Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte. Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild
Pentru Barcelona, meciul cu Granada făcea parte din categoria obligațiilor de serviciu. Cu 4 zile înainte de vizita pe ”San Siro” era destul de greu să se realizeze o concentrare maximă, cu atît mai mult cu cît catalanii se cam știu deja campioni. Cînd ți se pune această etichetă e greu s-o ștergi la anumite partide, să le spunem de nivel mediu, cum a fost și cea de la Granada, chit că pe acest stadion Real Madrid pierduse cu două săptămîni înainte. Situația e oarecum aceeași și la Real și la Barcelona. În campionat lucrurile fiind oarecum clare, altele devin prioritățile.
Xavi era accidentat, Iniesta era pe bancă. În condițiile astea, Messi și-a asumat și rolul lor. Spuneam în timpul comentariului că Messi vrea să fie cînd Xavi, cînd Iniesta, așa că nu prea mai are timp să fie chiar Messi. Deși era în căutarea golului 300 în tricoul Barcelonei, am văzut un Messi mai generos în pase ca altădată, deși, pe final, l-a certat de vreo două ori pe Tello, care nu-i întorsese serviciul. Chiar și golurile au fost un pic stranii, căci rar vezi Barcelona marcînd din afara careului, practic din două șuturi de la distanță, și nu din acțiuni în interiorul careului.
Granada a fost remarcabilă în eforturile sale. Torje inclusiv. Pentru el și echipa sa urmează perioada cea mai dificilă, cu partide directe împotriva contracandidatelor din zona retrogradării. Un punct, sau mai multe, cu Barcelona ar fi fost un bonus, un joker pe care l-ar fi tras. N-au reușit, dar jocul s-a schimbat mult în bine de la venirea lui Paco Alcaraz. Pentru Barcelona urmează două meciuri cu Milan și două cu Real Madrid. Meciuri de altă categorie decît cele ”din obligație”, meciuri în care se pot decide multe. Vom vedea cu siguranță o altă echipă.
Îl las pe Messi pentru final. 301 goluri pentru Barcelona și are doar 25 de ani. Cel mai important an pentru el este cu siguranță următorul. 2014, anul Mondialului. E ceea ce-i lipsește. Unicul lucru, de fapt, căci la nivel personal e așezat, la nivelul echipei de club a cîștigat tot ce se putea cîștiga.
Cum au fost cele 301 goluri pentru Barcelona? Multe probabil că le știți, multe le-ați uitat, așa că merită, cred, să vi le reamintiți:
Și după ce ați văzut golurile, vă propun un documentar foarte recent, realizat de aceeași televiziune, ITV, care a făcut unul și pentru Jose Mourinho. E pe aceeași linie, deci foarte spectaculos:
Nu sînt un specialist al baschetului. Și nici un mare fan. Mă mai uit, cînd am timp, la meciurile din Euroligă, atunci cînd sînt implicate nume de echipe cunoscute. Ca orice absolvent de ”Lazăr” am jucat destul de mult baschet căci, pentru cine nu știe, liceul de lîngă Cișmigiu nu avea în dotare un teren de fotbal, ci doar unul de baschet. Cel puțin așa era pe vremea mea, acum nu mai știu. Știu regulile, știu să manevrez mingea în timp ce alerg, știu să arunc destul de corect la coș, cîteodată mai și nimeresc.
Azi e ziua lui Michael Jordan. Face 50 de ani. Nu știam, sincer să fiu, dar am aflat dintr-o postare pe facebook a prietenului Emil Hossu-Longin, care are un cult pentru sportul ăsta. Michael Jordan a fost pentru mine motivul pentru care mă uitam la baschetul din America. NBA-ul parcă avea un alt farmec atunci. Nu știu de ce, nu pot să explic, dar pe vremea lui Jordan mă trezeam noaptea să văd meciurile din America, lucru pe care azi, de exemplu, nu l-aș mai face. Poate și pentru că am mai îmbătrînit un pic. Un pic mai mult, aș zice. Off, dacă Michael Jordan a făcut 50 de ani, înseamnă că am îmbătrînit tare, nu-i așa?
Mi se pare unul dintre cei mai mari sportivi din toate timpurile. Nu știu dacă și cel mai mare, aceste ierarhii mi se par atît de subiectiv realizate încît își pierd credibilitatea. Așa cum am mai spus, mă bucur că sînt contemporan cu Messi și Cristiano Ronaldo și pot să savurez performanțele lor incredibile. Mai puțin mă preocupă cine e mai bun dintre ei, cîtă vreme îmi oferă momente incredibile din 3 în 3 zile.
Cam așa a fost și cu Jordan. Nu știu dacă a fost cel mai bun. Poate că Magic Johnson a fost mai bun. Unii zic că Larry Bird, alții cred că e peste toți Kobe Bryant. Fiecare cu părerea lui. Eu rămîn cu Jordan și cu privilegiul de a-l fi văzut jucînd. Nu pe viu, deși mi-aș fi dorit, dar l-am văzut. Cu toată generația sa, cu acel Dream Team de la Barcelona 1992. Eram în Spania, în 1992, prima mea legătură cu această țară, fix în perioada Olimpiadei și am văzut toate meciurile acestei echipe, inclusiv finala contra Croației cu al său lider, un Jordan al Europei, Drazen Petrovici.
Nu mai știu dacă din momentul în care s-a retras Jordan am încetat să mă mai uit constant la baschetul nord-american. La baschet în general. Dar cred că există o mare legătură.
Pentru cine n-a apucat să vadă meciurile sale, vă propun un film documentar. E mai vechi, e realizat în anul 2000, dar eu cred că merită.
Apoi, vă propun un top al celor mai frumoase reușite ale lui Michael Jordan din toată cariera. Cam ăsta a fost, prieteni, Michael ”Air” Joran:
Iar ceea ce urmează e doar pentru pasionați. Meciul decisiv din finala NBA din 1998, Chicago Bulls – Utah Jazz. Sînt aproape două ore de baschet colosal, cu o transmisiune și un comentariu în cel mai pur stil american. Parcă baschetul arăta altfel atunci, nu?
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte. Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Ole
UPDATE
Profit de de titlul de azi din Gazzetta dello Sport, ziar pe care l-am adăugat, alături de altele, la obișnuita revistă a presei pe care o fac de ceva vreme, pentru a-i aduce un omagiu celui care, cu golul său fantastic de sîmbătă, a decis meciul cu Juventus: ”AVE TOTTI!”.
Cine nu a văzut meciul, poate revedea momentele esențiale AICI
Mă număr printre cei care am zis că rolul lui Totti în actuala echipă a Romei, influența sa în vestiar și personalitatea sa uriașă pot dăuna echipei. Toti de azi nu mai e cel de acum 10 ani, pentru că nici unul dintre noi nu mai e cel de acum 10 ani. Însă atunci cînd dă astfel de goluri, parcă nu mai ai cum să-i spui ceva, nu mai ai cum să pui vreun semn de întrebare în dreptul numelui său. E limpede că la Roma va rămîne atît timp cît va dori el.
Și aș mai adăuga ceva. Această încălzire exact în fața peluzei suporterilor. Nu știu cine a avut această idee, dar cred că a fost una excelentă. Un doping moral fantastic pentru o echipă trecură prin multe episoade de turbulență de-a lungul acestui sezon
În rest, tot ce am scris mai jos rămîne valabil. A fost o plăcere să-i revăd pe cei 4 campioni mondiali din 2006. Cineva mi-a atras atenția că și Barzagli a fost campion mondial în 2006. De acord, dar rolul lui n-a fost precum al celor 4 menționați în titlu.
Roma – Juventus. Unul dintre meciurile etapei din Serie A. Unul dintre meciurile ”cu nume” din Italia. O rivalitate veche, din care s-au născut mari rezultate, mari echipe și mari campioni.
Nu vreau să mă refer în cele ce urmează la partida în sine. Locul 1 contra locul 9, un afiș nu tocmai favorabil. Juve vine după victoria clară de la Glasgow și încearcă să se calmeze. Roma, la rîndu-i, încearcă și ea să se calmeze după despărțirea de ”boemul” Zeman și să găsească formula de compromis care s-o ajute să termine cu bine sezonul.
Vreau să mă refer la 4 dintre protagoniștii partidei. Buffon și Pirlo la Juve, Totti și De Rossi la Roma. Ce-i unește pe acești 4 super-fotbaliști? Culoarea albastră a tricourilor Italiei, campioană mondială în 2006. A vedea laolaltă 4 campioni mondiali, 4 reprezentanți ai unei generații excepționale, care a adus squadrei azzurra cea de-a patra steluță pe tricouri în dreptul titlurilor mondiale, iată un adevărat privilegiu. Iată un motiv de a urmări acest meci!
Am fost la Mondialul din 2006. De la început pînă la sfîrșit. Am fost aproape de Italia din considerente… geografice. ”Casa Azzurra”, o idee excelentă a federației de la Roma, era un loc deschis tuturor jurnaliștilor acreditați la acest Mondial. Pentru asta fusese închiriat stadionul din Duisburg și remodelat, cu tot ce era necesar. Teren de antrenament, dar și studiouri speciale de televiziune (atunci, în Italia, Mondialul a fost transmis și de RAI și de SKY), spații amenajate pentru ziariștii de presă scrisă, dar și cafenele și restaurante. Care erau dintre cele mai căutate, din cîteva motive simple: făceau cea mai bună cafea, găseai cele mai bune paste și pizza din împrejurimi, dar și pentru că aveai șansa să te ciocnești de un Paolo Rossi, de un Bergomi, de un Maldini, de un Vialli sau de un Capello, toți aceștia trecuți în tabăra jurnaliștilor pe perioada turneului final.
Am fost la acel Mondial împreună cu Andrei Vochin. Noi stăteam la Koln, dar preferam să mergem la Casa Azzurra de la Duisburg decît la centrul de presă oficial de la stadionul din Koln. Era un pic mai departe, dar pe autostrăzile din Germania nu se simțea, plus că împrumutasem un GPS de la prietenul Vlad Enăchescu, care era la TVR în acele vremuri și avusese inspirația să-și aducă din țară acest dispozitiv, pe atunci, 2006 nu uitați, nu atît de comun.
Ne-am identificat într-un fel cu italienii. Știam prin ce trecuseră, scandalul Calciopoli era în floare, și le admiram puterea de regenerare. Cînd vorbești despre fotbal cu un italian de rînd rămîi impresionat de felul în care pune problema, de felul în care gîndește. Dar cînd vorbești despre fotbal cu un jurnalist italian e un soi de meditație, e un prilej de a descifra felul lor de a privi acest sport, de a înțelege de ce în Italia scorul perfect e 0-0 sau de a asculta teorii legate de catenaccio.
Apropo de catenaccio. Îmi spunea un prieten italian, mort după fotbal evident, o chestie simpatică: ”Toată lumea l-a lăudat pe Ferguson pentru cum l-a pus pe Rooney să facă faza defensivă la meciul cu Real. Dacă se întîmpla asta cu un antrenor italian era făcut zob”.
Italia a avut în 2006 poate cea mai frumoasă echipă din istoria fotbalului său. E posibil să mă înșel, dar eu unul niciodată n-am văzut la un loc atîtea talente, atîția fotbaliști exponențiali. Printre ei Buffon, Pirlo, Totti și De Rossi, ca să revin la motivul acestui articol.
Și, în final, așa cum v-am obișnuit, imagini. Vă propun o trecere în revistă a partidelor Italiei de la Mondialul din 2006 prin intermediul unui mixaj, în două părți, de introduceri realizate de Fabio Carresa, unul dintre cei mai buni comentatori de la SKY.
PARTEA 1
PARTEA A 2-A
Și, pentru final, o trecere în revistă a unui drum încheiat cu victoria de la Berlin, împotriva Franței
Și dacă tot am amintit de SKY Italia, nu pot să mă abțin să nu vă ofer cel mai frumos promo pe care eu unul l-am văzut pentru un eveniment sportiv: finala de la Berlin din 2006.
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte. Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!