate, căruia destui îi reproșează eșecul din finala cu Italia de anul trecut, pare exact asta, o poartă de sud pentru o ”națională” ce țintește nordul. Faptul că Anglia va retrograda din Liga Națiunilor implică niște potențiale deplasări prin Georgia, Kazahstan, Albania în loc de Italia, Germania ori Spania (aș fi plasat și România pe harta asta, dar, hmm, sincer, nu știu ce să zic), dar în primul rând implică o degradare a stării de spirit în perspectiva Mondialului. Englezii par a trăi un bizar blestem al selecționerului, căci nu le-a mers nici când au apelat la străini. Au avut ei pe unul care a stat ”in charge” doar 67 de zile (Sam Allardyce în 2016), însă cu 60 de zile înainte de startul turneului final chiar nu mai au ce să facă decât să spere că refrenul lor favorit în materie de fotbal, ”it s coming home” nu se va referi neapărat la echipa națională.

P.S.

Apropo de startul turneului final. A scăpat ușor neobservată, la acel moment – și a trecut destul timp de când s-a întâmplat – decizia organizatorilor de a schimba, din nou, meciul inaugural. Și nu doar atât, ci de a schimba și ziua. În loc de 21 noiembrie, deschiderea va fi pe 20 noiembrie, asta pentru ca țara gazdă să poată totuși juca acest meci. Inițial se mersese pe ideea că un Qatar-Ecuador e destul de anost, așa că se fixase Olanda-Senegal ca partidă inaugurală, care suna oricum mult mai bine. O decizie fără precedent înlocuită ulterior cu o altă decizie fără precedent. Acum, sincer, dacă tot au dus Mondialul acolo, dacă tot au dat peste cap tot calendarul și au călcat în picioare toate tradițiile, ce mai contează. Să așteptăm doar să vedem ce mai urmează. ”For the game, for the world”, e noul motto al FIFA. Care ”world” n-au specificat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
  • Alex on UN PIQUE DIN TOATEhttps://youtu.be/qkPafcT-iSw 1:04:30. Anul e 2004. Nu stiu daca erau americanii proprietari de cluburi din Anglia. Sau poate e vorba de [...]
  • r?zvan on KLOPP ȘI CEI 7 ANI DE ACASĂdortmund a regretat plecarea lui klopp, mul?i chiar s-au rugat de el s? r?mân?. atmosfera de la ultimul s?u meci, [...]
  • Melania on O NOUĂ TENDINȚĂ ÎN FOTBAL: ”GRATIS”Stilul tau este unic in comparatie cu alti oameni de la care am citit lucruri. Va apreciez ca ati postat [...]
  • Negru Eduard on NIMIC DE ROMÂNIANoi deocamdat? sunt departe de a în?elege fotbalul ,mereu oamenii compara juc?torii actuali cu genera?ia de aur,mereu tr?im în trecut [...]
  • Razvan on ETERNUL ȘI FASCINANTUL CRISTIANOCristiano ar fi o a doua variant?. Cred c? psg ar trebui s? se uite exact ca Marseille în 91. [...]
Twitter
Arhivă