E clasicul Angliei. Oricum am da-o, oricum ne-am uita la statistici, oricum am privi în urmă. Liverpool și Manchester United sînt dinastiile dominante ale unui fotbal, cel britanic, cu iz de imperiu. Mai întîi a fost Liverpool, apoi a venit United, acum nici una, dar nici cealaltă nu traversează vremuri prea limpezi, fapt întărit și de un amănunt, ce nu e chiar lipsit de relevanță: nici United, nici Liverpool nu vor avea în primul ”11” jucători crescuți la propria academie. Dar cine poate să spună cu certitudine că lucrurile nu se vor schimba în viitor, eventual rolurile? În fotbal certitudinile sînt puține, iar dubiile sînt necesare, pentru că ele dau motivația de a merge înainte pe drumul ales. Citeste mai mult …
Una din multele glume care circulă în ultima vreme pe rețelele de socializare spune că, pe undeva, a fost normal ca Titanic-ul să se scufunde, de vreme ce a fost înregistrat în Liverpool și nu în Manchester. Doza de umor britanic e ușor de recunoscut, chiar dacă legăturile dintre orașul Liverpool și tragedia în care a fost implicată uriașa navă sînt, în cel mai bun caz, minore. Au însă motivele lor cei care inventează astfel de ironii, căci în ultima vreme Liverpool, echipa de fotbal de data asta, trăiește periculos la limita dintre scufundare și supraviețuire.
De regulă aceste ironii pleacă din Manchester, căci e știută rivalitatea dintre cele două orașe, nu doar la nivel fotbalistic. Paradoxul face că, deși această rivalitate e cunoscută și recunoscută, Manchester United și Liverpool s-au luptat una cu cealaltă de foarte puține ori pentru supremația în fotbalul englez. Ultima dată s-a întîmplat în sezonul 2008-2009, cînd, cu Rafa Benitez antrenor, Liverpool a fost cel mai aproape de paradis. Mă refer desigur la perioada de existență a Premier League. Atunci Liverpool a terminat pe doi, cu toate că a bătut cu 4-1 pe ”Old Trafford”. O singură perioadă a mai fost cînd cele două echipe au făcut schimb de locuri 1 și, respectiv, 2. În 1964 și 1966 a cîștigat Liverpool, în 1965 și 1967 a cîștigat United, o alternanță ce a întărîtat rivalitatea, dar a fost posibilă prin existența pe cele două bănci a unor nume absolut legendare, Bill Shankly și Matt Busby. În rest, din cele 37 de titluri cîștigate împreună, nu s-a mai întîmplat ca United și Liverpool să fie pe primele două locuri. La fel și în Cupa Angliei, unde United are 18 finale, iar Liverpool are 14, dar numai de două ori cele două s-au întîlnit în ultimul act.
Ce ar putea să însemne datele de mai sus? Posibil o veste cam proastă pentru Liverpool. Căci, dacă e să ne luăm după statistici, atît timp cît Manchester United e sus, Liverpool trebuie să fie jos. Așa a pățit și United, care a trebuit să-și înghită mulți ani frustrările privind dominația lui Liverpool, asta pînă cînd a fost instalat Sir Alex Ferguson. Sigur, statisticile au doar rol informativ, dar ele trebuie băgate în seamă. Deocamdată, la Liverpool nu prea există cineva care să fie pus în contrapartidă cu Sir Alex.
Astăzi, Liverpool este într-o continuă întrecere cu haosul. Iar suporterii ”cormoranilor”, poate cei mai dedicați dintre brandurile importante din Premier League, trebuie să suporte șocuri pe care nu le merită. Ultimul, eliminarea din Cupa Angliei în fața celor de la Oldham, echipă din coada clasamentului în Ligue One, a treia divizie din fotbalul englez. Dincolo de ironiile prilejuite de numele echipei ce a eliminat-o, Liverpool se vede în fața încă unui sezon compromis. Și asta încă din ianuarie. Anul trecut, cîștigarea Cupei Ligii a fost o oportunitate pentru suporteri de a mai zîmbi puțin, un colac de salvare totuși. Anul acesta colacul de salvare a dispărut odată cu ieșirea din Cupa Angliei, căci din Cupa Ligii se ieșise mai demult. Sigur, există varianta locului 4 în campionat, pistă ce rămîne deschisă, dar la felul cum merge echipa lui Brendan Rodgers parcă e cam mult să te gîndești, astăzi, că Liverpool poate termina peste Tottenham, Everton sau Arsenal, echipele care sînt în fața sa în acest moment.
Apropo de Brendan Rodgers. Față de sezonul trecut, la nivelul etapei cu numărul 23, Liverpool are 4 puncte mai puțin, astfel că plusul pe care șefii ”cormoranilor”, și suporterii evident, îl așteptau de la Rodgers n-a venit. Faptul că echipa are mai multe victorii acasă decît anul trecut e o consolare, dar extrem de palidă, căci punctele de pe ”Anfield”, chit că atmosfera din tribune e pe alocuri unică, valorează tot 3 puncte, la fel ca înfrîngerile de pe terenurile străine. Ceva n-a mers, iar n-a mers mai bine zis, la fel cum n-a mers nici cu Dalglish, nici cu Hodgson. Și iată cum Rafa Benitez, pe care mulți l-au criticat, rămîne singura variantă cît de cît viabilă a ultimilor 20 de ani.
Dacă vreți o dovadă că ceva nu e în regulă la Liverpool, vă invit să vedeți, în imaginile de mai jos, reacția lui Jack Robinson față de Luis Suarez, la o fază din meciul cu Oldham. Un ”fuck-off” vizibil, bine preluat de camerele televiziunii, adresat de un tînăr de 19 ani celui mai important marcator al echipei, al doilea om ca importanță din lot după Gerrard.
Nu merg pe ideea că o vedetă trebuie să fie un despot. Și nici nu plec de la premisa că un tînăr trebuie să stea cu capul în jos și să nu aibă pic de personalitate. Dar parcă nici această reacție nu e una normală. Iar relația existentă între jucători nu doar că întră în atribuțiile antrenorului, dar explică într-un fel starea de lucruri existentă. Și, pe undeva, explică și știrile care-l dau pe Luis Suarez în fruntea listei lui Guardiola la Bayern. Atunci cînd nu te simți apreciat, e normal să cauți refugii în alte locuri, iar relația dintre Luis Suarez și club nu tocmai lină în ultima vreme. Sigur, nici el nu-i un jucător comod, mulți îi pun la îndoială caracterul, dar el a fost adus ca să dea goluri, nu să devină ginerele antrenorului sau al vreunui șef. În altă ordine de idei, lista lui Guardiola e un subiect care merită dezbătut.
Cît despre starea de lucruri, ea merge pe vechea linie. Adică se umblă la conturi, se scot bani și se aduc jucători. Ultimul pe listă, Coutinho, pentru care s-au plătit undeva în jur de 10 milioane de euro. De ce a fost adus Coutinho, iată o întrebare la care nu găsesc un răspuns potrivit. E de ceva vreme în Europa și n-a dat de înțeles că e o super-valoare. E însă tînăr și asta mă face să evit verdictele, căci nu se știe niciodată, mai ales în fotbal.
E clasicul Angliei. Oricum am da-o, oricum ne-am uita la statistici, oricum am privi în urmă. Liverpool și Manchester United sînt dinastiile dominante ale unui fotbal, cel britanic, cu iz de imperiu. Mai întii a fost Liverpool, apoi a venit United și cine poate să spună cu certitudine astăzi că rolurile nu se vor schimba în viitor. În fotbal certitudinile sînt puține, iar dubiile sînt necesare, pentru că ele dau motivația de a merge înainte pe drumul ales.
Paradoxal, succesul în fotbalul englez nu vine din Capitală, Londra fiind oarecum datoare la acest capitol, în ciuda numărului mare de echipe pe care le găzduiește și, pe cale de consecință, a numărului mare de derbyuri pe care le programează, cele mai multe din orice oraș al lumii. Dar despre asta, poate cu altă ocazie.
La două ore de Londra se află Liverpool și Manchester. Despărțite de 60 de kilometri, legate printr-un canal navigabil ce a stîrnit destule discuții și a sporit gelozia dintre locuitori, cele două orașe, fotbalistic vorbind, sînt unite de acest duel, care nu e un derby în sensul de dicționar, dar e un derby privind din perspectiva orgoliilor, dușmăniilor chiar, dintre cele două grupări. Plecînd de la suporteri, continuînd cu antrenorii, terminînd cu jucătorii, toți se mobilizează altfel, își recompun forțele, își dublează energiile atunci cînd se apropie meciul direct. Manchester United și Liverpool nu și-au împărțit doar epocile de dominație, ci și tragediile, ambele avînd momente care le-au sporit, prin dramatism, grandoarea.
Vă invit să vizionați cele două filmulețe de mai jos! Veți înțelege poate mai bine de unde vine și ce înseamnă o adevărată rivalitate.
A fost prima parte. Ați văzut imagini legendare, ați regăsit personaje legendare din cele două tabere. Iat-o și pe a doua!
Liverpool conduce într-un clasament al punctelor obținute de-a lungul timpului, Manchester United stăpînește ierarhia, poate mai importantă, a trofeelor. Mai ales, ceea ce-i doare cel mai tare pe fanii ”cormoranilor”, ierarhia titlurilor din Premier League, unde Liverpool încă nu se regăsește.
Responsabilul pentru schimbarea polului de putere are un nume, un renume și un titlu nobiliar. Sir Alex Ferguson. Așa cum suporterii lui United își rodeau unghiile cînd pe ”Anfield” dicta Bill Shankly, la fel se întîmplă acum cu fanii lui Liverpool privind la succesele celuilalt scoțian. Roata se întoarce întotdeauna, nu-i așa?
Meciul din acest week-end ne oferă cea mai mare diferență de puncte, în favoarea lui United, de cînd Sir Alex e manager acolo.
E posibil să avem un meci încins. Cu cartonașe și eliminări. 8 ”roșii” s-au dat în ultimele 15 meciuri. Sînt deja discuții în jurul lui Luis Suarez, a cărui prezență pe ”Old Trafford” nu e niciodată prilej de glume. Dar și în jurul lui Howard Webb, văzut de unii drept amicul lui Ferguson. E posibil să-l vedem debutînd pe Sturridge la Liverpool, unde sigur nu-l vom mai vedea pe Nuri Sahin, plecat la Dortmund. Au revenit Nani și Anderson, lipsește în continuare Rooney. Se joacă pe ”Old Trafford”, unde United a cîștigat 7 din ultimele 8 meciuri, excepție făcînd un deja celebru 1-4, din martie 2009, pe cînd la Manchester era Cristiano Ronaldo, iar la Liverpool strălucea Fernando Torres, iar antrenor era Rafa Benitez:
E un meci istoric. O istorie necumpărată cu petro-dolari, nefabricată cu ruble convertibile. E un meci de fotbal adevărat, unul dintre motivele pentru care iubim acest sport. Vă invit să-i facem împreună avancronica, mai întîi aici, prin comentarii, apoi mîine, la ora 15:00, la Fotbal European. Meciul va fi la 15:30 pe DigiSport 1, iar după, pentru că este ”Sunday Derby Day”, de la la 18:00, urmează Arsenal-Manchester City.
P.S. Ca admirator al celor două echipe, fără să înclin spre niciuna dintre ele, mi-aș dori o finală între Liverpool și Manchester United. Un meci jucat pe teren neutru, pe ”Wembley”, pe un stadion împărțit în două, ca să ne putem bucura și de spectacolul tribunei. Așa cum a fost, de exemplu, în 2003, pe ”Millenium” din Cardiff (”Wembley” încă nu era gata) la finala Cupei Ligii. Atunci a cîștigat Liverpool cu 2-0 și-i veți recunoaște în imaginile de mai jos (scuze pentru calitatea slabă a lor, dar altele n-am găsit) pe cei doi marcatori.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!