O să încep acest text cu sfârșitul. Cu P.S.-ul cum ar veni. 

Din păcate, exact la momentul când am terminat de scris despre ce-a fost în Champions League, mi-a parvenit și mie vestea tristă a acestei zile. Omul care a adus acest trofeu în România nu mai este. Fotbalul nostru a pierdut un stâlp, un reper, de performanță și eleganță, ceva atât de rar în zilele noastre.

Să te odinhnești în pace, nea Imi! De azi ai devenit legendă!

Viața și fotbalul vor merge însă înainte. Nu-s convins că mai erau pe placului lui nea Imi!

Finalele dintr-o zi de marți

S-a nimerit ca-n această zi de marți în Champions League să avem două posibile semifinale, de ce nu chiar finale. Să joace în același timp și PSG, campioana en-titre și, teoretic, principala favorită, și Real Madrid, favorita ”by default” a acestei competiții, și Liverpool, câștigătoarea celui mai greu campionat din lume, dar și Bayern, echipa pe care toți tânjeau s-o vadă într-un duel mai complicat decât cele pe care i le propune săptămânal Bundesliga. Adaug doar că tot marți a jucat și Arsenal, o altă pretendentă la trofeu dacă e să ne uităm cum joacă și ce lot are, iar miercuri urmau să intre-n scenă Barcelona, City și Inter, alte posibile finaliste. Și iată cum, înainte să pornim discuția, ne dăm seama cât de greu a devenit azi să prinzi, nu finala, ci o semifinală de Champions League, ce consum uriaș presupune pătrunderea în ultimul act și câte valori s-au strâns în această Ligă cu adevărat super.

Forța lui Bayern

I-am așteptat așadar pe cei de la Bayern. Singura echipă din fotbalul care contează ce adunase până acum numai victorii. ”Hai să-i vedem cu Parisul!”, am zis toți pe măsură ce contabilizam succesele lui Kompany, golurile lui Harry Kane și reușitele lui Luis Diaz. Și, da, i-am văzut. Demonstrația de forță a bavarezilor de pe ”Parc des Princes” i-a făcut pe cei de la ”L Equipe” să scrie în cronica partidei că Bayern e cea mai bună echipă din lume în acest moment. Parisul lui Luis Enrique, pe care toată lumea l-a ovaționat în sezonul trecut și l-a aplaudat acum o lună, când câștiga, cu jumătate din titulari accidentați, la Barcelona, n-a putut să le dea gol bavarezilor decât în superioritate numerică. Și chiar și-așa, nu le-a fost de ajuns. Faptul că Bayern a câștigat la Paris e un semnal că anul ăsta lucrurile sunt complet diferite la Munchen, dar faptul că Bayern a rezistat o repriză în 10 oameni, izbutind să securizeze victoria e de-a dreptul un pumn în masă dat de Kompany și ai lui.

Un Kompany pe care șefii lui Bayern s-au grăbit să-l lege ”de glie” imediat după ce Pep Guardiola, cu aerul unui monarah de Manchester, spunea că belgianul va fi în mod sigur viitorul antrenor al lui City. ”Mai devreme sau mai târziu”, zicea Pep, dar la Munchen nu s-a mai stat pe gânduri și imediat propunerea de prelungire a contractului până în 2029, cu mărirea de salariu aferentă, a aterizat pe masa fostului căpitan al ”cetățenilor”. Care n-a stat nici el pe gânduri și a semnat, văzând în asta o recunoaștere din plin a meritelor sale. Același Kompany care stârnea priviri nedumerite la momentul numirii sale, ”cum adică să pui la Bayern un antrenor care a retrogradat cu Burnley?!”. Și dacă au existat cârcotași care să spună că titlul câștigat în sezonul trecut a venit lesne și ca urmare a dezintegrării naturale a lui Bayer Leverkusen, acum nimeni nu mai poate spune nimic.

Eventual să se uite mai atent la ceea ce propune azi Bayern. Dincolo de calitatea excepțională a superstarurilor, Bayern s-a aliniat tendinței și a început să privească mai atent spre tinerii din curtea proprie. Ceva ce clubul bavarez nu obișnuia să facă în trecut. Nu refuza ideea, să ne înțelegem, vezi Musiala sau Alphonso Davies, dar nici nu făcea din asta un scop în sine. Așa a apărut, de nicăieri practic, acest Lennart Karl, 17 ani, așa a apărut Bischof, 20 de ani, așa a apărut Wisdom Mike, 17 ani, așa a apărut portarul de rezervă, Urbig.

Dar nu cu asta iese Bayern în evidență. Ci prin fotbalul total pe care-l propune. Săptămâna trecută, ”Bild” oferea o statistică extrem de interesantă, a kilometrilor parcurși în medie acum, față de campionatul 2023-24, cel cu Tuchel antrenor. Că Bayern e lider detașat acum la acest capitol, cred că nu e de mirare. Dar știți pe ce loc era în perioada Tuchel în această ierarhie? Pe penultimul!! Doar Darmstadt a stat mai prost (a și retrogradat). 115,14 km a fost media acelui sezon, 121,82 e media din sezonul actual. Diferența e uriașă, dar explică modul în care Kompany vede jocul, explică pressing-ul agresiv și coordonat al jucătorilor săi. Bayern joacă, dar în același timp nu-și lasă adversarul să joace.

Sigur că-n noiembrie n-a câștigat nimeni Champions League. Iar Parisul știe cel mai bine. Într-un fel și Liverpool, ce părea de neoprit anul trecut pe vremea asta. Dar demonstrația de marți ne arată că Bayern va fi greu de bătut, mai ales că Bundesliga nu-i oferă cine știe ce bătăi de cap. Același ”Bild” scria duminică, după 3-0 cu Leverkusen, că garnitura a doua a bavarezilor e suficientă pentru câștigarea campionatului.

Iar acum, că meciul cu PSG a trecut, ne punem o altă bornă-n calendar: Arsenal-Bayern, miercuri, 26 noiembrie. Apropo, știți câte goluri a luat Arsenal până acum, în toate competițiile? Vă spun eu, nu mai căutați: trei. Unul singur din acțiune!

Poziția lui Wirz

Liverpool-Real Madrid ne-a confirmat, marți, că, deocamdată, disputa Premier League – La Liga e dominată net de britanici. Din 7 meciuri jucate între reprezentantele celor două campionate, scorul e de 6-1 pentru englezi, singura victorie spaniolă fiind a Barcelonei, la Newcastle. Care nu e Liverpool, nu e Arsenal, nu e City, nu e nici măcar Chelsea.

Din punct de vedere al Madridului, eșecul e o confirmare a drumului încă lung pe care Xabi Alonso îl are de parcurs. Luați de val după un ”Clasico” câștigat în fața unei Barcelona cu multe probleme, madrilenii s-au trezit la realitatea pe ”Anfield”. Unde n-au luat 5 ca pe ”Metropolitano” doar pentru că-l au în lot pe cel mai bun portar din lume. Meciurile cu adversari grei sunt în continuare o piatră de încercare pentru Real Madrid, căci dacă e să stăm să ne amintim, cu puțin noroc la acea ocazie a lui Kounde, catalanii puteau pleca de pe ”Bernabeu” cu un punct, chiar așa în cârje cum abordaseră acel meci. Pierduți în intensitatea de tip Premier League propusă de ”cormorani”, băieții lui Xabi Alonso se pot considera mulțumiți cu scorul de pe tabelă. Iar asta în ciuda posesie semnificativ mai bune, de unde se vede că degeaba ai mingea dacă nu poți face nimic cu ea. Și-n ciuda unei prestații destul de discrete a lui Mo Salah, departe de furtuna din sezonul trecut, când era în căutare de nou contract. Raportul de 9-2 șuturi pe spațiul porții e demn de un Liverpool-Burnley, nu de un Liverpool-Real Madrid și închide orice fel de discuție pe această temă. Poate doar o remarcă mai încape: Huijsen a pierdut 13 mingi!!

A fost meciul în care fanii lui Liverpool l-au descoperit pe Florian Wirtz. Cred că și Arne Slot l-a descoperit. Ba chiar cred că și el a descoperit că poziția în care ar da cel mai bun randament e cumva spre stânga, cu ceva libertate de mișcare. Înainte de meci, Arsene Wenger spunea că, din ce știe el, germanului i s-a promis că va juca undeva la mijlocul terenului, iar Slot a căutat să se țină de promisiune. Cu consecințele de rigoare asupra echilibrului echipei, inclusiv cu bizarerii de tipul Szoboszlai fundaș dreapta!! În week-end, cu Aston Villa, Slot a reașezat mijlocul terenului pe dimensiunile din sezonul trecut, iar tripleta Mac Allister-Gravenberch-Szoboszlai a readus acel echilibru, care se cam pierduse.

Liverpool și-a regăsit cu această ocazie cadența, iar Florian Wirtz, zâmbetul. Arne Slot are acum fotbalistrul care poate lumina jocul, pornind de la controlul celor din mijloc. Culmea, pe Wirtz l-a vrut tare mult și Xabi Alonso, dar poate că Szoboszlai era cel ce le trebuia madilenilor.