CA ȘI CUM NIMIC NU S-AR FI ÎNTÂMPLAT

Probabil că mulți dintre cei care sâmbătă s-au grăbit să-și ocupe locurile pe ”Old Trafford” au fost acolo și pe 10 mai 2009, atunci când Cristiano Ronaldo marca ultimul său gol pentru Manchester United, într-un derby cu City câștigat cu 2-0. Probabil că au fost și pe 16 mai, la ultimul meci al lui Cristiano Ronaldo pe ”Old Trafford”, un 0-0 al deja campioanei United cu Arsenal. Și poate că destui au fost și la Roma, la acea finală de Champions League pierdută cu Barcelona, ultima reprezentație a lui Cristiano în tricoul ”diavolilor”. Și sigur toți aceștia au visat la ziua în care Cristiano va reveni pe ”Teatrul viselor” nu ca adversar, ci ca lider al unei echipe ce și-a pierdut constant din anvergură după plecarea lui.  Citeste mai mult …

SARRI, PRIMUL EXAMINATOR AL LUI PIOLI. ȘI INVERS

După ani buni în care fotbalul italian a fost condus de Juventus, ceea ce s-a întâmplat în sezonul trecut, victoria finală a celor de la Inter adică, a deschis noi orizonturi în Serie A. O dictatură a ”Bătrânei Doamne” nu mai pare posibilă, mai ales în contextul despărțirii de Cristiano Ronaldo, iar actuala campioană și-a pierdut, la rându-i, din consistență după abandonul lui Conte și plecarea lui Lukaku. Astfel că s-a creat un context suficient de favorabil ca duelul pentru ”scudetto” să fie foarte echilibrat și eventual să includă mai multe pretendente. Citeste mai mult …

LINIȘTEA LUI GRIEZMANN

Două goluri, ambele foarte frumoase, și o prestație foarte bună au fost de ajuns pentru ca numele lui Antoine Griezmann să revină în actualitate. Dar să revină așa cum e normal pentru un fotbalist de calibrul lui, urmare a ceea ce se petrece pe teren, nu în afara lui. Griezmann a fost protagonistul ultimei zile de mercato cu a sa trecere la Atletico Madrid, dar acum vorbim de alte senzații. Citeste mai mult …

NAȚIONALA LUI ”DACĂ” ȘI ”PARCĂ”

Dacă și cu parcă se plimbau cu o barcă. Parcă așa era, dacă memoria nu-mi joacă feste, ceea ce e foarte posibil. Acum că România a învins în Islanda și a făcut, după părerea multora, cel mai bun meci din mandatul lui Mirel Rădoi, condiționalul ”dacă” și-a abandonat zona de teren pe care activa și a devenit un depozit de regrete. Dacă băteam în Armenia, ce bine era! Dacă pe Mirel Rădoi nu-l apuca la Erevan să facă pe Guardiola în tinerețe, aveam 3 puncte în plus acum. Dacă izbuteam și noi să menținem mai mult de 5 minute un rezultat pozitiv acum eram la egalitate cu Germania, Armenia nu-și mai umfla mușchii așa vizibil și ne apucam de calculele care ne-au consacrat ceva mai optimiști. Parcă era altceva, nu? Citeste mai mult …

BALAMUCUL DIN MERCATO ȘI O VARĂ CUM N-A MAI FOST

Messi, Cristiano Ronaldo, Lukaku, Sergio Ramos, Donnarumma, Griezmann, Memphis Depay, Alaba, Varane, Jadon Sanchi, Grealish, Saul, Kun Aguero, Wijnaldum. Toate aceste nume, mari și foarte mari, să recunoaștem, au fost implicate în această campanie de transferuri cum nu cred că a mai existat. Și nu sunt toate, e clar că destule mi-au scăpat, sunt doar câteva și doar cele care s-au materializat, căci așa, de vorbit s-a vorbit enorm și de Mbappe. Fotbalul s-a mișcat în această vară pe muzica vremurilor în care trăim, la unii mai melodios, la alții mai fals, iar la alții de-a dreptul greu de priceput. Citeste mai mult …

TRISTA ”BĂTRÂNĂ DOAMNĂ” ȘI STÂNCA DIN LONDRA

În principiu, atunci când un mariaj se frânge, ar trebui să existe tristețe. Altfel, tot ceea ce s-a consumat înainte se presupune că a fost doar o conjunctură sau un interes. Cristiano Ronaldo a pus vineri capăt relației sale cu Juventus, iar ”Bătrâna Doamnă” arunca spre opinia publică senzația că nu e deloc tristă, dimpotrivă, e eliberată de probleme. Asta era vineri, fiindcă sâmbătă torinezii au început să experimenteze măcar un sentiment de preocupare. Pe la noi se zice: ”rău cu rău, dar mai rău fără rău”. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă