Pe la începutul lui octombrie, scriam tot aici despre Liverpool. Și despre primele probleme apărute în paradisul ”cormoranilor”. Era la capătul acelei săptămâni în care campioana en-titre pierdea de trei ori la rând, ceea ce, la momentul respectiv, era un mare semn de exclamare, căci înainte de această serie fuseseră 7 victorii în tot atâtea partide. Octombrie s-a dus, e pe cale să plece și noiembrie, iar semnul de exclamare de care vorbeam atunci e pe cale să fie înlocuit de un mare semn de întrebare. De o mare întrebare, mai exact: îl va prinde pe Arne Slot finalul sezonului pe același scaun de pe ”Anfield”?

Răspunsul e greu de dat. În primul rând fiindcă nimeni nu știe ce rezervă viitorul. Mai apoi pentru că tehnicianul olandez încă beneficiază de creditul acumulat prin câștigarea campionatului. Lucru care s-a produs acum câteva luni, dar parcă-s ani, nu vi se pare? Dar și pentru că, foarte cinic vorbind, soluții de înlocuire nu prea există. În plus, clasamentul nu arată neapărat rău, chit că poziționarea în a doua sa jumătate nu e neapărat un izvor de bună dispoziție, căci distanța până la locul doi (Chelsea) e de doar 5 puncte, iar până la locul 3 (City) e de doar 4. Locul unu nu l-am luat în calcul și pentru că scriu înainte să se joace ”North London Deby”, dar și pentru că lupta pentru titlu nu cred că mai e o opțiune pentru ”cormorani”.

Dacă am convenit că nu arată rău clasamentul, să convenim că arată rău statisticile. 8 eșecuri în ultimele 11 meciuri, 6 din 7 în Premier League. Pentru prima dată din 1965 încoace, două înfrângeri la rând cu 3 goluri încasate. Pentru prima dată în ultimii doi ani și jumătate când echipa nu marchează în două meciuri consecutive. Pe lângă astea, faptul că Liverpool are golaveraj negativ ori că Nottinngham Forrest a obținut sâmbătă cel mai drastic succes pe ”Anfield” din istorie devin simple anecdote.

Problemele lui Liverpool sunt multe și variate. Derapajele din defensivă sunt oribile, fazele fixe par o vulnerabilitate imposibil de rezolvat, atacurile sunt previzibile, ocaziile de gol sunt puține și de cele mai multe ori irosite, forma grozavă a lui Salah din sezonul trecut pare acum o utopie, iar reușitele promise de Alexader Isak și Wirtz par desprinse din campanii electorale, căci se dovedesc mai degrabă minciuni. Iar aici se adaugă și lipsa completă de inspirație ce pare să-l fi cucerit pe Arne Slot, de la formula de start (din nou Szoboszlai fundaș dreapta!) până la schimbările efectuate pe parcurs.

Olandezul și-a asumat eșecul cu Nottingham Forrest de sâmbătă. E un gest normal, departe de a fi nobil. Încearcă să mențină intactă măcar atmosfera, ferindu-se să arunce cu săgeți spre jucători, pentru a nu pierde vestiarul. Ceea ce chiar ar fi o problemă. Mai ales că Arne Slot are una destul de mare, pe care nu-s sigur că o conștientizează: ”Anfield”. Stadionul nu s-a întors împotriva lui și a echipei, asta în Anglia e mai greu de conceput, iar la Liverpool aproape imposibil. N-au fost huiduieli sau fluierături, a fost însă acea rumoare, în foarte multe momente, despre care fotbaliștii spun că face mai rău. Și a mai fost ceva. Stadionul a început să se golească destul de mult înainte ca Forrest să marcheze golul de 3-0. Nu în întregime, să ne înțelegem, ba chiar a fost și o încercare de ”never walk alone” spre final, dar cam anemică. Însă e un semn că acel credit de care vorbeam mai sus a început să se diminueze.

Dacă Liverpool ar fi avut aceste prestații anul trecut, am fi înțeles. Ba chiar cred că le-am fi considerat normale. Acum nu prea mai avem cum să facem asta, mai ales după transferurile din vară, și căutăm explicații. Nu-s prea ușor de găsit, iar misterul pare fi copiat din ceea ce a pățit Manchester City în sezonul trecut, că nici acolo n-am înțeles prea multe.

Ultimul exemplu de antrenor demis la câteva luni de la câștigarea titlului e Claudio Ranieri. Miracolul acela de la Leicester chiar asta a fost, un miracol, probabil cea mai mare surpriză din istoria Premier League. Prea mult asta nu l-a ajutat pe italian, căci regulile din fotbal știm cum sunt. La fel și memoria. Iar Arne Slot nu e Ranieri pentru că, în primul rând, Liverpool nu e Leicester, iar trofeul de acum câteva luni e departe de a fi considerat pe ”Anfield” un miracol.