Duminică, sezonul fotbalistic englez a început în mod oficial odată cu disputarea Supercupei, termen pe care-l utilizăm noi pe continent pentru astfel de partide, sau ”Community Shield” așa cum îi spun, în stilul lor tradiționalist, britanicii. Un meci cu caracter mai degrabă semioficial, căci orice partidă care permite 6 schimbări de echipă și la care, în caz de egalitate, se trece direct la lovituri de departajare, aduce mai degrabă cu un ”amical”, dar care e privit în Anglia ca un spectacol și ca un punct de plecare pentru ce va urma. Anul acesta, Manchester United a reușit să câștige trofeul, prilej pentru Jose Mourinho să mai convingă dintre fanii ce încă priveau reticent numirea lui la echipă, dar și pentru Zlatan Ibrahimovic să mai adauge o bilă albă în CV-ul său extrem de stufos, dar care conține, remarcă pentru malițioși, doar titluri interne. Citeste mai mult …
Suntem încă în sala de așteptare a sezonului 2016-2017, ce se va urni în următoarele zile, mai întâi în Anglia, ca de obicei, apoi în Franța, mai apoi în Spania, Italia și Germania, nemții, grăbiți în alte veri, fiind acum cei mai întârziați în a porni la drum. Se anunță un sezon extrem de interesant în fiecare din aceste campionate, dar unul de-a dreptul palpitant în competițiile europene, în special în Champions League. Unde avem deja o sumă de detalii care pot crește doza de incertitudine și pot deschide orizonturi și pentru alte grupări în afara tripletei deja tradiționale Real Madrid, Barcelona, Bayern. Una din aceste grupări este Juventus, iar transferul lui Gonzalo Higuain trebuie tradus și în acest context. Citeste mai mult …
Faptul că Portugalia, o națiune ce l-a oferit fotbalului pe Eusebio, preluându-l din Mozambicul natal și ridicându-l la nivelul geniilor Pele, Maradona sau Cruyff, o națiune ce i-a dat pe Figo și pe Ruis Costa, pe Futre și pe Jordao, pe acest fenomen numit Cristiano Ronaldo, faptul că Portugalia celor amintiți și a multor altora nu a câștigat până duminică niciun trofeu major la nivel de echipă națională e totuși un paradox. Vorbim despre o națiune pentru care fotbalul e un sport național, e o stare de spirit, e un fenomen ce se trăiește la intensitate maximă, iubit cu patos, fierbinte ca soarele din Algarve sau dulce ca un vin de Porto. Faptul că Portugalia nu avea un trofeu iar Danemarca, de exemplu, îl avea de două decenii și ceva era, trebuie să recunoaștem, o mică nedreptate. Reparată în această zi de 10 iulie 2016, pe un ”Stade de France” ce nu-și credea ochilor, într-un Paris ce se pregătea de sărbătoarea ”albaștrilor” și s-a trezit peste noapte vorbitor de portugheză. Citeste mai mult …
Germania și Franța se prezentau publicului drept principalele favorite la câștigarea acestui European. Evident, înainte ca el să înceapă, atunci când se făceau diverse calcule, bazate mult pe realitate, dar destul de mult pe simpatii sau antipatii personale. Însă campioana mondială en-titre și țara gazdă (atunci când ea e Franța) nu prea au cum să fie ocolite într-un astfel de calcul. Mulți vorbeau ca despre o finală de vis între cele două, dar după tragerea la sorți era destul de clar că duelul va avea loc în semifinale, dacă ambele își vor face treaba corect. Adică își vor câștiga grupele și vor rezolva ulterior partidele eliminatorii. Citeste mai mult …
Hai să începem cu sfârșitul, vreți!? Ca într-un film, când ni se oferă scena de final sau, în fine, apropiată de final, și abia apoi suntem întorși în timp pentru a vedea derularea acțiunii până la acel moment. Mi-a rămas în minte acea secvență de după fluierul final, cu Cristiano Ronaldo și Gareth Bale îmbrățisându-se cavalerește, ca doi coechipieri ce sunt, și rămânând apoi câteva secunde într-o scurtă conversație. Mie mi s-a părut mai mult un monolog, căci parcă de vorbit a vorbit mai mult Cristiano, dar e posibil ca Gareth să fi fost prea marcat de efort și de eșec ca să poată face mai mult decât să asculte. Nu știu ce i-a zis acolo Cristiano, nimeni nu știe. Doar ei doi. Inclusiv portughezul a ținut să amplifice misterul spunând că vrea să țină pentru el totul. Această scenă de final adună însă laolaltă trecutul, prezentul și viitorul. Cel puțin la Real Madrid. Citeste mai mult …
Starea de spirit. E un termen pe care m-ați auzit rostindu-l cred că de zeci de ori. Și despre care am scris pe acest blog de alte zeci de ori. Despre cât de importantă este starea de spirit în cadrul unei echipe. Acel concept ”victoriile aduc victorii”, vehiculat și-n fotbalul nostru câteodată, care ajută orice echipă să-și depășească uneori condiția, să creadă în forțele sale, să creadă că poate reuși imposibilul, acel concept care, de exemplu, face din Țara Galilor o semifinalistă de campionat european. Și din Robson-Kanu autor al unui gol pe care dacă l-ar fi dat Messi, Cristiano sau Neymar am fi asistat la o inundație de superlative, un fotbalist urcat brusc în stratosfera acestui sport. Robson-Kanu, care e fără echipă în acest moment, care a jucat la Reading, în a doua divizie a Angliei, terminând sezonul pe locul 17, care a marcat de doar trei ori în 28 de meciuri, dar care, pentru că starea sa de spirit era uluitoare, a izbutit un gol folosindu-se de o fentă inventată de Johan Cruyff de care, foarte sincer, nu-l credeam capabil vreodată. Citeste mai mult …
Caută-mă!