Articolul precedent

SARRI, PRIMUL EXAMINATOR AL LUI PIOLI. ȘI INVERS

După ani buni în care fotbalul italian a fost condus de Juventus, ceea ce s-a întâmplat în sezonul trecut, victoria finală a celor de la Inter adică, a deschis noi orizonturi în Serie A. O dictatură a ”Bătrânei Doamne” nu mai pare posibilă, mai ales în contextul despărțirii de Cristiano Ronaldo, iar actuala campioană și-a pierdut, la rându-i, din consistență după abandonul lui Conte și plecarea lui Lukaku. Astfel că s-a creat un context suficient de favorabil ca duelul pentru ”scudetto” să fie foarte echilibrat și eventual să includă mai multe pretendente.

LUPTA PENTRU ”SCUDETTO”: OBLIGAȚIE PENTRU MILAN…

Milan e obligatoriu una dintre ele. Pentru Stefano Pioli, locul doi din sezonul trecut a fost un progres evident, dar care acum se cere continuat. Milan a revenit în Champions League, după o pauză poate prea lungă pentru prestigiul ”rossonerilor”, dar e acum e chemată să revină și într-o cursă pentru titlu pe care a dat senzația c-o poate susține în campionatul trecut, dar pe care a abandonat-o în cele din urmă, din motive suficient de logice. Pierderea lui Donnarumma se pare că nu va fi chiar atât de traumatizantă, iar cea a lui Calhanoglu nici atât, în schimb la Milan există acum un bagaj suplimentar de experiență, inclusiv prin venirea lui Olivier Giroud. Iar cele două etape scurse par să confirme ideea: o victorie muncită, pe terenul Sampdoriei, în runda inaugurală, de genul celor obligatorii pentru atingerea obiectivului, și o alta facilă, acasă cu Cagliari.

… UN ”DE CE NU” PENTRU LAZIO

Lazio ar trebui măcar să se gândească la ”scudetto”. Fără să facă din asta un obiectiv declarat, fără să fie o obligație, cum ar trebui să fie la Milan, dar un soi de ”de ce nu?” ar trebui să existe. Exemplul Lille din Franța e unul demn de luat în seamă, mai ales că-n Serie A nu există un ”balaur” de tip PSG. Aducerea lui Maurizio Sarri pe banca tehnică e un prim pas în această direcție. Lazio e a patra oprire pentru ”Il Comandante” în Serie A, dar peste tot pe unde a fost el a lăsat urme. Fie a impresionat pe toată lumea prin jocul prestat, ca la Empoli, fie a implicat pe Napoli direct într-o luptă umăr la umăr cu prea puternica Juve, fie a câștigat, la Juve de această dată, în ciuda multor adversități. Diferențele între fotbalul prestat la Torino sub comanda lui Sarri și cel văzut ulterior, cu Pirlo, sunt abisale. Și mai are ceva Sarri, acea capacitate de a revitaliza ori reinventa fotbaliști. Higuain pare exemplul la îndemână, dar poate că ar trebui scos mai întâi în evidență Jorginho, o limpede creație a lui Sarri. Cuadrado și Dybala au avut și ei evoluții notabile cu el antrenor și poate că așa se explică de ce un campion de talia lui Pedro (nu există în Serie A fotbalist cu un palmares ca al lui) s-a străduit atât de mult, încălcând chiar unele cutume în acest sens, să sară din barca Romei în cea a lui Lazio. Jucători precum Immobile ori Milinkovic-Savic au toate motivele să fie încântați de noua colaborare.

Lazio a început entuziasmant noul sezon, cu două victorii și 9 goluri marcate. E clar că și adversarii au fost numai buni pentru un astfel de demaraj, Spezia și Empoli, dar câte ceva din așa numitul ”Sarri-ball” s-a văzut. În plus, Lazio e echipa cu cei mai mulți kilometrii parcurși în aceste două etape, la distanță destul de mare de celelalte. Milan e însă altceva, iar acum se va vedea în ce măsură va putea Lazio să privească departe spre zări neatinse în ultimele două decenii. Dar, în același timp, și pentru Milan se poate face o discuție asemănătoare, căci Lazio pare a fi examinatorul perfect într-un prim examen al acestei sesiuni pentru fostul său tehnician, Stefano Pioli.

FĂRĂ GIROUD, DAR CU IMMOBILE

Fiind programată partida după fereastra echipelor naționale, ambii antrenori se confruntă cu același tip de problemă: cum se întorc cei selecționați? O doză de șansă au ambii, căci nici într-o tabără, nici în cealaltă nu există sud-americani importanți, căci acolo e într-adevăr un mare semn de întrebare. A se vedea, de exemplu, situația de la Juventus.

Milan l-a pierdut pe Giroud, din pricina Covid-ului, francezul nereușind să se negativeze încă după testul pozitiv de săptămâna trecută. Dar l-a regăsit pe Ibrahimovic, care e refăcut după accidentarea la genunchi ce l-a ținut pe tușă 4 luni și i-a adus pe cap și o intervenție chirurgicală. În mod normal Zlatan va juca, dar numai o repriză, căci a forța la acest moment al stagiunii e un risc inutil. În plus, debutul în Champions League e imediat după colț și e cât se poate de dificil, cu Liverpool, milanezii dorindu-și ca la revenirea în cea mai importantă competiție a lumii să arate cât se poate de bine. Milan l-a regăsit și pe Kessie, dar aici Stefano Pioli va trebui să decidă dacă-l va trimite în primul ”11” după primele discuții eșuate în privința prelungirii contractului. Kessie a refuzat oferta de 6,5 milioane de euro a Milanului, având, zice-se, pe masă o propunere mai bună de la PSG (8 milioane) dar și de la cluburi din Anglia. Iar un meci contra lui Lazio nu poate fi abordat cu jucători a căror minte zboară în altă parte.

Lazio nu l-a pierdut, în cele din urmă, pe Immobile, deși atacantul o oferit ceva emoții atunci când a părăsit cantonamentul echipei naționale. N-a fost însă nimic serios, iar el s-a antrenat deja normal și va fi titular într-o linie ce ar trebui să-i mai aibă în componență pe Pedro și pe revenitul Felipe Anderson, existând însă și varianta Zacagni. Pentru Sarri, principala preocupare în această perioadă este trecerea fără prea multe șocuri de la apărarea în 3 din perioada Simone Inzaghi la cea în 4, pe care el nu o negociază. Va reveni în defensivă Luis Felipe, absent cu Spezia din pricina unor probleme musculare, celelalte locuri fiind completate de Acerbi, de albanezul Hysaj în stânga (gol la ”națională”) și, în condițiile în care Lazzari nu e complet refăcut, de Marusic (și el cu gol la echipa națională).

ECHIPE PROBABILE

MILAN (4-2-3-1): 

Maignan;

Calabria, Kjaer, Tomori, Hernandez;

Tonali, Kessié;

Saelemaekers, Diaz, Leao;

Rebic.

LAZIO (4-3-3): 

Reina;

Marusic, Luiz Felipe, Acerbi, Hysaj;

Milinkovic-Savic, Leiva, Luis Alberto;

Pedro, Immobile, Felipe Anderson

MERITĂ ȘTIUT

  • Milan a pierdut o singură dată în ultimele 31 de partide jucate pe teren propriu cu Lazio în Serie A, în noiembrie 2019
  • Ciro Immobile a marcat de 7 ori în cele 13 partide jucate în carieră împotriva Milanului. Ca jucător al lui Lazio, Immobile are 6 goluri în 8 meciuri

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă