ZIARELE DE AZI, 21 FEBRUARIE 2013

ZIARELE DE AZI, 21 FEBRUARIE 2013

 

Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte. Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.

Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football

 

ARSENAL, WHO?

ARSENAL, WHO?

 

”Credeți în miracole?” mă întrebam înainte de meciul dintre Arsenal și Bayern. De crezut poate că au fost destui care au crezut, dar miracolele, ca să se întîmple, trebuie să aibă o bază de plecare.

Cea mai bună caracterizare a meciului dintre Arsenal și Bayern a fost făcută la EuroFotbal, imediat după meci. MM parcă a zis. ”Luați jucătorii lui Arsenal, bucată cu bucată, post cu post, și vedeți care dintre ei e mai bun decît cei de la Bayern, luați și ei în aceleași condiții, bucată cu bucată, post cu post”. Mi se pare cea mai corectă abordare a acestei partide. Eu aș merge chiar mai departe și aș întreba ce jucător din actualul lot al lui Arsenal ar intra, nu în primii 11, ci în primii 18. Poate Theo Walcott, deși nu duce lipsă Bayern de un astfel de profil, iar Robben, să nu uităm, a fost rezervă marți. Poate Wilshere, dar și pe poziția lui stă bine Bayern. Oricum, de primul ”11”, să zicem cel standard, de gală cum se obișnuiește să se spună, cei doi nu se apropie.

Concluzia pe care a tras-o L`Equipe, în pagina sa dedicată acestui meci, mi se pare la fel de potrivită. Nu cred că mai e nevoie de traducere a titlului, e extrem de sugestiv. Cotidianul francez acordă multă atenție lui Arsenal prin prisma lui Arsene Wenger și a apropierii acestui club de fotbalul francez, de-a lungul timpului.

Nu se poate trece peste această partidă fără să aducem în față numelui lui Arsene Wenger. ARSENE WENGER NU E ANTRENORUL LUI ARSENAL, E ARSENAL ÎNSUȘI. Nu cred că există antrenor pe planeta asta care să fi supraviețuit atîția ani fără trofeu! Nici măcar Sir Alex Ferguson nu cred că ar fi reușit. La el n-a fost cazul, dar uite că la Wenger e. Și încă de ceva vreme. Vorbim totuși de Arsenal, nu de Everton, asta ca să dau exemplul lui David Moyes, un alt longeviv. Arsenal e un club cu pretenții, dar ale cărui pretenții s-au redus în ultima vreme la simple participări în Liga Campionilor. Și eliminări mai mult sau mai puțin glorioase, în perioada primăverii.

Un alt mesaj pe care l-am primit în timpul emisiunii de marți de pe DigiSport 1 spunea cam așa: ”Nu vrem o mașină de făcut bani, nu vrem o mașină de cheltuit bani, vrem o echipă care să-și respecte numele și atunci cînd trebuie să scoată cîteva milioane pentru a achiziționa un fotbalist bun sau un portar bun. Cu rost și demnitate”. Foarte adevărat. Sigur că toți fanii din lume ar vrea ca echipa lor să-și permită să cumpere cei mai buni fotbaliști din mercato, dar asta nu se poate. Arsenal s-a obișnuit cu această politică de la mutarea pe ”Emirates”, un proiect care a costat mult și care costă încă. Arsenal face însă an de an profit, cîteva milioane, dar face. Plătindu-și datoriile către bănci, care nu-s puține. În detrimentul performanțelor mă tem. Căci Arsenal e o echipă care face jucători pentru alții, iar exemplul Van Persie e elocvent, la fel Fabregas, la fel Song, la fel Nasri, bine că nu l-au pierdut și pe Walcott.

 

Priviți cu atenție cele două imagini. Trecerea anilor e evidentă. Dincolo de starea firească a lucrurilor, căci acesta e cursul vieții, omul îmbătrînește, nu are ce să facă, e diferența dintre stările de spirit. În prima e Wenger cu ultimul titlu de campion al Angliei. Era la moda Arsenal atunci, ”The Invincibles”, cu legiunea sa franceză, cu Bergkamp, cu Ljunberg, cu Ashley Cole și Kolo Toure, că tot vorbeam mai sus de fotbaliști făcuți pentru alții, cu un record de 49 de meciuri fără eșec încă neegalat. Cel din dreapta e cel de azi, nu neapărat cel bătut de Bayern, Bradford sau Blackburn, o inundație de litere B ce au puține lucruri în comun una cu alta. La fel cum puține lucruri au în comun Arsenal de azi cu Arsenal de atunci. Atunci, ca să nu mai răsucim cuțitul în rana fanilor, o dublă Arsenal-Bayern nu s-ar fi terminat în nici un caz în minutul 20.

”Arsene, who?”. Vă amintiți, e titlul dat de The Sun, atunci cînd Wenger a fost instalat. Prima lui conferință de presă a fost o teleconferință, căci era încă în Japonia. ”Arsene, what?” ar putea fi un titlu de azi. Deocamdată, Wenger a obținut o prelungire cu încă doi ani a contractului său. Mă întreb de ce nu vrea să încerce și ate provocări, să vadă cum e și în alte părți. Mi-e teamă că dacă merge pe linia asta, peste doi ani, sau mai devreme, titlul să nu devină: ”Arsene, what the fuck!”.

Două vorbe și despre Bayern. Doar două. Fie, trei: Foarte, foarte puternică. Nu știu dacă e principala favorită la cîștigarea Ligii Campionilor, dar în primele 3 favorite sigur e. Și nu pot să nu mă întreb de ce a fost nevoie de Guardiola? Tare e posibil ca Pep să fi greșit. În caz că Bayern ia Liga Campionilor, cam așa mi se pare.

MILAN-BARCELONA: ”PASSATO, PRESENTE, TUTTO O NIENTE”

MILAN-BARCELONA: ”PASSATO, PRESENTE, TUTTO O NIENTE”

 

Milanul lui Arrigo Sacchi și Barcelona lui Pep Guardiola. Două echipe colosale, două echipe ce au lăsat semne distinctive  în istoria fotbalului. Se spune că trofeele sînt importante, dar mult mai importante sînt amintirile pe care le au oamenii despre aceste echipe, despre ceea ce ele au arătat. Milanul anilor 90 și Barcelona lui Pep au multe lucruri în comun, chiar mai multe decît își imaginează lumea, căci Guardiola a studiat intens felul în care Sacchi își punea echipa pe teren și o făcea să joace. Filozofia lui Sacchi s-a regăsit în mare parte în filozofia lui Pep. După ani, s-a aflat că Sacchi a plecat în urma unui conflict cu Van Basten, plecat, ca orice conflict, dintr-o banală discuție la o masă de prînz cu întreaga echipă. Poate peste ani vom afla și adevăratele motive ale renunțării lui Guardiola la cea mai de preț creație a sa.

Să revenim la prezent. Milan-Barcelona e un duel al coloșilor. Două branduri uriașe, două cluburi ce strîng zeci de milioane de suporteri în dreptul lor. Ambele au mai mulți fani în afara granițelor tărilor din care provin, iar asta are o strînsă legătură cu ceea ce spuneam în primul paragraf. Duelul de azi e mai dezechilibrat ca oricînd, iar pentru a observa asta îți trebuie un dram de discernămînt care să stingă puțin focul sentimentelor. Fotbalul privit cu luciditate e una, cel privit cu patos e alta. Azi, Barcelona are toate șansele să rezolve calificarea, la fel cum au făcut Bayern, PSG sau Juve. Dar asta nu înseamnă că nu sînt posibile surprize. Fotbalul nu e matematică, surprizele au ținut acest sport în viață și o vor face și de acum înainte.

Să trecem la analiză. Silvio Berlusconi, a cărui influență în stabilirea tacticii de joc și inclusiv a jucătorilor e certă, s-a apucat să spună că Messi trebuie marcat individual. Spre deosebire de alți finanțatori de la noi, habarniști de profesie, dar tare fuduli de fel, Berlusconi a arătat de-a lungul timpului că se pricepe la fenomen. Doar că acum a mai îmbătrînit, plus că anumite abuzuri au lăsat urme și în gîndire, căci plăcerile vieții trebuie gustate din plin, dar mai există și o limită impusă de vîrstă. Așadar marcaj individual la Messi. Buuun. Și cine să-l facă? Cine este suficient de rapid încît să se țină după Messi 90 de minute? A fost indicat Flamini, doar că, bietul Mathieu e un pic accidentat și n-a fost convocat. Ar mai fi fost Nocerino, doar că și el e accidentat și neconvocat. În condițiile astea, adio marcaj individual la Messi. Presupun.

 Să trecem totuși la analiză. Asta cu marcajul la Messi nu prea a fost o chestie serioasă. Milan are mari probleme de lot, de unde și ideea că Barcelona e mare favorită. 19 jucători convocați, din care trei portari. Balotelli nu poate juca, el ar mai fi adus un plus de valoare. Apărarea Milanului a dat mari semne de slăbiciune pe centru, unde e de presupus că vor juca Mexes și Zapata, iar benzile nu-s nici ele prea grozave. Abate pare peste Constant, iar ăsta e un lucru bun, ținînd cont că Barcelona e acum mai puternică pe banda sa stîngă, decît în dreapta. Însă Constant va avea mari probleme cu Dani Alves, cu Pedro și cu Messi, cînd acesta se va hotărî să revină în zona sa tradițională, așa cum a făcut în multe episoade în meciul de la Granada. Milanul a luat multe goluri din centrări de pe extreme, dar asta n-ar fi tocmai un stres cu o Barcelona ce preferă acțiunile directe, pe zonă centrală. Cei doi ”centrali” au mari probleme și la inițierea acțiunilor de atac, foarte rar verticalizează, de cele mai multe ori pasează spre laterali, ceea ce, în fața unui pressing cum e de presupus că va face Barcelona, e o mare problemă.

Mijlocul e un compartiment care stă cît de cît bine la Milan. Montolivo pe post de Pirlo, Ambrosini și Muntari pe post de asistenți ai săi. Eu cred totuși că Ambrosini ar trebui să joace în fața apărării, căci are un profil defensiv mult mai bine structurat decît Montolivo, și trebuie să acopere spațiile dintre linii, unde ”creatorii” Barcelonei sînt letali dacă primesc mingea neincomodați. Un rol important îl are Boateng, pe zona lui Sergio Busquets, în special atunci cînd Barcelona pierde posesia. E de presupus că asta se va întîmpla foarte aproape de careul Milanului, iar Boateng poate fi cureaua de legătură între o apărare ce nu prea dispune de pasa lungă și atacanții El Shaarawy și Pazzini. Sau Niang, de ce nu?, foarte foarte tînăr, dar mai rapid ca Pazzini și mai greu de gestionat.

 El Shaarawy va fi cel însărcinat să-l terorizeze pe Dani Alves. Lacunele brazilianului pe faza de apărare s-au tot văzut în acest sezon. Probabil că ”micul faraon” va încerca să stea numai în spatele lui Alves ca să poată primi și apoi să purceadă la contraatac pe viteza sa, împotriva lui Pique.

Despre Barcelona sînt puține lucruri de adăugat. O echipă fără antrenor totuși ce reușește să mențină o disciplină a vestiarului și a jocului impecabilă. Joacă din memorie, pe principiul asocierii, un doi contra unu pe fiecare zonă a terenului. Plus Messi. Care răsuflă pesemne ușurat că a scăpat de marcajul om la om impus de Berlusconi. Era o glumă! :))

Un singur lucru trebuie să-și impună Barcelona. Să joace ca împotriva unui grande. ”San Siro” va avea rolul său în acest context. Iar Milan, să nu uităm asta, e un grande. În ciuda dificultăților sale, echipa asta n-a fost niciodată umilită. Învinsă, da, dar nu umilită. După recitalul lui Bayern de la Londra, lumea așteaptă reacția Barcelonei, în continuare favorita număru unu la cîștigarea trofeului.

Într-unul din spoturile senzaționale făcute de SKY Italia pentru Cupa Mondială din 2006, pe care le găsiți în acest articol, mi-a rămas în cap o expresie: ”Passato, presente, tutto o niente”. Perfect adevărat și pentru azi, nu?

La final, vă propun să revedeți cîteva imagini dintr-un Milan-Barcelona senzațional. Se juca în aprilie 2006, în semifinalele Ligii

Și o revistă a presei. Pe acest blog găsiți în fiecare zi o revistă a presei cu primele pagini de la toate ziarele importante ale Europei și nu numai. Asta ca să vă faceți o impresie cum se fac ziarele pe la alții și, eventual, să faceți o diferență.

 

ZIARELE DE AZI, 20 FEBRUARIE 2013

ZIARELE DE AZI, 20 FEBRUARIE 2013

 

Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte. Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.

Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football

 

PORTO-MALAGA: CĂUTÎND CU DISPERAREA MINGEA

PORTO-MALAGA: CĂUTÎND CU DISPERAREA MINGEA

 

Porto-Malaga în aceeași zi cu Arsenal-Bayern pare o partidă condamnată la planul secund. S-ar putea să nu fie o decizie prea bună. Mă rog, parcă nici să dai deoparte Arsenal-Bayern nu-i în regulă, așa că unica ieșire din această dilemă e picture in picture sau două televizoare alăturate sau televizor plus calculator. Eu cred că Porto-Malaga va fi un meci foarte bun.

Ambele echipe iubesc mingea. Iubesc posesia, mai bine zis. Și caută să și-o impună, ca bază de plecare spre cîștigarea unui meci. Nu vor reuși amîndouă, asta e cert, astfel că duelul va fi, așa cum am mai spus, interesant, căci una dintre ele va trebui să-și regîndească planurile pe parcurs.

Porto are multe influență braziliană. Nici n-are cum să fie altfel, căci întreg campionatul portughez e așa. Brazilienii au statut aparte, vin ușor și primesc repede cetățenie. Porto e un club expert în a aduce brazilieni, de regulă nu din cei foarte scumpi, nu vom vedea niciodată un Neymar sau Lucas Moura la Porto, ci din cei de clasă medie, pe care să-i poată controla fără abuzurile impresarilor.

 Cu atîția brazilieni în echipă, e limpede că jocul se derulează la firul ierbii și în nici un caz pe sus. De regulă atacul pleacă de la Moutinho, care coboară între fundașii centrali, în stilul Busquets, și distribuie prima pasă. Către Lucho Gonzales, de regulă, sau James Rodriguez cîteodată, în vreme ce Fernando coboară un pic ca să-i ia locul lui Moutinho, în caz de necesitate, de pierdere a balonului și necesitatea faultului tactic. Presa portugheză merge pe ideea cu Rodriguez rezervă și Izmailov titular, eu am ceva dubii în sensul ăsta, dar oricum nu se schimbă prea mult datele problemei. Fundașii centrali sînt buni cu mingea, Otamendi și Mangala, astfel că ei deschid, la rîndul lor unghiuri de pasare. Lucho e, cum s-ar zice, ”miezul” acțiunilor, și aici s-ar putea să se orienteze și Pelegrini, căci ”Inginerul” chilian știe mult fotbal. Toulalan îl cunoaște bine pe argentinian, iar Camacho e un bun mijlocaș defensiv.

Problema lui Pelegrini e Izco. Cu cît Izco e supus mai mult fazei defensive, cu atît Malaga suferă, căci echipa e un pic descompusă, iar Joaquin pierde superioritatea pe care o are față de fundașul stînga al lui Porto, Alex Sandro. Partea dreptă a Malagăi e partea bună, partea pe care se pot scoate beneficii, căci dincolo, în stînga, sau dreapta celor de la Porto, cum vreți s-o luați, e Danilo, un brazilian bun și foarte ofensiv, un fotbalist de urmărit pentru postul de fundaș dreapta la orice echipă bună din Europa.

Foarte importante vor fi fazele fixe. Și de-o parte și de alta. Sînt doi fundași centrali și la Porto și la Malaga cu caracteristici asemănătoare. Mangala și Weligton. Ambii sînt periculoși cînd faza fixă e pe atac, dar vulnerabili cînd faza fixă e pe apărare. Ar fi ciudat să-i vedem marcîndu-se unul pe celălalt. Un ușor avantaj aici pentru Porto, căci Moutinho bate foarte bine loviturile libere, în special atunci cînd execută spre interior.

Dincolo de cele menționate mai sus, vă propun două nume. Doi columbieni cu prenume americane: James și Jackson. James Rodriguez și Jackson Martinez. Ambii sînt în mercato, căci la Porto toată lumea e în mercato, nici unul nu costă mai puțin de 25 de milioane. De partea cealaltă e Izco, care e și el în mercato, indiferent de prelungirea sau nu contractului. 3 nume așadar de fotbaliști care să facă atractivă o partidă între două echipe din așa numita clasă medie.

ARSENAL-BAYERN: CREDEȚI ÎN MIRACOLE?

ARSENAL-BAYERN: CREDEȚI ÎN MIRACOLE?

 

Nu știu vouă, dar mie ideea lui Platini de a ”lungi” faza optimilor în Champions League mi se pare foarte bună. Avem ocazia astfel să vedem două meciuri pe zi, ceea ce e foarte bine. Ideal ar fi fost un meci pe zi, dar asta e ceva mai greu de obținut la calendarul actual. Să ne imaginăm doar cum ar fi arătat optimile în formulă standard, 4 + 4, cît am fi avut de pierdut și cît avem de cîștigat așa, cu 2+2+2+2. Tur și retur.

 Arsenal – Bayern e meciul zilei de azi. Mă tot chinui să găsesc un element care să-mi inspire șanse cît de cît egale pentru acest duel. Rețineți, am zis cît de cît egale, nu egale direct. Oricum am da-o, oricum am lua-o, Bayern e favorită. Și încă mare. Nemții au început 2013 în mare forță și n-au nici un gol primit în partidele jucate. Mergînd mai în spate în sezon, pentru Bayern, meciurile în deplasare au fost un adevărat deliciu. În Bundesliga, e adevărat, unde au cedat un singur punct departe de ”Allianz Arena”. În Ligă a fost acel eșec cu Bate Borisov, la Minsk, plus un egal cu Valencia, pe ”Mestalla”. Oups! Iată că am găsit un posibil element favorabil lui Arsenal!

Scot din context meciul cu Bate Borisov. Face parte din categoria excepțiilor, poate chiar a meciurilor suspecte, dacă ar fi să mă iau după unii care suspectează tot mai puțin pe ei înșiși, ca să nu facă atacuri de panică. Îmi amintesc meciul cu Valencia. Bayern a avut posesia, a avut și cifrele meciului în favoarea sa, dar s-a lovit de o o exprimare eroică a Valenciei, în 10 oameni încă din prima repriză, cu contraatacuri extrem de directe și periculoase. Valencia a dat gol în inferioritate numerică, iar Bayern a egalat în ultimele 10 minute.

Arsenal are nevoie de o exprimare eroică. Echipa lui Arsene Wenger, aș îndrăzni să spun că și Wenger însuși, au intersectat ridicolul sau penibilul în acest sezon prin cele două eliminări succesive din Cupa Ligii și Cupă în fața unor adversari de liga a 4-a și liga a doua. Rămași fără posibilitate de trofeu intern anul acesta, cei de la Arsenal au un singur obiectiv palpabil, clasarea pe un loc eligibil în Champions League, și un vis: cîștigarea acestui trofeu. Pare ceva de domeniul miracolului, dar cuvintele miracol și fotbal se mai și întrepătrund, vezi episoadele Chelsea din sezonul trecut.

 La Bayern, senzația e că jucătorilor nu le-a căzut prea bine anunțarea, cam devreme, a venirii lui Guardiola. Cel puțin unor jucători. Au fost cam multe declarații de dragoste către Jupp Heynckes în ultima vreme . E un subiect separat, ce merită tratat cu atenție, dar are puțină legătură cu meciul de azi. La care Heynckes are puține dubii, căci absențele lui Boateng și Badstuber nu-i lasă prea mult loc de întors în apărare, iar revenirea lui Javi Martinez îi configurează o pereche cu Schweinsteiger în linia de dublu pivot.

Apropo de Schweinsteiger. Săptămîna trecută, Olaf Thon, fostul internațional german și jucător al lui Bayern, l-a cam atacat, spunînd despre el că venirea lui Guardiola îl cam termină pentru că e un jucător lent. E un moment numai bun pentru ”Schweini” să arate că nu-i chiar așa, mai ales în compania unei echipe care pasează.

În rest, echipa lui Bayern se cam știe. Inclusiv faptul că Robben va fi rezervă. Cel puțin așa crede presa germană. Eu cred că Heynckes nu-i chiar atît de decis, mai ales că la Arsenal pe stînga va fi Vermaelen, iar cuplul de fundași centrali, Mertesacker-Koscielny e tare expus unor jucători de explozie în ambele benzi cum sînt Ribery și Robben.

 La această echipă a nemților, extrem de puternică și compactă, eu unul am un singur dubiu: Van Buyten. Belgianul e greoi, pe cît de bun e pe sus, pe atît de greu se mișcă la combinații, ceea ce, la înălțimea lui, poate e și normal. Arsene Wenger pare a miza și el pe un modul 4-2-3-1, din ce în ce mai folosit în ultima vreme în întreg fotbalul, pentru că asigură o densitate optimă pe toate zonele terenului. Însă nu știu cît de bine se pretează Olivier Giroud unui duel particular, și francofon pe deasupra, cu Van Buyten.

Mai degrabă Wenger ar opta pentru Walcott în poziție centrală, cu Cazorla și Podolski în spatele lui și schimbînd mereu rolurile. Ceea ce i-ar da posibilitatea unei linii de mijloc mai sigure, mai compacte, cu Wilshere, Arteta și unul dintre Ramsey ori Abu Diaby. Ar avea ocazia Wenger să întărească puțin și flancurile, în special cel pe care vor acționa Ribbery și Alaba, cei doi formînd o societate excelentă în ultima vreme. Oricum, Jack Wilshere e baza în această echipă, el e spiritul lui Arsenal.

Gibbs e accidentat, Monreal nu poate juca în Ligă, soluția Vermaelen în stînga e cam unica. Dacă am dubii la Van Buyten, ar trebui să le am și la Mertesacker, nu? Cu tot avantajul lui de a cunoaște foarte bine fotbalul german. Apropo de asta, de urmărit jocul lui Podolski. N-a fost cea mai bună perioadă a lui la Bayern, astfel că ar avea un motiv în plus să se ambiționeze.

Mai e de discutat factorul ”Emirates”. Nu știu dacă întîmplător sau nu mutarea pe ”Emirates” a coincis cu scăderea performanțelor, dramatică în ultima vreme. La nivel financiar, cu siguranță există o legătură. Dar e posibil să fie și la nivel afectiv. Pe ”Highburry” parcă atmosfera era cu totul alta, mai britanică, mai apropiată, mai caldă, mai apăsătoare pentru rivali. ”Emirates” e ultramodern, dar pare cam rece.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă