PEDRO, SEVILLA, BARCELONA

PEDRO, SEVILLA, BARCELONA

Fiecare dintre noi cred că am trăit astfel de senzații. Cînd nimic din ceea ce se întîmpla în jurul nostru nu mai conta, cînd gîndurile, calculele, temerile puneau stăpînire pe noi și ne anesteziau reacțiile. Cînd oamenii din jurul nostru se manifestau zgomots, dar zgomotele nu ajungeau în creierul nostru, de parcă urechile ne-ar fi fost blocate de un paravan. Un paravan al gîndurilor.
Citeste mai mult …

BENFICA-SEVILLA: CREDEȚI ÎN BLESTEME?

BENFICA-SEVILLA: CREDEȚI ÎN BLESTEME?

Credeți în miracole? Parcă așa era, nu? Parcă era acum cîțiva ani, să tot fie vreo 10, o reclamă la o vopsea, sau așa ceva, în care apărea și Daniel Pancu. Credeți în miracole, nu? Toată lumea crede, toți avem motive să așteptăm, mai devreme sau mai tîrziu de-a lungul vieții, apariția unui miracol.

Dar în blesteme, credeți? Eu unul nu cred, n-am crezut niciodată. Dar eu nu sînt suporter al lui Benfica. Ia să-i întrebăm pe fanii Benficăi, oare cred în blesteme? Sînt convins că nu toți cred, dar sînt la fel de convins că, după ce s-a întîmplat miercuri seară la Torino și după ce s-a întîmplat cu an în urmă la Amsterdam, din ce în ce mai mulți au început să-și reconsidere poziția.



Înaintea acestei finale de Europa League, atunci cînd venea vorba despre Benfica se vorbea destul de puțin de lotul lui Jorge Jesus și se insista pe tema deja celebrului blestem al lui Bela Guttmann. Se amintea destul de puțin de absențele importante din echipa lusitană și se insista pe finalele pierdute de cînd Bela Guttmann fusese înlăturat și de cînd intrase în vigoare blestemul său.

Lacrimile au curs și cred ca mai curg încă la Lisabona. Destinul a fost din nou crud cu Benfica și pare că blestemul lui Bela Guttmann nu poate fi nicicum îmblînzit. Pentru cine nu știe, și e posibil ca foarte mulți să fie încă în situația asta, deși, repet, s-a vorbit și scris foarte mult despre asta, Bela Guttmann a fost antrenorul maghiar cu care Benfica a cîștigat de două ori consecutiv Cupa Campionilor Europeni. Născut la Budapesta, Guttmann a antrenat pentru o scurta perioadă, în 1946, într-o perioadă de foamete crîncenă ce cuprinsese România, echipa Ciocanul București, grupare din care se va crea, ulterior, Dinamo București. Cu Bela Guttmann antrenor, Benfica a învins în 1961 pe FC Barcelona, în finala de la Berna, iar în 1962 pe Real Madrid, la care străluceau Di Stefano și Puskas, cu 5-3 în finala de la Amsterdam. Atunci, la Amsterdam, după două Cupe ale Campionilor cîștigate, Guttmann a cerut o mărire de salariu. A primit în schimb o demitere din partea conducerii clubului, care a considerat că avîndu-l pe Eusebio în lot e suficient. ”Nici în 100 de ani Benfica n-o să mai cîștige o cupă europeană”, a sunat atunci profeția-blestem a ungurului. Iar Benfica a pierdut, din acel moment, toate finalele în care a jucat. Și au fost 8, din care 5 de Cupa Campionilor și două consecutive de Europa League. Ultima, miercuri seară, la Amsterdam. Ar mai fi 48 de ani, dacă matematica, de gen feminin ca și memoria, nu ne înșeală.


Nu știu dacă latura mistico-religioasă trebuie apropiată atît de tare de fotbal. Parcă nu e normal. Știu însă că Benfica nu prea merita să piardă finala cu Sevilla. Sau, cel puțin, nu merita s-o piardă în astfel de circumstanțe. La fel cum n-a meritat să piardă nici anul trecut, cu Chelsea, și tot în ipostaze dramatice. Dacă intra șutul cu exteriorul trimis de Bacca în prelungiri, parcă amărăciunea era o idee mai mică. Ar fi fost un gol de autor al columbianului, după o pasă de autor a lui Rakitic. Așa însă, la penaltyuri, e mai greu de suportat. Chit că, poate apăsați de celebrul blestem, cei doi fotbaliști ai Benficăi care au ratat au bătut prost și i-au permis lui Beto să devină erou. Nu comentez aici, am făcut-o la Euro Fotbal, felul incorect în care s-a mișcat Beto la ambele penaltyuri ratate de Benfica și nici cele două lovituri de la 11 metri pe care portughezii ar fi trebuit să le primească în primele 90 de minute. Am concluzionat că au fost greșeli ale neamțului Felix Brych, a cărui delegare la o finală europeană rămîne pentru mine un mare mister, căci el băiatul cu golul acela fantomă din meciul Hoffenheim-Leverkusen, din octombrie anul trecut, pe care l-a validat deși mingea intrase prin plasa laterală în poartă. Cînd faci o asemenea eroare, chit că a existat și o mare doză de ghinion acolo pentru Brych, nu-i logic totuși să primești o finală europeană.

Se spune că finalele nu se joacă, se cîștigă. Perfect adevărat. Benfica a jucat, iar Sevilla a cîștigat. Mergînd pe stilul lui Unay Emery, stil pe care cei de la Valencia nu l-au plăcut tocmai pentru asta, Sevilla a așteptat momentul prielnic. Putea să fie acest moment la acțiunea lui Bacca, de care am pomenit, dar el a venit la penaltyuri. Emery e genul de antrenor energic, de tip Simeone, care se agită non stop pe bancă, dar reușește astfel să trimită jucătorilor în teren o anumită doză de energie, dar și capacitatea de a gestiona situații mai complicate. Emery n-a reacționat atunci cînd Benfica domina jocul, a preferat, cum spuneam, să aștepte momentul prielnic. Avea în Nico Pareja un fundaș imperial, în Mbia un mijlocaș închizător inspirat, în Rakitic un creator genial și-n Bacca un finalizator de clasă. Avea așadar motive, chit că în cele din urmă s-a dovedit că avea și un portar în zi de grație, l-am numit pe Beto, din al cărui traseu prin Liga 1 nu ne amintim prea multe prestații de genul ăsta. A avut și noroc Emery, dar fără noroc nu prea se poate.

Două vorbe și despre Jorge Jesus. Eu cred că va pleca de la Benfica. Va cîștiga, probabil și Cupa Portugaliei, va realiza o triplă istorică în acest sezon, campionat-Cupă-Cupa Ligii, dar blestemul finalelor pierdute în condiții dramatice cred că-l va marca. În ciuda ghinioanelor ce s-au ținut scai de echipa lui înaintea finalei, suspendări, accidentări, inclusiv pe parcursul jocului, vezi Sulejmani, care intrase foarte bine în meci, Jorge Jesus nu s-a abătut de la linia sa. A ordonat echipei să atace și să caute golul, golurile prin care să cîștige finala. Benfica și-a creat un număr considerabil de ocazii, însă poarta Sevillei a fost ferecată.

Într-un singur moment l-am simțit pe Jorge Jesus în dubiu: înainte de penaltyuri. Și pe el și pe jucătorii săi. În vreme ce la Sevilla era o nedisimulată încredere, la Benfica totul părea dubitativ. Și s-a văzut.

E și ăsta un mare paradox. Să te cheme Jesus și să nu poți scăpa de blestemul unui Guttmann!



Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă