Articolul precedent

DESPĂRȚIREA DE GOLURI

DESPĂRȚIREA DE GOLURI

Germania s-a despărțit sâmbătă de fotbalul Bundesligii, iar fotbalul Bundesligii s-a despărțit, tot sâmbătă, de principalii săi oameni de gol, Lewandowski și Haaland. Duelul lor particular, reușitele lor de generic, recordurile doborâte de fiecare dintre ei au ajutat mult la imaginea unui campionat ce nu prea folosește cuvântul ”suspans” atunci când vine vorba de lupta pentru titlu.

Dacă plecarea lui Haaland era logică, fiindcă traseul acesta fusese oarecum anunțat încă din momentul în care a trecut de la Salzburg la Dortmund, cea a lui Lewandowski e un pic suprinzătoare. Deja legendă la Bayern, deja legendă în Bundesliga, căci nu-i chiar facil să urci pe soclul unui monument precum Gerd Muller, Lewa părea fericit în Bavaria și nimic nu lăsa să se întrevadă o despărțire. Pe care chiar el a anunțat-o, lucru destul de puțin obișnuit, într-o încercare evidentă de a forța mâna clubului.

A greșit Bayern atunci când a decis să nu se abată de la politica sa și să nu accepte dorințele atacantului polonez? Poate că da, dar mai degrabă nu. Niciun jucător nu e mai important decât clubul în sine, iar dacă bavarezii cedau și-i ofereau lui Lewandowski acea prelungire de contract dorită ar fi deschis un precedent. Ar fi trebuit s-o facă, atunci, și cu Thomas Muller și cu Neuer, nemți totuși și un pic campioni mondiali.

A greșit Lewandowski atunci când a forțat nota? Poate că da, dar mai degrabă nu. Fiecare poate avea așteptările lui, pretențiile lui, orgoliul lui. Polonezul a fost ferm la negocieri și pentru că-și știe valoarea, își cunoaște corpul și posibilitățile, mai știe și ce a făcut în toți acești ani pentru Bayern. În plus, după atâtea sezoane de Bundesliga, după atâtea și atâtea goluri date, poate că a vrut să încerce și altceva, să vadă cum se descurcă și-n alt fotbal decât cel german. În plus, după atâția și-atâția ani de răcoare bavareză, poate că a simțit nevoia de căldură, de soare.

Aici intră în scenă FC Barcelona. Ce pare a fi destinația polonezului. Zic ”pare” fiindcă în fotbal, ca și-n viață, e bine să n-ai certitudini. Greșește Barcelona investind destul de mult pentru un fotbalist de aproape 35 de ani? Poate că da, dar mai degrabă nu. Observați, au fost trei întrebări, iar răspunsul e același. Dacă ar fi avut bani, Barcelona l-ar fi adus pe Haaland și nu l-ar fi lăsat pe Messi să plece. Dar nu-i are. Speră catalanii ca-n doi-trei ani lucrurile să se regleze, iar în această perioadă Lewandowski e omul ideal, căci Barcelona are nevoie de un marcator ca el, dar și de un transfer mediatic, cu care să-și arate mușchii. Iar atunci când aduci fotbalistul anului trecut (conform FIFA), pe care toți îl văd și câștigătorul moral al ”Balonului de Aur”, se cheamă că dai o lovitură de imagine.

La nivel fotbalistic, Lewandowski aduce goluri, experiență, capacitate de intimidare a adversarilor, plus acel ”leadership” de care are nevoie o echipă cu atât de mulți tineri. De la el va putea învăța multe și Ansu Fati, pe care mulți îl văd atins frontal de acest transfer, iar Pedri, Gavi și Ferran Torres vor avea acum un partener de nădejde în joc. Unul care, după ce a lucrat cu Klopp, Guardiola, Ancelotti sau Nagelsmann nu e deloc departe de filozofia pe care atât de mult o scoate-n față Xavi.

Și totuși, chiar așa să aibă toți de câștigat din această poveste de vară? Eu unul îmi pun o singură întrebare: unde găsește Bayern o mașină de goluri care să dea un randament imediat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă