În campionatul trecut, Inter pierdea la Torino cu Juventus, 0-1 în februarie, iar la Milano făcea un 4-4, nu chiar ca la teatru, ci doar ca la un meci despre care s-a vorbit numai la superlativ, din punct de vedere al spectacolului oferit privitorului. Antrenor la Inter era Simone Inzaghi, iar Thiago Motta era, la acel moment, preferatul ”Bătrânei Doamne”. Inter-ul era puternic, lupta pe toate fronturile cu șanse considerabile, iar eșecul de la Torino a fost catalogat mai degrabă ca un accident. Ceva ce se poate întâmpla într-un derby, unde-s orgolii multe și unde nu contează neapărat poziția din clasament ori forma de moment.

Nu știu dacă sunteți de acord cu mine, dar mie se pare că putem face o paralelă între Thiago Motta și Cristi Chivu. Pardon, Cristian Chivu, că am convenit mai demult tot aici că a venit momentul să renunțăm la diminutivul de jucător în favoarea prenumelui de antrenor. Pentru Chivu a fost primul examen adevărat din Serie A și, din păcate, l-a ratat. L-a ratat la nivel de detalii, dar, din păcate, rezultatul e cel care contează și cel care rămâne în statistici. Povestea jocului se va uita, la fel cum se va uita și faptul că Inter a egalat de două ori și a condus o dată, dând dovadă de suficient de mult caracter. Sau că a avut 3-2 când abia se intrase în ultimul sfert de oră.

Startul de campionat al Inter-ului nu e prea grozav. Deja sunt 6 puncte până la Napoli, care arată foarte bine, și până la Juve, care arată mai bine decât în sezonul trecut, în ciuda incertitudinilor ce-au planat deasupra lui Igor Tudor. De acord, campionatele nu se câștigă în septembrie, dar se pierd uneori în această perioadă, căci punctele irosite s-ar putea dovedi decisive. Iar dacă eșecul cu Juve face parte din categoria celor ce se pot petrece, ținând cont de circumstanțe, accidentul cu Udinese, pe ”San Siro”, intră în categoria ”așa nu!”. Inter n-a pierdut meciul ăsta de la Torino pentru că a jucat mai prost decât Juventus, ci pentru că a jucat mai puțin inteligent în momente punctuale.

Chivu e într-o situație ingrată. Și nu spun asta doar pentru că, fiind român, mă simt apropiat de el și mi-aș dori să reușească într-un fotbal destul de greu de penetrat. Acest ”Derby d Italia” a fost primul după 51 de ani în care ambele combatante au avut antrenor străin. Asta ca exemplu. Dacă la Inter era acum antrenor Conte și echipa ar fi pornit la fel în campionat, s-ar fi spus că e de vină lotul îmbătrânit, lipsit de motivație și cu o stare de spirit încă alterată de ceea ce s-a întâmplat în finalul sezonului trecut. Fiind Chivu antrenor, se vorbește despre lipsa lui de experiență în a gestiona un vestiar devenit mult mai pretențios decât acum câțiva ani. La Conte n-ar fi existat dubii că va rezolva situația, vezi cum a pornit el la drum în sezonul trecut cu Napoli, la Chivu se adună deja semnele de întrebare. De ce l-a titularizat pe Lautaro Martinez, care făcuse un singur antrenament după voiajul în America de Sud? De ce l-a scos fix când scorul era potrivnic și era nevoie de ”căpitan” în teren? De ce și pe Barella, totuși unul din liderii vestiarului? De ce a intrat așa târziu Sucic, de ce n-a intrat deloc Luis Henrique? De ce Bony și nu Esposito? Toate întrebările astea, la un antrenor cu greutate, poate nu s-ar fi pus. Și putem continua. De ce nu s-a bucurat absolut deloc Marcus Thuram după golul marcat? De ce era atât de relaxat, detașat mai bine zis, alături de fratele lui, la momentele, teoretic, cele mai dramatice ale partidei, când nu se verifica golul de 4-3? Sunt convins, mai sunt întrebări.

E o realitate pe care, cred, Chivu o aștepta. Thiago Motta, care venise totuși după o experiență ceva mai lungă și mai intensă la Bologna, s-a lovit de aceleași greutăți la Torino. Pe care le-a dus cum a putut, până n-a mai putut. Iar lotul lui Juventus din campionatul trecut nu luase un ”scudetto” relativ recent și nici nu jucase două finale de Champions League în 3 ani.

Orice început e greu. Niciun drum spre succes n-a fost facil. Tinerețea nu e o virtute, la fel cum n-ar trebui să fie un handicap. În fața lui Chivu stă acum Ajax, Amsterdam, locul unde a început, de fapt, călătoria lui în fotbalul mare. Poate fi un semn. Mai ales că ușor nu i-a fost.